T si V contra Marea Britanie - Minori de 11 ani Proces penal Sanctiune
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea T. şi V. contra Marea Britanie, 16 decembrie 1999, 24724/94
În ciuda faptului că Marea Britanie cunoaşte o vârstă minimă pentru răspunderea penală foarte scăzută, de 10 ani, în raport de alte state europene, instituirea unei astfel de limite nu poate fi considerată disproporţionată.
Reclamanţii, în vârstă de 11 ani la acel moment, au fost judecaţi pentru răpirea şi uciderea unui băiat de 2 ani, faptă comisă la un moment la care aveau 10 ani. Procesul s-a desfăşurat public şi a stârnit un interes imens al presei şi al publicului, iar în urma acestuia reclamanţii au fost condamnaţi la o pedeapsă nedeterminată. Potrivit practicilor din dreptul englez, minorii sancţionaţi cu o astfel de pedeapsă trebuie să execute o perioadă punitivă, numită tariff, fixată de către Ministerul de Interne. După curgerea acestei perioade, deţinuţii trebuie eliberaţi, exceptând situaţia în care comisia pentru eliberare condiţionată a considerat că aceştia reprezintă un pericol pentru societate. Pentru fiecare dintre reclamanţii, ministrul de interne a fixat o perioadă punitivă de 15 ani. Camera Lorzilor a anulat decizia ministrului la 12 iunie 1997. Până la momentul prezentei hotărâri, nu se dispusese o altă durată a acestei pedepse.
Art. 3. Cu privire la condamnarea pentru fapte comise la 10 ani. Curtea a constatat că, în raport de condamnarea penală a unor copii, nu există nicio normă comună statelor membre al Consiliului Europei. În plus, nici convenţiile internaţionale privind drepturile copilului nu stabilesc o astfel de interdicţie. Curtea a considerat că, în ciuda faptului că Marea Britanie cunoaşte o vârstă minimă pentru răspunderea penală foarte scăzută, de 10 ani, în raport de alte state europene, instituirea unei astfel de limite nu poate fi considerată disproporţionată. De aceea, cu 10 voturi contra 5, Curtea a considerat că imputarea unei infracţiuni unor minori de 10 ani nu constituie, prin sine, o violare a art. 3 din Convenţie.
Cu privire la modul de desfăşurare a procesului. Reclamanţii s-au plâns şi de faptul că procesul lor, care a durat trei săptămâni, s-a desfăşurat în faţa unei instanţe pentru adulţi, cu tot formalismul care a decurs din aceasta. Curtea a constatat, totuşi, că procedura nu a fost vreun moment inspirată de dorinţa autorităţilor de umili reclamanţii sau de a le produce suferinţe de ordin psihic. Pe de altă parte, ţinând cont de vârsta inculpaţilor, anumite modificări ale formalismului procedurii au fost realizate. Curtea admite că, potrivit unor rapoarte psihologice, reclamanţii au suferit anumite consecinţe de ordin psihic în urma procedurii, însă aceasta s-ar fi produs probabil aproape în aceeaşi măsură şi dacă procedura s-ar fi desfăşurat în secret. De aceea, Curtea a constatat că, prin modul de desfăşurare al procedurii, nu s-a atins pragul minim pentru ca art. 3 să intre în joc.
Cu privire la durata sancţiunii. Convenţia impune statelor obligaţia de a lua măsuri pentru protejarea publicului contra infracţiunilor de violenţă. Elementul punitiv al sancţiunii aplicate reclamanţilor nu poate constitui, prin sine, o violare a art. 3 din Convenţie, iar aceasta nu interzice statele aplicarea unei sancţiuni pe o durată nedeterminată. Dat fiind că încă nu s-a luat o nouă decizie pentru stabilirea duratei perioadei punitive şi că, până la momentul acestei hotărâri, reclamanţii au fost deţinuţi vreme de 6 ani, Curtea a considerat, cu 10 voturi contra 7, că o astfel de perioadă de detenţie aplicată unor persoane nu constituie un tratament inuman sau degradant.
Art. 6. Echitabilitatea procedurii. Art. 6 din Convenţie, privit în ansamblu, recunoaşte acuzatului dreptul de a participa, în mod real, la propriul proces. În raport de situaţia procedurilor îndreptate împotriva minorilor, Curtea a considerat că este esenţial că un copil acuzat de o infracţiune să fie tratat astfel încât să se ţină cont în permanenţă de vârsta sa şi de dezvoltarea sa intelectuală şi emoţională, precum şi să se ia măsuri de natură a uşura înţelegerea procedurii şi participarea concretă la desfăşurarea acesteia. Cu privire la copii acuzaţi de infracţiuni grave, care implică un interes special al presei, Curtea a considerat necesar ca procesul să se desfăşoare cu uşile închise, pentru a reduce pe cât posibil intimidarea în inhibarea inculpaţilor. Procesul reclamanţilor s-a derulat timp de trei săptămâni în public, suscitând un interes uriaş din partea presei, care a fost prezentă masiv atât în sala de judecată, cât şi în faţa tribunalului. Deşi anumite măsuri au fost luate ţinând cont de vârsta reclamanţilor – oferirea de explicaţii asupra procedurii, posibilitatea de a vizita sala de judecată înainte de proces – Curtea a considerat că formalismul şi ritualul instanţei au devenit, de la un moment dat, ne neînţeles şi intimidant pentru doi copii de 11 ani, iar anumite măsuri luate în sala de judecată – precum ridicarea unui podium pe care s-au aflat reclamanţii, pentru a putea vedea ce se întâmpla, i-a făcut să se simtă expuşi – a înrăutăţit aceste consecinţe. Curtea a considerat că nu este suficient faptul că reclamanţii au fost reprezentaţi de avocaţi competenţi şi experimentaţi, şi, pentru motivele de mai sus, a considerat că reclamanţii nu au avut parte de o procedură echitabilă.
Cu privire la sancţiunea aplicată. Art. 6 impune cu necesitate, ca, în materie penală, instanţa să decidă atât asupra vinovăţiei penale, cât şi asupra pedepsei. Or, în speţă, perioada punitivă, pe care reclamanţii trebuie să o petreacă obligatoriu în penitenciar, nu a fost stabilită de către instanţa de judecată. Curtea a considerat că stabilirea duratei acestei perioade este echivalentă cu pronunţarea unei pedepse şi trebuie pronunţată de un organ care să beneficieze de independenţă. De aceea, art. 6 a fost violat şi sub acest aspect.
| ← Federatia crestina a martorilor lui Iehova contra Franţei -... | Z. contra Finlandei - Servicii medicale Conservarea de informaţii → |
|---|
