N. contra Marii Britanii - Propunerea de expulzare a unei paciente cu HIV în ţara de origine, unde accesul la tratament medical adecvat era incert: expulzarea nu ar constitui o încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza N. împotriva Marii Britanii (nr. 26565/05), hotărârea din 27 mai 2008 [GC]
În fapt
Reclamanta, N., resortisantă ugandeză, a intrat în Marea Britanie în 1998 sub un nume fals şi a solicitat azil. în lunile următoare ea a fost diagnosticată cu două afecţiuni legate de infecţia HIV şi un nivel ridicat de imunodeficienţă. A fost tratată cu medicamente antiretrovirale iar starea sănătăţii sale a început să se îmbunătăţească. In 2001, secretarul de stat i-a refuzat cererea de azil pe motive de credibilitate şi a respins cererea în care susţinea că expulzarea sa ar constitui tratament inuman potrivit art. 3 din Convenţie. Deşi reclamanta a introdus cu succes un apel în temeiul art. 3, hotărârea a fost desfiinţată de tribunalul pentru imigranţi care a reţinut că tratamentul medical era disponibil în Uganda, chiar dacă la un nivel inferior celui din Marea Britanie. Apelurile introduse de reclamantă la Curtea de apel şi la Camera Lorzilor au fost respinse.
La momentul pronunţării hotărârii Marii Camere, starea de sănătate a reclamantei era stabilă, aceasta putea călători iar starea sănătăţii sale era de aşteptat să rămână stabilă atâta vreme cât continua să primească tratamentul de bază de care avea nevoie. Dovezile aduse în faţa instanţelor naţionale indicau totuşi că dacă ar fi fost privată de medicaţia pe care o primea în Marea Britanie, starea sa de sănătate s-ar fi deteriorat rapid şi ar fi suferit din cauza disconfortului, a durerilor, iar moartea ar fi survenit în termen de câţiva ani. Potrivit informaţiilor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, medicaţia antiretrovirală era disponibilă în Uganda, însă datorită lipsei de fonduri era primită doar de jumătate din cei care aveau nevoie. Reclamanta a pretins că nu-şi putea permite tratamentul şi că acesta nu era disponibil în zona rurală din care provenea. Se părea că avea rude în Uganda, deşi susţinuse că acestea nu ar fi dorit sau putut să o îngrijească în cazul în care boala sa s-ar fi agravat.
În drept
Curtea a rezumat principiile aplicabile expulzării persoanelor grav bolnave: străinii supuşi expulzării nu puteau în principiu să pretindă dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat contractant în scopul de a continua să beneficieze de asistenţă şi servicii medicale, sociale sau de alte forme. Circumstanţele personale ale reclamantei, incluzând faptul că speranţa sa de viaţă ar fi fost redusă semnificativ dacă ar fi fost expulzată, nu erau suficiente în sine pentru a se reţine încălcarea art. 3. Decizia de a îndepărta un străin suferind de o gravă boală fizică sau mintală într-o ţară în care facilităţile pentru tratamentul acelei afecţiuni erau inferioare celor disponibile în statele contractante putea ridica unele chestiuni în privinţa art. 3, dar numai în situaţia excepţională în care considerentele umanitare împotriva îndepărtării erau puternice, ca în cauza D. împotriva Marii Britanii (ECHR 1997-111 - reclamant aflat în stare critică de sănătate, în pragul morţii, fără garanţia vreunei forme de îngrijiri medicale în ţara sa de origine şi fără o familie care să dorească sau să-i poată asigura fie şi un nivel minim de hrană, adăpost sau sprijin social). Art. 3 nu fixează în sarcina statelor contractante obligaţia de a diminua diferenţele dintre nivelurile de tratament disponibile în diferite ţări ca urmare a prevederilor referitoare la gratuitatea îngrijirilor medicale tuturor străinilor care nu au dreptul de a rămâne în jurisdicţia lor. în cele din urmă, acele principii trebuiau să se aplice expulzării oricărei persoane afectate de o gravă afecţiune fizică sau mentală care putea cauza suferinţă, reducea speranţa de viaţă şi impunea tratament medical specializat care nu putea fi atât de repede disponibil în ţara de origine a reclamantului sau care putea fi disponibil numai la un preţ substanţial.
în cazul reclamantei, cererea sa era întemeiată exclusiv pe starea gravă a sănătăţii sale şi pe indisponibilitatea tratamentului medical (suficient) în ţara sa natală. Faptul că Marea Britanie îi furniza asistenţă medicală şi socială din venituri publice în timp ce cererea sa de azil şi cererea formulată în temeiul Convenţiei erau analizate nu implica obligaţia acestei ţări de a continua să i le furnizeze. Deşi calitatea vieţii şi speranţa sa de viaţă ar fi fost afectate dacă se întorcea în Uganda, ea nu se afla în stare critică. Rapiditatea cu care s-ar fi deteriorat starea sa de sănătate şi nivelul până la care ar fi putut avea acces la tratament medical, îngrijire şi ajutor, inclusiv din partea rudelor, implica un anumit grad de speculaţii, în special în lumina evoluţiei constante a situaţiei în ceea ce priveşte tratarea HIV şi SIDA în întreaga lume. Prin urmare, cauza sa nu prezenta «circumstanţe excepţionale».
Concluzie: neîncălcare (1 4 voturi contra 3).
| ← GARAGIN contra Italiei - Aplicarea unei pedepse cu închisoarea... | RAMZY contra Ţărilor de Jos - Risc de rele-tratamente în... → |
|---|
