Federatia crestina a martorilor lui Iehova contra Franţei - Victima Angheta parlamentara Lipsa unor consecinte

CEDO, secţia II, decizia Federatia crestina a martorilor lui Iehova contra Franţa, 6 noiembrie 2001, 53430/99

Un raport de anchetă parlamentară nu are nicio consecinţă juridică nu poate servi drept fundamenta al vreunei acţiuni civile, penale ori administrative.

Asociaţia reclamantă asigură reprezentarea juridică şi protecţia juridică a 1149 de asociaţii locale din Franţa care practică cultul martorilor lui Iehova. În 1995, parlamentul francez a creat o comisie de anchetă a activităţii sectelor religioase. Aceasta a publicat un prim raport în 1995, prin care anumite secte erau considerate ca fiind secte periculoase, între altele fiind enumerată şi secta martorilor lui Iehova. Raportul a fost difuzat prin toate mijloace de presă. În 1998, o a doua comisie parlamentară a fost creată pentru a continua anchetele începute de prima comisie. Aceasta s-a concentrat în principal pe situaţi financiară, patrimonială şi fiscală a sectelor. Raportul publicat în 1999 conţine, potrivit asociaţiei reclamante, afirmaţii inexacte şi defăimătoare în ceea ce o priveşte, în special prin stabilirea unor acuzaţii de fraudă fiscală.

Reclamanta susţine că cele două rapoarte au condus la reacţii ostile la adresa adepţilor sectei – campanie de presă ostilă, crearea de asociaţii de apărare contra sectei, organizarea de dezbateri publice etc. – sau de alte măsuri, precum pronunţarea mai multor decizii judecătoreşti în materie civilă sau administrativă. În iunie 2001, s-a adoptat o lege pentru prevenirea şi reprimarea mişcărilor sectare, care prevede posibilitatea de desfiinţare a sectei, în anumite condiţii şi sancţionarea penală a membrilor săi.

Art. 34. Calitatea de victimă. Concluziile primului raport nu pot fi luate în calcul întrucât acela datează din 1995, iar plângerea reclamantei a fost introdusă de abia în 1999, astfel încât nu poate să vizeze decât cele cuprinse în cel de-al doilea raport şi consecinţele acestuia.

În primul rând, Curtea a considerat ca este discutabil dacă reclamanta nu se poate pretinde direct afectată de măsurile respective, dat fiind că ea este o federaţie de asociaţii. Oricum, Curtea a considerat că acesteia îi lipseşte calitatea de victimă din alte raţiuni. Curtea a considerat că măsurile la care face apel reclamanta nu pot fi considerate drept consecinţe directe ale raportului de anchetă, care nu poate fi raţiunea adoptării unor astfel de măsuri. Un raport de anchetă parlamentară nu are nicio consecinţă juridică nu poate servi drept fundamenta al vreunei acţiuni civile, penale ori administrative. Decizii judiciare invocate de reclamantă, în special de drept civil, vizează fapte care rămân la aprecierea suverană a judecătorului, iar deciziile administrative constau în acte individuale şi pot face obiectul unor acţiuni în faţa instanţelor specializate. În raport de legea din 2001, Curtea nu se poate pronunţa in abstracto asupra compatibilităţii acesteia cu Convenţia, observând însă că dizolvarea sectelor se poate dispune doar de către instanţele de judecată şi în anumite condiţii. Un proces de intenţie făcut legislatorului, chemat să rezolve o problemă arzătoare a societăţii, nu constituie o demonstraţie a riscului real şi iminent pentru reclamantă. De aceea, Curtea a considerat că reclamanta nu are calitate de victimă.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Federatia crestina a martorilor lui Iehova contra Franţei - Victima Angheta parlamentara Lipsa unor consecinte