Malai contra Moldova - Arestare preventivă nejustificată. Condiţii neadecvate de detenţie
(Cererea nr. 7101/06)
HOTĂRÂRE STRASBOURG
13 noiembrie 2008
DEFINITIVĂ 13/02/2009
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Malai c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 21 octombrie 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 7101/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Nicolai Malai („reclamantul”), la 2 februarie 2006.
2. Reclamantul, căruia i s-a acordat asistenţă judiciară, a fost reprezentat de către dl R. Zadoinov, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul s-a plâns de detenţia sa preventivă şi de diferite pretinse violări în legătură cu aceasta, mai ales ale articolului 3 (condiţii de detenţie), ale articolului 5 § 3 (motive insuficiente aduse de instanţele judecătoreşti pentru arestarea preventivă) şi ale articolului 5 § 4 (omisiunea de a examina o cerere habeas corpus).
4. La 17 octombrie 2006, Secţiunea a Patra a Curţii, căreia i-a fost repartizată cererea, a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1963 şi locuieşte în Chişinău. La 28 noiembrie 2004, el a fost învinuit de pescuit ilegal şi de furtul a şaptezeci şi trei de kilograme de peşte.
6. La 21 decembrie 2004, Judecătoria Orhei a examinat în şedinţă închisă un demers de arestare preventivă a reclamantului, demers pe care aceasta l-a admis. Motivele pentru arestarea sa preventivă, invocate de către instanţa de judecată, au fost că el şi-a schimbat adresa şi că el putea să săvârşească alte infracţiuni. Atât reclamantul, cât şi avocatul acestuia nu au fost prezenţi la şedinţă şi au aflat despre mandatul de arestare abia peste un an, când reclamantul a fost reţinut.
7. La 22 decembrie 2005, în jurul orei 18.00, reclamantul a fost reţinut în casa sa din Chişinău şi dus la Judecătoria Orhei, unde a fost audiat de către un judecător de instrucţie, care i-a adus la cunoştinţă mandatul de arestare eliberat la 21 decembrie 2004. Ulterior, el a fost dus la izolatorul de detenţie provizorie din Orhei.
8. Potrivit reclamantului, el a fost ţinut într-o celulă mică numită „acvariu” până în jurul orei 22.00 a următoarei zile, când el a fost mutat în celula nr. 9. „Acvariul” avea o lungime de aproximativ doi metri şi o lăţime de 0.80 metri şi nu avea pat, scaun, veceu sau lavoar. El era destinat pentru perioade de detenţie nu mai mari de trei ore. Celula nr. 9 era situată în subsol şi nu avea ferestre. Nu exista ventilaţie. Lumina electrică era în permanenţă aprinsă, deşi era atât de slabă încât era dificil de a distinge feţele altor deţinuţi. Celula avea o lungime de aproximativ şapte metri şi o lăţime de trei metri şi în ea se aflau şase deţinuţi. Celula nu avea veceu, însă într-un colţ, care nu era separat de restul celulei, se afla o căldare mare. În celulă nu era lavoar, iar deţinuţii trebuiau să păstreze apa în sticle din masă plastică, pe care li se permitea să le umple din când în când în afara celulei. Nu existau paturi, ci doar o laiţă groasă puţin mai înaltă decât podeaua pe care puteau dormi patru persoane. Celula nu era asigurată cu lenjerie pentru pat, iar reclamantul a pretins că el putea să doarmă doar câte o oră pe zi. Celula era infestată cu insecte, iar ca rezultat corpul reclamantului era acoperit cu muşcături dureroase, unele dintre care au devenit, mai târziu, vânătăi. Reclamantul a trimis Curţii fotografii prin care a arătat muşcăturile de pe corpul său. Hrana era insuficientă şi de calitate foarte proastă. Deţinuţii erau hrăniţi doar o singură dată pe zi din farfurii murdare, reclamantul fiind în permanenţă flămând. Rudelor sale nu li s-a permis să-i aducă hrană, deoarece el nu şi-a recunoscut vina. Reclamantul nu putea să aibă vreun contact cu rudele sale şi cu lumea din afară. El nu avea hârtie, stilouri sau plicuri. În cameră nu era radio sau televizor, iar din cauza lipsei luminii naturale, reclamantul nu ştia niciodată ce perioadă a zilei era.
9. La 4 ianuarie 2006, soţia reclamantului a angajat un avocat şi a aflat despre mandatul de arestare din 21 decembrie 2004. La 5 ianuarie 2006, avocatul reclamantului a contestat mandatul de arestare la Curtea de Apel Chişinău. El s-a plâns, inter alia, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de condiţiile inumane şi degradante în care a fost deţinut reclamantul. După ce a dat o descriere detaliată a condiţiilor în care a fost deţinut reclamantul, el a cerut instanţei de judecată să constate că drepturile reclamantului garantate de articolul 3 al Convenţiei au fost încălcate şi să-i acorde compensaţii.
10. La 13 ianuarie 2006, avocatul reclamantului a depus, în mod repetat, la Curtea de Apel Chişinău cererea habeas corpus şi plângerea cu privire la articolul 3 al Convenţiei. Plângerile de mai sus nu au fost niciodată examinate de către Curtea de Apel Chişinău.
11. Între timp, reclamantul s-a plâns de câteva ori administraţiei penitenciarului şi direcţiei sanitare de condiţiile rele de detenţie. Totuşi, plângerile sale nu s-au soldat cu succes.
12. La 12 ianuarie 2006, avocatul reclamantului s-a plâns procurorului sectorului Orhei despre condiţiile rele de detenţie a reclamantului. În urma acelei plângeri, administraţia penitenciarului l-a mutat pe reclamant într-o altă celulă, fără a o dezinfecta, şi a raportat procurorului că problema a fost soluţionată. Potrivit reclamantului, singurul duş din izolator a fost reparat atunci.
13. La 20 ianuarie 2006, mandatul de arestare a expirat şi reclamantul a fost eliberat.
14. Procedurile penale împotriva reclamantului s-au sfârşit cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 5 octombrie 2006, prin care reclamantul a fost obligat să plătească o amendă în mărime de 3,000 lei moldoveneşti (echivalentul a 178 euro (EUR)).
II. MATERIALE NON-CONVENŢIONALE RELEVANTE
15. Constatările relevante ale Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT, traducere neoficială) sunt următoarele:
a. Vizita efectuată în Republica Moldova între 10 şi 22 iunie 2001:
„B. Instituţiile vizitate
... – IDP-ul Comisariatului General de Poliţie din Chişinău (vizita ulterioară)
... b. izolatoarele de detenţie provizorie (IDP-urile)
53. În raportul său cu privire la vizita efectuată în anul 1998 (paragraful 56), CPT a fost nevoit să conchidă că condiţiile materiale de detenţie în izolatoarele de detenţie provizorie (IDP) vizitate constituiau, în multe privinţe, tratament inuman şi degradant şi, în plus, prezentau un risc semnificativ pentru sănătatea persoanelor deţinute. Deşi a recunoscut că nu este posibil de a transforma situaţia curentă din aceste instituţii peste noapte, CPT a recomandat un anumit număr de măsuri de îmbunătăţire imediate pentru a garanta condiţii de detenţie elementare, care să respecte cerinţele fundamentale ale vieţii şi demnităţii umane.
54. Din păcate, în timpul vizitei din anul 2001, delegaţia n-a găsit nicio urmă de astfel de măsuri de îmbunătăţire, dimpotrivă, ea a constatat doar contrariul. ...
55. Poate fi doar regretat faptul că în eforturile lor de renovare a acestor clădiri – care în situaţia economică actuală merită laude – autorităţile moldoveneşti nu au acordat nicio atenţie recomandărilor CPT. De fapt, această stare a lucrurilor sugerează mult că, lăsând la o parte consideraţiunile economice, condiţiile materiale de detenţie în secţiile de poliţie rămân influenţate de un concept referitor la privaţiunea de libertate care a fost depăşit.
56. În ceea ce priveşte IDP-urile de pe teritoriul Republicii Moldova care au fost vizitate, delegaţia a făcut constatări aproximativ similare, cu mici excepţii, cu privire la condiţiile materiale dezastruoase şi insalubre. Pentru a evita o descriere detaliată, a se vedea, pentru mai multe informaţii paragrafele 53-55 ale raportului întocmit în urma vizitei din 1998.
La IDP-ul din Chişinău aceste condiţii erau agravate de o supraaglomerare severă. La momentul vizitei, 248 de deţinuţi se aflau într-un bloc cu o capacitate de 80 de locuri şi, astfel, 9 persoane trebuiau să se înghesuie într-o celulă de 7 m², în timp ce de la 11 până la 14 persoane trebuiau să stea în celule cu o suprafaţă de la 10 până la 15 m².
57. În IDP-urile vizitate delegaţia a primit numeroase plângeri cu privire la cantitatea de hrană. Aceasta includea, în principiu: o cană cu ceai fără zahăr şi o felie de pâine dimineaţa, terci din cereale la amiază şi o cană cu apă caldă seara. În unele locuri mâncarea era distribuită doar o dată pe zi şi era constituită dintr-o supă şi o felie de pâine.
... Cu privire la accesul la veceu la momentul dorit, CPT doreşte să sublinieze că el consideră că practica potrivit căreia deţinuţii îşi satisfac necesităţile fiziologice folosind vase în prezenţa unei sau a câtorva persoane, într-un spaţiu atât de limitat precum sunt celulele din IDP, care servesc şi ca spaţiu în care ei locuiesc, este în sine degradantă, nu numai pentru individul în cauză, ci şi pentru cei care sunt forţaţi să fie martori la ceea ce se întâmplă. Prin urmare, CPT recomandă ca personalului de supraveghere să-i fie date instrucţiuni clare că deţinuţii, care sunt plasaţi în celule fără veceu, trebuie – dacă ei cer acest lucru - să fie scoşi din celula lor fără întârziere în timpul zilei pentru a se duce la veceu.
59. De asemenea, CPT recomandă să fie întreprinşi paşi pentru:
- a reduce supraaglomerarea în IDP-ul din Chişinău pe cât de rapid posibil şi a se conforma nivelului de ocupare oficial;
- a aproviziona persoanele deţinute cu saltele şi cearşafuri curate;
- a permite persoanelor deţinute în toate IDP-urile să primească colete de la începutul perioadei lor de detenţie şi să aibă acces la materiale de citit.
În contextul anumitor observaţii făcute, în special în IDP-ul Comisariatului General de Poliţie din Chişinău, CPT, de asemenea, reiterează recomandarea sa cu privire la respectarea strictă, în toate circumstanţele, a regulilor care reglementează separarea adulţilor şi a minorilor.”
b. Vizita efectuată în Republica Moldova între 20 şi 30 septembrie 2004:
„4. Condiţiile de detenţie.
a. Instituţiile Ministerului Afacerilor Interne
41. Începând cu anul 1998, când a vizitat pentru prima dată Republica Moldova, CPT are îngrijorări serioase în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în instituţiile Ministerului Afacerilor Interne.
CPT notează că 32 din cele 39 de IDP-uri au fost supuse unei reparaţii „cosmetice” şi că 30 au fost echipate cu spaţii pentru plimbări zilnice. Totuşi, vizita din anul 2004 nu a permis înlăturarea îngrijorării exprimate de Comitet. De fapt, cele mai multe recomandări făcute nu au fost implementate.
42. Fie că se face referire la secţiile de poliţie, fie la IDP-urile vizitate, condiţiile materiale sunt, în mod constant, subiect al aceleeaşi critici ca şi în trecut. Celulele de detenţie nu aveau acces la lumina zilei sau aveau un acces foarte limitat; lumina artificială – cu rare excepţii – era mediocră. Nicăieri persoanele care erau obligate să petreacă noaptea în detenţie nu primeau saltele sau cearşafuri, chiar şi cele deţinute pentru perioade mai lungi. Acele persoane care aveau astfel de lucruri puteau să le obţină doar de la rudele lor...
45. În ceea ce priveşte hrana ... în IDP-uri facilităţile erau la fel ca şi cele care au fost criticate în anul 2001 (a se vedea paragraful 57 al raportului cu privire la acea vizită): în general, trei porţii modeste de hrană pe zi, care includeau ceai şi o felie de pâine dimineaţa, o farfurie de cereale la prânz şi ceai sau apă caldă seara. Uneori era servită doar o porţie de hrană pe zi. Din fericire, regulile cu privire la primirea coletelor au devenit mai permisive, ceea ce permitea deţinuţilor care aveau rude în afara penitenciarului să îmbunătăţească uşor acele porţii zilnice mici.
47. În concluzie, condiţiile materiale rămân a fi problematice în secţiile de poliţie; ele rămân a fi dezastruoase în IDP-uri, continuând în multe privinţe să constituie, pentru deţinuţi, tratament inuman şi degradant.”
c. Vizita efectuată în Republica Moldova între 14 şi 24 septembrie 2007:
„II. Instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne
În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în secţiile de poliţie, se pare că acesta este domeniul în care s-a obţinut cel mai mic progres. Nu este necesar de a enumera aici în detaliu toate omisiunile observate de către delegaţie, care sunt mai mult sau mai puţin aceleaşi ca şi cele observate în timpul vizitelor trecute (omisiuni pe care Ministerul Afacerilor Interne le cunoaşte). ... În continuare, numeroase persoane sunt deţinute peste noapte în secţii de poliţie, în celule care nu trebuie folosite pentru a deţine persoane mai mult de câteva ore. Este deosebit de important de a remedia aceste probleme, în special prin plasarea persoanelor acuzate sub supravegherea instituţiilor Ministerului Justiţiei şi prin construcţia unor penitenciare noi care să corespundă standardelor CPT şi normelor prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.”
16. În conformitate cu articolul 313 al Codului de procedură penală, un participant la procesul penal poate contesta acţiunile sau inacţiunile ofiţerului de urmărire penală la judecătorul de instrucţie.
ÎN DREPT
17. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că el a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante. Articolul 3 al Convenţiei prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
18. De asemenea, el a pretins, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei, că Judecătoria Orhei nu a adus motive relevante şi suficiente pentru arestarea sa preventivă şi că el nu a fost adus în faţa unui judecător după reţinerea sa. Articolul 5 § 3, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. (c) din prezentul articol … are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.
19. La fel, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 4, de faptul că Curtea de Apel nu a examinat cererea sa habeas corpus. Articolul 5 § 4 al Convenţiei prevede următoarele:
„4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.”
20. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 13 al Convenţiei, că el nu a avut un recurs efectiv în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a articolului 3 al Convenţiei. Articolul 13 prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
I.
CEREREA GUVERNULUI DE A SCOATE CEREREA DE PE ROL ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 37 AL CONVENŢIEI
21. În observaţiile sale suplimentare din 24 mai 2007, Guvernul a prezentat o declaraţie unilaterală similară celei din cauza Tahsin Acar v. Turkey ((preliminary objection) [GC], nr. 26307/95, ECHR 2003-VI) şi a informat Curtea că el este gata să accepte că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolele 3, 5 şi 13 ale Convenţiei. Guvernul a propus să-i achite acestuia EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral şi a declarat că această sumă constituie o satisfacţie echitabilă suficientă în această cauză, având în vedere intensitatea şi durata suferinţei reclamantului, faptul că sănătatea reclamantului nu a fost afectată ca rezultat al acesteia şi jurisprudenţa Curţii în astfel de cauze precum Şarban v. Moldova (nr. 3456/05, 4 octombrie 2005) şi Becciev v. Moldova (nr. 9190/03, 4 octombrie 2005). În ceea ce priveşte costurile şi cheltuielile, Guvernul a declarat că reclamantul a primit de la Curte asistenţă judiciară şi că, în opinia lui, acea sumă era suficientă. Guvernul a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
22. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului şi a susţinut că suma propusă de acesta era prea mică. Referindu-se la cauzele Şarban şi Becciev, el a declarat că condiţiile de detenţie din izolatorul de detenţie provizorie din Orhei erau mai grave decât cele din Chişinău. El a dat ca exemplu practica judiciară a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova (cauza lui D.G.) în care instanţa a acordat reclamantului EUR 9,500 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a casării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în urma unei proceduri de tipul celei din cauza Brumărescu şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Potrivit reclamantului, violările din această cauză au fost mai grave decât cele din acea cauză, iar avocatul a trebuit să lucreze mai mult timp asupra cauzei.
23. Guvernul a susţinut că reclamantul nu putea şti cât timp a lucrat avocatul asupra dosarului în cauza G.D. şi gradul de suferinţă al reclamantului în acea cauză. El a susţinut că suma propusă de el era rezonabilă.
24. Curtea face referire la principiile stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 20-31, 14 noiembrie 2006) în ceea ce priveşte examinarea declaraţiilor unilaterale. În special, ea reaminteşte că „va depinde de circumstanţele specifice ale cauzei dacă declaraţia unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie nu cere continuarea examinării cauzei de către Curte (articolul 37 § 1 in fine)”.
25. Referitor la faptul dacă ar fi corespunzător de a scoate această cerere de pe rol în baza declaraţiei unilaterale făcută de Guvern, Curtea notează că Guvernul a recunoscut că a avut loc o violare a articolelor 3, 5 şi 13 ale Convenţiei şi s-a oferit să-i plătească reclamantului prejudiciul moral. Având în vedere circumstanţele acestei cauze, Curtea consideră că suma propusă de Guvern nu are o legătură rezonabilă cu nivelul suferinţei îndurate de către reclamant. Prin urmare, ea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale cere Curţii să continue examinarea cererii (a se vedea, pentru a face deosebirea, Akman v. Turkey (striking out), nr. 37453/97, §§ 23-24, ECHR 2001-VI).
26. Astfel, Curtea respinge cererea Guvernului de a scoate cererea de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenţiei şi, prin urmare, va continua examinarea admisibilităţii şi fondului cauzei.
II.
ADMISIBILITATEA CAUZEI
A. Pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei
27. În cererea sa iniţială, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei că reţinerea şi detenţia sa au fost ilegale. Totuşi, în observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, el a cerut Curţii să nu continue examinarea acestei pretenţii. Curtea nu găseşte vreun motiv pentru a o examina.
B. Pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei
28. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, că instanţele judecătoreşti naţionale nu au examinat recursul său împotriva încheierii prin care s-a autorizat arestarea sa preventivă.
29. Curtea reiterează că articolul 5 § 4 nu garantează ca atare un drept de a contesta deciziile prin care se dispune sau se prelungeşte arestarea, deoarece prevederea de mai sus face referire la „proceduri”, şi nu la „căi de atac”. Intervenţia unei singure autorităţi este conformă cu articolul 5 § 4, cu condiţia că procedura urmată are un caracter judiciar şi acordă persoanei vizate garanţii adecvate în privinţa modului lipsirii de libertate în cauză (a se vedea Jecius v. Lithuania, nr. 34578/97, § 100, ECHR 2000-IX). Prin urmare, rezultă că pretenţia este incompatibilă ratione materiae cu prevederile Convenţiei în sensul articolului 35 § 3 şi urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 § 4.
C. Restul pretenţiilor
30. Curtea consideră că restul pretenţiilor reclamantului ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât examinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
31. Reclamantul s-a plâns de condiţiile sale de detenţie în izolatorul de detenţie provizorie din Orhei. El a susţinut că atunci când a contestat faptul detenţiei lui în „acvariu”, Guvernul nu a prezentat vreo probă, cum ar fi înregistrări cu privire la ocuparea celulelor. Mai mult, declaraţia Guvernului că în perioada octombrie-noiembrie 2005 izolatorul de detenţie provizorie din Orhei a fost renovat era falsă. Guvernul nu a prezentat vreo probă în susţinerea acestei declaraţii. El nu a prezentat vreo probă cu privire la finanţarea lucrărilor de renovare, vreo copie a unui contract cu un prestator de servicii sau vreo probă cu privire la mutarea deţinuţilor într-o altă locaţie în timpul efectuării pretinselor lucrări. Referindu-se la hotărârea Guvernului din anul 2003, reclamantul a declarat că aceasta prevedea renovarea penitenciarelor unde erau deţinute persoanele condamnate, şi nu a izolatoarelor de detenţie provizorie. Mai mult, Guvernul nu a făcut niciun comentariu cu privire la fotografiile care arătau muşcături de insecte pe corpul reclamantului şi la faptul că imediat după eliberarea sa din detenţie un medic a conchis că corpul acestuia era acoperit de muşcături de insecte şi că el avea pneumonie.
32. Guvernul a susţinut că reclamantul a fost plasat de la început în celula nr. 9, şi nu în „acvariu”. Potrivit lui, celula nr. 9 se afla la parterul izolatorului de detenţie provizorie. Ea măsura 5.4 x 2.5 metri şi în ea erau deţinute, în perioada detenţiei reclamantului, trei până la patru persoane. Potrivit Guvernului, celula era echipată cu un sistem de încălzire şi avea o fereastră prin care pătrundea lumina zilei. Celula avea toate facilităţile sanitare necesare. În lunile octombrie-noiembrie 2005, izolatorul de detenţie provizorie din Orhei a fost complet renovat. Sistemul de încălzire a fost reparat. De asemenea, a fost instalat un boiler pentru încălzirea apei. Au fost reparate paturile din lemn şi au fost cumpărate saltele. Celulele au fost echipate cu un sistem de ventilare şi ferestre noi prin care pătrundea lumina zilei. Celulele erau dezinfectate o dată pe săptămână. Potrivit Guvernului, rapoartele CPT care au fost invocate de către reclamant nu mai erau actuale. El a declarat că în anul 2003 Guvernul Republicii Moldova a adoptat o hotărâre prin care a elaborat planuri pentru reformarea sistemului penitenciar.
33. Curtea reaminteşte că principiile generale cu privire la condiţiile de detenţie au fost stabilite în hotărârea Ostrovar v. Moldova (nr. 35207/03, §§ 76-79, 13 septembrie 2005).
34. Ea notează că toate declaraţiile reclamantului corespund constatărilor făcute de CPT în rapoartele sale în ceea ce priveşte instituţiile de detenţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Constatările CPT oferă cel puţin într-o anumită măsură o bază temeinică pentru evaluarea condiţiilor în care a fost deţinut reclamantul (a se vedea, pentru un alt exemplu când Curtea a luat în consideraţie rapoartele CPT, Kehayov v. Bulgaria, nr. 41035/98, § 66, 18 ianuarie 2005). Guvernul a negat cele mai multe acuzaţii, susţinând că rapoartele CPT nu erau actuale şi că penitenciarul a fost renovat cu o lună înaintea detenţiei reclamantului acolo. Totuşi, el nu a prezentat vreo probă în susţinerea declaraţiilor sale cu privire la renovare (a se compara cu Ostrovar, citată mai sus, § 80). Mai mult, Guvernul nu a contestat unele acuzaţii aduse de reclamant, cum ar fi lipsa hranei adecvate, faptul că în celulă ardea în permanenţă o lumină electrică foarte slabă, faptul că facilităţile sanitare nu erau separate de restul celulei şi faptul că la eliberarea sa din detenţie corpul reclamantului era acoperit cu muşcături de insecte.
35. În astfel de circumstanţe, Curtea consideră că suferinţa îndurată de către reclamant a depăşit nivelul inevitabil inerent detenţiei şi a atins un nivel de severitate contrar articolului 3 al Convenţiei.
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 3 AL CONVENŢIEI
36. Reclamantul a declarat că instanţa de judecată, care a eliberat mandatul de arestare la 21 decembrie 2004, nu s-a bazat pe motive relevante şi suficiente.
37. Guvernul a susţinut că mandatul de arestare a fost eliberat de un judecător de instrucţie, în limitele competenţelor sale, care s-a bazat pe faptul că reclamantul şi-a schimbat adresa şi că el putea să comită alte infracţiuni. Infracţiunea de care era acuzat reclamantul era una deosebit de gravă pentru care se prevedea o pedeapsă de până la douăzeci de ani. Potrivit Guvernului, nu a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei.
38. Curtea face referire la principiile generale stabilite în jurisprudenţa sa cu privire la articolul 5 § 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte, în special, necesitatea motivelor relevante şi suficiente pentru lipsirea unei persoane de libertatea sa (a se vedea, printre altele, Castraveţ v. Moldova, nr. 23393/05, §§ 29-33, 13 martie 2007, şi Şarban, citată mai sus, §§ 95-99).
39. În această cauză, instanţele judecătoreşti naţionale, atunci când au dispus detenţia reclamantului, au citat părţi ale legislaţiei relevante fără a arăta motivele pentru care ele au considerat întemeiate acuzaţiile că reclamantul putea să se ascundă sau să comită alte infracţiuni. Prin urmare, circumstanţele din această cauză sunt similare celor din cauzele Becciev (citată mai sus, §§ 61-62) şi Şarban (citată mai sus, §§ 100-101), în care această Curte a constatat violări ale articolului 5 § 3 al Convenţiei din cauza motivelor insuficiente aduse de instanţele judecătoreşti pentru detenţia reclamanţilor. Deoarece Guvernul nu a prezentat motive pentru distingerea acestei cauze de cauzele de mai sus, Curtea consideră că în această cauză ar trebui luată aceeaşi atitudine.
40. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că motivele pe care s-a bazat Judecătoria Orhei în decizia sa cu privire la arestarea preventivă nu au fost „relevante şi suficiente”.
41. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei în acest sens.
V. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI
42. Reclamantul a declarat că nu existau recursuri efective împotriva condiţiilor de detenţie inumane şi degradante. Potrivit lui, condiţiile inumane de detenţie constituiau o practică administrativă în Republica Moldova, deoarece toate penitenciarele erau în aceeaşi situaţie ca şi cel în care a fost deţinut el. Potrivit reclamantului toate celulele din izolatorul de detenţie provizorie din Orhei erau similare, iar autorităţile nu puteau face nimic pentru a pune capăt imediat suferinţelor sale. Autorităţile cunoşteau bine condiţiile de detenţie, însă nu au făcut nimic.
43. Guvernul a contestat declaraţiile reclamantului şi a declarat că, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, reclamantul putea să se plângă de acţiunile ilegale ale ofiţerului de urmărire penală conform articolului 313 al Codului de procedură penală. Potrivit Guvernului, au existat câteva astfel de plângeri în raioanele Drochia şi Criuleni, prin care persoanele s-au plâns de acte de tortură şi maltratare din partea poliţiştilor, însă toate acele plângeri au fost respinse.
44. După cum Curtea a constatat de multe ori, articolul 13 al Convenţiei garantează disponibilitatea la nivel naţional a unui recurs pentru a asigura esenţa drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie, indiferent de forma pe care acestea ar putea s-o ia în sistemul de drept naţional. Prin urmare, efectul articolului 13 este de a cere existenţa unui recurs naţional care să permită examinarea unei pretenţii care poate fi considerată ca fiind „serioasă şi legitimă” conform Convenţiei şi să ofere redresarea corespunzătoare.
45. Curtea reaminteşte că ea a examinat de multe ori chestiunea cu privire la recursurile interne prin care se deplâng condiţiile rele de detenţie din Republica Moldova (a se vedea Ţarban, citată mai sus, §§ 57-62; Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, §§ 101-107, 7 noiembrie 2006; Istratii and Others v. Moldova, nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05, § 38, 27 martie 2007; Modârcă v. Moldova, nr. 14437/05, § 47, 10 mai 2007; şi Stepuleac v. Moldova, nr. 8207/06, § 46, 6 noiembrie 2007) şi a conchis de fiecare dată că recursurile sugerate de Guvern nu erau efective. Această cauză nu constituie o excepţie, deoarece este clar că articolul 313 al Codului de procedură penală nu are nimic în comun cu condiţiile de detenţie, ci doar oferă posibilitatea de a contesta acţiunile sau inacţiunile ofiţerilor de urmărire penală.
46. În astfel de circumstanţe, Curtea consideră că nu s-a dovedit faptul că au existat recursuri efective în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 3. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei.
VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
47. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
48. Reclamantul a pretins EUR 12,000 cu titlu de prejudiciu moral.
49. Guvernul a contestat pretenţia şi a susţinut că aceasta era neîntemeiată şi excesivă.
50. Având în vedere violările constatate mai sus, Curtea consideră că acordarea unei compensaţii cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 3,500.
B. Costuri şi cheltuieli
51. Avocatul reclamantului a pretins EUR 10,705 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă detaliată a timpului de lucru asupra cauzei.
52. Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă şi a contestat numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului.
53. Curtea acordă EUR 1,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli minus EUR 850 plătiţi deja cu titlu de asistenţă judiciară de către Consiliul Europei.
C. Dobânda de întârziere
54. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Respinge declaraţia unilaterală a Guvernului;
2. Declară inadmisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, iar restul cererii admisibil;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei;
4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei;
5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 3;
6. Hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,500 (trei mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,500 (o mie cinci sute euro) minus EUR 850 (opt sute cincizeci euro) plătiţi deja ca asistenţă judiciară cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii,
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Malai contra Moldovei - Arestare preventivă nejustificată. Condiţii neadecvate de detenţie
