Cumpănă şi Mazăre contra României - Libertatea presei Informaţii false Sancţiuni cu închisoarea Proporţionalitate
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Cumpănă şi Mazăre versus România, 17 decembrie 2004, 33348/96
Impunerea de sancţiuni cu închisoare, chiar dacă graţiată, constituie măsuri lipsite de proporţionalitate cu libertatea presei.
Reclamanţii erau la data evenimentelor incriminate jurnalişti la un ziar local – „Telegraf” – din Constanţa. În 1994 cei doi au publicat un articol prin care incriminau, pe baza mai multor documente, modul în care a fost atribuit unei societăţi comerciale serviciul public de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe raza oraşului. Cei acuzaţi de faptul ca au atribuit contractul unei alte societăţi decât cea care câştigase licitaţia erau fostul vice-primar şi fostul consilier juridic al primăriei, deveniţi la data publicării articolului, avocat şi, respectiv, judecător. Articolul era scris în termeni destul de duri, utilizând noţiuni precum „escrocherie”, „contract ilegal” etc. Articolul era însoţit de o caricatură care înfăţişa cele două persoane incriminate, braţ la braţ, cărând un sac de bani şi spunând ca acum pot face turul lumii împreună. Una dintre persoanele incriminate, devenită judecător, a introdus o plângere penală pentru insultă si calomnie, insistând în special asupra caricaturii şi afirmând ca aceasta sugerează existenţa unei relaţii sentimentale între ea si fostul vice-primar, în condiţiile în care amândoi sunt căsătoriţi. După mai multe amânări, determinate de faptul ca niciun avocat nu a dorit să îi reprezinte pe inculpaţi contra unui judecător, reclamanţii au fost condamnaţi de Judecătoria Lehliu-Gară la 7 luni de închisoare, cu executare, şi un an de interzicere de a exercita meseria de jurnalist. Recursul a fost respins ca fiind nefondat. Procurorul General a dispus suspendarea executării sentinţei şi a formulat un recurs în anulare, respins de către CSJ. Ulterior acestei decizii, reclamanţii au fost graţiaţi de către Preşedinte.
Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Cu privire la necesitatea ingerinţei, Curtea aminteşte că, în speţă, reclamanţii au făcut afirmaţii factuale, într-un stil extrem de virulent, lăsând impresia cititorului că persoanele vinovate, al căror nume şi funcţie erau menţionate, sunt vinovate de comiterea mai multor infracţiuni. Este adevărat că subiectul era unul de interes general – vizând administrarea fondurilor publice – însă Curtea aminteşte că exerciţiul libertăţii de exprimare impune anumite obligaţii şi responsabilităţi. Aceasta mai ales când, precum în speţă, se impută unor persoane acuzaţii de fapt, care pot fi dovedite. În acest context, Curtea a constatat că instanţele interne nu au reţinut probe care să constate veridicitatea informaţiilor prezentate în articole, iar reclamanţii nu s-au prezentat la niciun termen de judecată pentru a face proba veridicităţii celor afirmate. În acest context, Curtea a considerat că era necesară condamnarea lor într-o societate democratică pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia.
Pe de altă parte însă, sancţiunile aplicate au fost extrem de severe. Curtea aminteşte că statele au obligaţia pozitivă de a proteja libertatea presei. Or, un sistem atât de dur de sancţiuni pentru jurnaliştii de investigaţie ar putea conduce la o reticenţă a acestora în a-şi manifesta rolul, acela de câine de pază al democraţiei şi al bunei funcţionări a regimului democratic. În acest context, Curtea a constatat că reclamanţii au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, fără să aibă importanţă că aceasta a fost graţiată, şi la o pedeapsă accesorie care consta în interzicerea automată, pe durata executării pedepsei, a exercitării profesiei de jurnalist. Curtea se arată foarte preocupată de caracterul automat al acestei sancţiuni în raport de obligaţia statului de a crea un cadru legislativ de protecţie a libertăţii presei. În plus, reclamanţii au primit aceeaşi sancţiune şi ca pedeapsă complementară, care nu a fost graţiată, ceea ce este excesiv, Curtea considerând că o astfel de sancţiune poate fi justificată doar de circumstanţe cu totul excepţionale. Curtea a considerat că aceste sancţiuni depăşesc marja de apreciere a statului, iar art. 10 a fost violat.
| ← Selistö contra Finlandei - Informaţii factuale Informaţii... | Pedersen şi Baadsgaard contra Danemarca - Informaţii factuale... → |
|---|
