Gunnarsson contra Islandei - Dreptul la demnitate publica Art 8 Libertatea presei

CEDO, secţia III, decizia Gunnarsson contra Islanda, 20 octombrie 2005, 4591/04

Curtea a amintit faptul că dreptul la reputaţie şi onoare nu este consacrat în mod expres de către art. 8, iar Curtea încă nu a făcut o astfel de afirmaţie.

Reclamantul a fost acuzat într-un articol din presă că, în tripla sa calitate: de membru în conducerea unui partid politic, preşedinte al consiliului de administraţie al unui importante bănci şi preşedinte al comitetului audiovizualului, a intervenit pentru ca banca să îşi retragă o ofertă de preţ făcută unei societăţi de televiziune, din cauza antipatiei politice pe care o purta noilor acţionari ai societăţi ide televiziune. Reclamantul a formulat o acţiune în instanţă, solicitând despăgubiri. Instanţa a respins acţiunea, pe motiv că, deşi jurnalistul nu a putut proba cele afirmate, jurnalistul putea în mod legitim să facă legături între diferitele funcţii ale reclamantului, cu atât mai mult cu retragerea ofertei de preţ a băncii nu a fost motivată.

Art. 8. Viaţă privată. Curtea observă că reclamantul nu susţine că articolul de presă ar fi afectat viaţa sa privată, ci că a avut o incidenţă negativă asupra situaţiei şi reputaţiei sale profesionale. Curtea a amintit faptul că dreptul la reputaţie şi onoare nu este consacrat în mod expres de către art. 8, iar Curtea încă nu a făcut o astfel de afirmaţie. În fapt, soluţiile anterioare, în care punea problema raporturilor vieţii private a unei persoane cu activitatea jurnalistică au vizau publicare unor aspecte ale vieţii private. Presupunând totuşi că art. 8 este aplicabil, Curtea a constatat că raţionamentul instanţei interne pare corect. Având de tranşat un conflict între drepturile reclamantului şi libertatea de expresie a jurnalistului, instanţa internă a trasat o linie de echilibru bine conturată şi justificată. De aceea, Curtea a considerat că art. 8 nu a fost violat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Gunnarsson contra Islandei - Dreptul la demnitate publica Art 8 Libertatea presei