Deordiev si Deordiev c. Moldova - Executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti
(Cererea nr. 33276/03)
HOTĂRÂRE STRASBOURG
16 octombrie 2007
DEFINITIVĂ 16/01/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Deordiev şi Deordiev c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:
Sir Nicolas BRATZA, Preşedinte,
Dl J. CASADEVALL,
Dl G. BONELLO,
Dl S. PAVLOVSCHI,
Dl L. GARLICKI, Dra L. MIJOVIĆ, Dl J. ŠIKUTA, judecători,
şi dl T.L. EARLY, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 25 septembrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 33276/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către dna Nina Deordiev şi dl Stanislav Deordiev („reclamanţii”), la 28 iulie 2003.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Vitalie Zama, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamanţii au pretins că, prin executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lor, a fost încălcat dreptul lor ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor lor cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul lor la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 15 decembrie 2005, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamanţii, dna Nina Deordiev şi dl Stanislav Deordiev, s-au născut în anul 1953 şi, respectiv, 1976 şi locuiesc în Orhei.
7. La 22 decembrie 1995, consiliul local Orhei („consiliul local”) a închiriat un apartament reclamanţilor, oferindu-le posibilitatea să-l cumpere la un preţ redus. Deoarece reclamanţii au plecat din ţară în anul 1999, consiliul local a reziliat contractul de închiriere cu ei şi a încheiat un contract similar cu un terţ, care ulterior a cumpărat apartamentul de la consiliul local.
8. Între 2001 şi 2003, reclamanţii, consiliul local Orhei şi terţul au fost antrenaţi într-un litigiu judiciar pe marginea apartamentului şi, la 9 iunie 2003, reclamanţii au obţinut în favoarea lor o hotărâre judecătorească irevocabilă şi executorie a Curţii de Apel. Prin hotărârea sa, Curtea de Apel a casat decizia consiliului local privind închirierea şi vânzarea apartamentului către terţ. Curtea de Apel a menţionat, inter alia, că, pentru a evita întârzieri în executarea hotărârii judecătoreşti, terţul trebuie evacuat fără acordarea altui spaţiu locativ. În cadrul procedurilor judiciare, reclamanţii au prezentat un certificat de la consiliul local în care se arăta că terţul era proprietarul unei case cu o suprafaţă de 100 metri pătraţi. Un alt certificat confirma faptul că apartamentul în litigiu era unica locuinţă a reclamanţilor.
9. La 8 iulie 2003, executorul judecătoresc a primit titlul executoriu.
10. La o dată nespecificată în iulie 2003, terţul a solicitat instanţei judecătoreşti să suspende procedurile de executare, susţinând că ar fi depus o cerere de revizuire la decizia Curţii de Apel.
11. La 17 iulie 2003, Judecătoria Orhei a pronunţat o încheiere judecătorească şi a dispus suspendarea procedurilor de executare pe motiv că terţul a iniţiat procedura de revizuire. Reclamanţii au contestat această încheiere, susţinând că terţul nu a depus nicio cerere de revizuire.
12. La 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul depus de reclamanţi, invocând motivele pe care s-a bazat şi judecătoria de sector. Reclamanţii susţin că ei nu au fost citaţi la şedinţa judiciară.
13. La 14 noiembrie 2003, reclamanţii s-au plâns de neexecutare Judecătoriei Orhei şi executorului judecătoresc. Ei au mai menţionat că terţul nu a iniţiat proceduri de revizuire nici la Curtea de Apel şi nici la Curtea Supremă de Justiţie.
14. Ca urmare a plângerilor privind neexecutarea hotărârii judecătoreşti depuse de către reclamanţi la Ministerul Justiţiei, ultimul i-a informat că hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea lor va fi executată imediat după finalizarea procedurilor în revizuire iniţiate de terţ.
15. La 18 noiembrie 2003, reclamanţii au depus o cerere la Judecătoria Orhei, solicitând eliberarea copiei de pe cererea de revizuire depusă de către terţ şi care a servit drept temei pentru suspendarea procedurilor de executare. Judecătoria de sector nu a răspuns la această cerere.
16. La 21 noiembrie 2003, reclamanţii au depus o cerere de revizuire a deciziei din 17 iulie 2003 pe motiv că terţul nu a iniţiat procedura de revizuire şi că suspendarea procedurilor de executare a fost ilegală.
17. Deşi reclamanţii au fost citaţi la şedinţa de judecată pe marginea cererii lor de revizuire pentru data de 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel Chişinău a examinat cererea la 24 decembrie 2003 şi a respins-o ca nefondată, fără însă a aduce vreun motiv. Reclamanţii au contestat această decizie. De asemenea, ei s-au plâns Curţii de Apel Chişinău şi Consiliului Superior al Magistraturii că judecătorii Curţii de Apel i-au indus în eroare în privinţa datei şedinţei judiciare şi, astfel, i-au lipsit de posibilitatea să prezinte probe pentru a demonstra că terţul nu a iniţiat nicio procedură de revizuire. În răspunsul său, la 9 februarie 2004, Curtea de Apel Chişinău a solicitat reclamanţilor să-i restituie copia deciziei acesteia din 24 decembrie 2003.
18. La 20 februarie 2004, Consiliul Superior al Magistraturii i-a informat pe reclamanţi că grefa Curţii de Apel Chişinău le-a transmis din greşeală o dată incorectă a şedinţei judiciare pe marginea cererii lor de revizuire.
19. La 13 şi 20 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie şi, respectiv, Curtea de Apel Chişinău au emis certificate prin care au confirmat că terţul nu a iniţiat niciodată proceduri de revizuire a deciziei Curţii de Apel din 9 iunie 2003.
20. Printr-o decizie din 1 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul reclamanţilor împotriva deciziei din 24 decembrie 2003 şi a casat încheierea Judecătoriei Orhei din 17 iulie 2003. Curtea Supremă de Justiţie a constatat că nu existau probe în dosar care ar fi demonstrat că terţul a iniţiat proceduri în revizuire şi, din acest motiv, a fost încetată procedura de suspendare a executării hotărârii judecătoreşti executorii din 9 iunie 2003.
21. Potrivit unui raport din 28 iunie 2004 întocmit de către executorul judecătoresc responsabil de această cauză şi reclamanţi, terţul a fost evacuat din apartamentul reclamanţilor la 22 iunie 2004. Potrivit aceluiaşi raport, la 28 iunie 2004, reclamanţii au primit cheile de la apartament.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
22. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-III (extracts).
ÎN DREPT
23. Reclamanţii au pretins că neexecutarea hotărârii judecăroreşti definitive pronunţată în favoarea lor a încălcat drepturile lor garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, … într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I. OBIECŢIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI
24. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a susţinut că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea reclamanţilor a fost executată la 10 iunie 2004. În consecinţă, reclamanţii şi-au pierdut „statutul de victimă”.
25. Reclamanţii au susţinut că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea lor a fost executată doar după o întârziere nerezonabilă. Ei au declarat că autorităţile naţionale nu au recunoscut violarea Convenţiei şi nici nu le-au plătit vreo compensaţie pentru executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti.
26. Curtea reaminteşte că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut violarea, expres sau în substanţă, şi au oferit o redresare pentru violarea Convenţiei (a se vedea Amuur v. France, hotărâre din 25 iunie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-III, p. 846, § 36, şi Dalban v. Romania [GC], nr. 28114/95, § 44, ECHR 1999-VI).
27. În această cauză, Curtea consideră că, deşi hotărârea judecătorească relevantă a fost până la urmă executată, Guvernul nu a recunoscut încălcarea şi nici nu a oferit o redresare adecvată pentru executarea întârziată. În asemenea circumstanţe, reclamanţii continuă să aibă statutul de „victimă” a încălcării drepturilor lor garantate de Convenţie ca urmare a neexecutării îndelungate a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor (Dumbrăveanu v. Moldova, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).
28. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
29. Guvernul a susţinut că, având în vedere executarea hotărârii judecătoreşti din 9 iunie 2003, articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie nu au fost violate.
30. Curtea notează că principiile generale care se aplică cazurilor de acest gen au fost expuse în hotărârea Prodan v. Moldova (citată mai sus §§ 52-53 şi 59).
31. Reclamanţii susţin că cheile de la apartamentul lor le-au fost înmânate de către executorul judecătoresc la 28 iunie 2004, data care, în viziunea lor, trebuie considerată drept data executării. Guvernul a pretins însă că data hotărâtoare este 10 iunie 2004, când terţul a fost evacuat. Având în vedere materialele de care dispune (a se vedea paragraful 21 de mai sus), Curtea acceptă versiunea faptelor prezentată de către reclamanţi. Prin urmare, perioada neexecutării hotărârii judecătoreşti a fost de douăsprezece luni şi douăzeci de zile.
32. Curtea notează că instanţele judecătoreşti naţionale au dispus suspendarea procedurilor de executare pentru o perioadă de aproape un an. Totuşi, ulterior s-a constatat că nu au existat temeiuri pentru suspendare (a se vedea paragrafele 11-12, 17 şi 20 de mai sus).
33. În asemenea circumstanţe, ea consideră că întârzierea în executare se datorează exclusiv conduitei instanţelor judecătoreşti naţionale. Neexecutând timp de un an şi douăzeci de zile hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea reclamanţilor, autorităţile naţionale au încălcat dreptul reclamanţilor de acces la o instanţă şi i-au împiedicat să beneficieze de „bunurile” lor (a se vedea Prodan v. Moldova, citată mai sus, §§ 56 şi 62, şi Sîrbu and Others v. Moldova, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, §§ 27 şi 33, 15 iunie 2004).
34. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
35. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul moral
36. Reclamanţii au pretins 64,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al executării întârziate a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor.
37. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamanţi, susţinând că, în lumina jurisprudenţei Curţii, aceasta este excesivă.
38. Curtea consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al executării întârziate a hotărârii judecătoreşti şi acordă fiecăruia câte EUR 500.
B. Costuri şi cheltuieli
39. Reclamanţii au mai pretins 1,950 dolari SUA cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. În sprijinul pretenţiilor lor, reprezentantul lor a prezentat Curţii o copie a contractului de reprezentare şi o listă detaliată a orelor lucrate de acesta asupra cauzei.
40. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, susţinând că reclamantul nu a probat cheltuielile de reprezentare pretinse.
41. Curtea reaminteşte că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).
42. În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată prezentată de către reclamanţi, criteriile de mai sus şi faptul că această cauză a fost relativ simplă, Curtea acordă reclamanţilor suma totală de EUR 500.
C. Dobânda de întârziere
43. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti din 9 iunie 2003;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte aceeaşi executare întârziată;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, câte EUR 500 (cinci sute euro) fiecăruia, cu titlu de prejudiciu moral, şi suma totală de EUR 500 (cinci sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. EARLY Nicolas BRATZA Grefier Preşedinte
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Deordiev si Deordiev contra Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti
