Dima contra Romaniei - Aplicarea rectroactiva a Legii nr. 8/1996 pa drepturilor de autor
| Comentarii |
|
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Prima secţie
Cauza DIMA împotriva ROMÂNIEI
(cererea nr. 58472/00)
Hotărâre
Strasbourg
16 noiembrie 2006
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile definite la articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Dima contra României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secţie), reunită în camera formată din:
Domnii C.L. ROZAKIS, preşedinte,
L. LOUCAIDES,
Doamna F. TULKENS,
Domnul C. BIRSAN,
Doamna N. VAJIC,
Domnii D. SPIELMANN
S.E. JEBENS, judecători
şiDomnul S. QUESADA, grefierul adjunct al secţiei,
După ce a deliberat în camera de consiliu din 24 octombrie 2006,
Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 58472/00) îndreptată împotriva României prin care un cetăţean al acestui stat, Domnul Victor Dima (“reclamantul”), a sesizat Curtea la data de 16 decembrie 1999 în temeiul articolului 34 al Convenţiei de protecţie a Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale (“Convenţia”).
2. Reclamantul, căruia i s-a permis să beneficieze de asistenţă judiciară, este reprezentat de Doamna M. Mandache, avocată în Bucureşti. Guvernul român (“Guvernul”) este reprezentat de împuternicitul său, Doamna Beatrice Ramaşcanu, directoare la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul s-a plâns în special de inechitatea procedurii civile împotriva R.A. “Monetăria statului” SA (“societatea M.”), în special de faptul că instanţele interne au aplicat retroactiv legea nr. 8/1996 pentru a concluziona că dreptul său de autor nu există şi că ele nu au examinat motivul pe care l-a menţionat referitor la nulitatea expertizei contabile efectuate în această procedură.
4. Cererea a fost repartizată secţiei a doua a Curţii (articolul 52 § 1 al regulamentului). În cadrul acesteia, camera însărcinată să examineze cauza (articolul 27 § 1 al Convenţiei) a fost constituită în fonformitate cu articolul 26 § 1 al regulamentului.
5. La 1 noiembrie 2004 Curtea a modificat componenţa secţiilor sale (articolul 25 § 1 al regulamentului). Prezenta cerere a fost repartizată primei secţii remaniată astfel (articolul 52 § 1).
6. Printr-o hotărâre din 26 mai 2005 Curtea a declarat cererea parţial admisibilă.
7. Atât reclamantul cât şi Guvernul au depus observaţii scrise asupra fondului cauzei (articolul 59 § 1 al regulamentului).
DE FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI
8. Reclamantul s-a născut în 1953 şi locuieşte în Bucureşti. Absolvent al Institutului de arte plastice din Bucureşti, pe vremea când faptele au avut loc, era ofiţer activ al armatei române şi lucra în cadrul studioului de arte plastice al Ministerului Apărării.
9. După căderea regimului comunist în decembrie 1989 autorităţile române au decis să adopte o nouă stemă de stat. La o dată neprecizată o comisie parlamentară special constituită, însărcinată de Parlament să angajeze experţi din diferite domenii pentru a prezenta, până la un anumit termen stabilit, machetele stemei şi sigiliului de stat, l-a desemnat pe reclamant să lucreze cu alţi experţi pentru a sfătui comisia şi a realiza proiectul de stemă de supus atenţiei Parlamentului printr-un proiect de lege.
10. Macheta realizată de reclamant la ordinul comisiei citată anterior, aprobată de Parlament după câteva modificări, a fost ratificată de legea nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 236 din 24 septembrie 1992. Numele reclamantului figura în acest număr al Monitorului Oficial cu menţiunea “autor al machetelor grafice” în josul ultimei pagini a textului legii nr. 102/1992.
11. La 29 martie 1996 reclamantul a sesizat în temeiul decretului nr. 321/1956 asupra drepturilor de autor (în continuare “decretul nr. 321/1956”) tribunalul Bucureşti cu o acţiune împotriva societăţii, întreprindere de stat însărcinată să emită moneda românească, dorind să fie condamnată la plata procentului legal din beneficiile obţinute din reproducerea machetelor sale. În sprijinul acţiunii sale el a supus atenţiei tribunalului, între altele, numărul de Monitor Oficial citat anterior precum şi două scrisori ale directorului de agenţie însărcinat cu drepturile de autor în cadrul Ministerului Culturii prin care i se recunoştea calitatea de autor al machetelor.
12. În paralel, reclamantul a înaintat alte două acţiuni având un obiect similar împotriva altor întreprinderi care reproduceau stema şi sigiliul de stat. În aceste două proceduri, prin două hotărâri din 2 iulie 1999 pronunţate în ultimă instanţă, Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea reclamantului drept neîntemeiată. Ea a considerat că munca reclamantului nu a avut drept rezultat o “operă de creaţie intelectuală”, în sensul decretului nr. 321/1956 şi că simbolurile statului nu figurau în acest decret, care folosise tehnica legislativă a enumerării operelor protejate de drepturile de autor.
13. În procedura împotriva societăţii M., tribunalul Bucureşti a ordonat, la cererea reclamantului, efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii beneficiului obţinut de societatea pârâtă în urma reproducerii machetelor în litigiu. Din dosar reiese că tribunalul a probat propunerile reclamantului în privinţa cerinţelor mandatului de expert. Acesta din urmă trebuia să stabilească numărul de comenzi având drept obiect reproducerea stemei şi sigiliului de stat de către societatea M. din octombrie 1992, cifra sumelor încasate în această privinţă şi suma datorată reclamantului în temeiul legii invocate în sprijinul acţiunii sale. La şedinţa din 30 martie 1998 tribunalul a desemnat un nou expert pentru a efectua expertiza în cauză.
14. La data de 16 mai 1998 expertul a trimis reclamantului o scrisoare simplă, în care preciza suma onorariilor sale şi menţiona că insuficienţa de probe aflate la dosar nu-i permiteau să răspundă cerinţelor mandatului. Expertul indica faptul că va contacta societatea pârâtă pe 18 mai 1998 la orele 14.00 şi că îl convoca şi pe reclamant cu acest prilej şi preciza că în lipsa elementelor de probă mai sus menţionate, va informa tribunalul asupra imposibilităţii din partea sa de a efectua expertiza. Conform reclamantului, care a oferit o copie a plicului scrisorii, acest plic nu i-a parvenit decât în după-amiaza zilei de 18 mai 1998.
15. La 1 iunie 1998 expertul, care s-a deplasat la sediul societăţii pârâte pe 18 mai 1998 în lipsa reclamantului pentru a-şi efectua expertiza, a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză. În raportul său, el a expus faptul că reclamantul revendica drepturi “pe care doar presupunea că-i aparţin”. El a adăugat că reclamantul ar fi transmis la Parlament dreptul său asupra machetelor în litigiu şi că simbolurile de stat nu puteau face obiectul comerţului. Bazându-se în principal pe declaraţia reprezentanţilor societăţii M., expertul a indicat că această societate nici nu a primit nici nu a executat comenzi pentru reproducerea stemei sau sigiliului de stat pentru a le comercializa şi a obţine vreun profit bănesc.
16. La şedinţa din 29 iunie 1998 avocatul reclamantului a prezentat tribunalului Bucureşti obiecţiile sale la raportul de expertiză.
17. Printr-o sentinţă din 28 septembrie 1998 tribunalul Bucureşti a respins acţiunea reclamantului drept inadmisibilă, pe motiv că în temeiul noii legi nr.8/1996 privind drepturile de autor (în continuare denumită “legea nr. 8/1996”), stema şi sigiliul de stat nu beneficiau de protecţia revendicată de interesat. Reclamantul a înaintat apel împotriva sentinţei, menţionând în special că legea nr. 8/1996 a fost aplicată în mod retroactiv la acţiunea sa.
18. Printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2000, Curtea de apel Bucureşti a respins apelul reclamantului, pe motiv că neremunerarea interesatului de către Parlament în calitate de expert parlamentar nu transforma dreptul său la o remuneraţie în drept de autor şi că reproducerea stemei şi sigiliului de stat de către societatea M. nu urmărea un scop comercial. Curtea de apel a concluzionat, fără alte precizări, că respingerea acţiunii reclamantului era justificată atât pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii nr. 8/1996 cât şi pentru cea posterioară.
19. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a făcut recurs în anulare pe 8 februarie 2000, menţionând că tribunalele nu luaseră în calcul scrisorile autorităţilor de recunoaştere a dreptului său de autor şi de contestare a aplicării retroactive în cazul în speţă a legii nr. 8/1996 şi faptul că expertiza contabilă, pe care instanţele se bazaseră, fusese redactată fără ca expertul să fi fost citat. La 9 octombrie 2000 reclamantul şi-a completat recursul precizând că expertiza respectivă era nulă în temeiul articolelor 105 şi 208 ale codului de procedură civilă, din cauza nerespectării de către expert a procedurii de citare a părţilor şi că expertul depăşise, prin aprecierile de ordin juridic, mandatul ce îi fusese stabilit de tribunal.
20. Printr-o hotărâre din 17 octombrie 2000 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului. Pasajele pertinente ale motivelor hotărârii sunt următoarele:
“Din acţiunea de chemare în judecată reiese că reclamantul a cerut ca societatea pârâtă să fie obligată să-i ramburseze procentul legal datorat din cauza reproducerii şi vânzării machetelor grafice reprezentând stema şi sigiliul de stat, al căror autor este_ .
În cazul în speţă nu s-a dovedit că societatea pârâtă a primit sau executat comenzi pentru reproducerea stemei şi sigiliului de stat pentru a le comercializa şi a obţine vreun profit bănesc, ceea ce ar putea justifica cererea reclamantului privind o cotă din profit, în conformitate cu decretul nr. 321/1956. Dovezile la care reclamantul face referire şi care pretinde că au fost ignorate de curtea de apel, şi anume scrisorile din 31 mai 1999 ale Parlamentului şi din 24 februarie şi 22 noiembrie 1995 ale Ministerului Culturii, nu sunt hotărâtoare în cazul în speţă, având în vedere obiectul acţiunii.
În privinţa raportului de expertiză contabilă, concluziile sale întemeiate pe constatări directe demonstrează că societatea pârâtă nu primise sau executase comenzi pentru reproducerea stemei sau sigiliului de stat pentru a le comercializa şi a obţine profit.
Faptul că hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel au făcut de asemenea referire la articolul 9 al legii nr. 8/1996 asupra dreptului de autor nu conduce la concluzionarea asupra ilegalităţii lor, deoarece atât decretul nr. 321/1956 cât şi Constituţia din 1965 au prevăzut că stema şi sigiliul de stat nu pot face obiectul unui drept de autor.”
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
21. Decretul nr. 321/1956, care reglementa dreptul de autor în momentul înaintării de către reclamant a acţiunii sale împotriva societăţii M., prevede în părţile sale pertinente după cum urmează:
Articolul 2
“Este autor persoana care a creat opera. Autorul beneficiază pe toată durata vieţii sale de drepturile de autor. Dreptul de autor începe din momentul în care opera ia forma de manuscris, schiţă, temă, tablou sau arice altă formă concretă.”
Articolul 9
“În denumirea operelor asupra cărora se exercită drepturile de autor sunt incluse toate operele de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, în ciuda conţinutului sau formei lor de expresie, indiferent de valoarea şi de destinaţia lor, cum ar fi:_ operele de pictură, sculptură, grafică_ , planurile, schiţele şi operele plastice privind orice ramură a ştiinţei.”
22. Nici decretul nr. 321/1956, nici Constituţia din 1965 nu conţineau dispoziţii referitoare la drepturile de autor asupra operelor reprezentând simbolurile de stat.
23. La 26 septembrie 1996 a intrat în vigoare legea nr. 8/1996 referitoare la dreptul de autor, care a abrogat decretul nr. 321/1956. Articolul său 9 prevede următoarele:
“Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor:_
c) simbolurile oficiale ale statului, autorităţilor publice_ , cum ar fi: stema, sigiliul_ ”
24. Dispoziţiile pertinente ale codului de procedură civilă, referitoare la citarea părţilor de către expert cu ocazia realizării unei expertize şi nulitatea actelor de procedură, prevăd următoarele:
Articolul 105
“(...)
(2) Actele de procedură înfăptuite prin nerespectarea dispoziţiilor legale_ vor fi declarate nule numai dacă această nerespectare a provocat părţii în chestiune un prejudiciu care nu poate fi reparat decât prin anularea actului. În cazul nulităţilor prevăzute de lege, prejudiciul este presupus până la proba contrarie.”
Articolul 108
“Nulităţile de ordin public pot fi invocate de părţi sau de judecător în orice fază a procedurii.
Celelalte nulităţi vor fi constatate numai dacă partea interesată le-a invocat.
Neregulile din actele de procedură sunt acoperite dacă partea interesată nu le-a invocat la prima şedinţă consacrată depunerii concluziilor pe fondul cauzei şi înainte să supună atenţiei aceste concluzii_ ”.
Articolul 208
“(1) Dacă pentru expertiză este necesar să se procedeze la o acţiune într-un anumit loc, nu va putea fi efectuată decât după convocarea părţilor prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, cu indicarea zilelor şi orelor la care acţiunea va începe şi va continua. Confirmarea de primire va fi anexată la expertiză_ ”
25. Articolul 89 al codului de procedură civilă prevede că, sub ameninţarea nulităţii, citaţia trebuie să fie predată unei părţi cu cel puţin cinci zile înainte de data şedinţei.
26. În hotărârile din 1 februarie 1994, 10 septembrie 1997, 12 mai şi 23 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a constatat încălcarea procedurii de citare a unei părţi la proces de către expert cu ocazia realizării expertizei, procedură impusă de articolul 208 al codului de procedură civilă. În consecinţă, ea a considerat ilegale sentinţele care s-au bazat pe această expertiză, le-a casat şi le-a trimis înapoi pentru realizarea de noi expertize. În hotărârea nr. 343/1980, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că procedura de citare nu a fost îndeplinită în conformitate cu cerinţele codului de procedură civilă în cazul în care expertul a citat părţile chiar în ziua realizării expertizei, având în vedere că nu există vreo certitudine că părţile au fost efectiv informate în timp util asupra datei şi orei la care expertul va face constatările de fapt.
DE DREPT
I. ASUPRA ÎNCĂLCĂRII INVOCATE LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENŢIEI
27. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de o procedură echitabilă, pe de o parte, din cauza răspunsului din partea Curţii Supreme de Justiţie la calea de atac inspirată din nulitatea expertizei contabile rezultată din lipsa citării de către expert şi, pe de altă parte, din cauza aplicării retroactive a legii nr. 8/1996 în cauza sa. El invocă articolul 6 § 1 al Convenţiei ale cărei pasaje pertinente prevăd următoarele:
“Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale_ de către un tribunal independent şi imparţial_ , care va decide_ asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil_ ”.
A. Opiniile părţilor
28. Guvernul consideră că, chiar dacă motivarea lor nu este foarte detaliată, instanţele interne au îndeplinit cerinţa de a examina şi de a răspunde în mod justificat la argumentele reclamantului, în conformitate cu articolul 6 § 1 aşa cum este interpretat de jurisprudenţa Curţii (Ruiz Torija contra Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A, pag. 12, § 29; şi Van de Hurk contra Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, pag. 20, § 61). De altfel, pe toată durata procedurii, reclamantul a avut ocazia să supună atenţiei mijloacele de probă şi argumentele în sprijinul cauzei sale precum şi să dezbată în contradictoriu cu cele ale părţii pârâte.
29. În privinţa nerespectării procedurii de citare a reclamantului de către expert şi a faptului că acesta din urmă şi-a depăşit puterile, Guvernul menţionează că Curtea Supremă de Justiţie a indicat că concluziile expertului erau bazate pe constatări directe şi adaugă că, în orice caz, expertul a citat reclamantul pentru a realiza în contradictoriu expertiza pe 18 mai 1998 la sediul societăţii M. De altfel, el consideră că expertiza contabilă care privea dreptul interesatului la o parte din beneficiile obţinute din reproducerea machetelor sale depindea de recunoaşterea prealabilă a dreptului de autor al acestuia din urmă. De aceea, el consideră că concluziile expertizei nu au jucat un rol determinant în respingerea acţiunii reclamantului.
30. Cât priveşte aplicarea retroactivă invocată de reclamant a legii nr. 8/1996, Guvernul relevă că, în hotărârile lor din 27 ianuarie şi 17 octombrie 2000, Curtea de apel Bucureşti şi respectiv Curtea Supremă de Justiţie au răspuns la acest mijloc, considerând că dreptul de autor asupra machetelor simbolurilor de stat nu era protejat de dispoziţiile pertinente anterioare legii nr.8/1996, şi anume decretul nr. 321/1956 şi Constituţia din 1965. Amintind că tribunalelor naţionale le revine sarcina de a interpreta dreptul intern, el adaugă că chiar dacă decretul şi Constituţia citate anterior nu conţin dispoziţii referitoare la simbolurile de stat, tribunalele le-au interpretat în sensul că aceste simboluri nu fac obiectul protecţiei dreptului de autor, ceea ce nu ar putea trece drept o concluzie arbitrară, ţinând cont de motivele oferite.
31. Reclamantul consideră că instanţele au încălcat articolul 6 § 1 al Convenţiei, omiţând să examineze principalele sale mijloace, din care în special nulitatea expertizei contabile, precum şi probele oferite în sprijinul existenţei dreptului său de autor, în special documentele eliberate de Ministerul Culturii.
32. El consideră că expertiza contabilă a jucat un rol esenţial în respingerea acţiunii sale, fapt demonstrat de argumentul Curţii Supreme de Justiţie conform căruia existenţa unui profit comercial al societăţii M. ar fi putut justifica admiterea cererii sale de daune-interese. De aceea, neexaminarea din partea Curţii Supreme a excepţiei inspirate din nulitatea expertizei din cauza necitării de către expert,în condiţiile în care tribunalele sunt obligate să soluţioneze aceste probleme prioritar în temeiul articolului 137 al codului de procedură civilă, a adus atingere dreptului său la un proces echitabil. Reclamantul adaugă faptul că scrisoarea ce i-a fost trimisă de expert la 16 mai 1998 nu respecta dispoziţiile prevăzute sub ameninţarea nulităţii de articolele 89 şi 208 ale codului de procedură civilă în materie de citare şi menţionează, având dovezi pentru susţinere, că nu a primit-o decât în după-amiaza zilei de 18 mai 1998, astfel încât s-a aflat în imposibilitatea de a participa la realizarea expertizei.
33. Reclamantul consideră de asemenea că tribunalele au aplicat retroactiv legea nr. 8/1996, deoarece nici decretul nr. 321/1956 nici Constituţia din 1965 nu conţineau dispoziţii de excludere a machetelor reprezentând simbolurile statului de la protecţia dreptului de autor, aşa cum a afirmat Curtea Supremă de Justiţie în hotărârea sa din 17 octombrie 2000. În această privinţă, el consideră de asemenea că Curtea Supremă de Justiţie nu a răspuns la acest mijloc în măsura în care a considerat inutilă orice examinare a probelor prezentate în această privinţă, ţinând cont de obiectul acţiunii.
B. Aprecierea Curţii
34. Convenţia neintenţionând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective (Artico contra Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, pag. 16, § 33), Curtea aminteşte că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat “studiate”, adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat. Cu alte cuvinte, articolul 6 implică în sarcina “tribunalului” obligaţia de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi ofertelor de dovezi ale părţilor, fără a aprecia pertinenţa lor şi fără a fi înţeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (Van de Hurk contra Olandei, citat anterior, pag. 19-20, §§ 59 şi 61). Întinderea acestei îndatoriri poate varia în funcţie de natura deciziei. De aceea problema de a şti dacă un tribunal nu şi-a respectat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 al Convenţiei nu poate fi analizată decât în lumina circumstanţelor speţei (Ruiz Torija contra Spaniei, citat anterior, pag. 12, § 29).
35. În cazul în speţă, Curtea constată că plângerea reclamantului se împarte în două ramuri: pe de o parte lipsa de răspuns din partea Curţii Supreme de Justiţie la calea de atac inspirată din nulitatea expertizei contabile din cauza necitării de către expert şi, pe de altă parte, aplicarea retroactivă a legii nr. 8/1996 la cauza sa. Trebuie examinate aceste ramuri separat.
36. În privinţa primei ramuri Curtea observă că acţiunea reclamantului avea drept obiect recunoaşterea dreptului său la o parte din beneficiul obţinut de societatea M. pentru reproducerea şi comercializarea machetelor al căror autor era. Recursul interesatului în faţa Curţii Supreme de Justiţie se baza în special pe două mijloace: nulitatea expertizei contabile, din cauza necitării de către expert la întâlnirea cu acesta din urmă şi aplicarea retroactivă a legii nr. 8/1996 de către instanţe. Asupra primului mijloc Curtea constată că Curtea Supremă de Justiţie nu a răspuns. Cu toate acestea, ea relevă că, în celelalte cauze, ea a luat de asemenea în calcul la examinarea respectării de către instanţele interne a obligaţiei lor de a-şi motiva deciziile, pertinenţa şi incidenţa argumentului sau mijlocului la care tribunalul nu a răspuns asupra rezultatului cauzei (a se vedea Jahnke şi Lenoble contra Franţei (decizie), nr. 40490/98, CEDO 2001-IX; şi Driemond Bouw BV contra Olandei (decizie), nr. 31908/96, 2 februarie 1999).
37. În ceea ce priveşte pertinenţa mijlocului inspirat din necitarea reclamantului de către expert, Curtea consideră că argumentului Guvernului, conform căruia expertiza nu era pertinentă pentru acţiunea reclamantului în daune interese decât în măsura în care instanţele ar fi considerat că interesatul beneficia de un drept de autor asupra respectivelor machete, nu i-ar fi lipsit intenţia dacă Curtea Supremă de Justiţie ar fi optat pentru această abordare în hotărârea sa. Nu este cazul aici. Într-adevăr, ea relevă că, cu excepţia ultimului paragraf al hotărârii sale din 17 octombrie 2000 în care înalta instanţă a răspuns la celălat mijloc al reclamantului, Curtea Supremă de Justiţie şi-a bazat în principal respingerea acţiunii acestuia din urmă în special pe faptul că din expertiza contabilă nu reieşea că societatea M. a primit comenzi şi a obţinut un profit din comercializarea machetelor în litigiu, profit care, în opinia ei, ar fi justificat cererea reclamantului în temeiul decretului nr. 321/1956. Ori o asemenea concluzie se baza per expertiza contabilă ordonată de instanţe şi care a constituit practic singurul element de probă examinat de înalta instanţă. Aşa stând lucrurile, Curtea consideră că mijlocul supus atenţiei de reclamant era pertinent pentru soluţionarea cauzei.
38. În privinţa incidenţei asupra soluţionării cauzei a mijlocului inspirat din necitarea reclamantului de către expert, Curtea constată că în temeiul dreptului şi jurisprudenţei interne, admiterea unui asemenea mijloc ar fi condus la amânarea cauzei pentru realizarea unei noi expertize, cu respectarea principiului contradictorialităţii.
39. Curtea consideră că în privinţa pertinenţei şi incidenţei asupra soluţionării procedurii a mijlocului reclamantului inspirat din necitarea de către expert pedepsită prin nulitatea expertizei precum şi în privinţa importanţei respectării contradictorialităţii în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Cottin contra Belgiei, nr. 48386/99, §§ 31-33, 2 iunie 2005), lijlocul respectiv cerea un răspuns specific şi explicit. În lipsa acestuia din urmă este imposibil să se ştie dacă Curtea Supremă de Justiţie a neglijat pur şi simplu acest mijloc sau a dorit să îl respingă şi, în această ultimă ipoteză, din ce motive (Hiro Balani contra Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-B, pag. 30, § 28).
40. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că reclamantul este motivat să susţină că nu a fost audiată echitabil cauza sa.
41. În concluzie, s-a încălcat articolul 6 § 1 al Convenţiei.
42. Pe baza acestei concluzii, Curtea nu consideră necesar să se examineze în plus partea din plângere inspirată din aplicarea retroactivă de către instanţe a legii nr. 8/1996 (a se vedea, mutatis mutandis, SC Maşinexportimport Industrial Group SA contra României, nr. 22687/03, § 39, 1 decembrie 2005; şi Ciobanu contra României, nr. 29053/95, § 41, 16 iulie 2002).
III. ASUPRA APLICĂRII ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
43. În temeiul articolului 41 al Convenţiei,
“Dacă Curtea declară că a existat încălcarea Convenţiei sau Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite să se şteargă decât incomplet consecinţele acestei încălcări, Curtea acordă părţii vătămate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
A. Dauna materială şi morală
44. Reclamantul cere 1.500.000 euro (EUR) cu titlu de daună materială pentru nerespectarea de către autorităţi a dreptului său se autor asupra machetelor reprezentând sigiliul şi stema de stat şi pentru reproducerea ilegală a acestor machete. În plus, el cere 500.000 euro cu titlu de daună morală pentru suferinţa ce i-a fost cauzată de instanţele naţionale prelungind acţiunea sa în ciuda dreptului său la un proces echitabil.
45. Guvernul consideră că nici-o sumă nu ar trebui să fie acordată reclamantului pentru dauna materială, ţinând cont de faptul că prejudiciul invocat e legat de plângerea inspirată din articolul 1 al Protocolului nr. 1, care a fost declarată inadmisibilă ratione materiae de Curte în hotărârea sa din 26 mai 2005. În privinţa cererii sale pentru prejudiciul moral, el consideră că o eventuală constatare a încălcării articolului 6 § 1 al Convenţiei ar constitui în sine o reparaţie echitabilă satisfăcătoare.
46. Curtea consideră că baza de reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă în cazul în speţă în faptul că reclamantul nu a putut beneficia în procedura în cauză de garanţiile articolului 6 § 1 al Convenţiei. Ea nu ar putea face speculaţii asupra a ceea ce ar fi fost soluţia procesului în caz contrar. Între altele, nici-o legătură nu poate fi stabilită între încălcarea Convenţiei constatate şi dauna materială invocată, care se sprijină pe ipoteza existenţei unui drept de autor al reclamantului asupra machetelor respective. Trebuie deci să se respingă cererea asupra acestui punct. În privinţa daunei morale suferite, Curtea consideră că constatarea încălcării la care a ajuns nu este suficientă pentru remediere şi consideră, hotărând echitabil, că suma de 2.000 euro constituie o reparaţie rezonabilă a prejudiciului respectiv.
B. Cheltuieli şi taxe
47. Fără a prezenta acte doveditoare, reclamantul susţine că cheltuielile de reprezentare în procedura în faţa Curţii Supreme de Justiţie şi în faţa Curţii se ridică în jurul cifrei de 200 euro, onorariu simbolic acceptat de avocatul său din cauza situaţiei sale financiare, dar cere 5.000 euro cu acest titlu ţinând cont de importanţa prejudiciului pe care l-a suferit.
48. Guvernul se opune acestei cereri în măsura în care nu este susţinută de actele doveditoare necesare.
49. Conform jurisprudenţei constante a Curţii, acordarea cheltuielilor şi taxelor conform articoluli 41 presupune că li s-a stabilit caracterul real, necesitatea şi în plus caracterul rezonabil al valorii lor (Iatridis contra Greciei (reparaţie echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
50. Curtea constată că reclamantul nu a oferit nici-un act doveditor referitor la cheltuielile şi taxele plătite în procedura internă. În privinţa cheltuielilor expuse pentru nevoile de reprezentare a reclamantului în faţa Curţii, aceasta constată că pretenţiile sale nu sunt nici detaliate nici însoţite de actele doveditoare necesare şi că interesatul a beneficiat deja de asistenţă judiciară. Cererea sa trebuie deci respinsă.
C. Dobânzi moratorii
51. Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor moratorii pe baza ratei dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii centrale europene majorată cu un procent de trei puncte.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Decide că s-a încălcat articolul 6 § 1 al Convenţiei;
2. Decide că nu trebuie examinată în plus plângerea inspirată din articolul 6 § 1 referitor la aplicarea retroactivă inspirată din legea nr. 8/1996;
3. Decide
că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni începând din ziua în care prezenta sentinţă va deveni definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, 2.000 euro (două mii euro) pentru dauna morală, de transformat în lei la cursul de schimb din ziua efectuării plăţii, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit pentru aceasta;
că începând de la expirarea respectivului termen şi până la plată, această sumă se va mări cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea de împrumut marginal a Băncii centrale europene aplicabil în această perioadă, mărit cu un procent de trei puncte;
4. Respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru restul.
Redactată în franceză, apoi comunicată în scris la data de 16 noiembrie 2006 cu aplicarea articolului 77 §§ 2 şi 3 al regulamentului.
Santiago QuesadaChristos Rozakis
GrefieradjunctPreşedinte
| ← Davidescu contra Romaniei - Revendicare imobiliara. Decretul de... | Visan contra Romaniei - Neanalizarea aplicabilitatii Decretului... → |
|---|
