GARAGIN contra Italiei - Aplicarea unei pedepse cu închisoarea pe viaţă în Italia: inadmisibilitate.
| Comentarii |
|
Cauza GARAGIN împotriva Italiei (nr. 33290/07), decizia din 29 aprilie 2008 [Secţia a II-a]
Reclamantul a fost condamnatîn 1995 şi 1997, de două instanţe italiene distincte, la douăzeci şi opt şi la treizeci de ani de închisoare. în 1999, Parchetul din Bolonia, în aplicarea art. 78 alin. (1) din Codul penal din 1930, a arătat că pedeapsa totală pe care reclamantul trebuia să o execute era de treizeci de ani de închisoare, fapt ce a fost confirmat de Parchetul din Roma, în 2004. Conform acestor indicaţii, reclamantul trebuia să fie liberat la 19 martie 2021, ori la o dată anterioară, dacă beneficia de o reducere parţială de pedeapsă. Cu toate acestea, printr-o ordonanţă din 2006, Curtea de apel cu juraţi de la Roma, urmând jurisprudenţa aplicabilă a Curţii de Casaţie, a declarat că pedeapsa pe care reclamantul trebuia să o execute era cea a închisorii pe viaţă, în aplicarea art. 73 alin. (2) din amintitul cod. Reclamantul a declarat recurs în casaţie, fără succes.
Inadmisibilitate din perspectiva art. 3 - în sistemul juridic italian, o persoană condamnată pe viaţă poate beneficia de un tratament carceral mai puţin constrângător şi de o liberare anticipată. Referindu-se la principiile ce rezultă din hotărârea sa, dată în cauza Kafkaris, Curtea conchide că, în Italia, pedepsele pe viaţă sunt de iure şi de facto reductibile. Nu se poate afirma deci că reclamantul nu a avut nici o posibilitate de liberare şi nici că menţinerea sa în detenţie, chiar pentru o lungă perioadă, constituie în sine un tratament inuman sau degradant. Faptul de a i se impune o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă nu atinge nivelul de gravitate necesar pentru a cădea în câmpul de aplicare a art. 3: vădit nefondată.
Se cuvine a cerceta şi dacă noul calcul al pedepsei reclamantului, care antrenează o privare de libertate mai lungă decât cea indicată de parchet, a încălcat art. 5 şi art. 7 din Convenţie.
Inadmisibilă din perspectiva art. 5 - Făcând aplicarea dreptului lor incontestabil de a interpreta dreptul intern, şi mai ales a dispoziţiilor în materie de calculare a condamnărilor, instanţele naţionale au apreciat că art. 73 alin. (2) din Codul penal (conform căruia, în situaţia mai multor condamnări la o pedeapsă care nu este mai mică de douăzeci şi patru de ani, se aplică pedeapsa cu închisoarea pe viaţă) era lex specialisîn raport cu art. 78 alin. (1). Curtea constată că procesul în care s-a stabilit o pedeapsă totală pe care reclamantul trebuie să o execute nu a fost viciat de arbitrariu şi nu a fost contrar prevederilor art. 5.
în plus, Convenţia nu constituie un obstacol la îndreptarea ulterioară a unei erori de calcul în fixarea pedepsei de executat sau a unei interpretări greşite a regulilor în materie de calcul al pedepselor: vădit nefondată. Inadmisibilă din perspectiva art. 7 - Pedepsele pronunţate împotriva reclamantului erau prevăzute de dispoziţiile Codului penal, iar reclamantul nu pretinde că acestea din urmă ar fi făcut obiectul unei aplicări retroactive. De altfel, instanţele naţionale au dat o interpretare nearbitrară a dispoziţiilor în materia calculului pedepselor, care erau în vigoare la epoca la care au fost comise infracţiunile puse în sarcina celui în cauză. Mai mult, această interpretare era confirmată de o jurisprudenţă a Curţii de Casaţie, anterioară cauzei reclamantului. Pe scurt, nu se poate conchide că reclamantului i-a fost aplicată retroactiv o pedeapsă mai mare: vădit nefondată.
[A se vedea şi cauza Kafkaris împotriva Ciprului (GC), nr. 21906/04, 12 februarie 2008, Nota de informare nr. 105]
| ← DEDOVSKIY şi DEDOVSKI contra Rusiei - Rele-tratamente,... | N. contra Marii Britanii - Propunerea de expulzare a unei... → |
|---|
