GUSOVSCHI contra Moldovei - Durata excesivă procedurilor judiciare
| Comentarii |
|
GUSOVSCHI contra Moldovei - Durata excesivă procedurilor judiciare
GUŞOVSCHI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 35967/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 13 noiembrie 2007
DEFINITIVĂ
31/03/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Guşovschi c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
şi dl T.L. EARLY, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 16 octombrie 2007 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 35967/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dna Valentina Guşovschi, dl Sergiu Guşovschi, dl Vasile Guşovschi şi dl Anatol Guşovschi („reclamanţii”), la 12 septembrie 2003.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog.
3. Reclamanţii au pretins, în special, că dreptul lor la judecarea într-un termen rezonabil a fost încălcat. Ei au mai formulat câteva pretenţii cu privire la câteva acţiuni pretins ilegale care au fost întreprinse împotriva lor de către autorităţile locale, cu scopul de a-i determina să părăsească satul lor.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 3 decembrie 2005, o Cameră din cadrul acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanţii s-au născut în anii 1949, 1953, 1919 şi, respectiv, 1957. Primii doi reclamanţi locuiesc la Hagimus; dl V. Guşovschi locuieşte în Tighina, iar dl A. Guşovschi este spitalizat într-un staţionar de psihiatrie din Chişinău. Dna V. Guşovschi este invalid de gradul doi, iar dl A. Guşovschi este invalid de gradul unu.
6. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
7. Reclamanţii au fost în conflict cu diferite autorităţi locale şi regionale, precum şi cu vecinii lor.
1. Procedurile cu privire la debranşarea casei reclamanţilor de la conducta de gaz natural
8. În septembrie 1999, casa reclamanţilor a fost debranşată de la conducta de gaz natural din cauza neachitării de către ei a preţului întreg pentru gazul consumat. La 29 mai 2000, dl S. Guşovschi a iniţiat proceduri judiciare împotriva operatorului „Moldova-Gaz” şi prefectului Judeţului Tighina, solicitând reconectarea casei la conducta de gaz şi plata prejudiciilor.
9. La 26 decembrie 2000, Tribunalul Tighina a admis pretenţiile acestuia. La 18 aprilie 2001, Curtea de Apel a casat această hotărâre şi a dispus rejudecarea cauzei, pe motiv că unul din pârâţi nu a fost citat în instanţă.
10. Se pare că instanţele judecătoreşti au permis ca ceilalţi trei reclamanţi să intervină în calitate de co-reclamanţi în cauza dlui S. Guşovschi.
11. La 28 ianuarie 2002, Tribunalul Tighina a scos cererea de pe rol din cauza neprezentării reclamanţilor la câteva şedinţe judiciare ale acesteia.
12. La 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel a casat acea hotărâre şi a dispus rejudecarea cauzei, constatând că reclamanţii nu au fost citaţi în instanţa de judecatăşi că procedurile au fost tergiversate.
13. La o dată nespecificată, reclamanţii au solicitat strămutarea cauzei la
o altă instanţă de judecată. La 6 februarie 2003, Tribunalul Tighina a expediat cererea Curţii Supreme de Justiţie, care a respins-o la 5 martie 2003.
14. La 17 martie 2004, Curtea de Apel Tighina a respins pretenţiile lor ca nefondate. La 19 mai 2004, Curtea Supremă de Justiţie a casat această hotărâre şi a dispus rejudecarea cauzei. La 8 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a refuzat să reexamineze hotărârea sa din 19 martie 2004.
15. La 27 octombrie 2004, reclamanţii au înaintat recuz unuia din judecătorii Curţii de Apel Tighina. La 9 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins această cerere.
16. La 26 ianuarie 2005, Curtea de Apel Tighina a respins majoritatea pretenţiilor reclamanţilor, constatând că ei au refuzat în mod constant să prezinte pârâtului documentele necesare pentru a face posibilă reconectarea la conducta de gaz natural în conformitate cu legea. Mai mult, nu a fost prezentată nicio probă privind prejudiciul cauzat reclamanţilor. Instanţa a mai constatat că procedurile judiciare au durat o perioadă îndelungată de timp şi, din acest motiv, a admis pretenţia de bază a reclamanţilor şi a dispus reconectarea casei lor la conducta de gaz natural, cu condiţia prezentării de către reclamanţi a documentelor relevante.
17. La 30 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut această hotărâre, care a devenit astfel irevocabilă.
2. Cererile cu privire la pornirea urmăririi penale
18. În cadrul mai multor proceduri separate, reclamanţii au solicitat pornirea urmăririi penale împotriva mai multor persoane, majoritatea din ei fiind vecinii lor, care, potrivit reclamanţilor, au pricinuit pagube proprietăţii lor şi au încercat să-i alunge din sat. Câteva plângeri s-au referit la pretinsa lipsă de reacţie a poliţiei locale, procuraturii şi a altor autorităţi la plângerile lor privind actele ilegale comise de către vecinii reclamanţilor şi câinele lor. De fiecare dată, după verificarea dosarului, procurorul a refuzat pornirea urmăririi penale şi a oferit motive detaliate pentru refuz.
19. Refuzul procurorului de a porni urmărirea penală împotriva prefectului Judeţului Tighina din cauza debranşării casei reclamanţilor de la conducta de gaz natural a fost contestat în instanţa de judecată. La 27 ianuarie 2004, Judecătoria Buiucani a respins cererea ca nefondată. La 25 februarie 2004, Curtea de Apel a menţinut această încheiere.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
20. Prevederile relevante ale noului Cod de procedură civilă, în vigoare după 12 iunie 2003, sunt următoarele:
„Articolul 4. Sarcinile procedurii civile
Sarcinile procedurii civile constau în judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor ... .
Articolul 192. Termenele de judecare a pricinilor civile
(1) Pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sînt: complexitatea pricinii, comportamentul părţilor în proces, conduita instanţei judecătoreşti. Respectarea termenului rezonabil de judecare a pricinii se asigură de către instanţă. La judecarea unei cauze concrete, respectarea termenului rezonabil este verificată de instanţa ierarhic superioară în procesul judecării pricinii pe calea de atac respectivă.”
ÎN DREPT
21. Reclamanţii au pretins că a avut loc o încălcare a drepturilor lor
garantate de articolul 3 al Convenţiei. Articolul 3 prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
22. În continuare, reclamanţii au pretins încălcarea dreptului lor la judecare într-un termen rezonabil, garantat de articolul 6 al Convenţiei. Ei s-au mai plâns, în temeiul aceluiaşi articol, de refuzul diferitor autorităţi de a porni urmărirea penală împotriva vecinilor lor şi poliţiei.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea ... cauzei sale, de către o instanţă ..., care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
23. De asemenea, reclamanţii s-au plâns de violarea articolului 8 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca rezultat al deteriorării bunurilor lor.
Articolul 8 prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
24. Reclamanţii s-au mai plâns, fără însă a oferi detalii, de încălcarea drepturilor lor garantate de articolele 13, 14 şi 17 ale Convenţiei.
Articolul 13 prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
Articolul 14 prevede următoarele:
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Articolul 17 prevede următoarele:
„Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie.”
25. În final, reclamanţii au pretins încălcarea dreptului lor de a circula în mod liber pe teritoriul ţării lor, contrar articolului 2 al Protocolului nr. 4 la Convenţie, prevederile relevante ale căruia sunt următoarele:
„1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. …
1. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
2. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.”
I. ADMISIBILITATEA
26. Curtea notează că, în observaţiile lor, reclamanţii au formulat câteva pretenţii noi, care nu au fost indicate în cererea iniţială, inclusiv pretinsa expropriere a două apartamente şi plasarea ilegală a dlui A. Guşovschi într-o instituţie psihiatrică fără o justificare medicală. Aceste pretenţii nu pot fi examinate de către Curte în cadrul acestei cereri, reclamanţii având dreptul, dacă doresc, să le formuleze printr-o cerere nouă.
27. De asemenea, Curtea consideră că, chiar dacă presupunem că articolele 3, 6, 13, 14 şi 17 ale Convenţiei, precum şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie şi articolul 2 al Protocolului nr. 4 la Convenţie sunt aplicabile acestei cauze, reclamanţii nu şi-au întemeiat
pretenţiile formulate în temeiul acestor articole. Reclamanţii au descris, într¬un mod confuz şi fără prezentarea probelor relevante, că au fost supuşi maltratărilor, distrugerii de proprietate şi genocidului cu scopul de a-i extermina fizic şi de a-i scoate din satul lor. Curtea notează că reclamanţii au depus numeroase plângeri în încercarea de a rezolva litigiul cu vecinii lor prin intermediul autorităţilor de stat şi apoi s-au plâns de refuzul autorităţilor de a porni urmăriri penale împotriva vecinilor şi împotriva oficialilor care au refuzat să intervină. Ea mai notează că administraţia locală, poliţia, procuratura şi alte autorităţi au oferit răspunsuri exhaustive la unele din aceste plângeri, tratând, în mod întemeiat, alte plângeri depuse drept vădit nefondate. Cu puţine ocazii, când reclamanţii au contestat deciziile autorităţilor, cererile lor au fost respinse ca nefondate. Reclamanţii nu au prezentat probe şi motive suficiente pentru ca Curtea să pună la îndoială corectitudinea deciziilor luate de către autorităţile naţionale.
28. Prin urmare, Curtea conchide că aceste pretenţii sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi urmează a fi respinse în conformitate cu articolul 35 § 4.
29. Curtea consideră că pretenţia reclamanţilor cu privire la durata procedurilor, formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei, ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Mai mult, ea consideră că niciun alt temei pentru declararea ei inadmisibilă nu a fost stabilit şi, prin urmare, o declară admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestei pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
30. Reclamanţii au considerat că durata procedurilor cu privire la debranşarea casei lor de la conducta de gaz natural a fost excesivă.
31. Guvernul nu a fost de acord. El a considerat că reclamanţii înşişi au contribuit la majoritatea întârzierilor de procedură prin depunerea mai multor recursuri şi cereri de recuzare a judecătorilor, precum şi prin neprezentarea la numeroase şedinţe de judecată (a se vedea paragraful 11 de mai sus).
A. Perioada care urmează a fi luată în consideraţie
32. Curtea notează că procedurile relevante au fost iniţiate la 29 mai 2000 şi s-au finalizat cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile a Curţii Supreme de Justiţie din 30 martie 2005. Prin urmare, perioada relevantă este de patru ani şi zece luni.
B. Rezonabilitatea duratei procedurilor
33. Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procedurilor trebuie evaluată în lumina circumstanţelor cauzei, ţinând cont de criteriile stabilite în jurisprudenţa sa, în special, complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor relevante şi importanţa cauzei pentru reclamant (a se vedea, printre altele, Styranowski v. Poland, hotărâre din 30 octombrie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-VIII, § 47).
1. Complexitatea cauzei
34. Curtea consideră că această cauză nu a fost deosebit de dificilă, deoarece instanţele judecătoreşti nu au avut nevoie să recurgă la concluziile experţilor, să audieze mulţi martori sau să întreprindă alte activităţi care necesită timp. Deoarece durata procedurilor nu poate fi explicată prin complexitatea chestiunilor implicate, Curtea va examina cauza prin prisma comportamentului reclamanţilor şi al autorităţilor naţionale.
2. Comportamentul reclamanţilor
35. Curtea ia notă de declaraţiile Guvernului, potrivit cărora reclamanţii au contribuit într-un mod decisiv la durata procedurilor prin refuzul lor de a prezenta documente necesare pârâtului (a se vedea paragraful 16 de mai sus). De asemenea, ea notează că reclamanţii, în acţiunea lor judiciară, au cerut reconectarea casei lor la conducta de gaz şi compensarea prejudiciului pentru perioada de timp în care casa a fost debranşată (a se vedea paragraful8 de mai sus). În această privinţă, Curtea consideră că, chiar dacă reclamanţii ar fi prezentat documente relevante după iniţierea procedurilor judiciare, oferind astfel posibilitate companiei care livrează gazul să reconecteze casa lor, aceasta nu ar fi afectat procedurile pendinte în partea pretenţiilor cu privire la prejudiciul cauzat în perioada de timp în care casa nu a fost conectată.
În lumina constatărilor sale de mai jos privind comportamentul autorităţilor, Curtea nu consideră neprezentarea de către reclamanţi a documentelor drept un element decisiv, deşi acest lucru poate fi luat în consideraţie la examinarea pretenţiilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
36. Mai mult, Curtea ia notă de poziţia Guvernului potrivit căreia reclamanţii nu s-au prezentat în instanţă de mai multe ori, chiar dacă au fost citaţi. Ea observă că hotărârea judecătorească pe care se bazează această poziţie a fost casată de către o instanţă ierarhic superioară, care a constatat că reclamanţii nu au fost citaţi la şedinţele judecătoreşti în cauză (a se vedea paragraful 12 de mai sus).
37. Prin urmare, cel puţin o parte din întârzierile de care Guvernul învinuieşte reclamanţii nu au fost rezultatul acţiunilor lor, ci, mai degrabă, a instanţelor judecătoreşti naţionale.
3. Comportamentul autorităţilor
38. Curtea notează că instanţele judecătoreşti naţionale au rămas inactive în perioada între 18 aprilie 2001, când Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei, şi 28 ianuarie 2002, când Tribunalul Tighina a scos cererea de pe rol. După cum a constatat Curtea de Apel la 14 noiembrie 2002, instanţa judecătorească ierarhic inferioară nu a citat reclamanţii la şedinţele de judecată care au avut loc în această perioadă. Instanţa judecătorească a mai constatat că, la acea dată, procedurile au fost tergiversate (a se vedea paragraful 12 de mai sus).
39. A urmat o altă perioadă de inactivitate între 14 noiembrie 2002 şi 17 martie 2004, întreruptă pentru o lună când instanţele judecătoreşti au examinat cererea reclamanţilor privind strămutarea cauzei la o altă instanţă judecătorească (a se vedea paragraful 13 de mai sus).
40. Guvernul nu a prezentat o explicaţie rezonabilă a acestor întârzieri.
41. Mai mult, Curtea notează că această cauză a fost remisă în mod repetat spre reexaminare şi a fost examinată de către instanţele judecătoreşti de patru ori (a se vedea paragrafele 9, 12 şi 14 de mai sus). În această privinţă, Curtea reiterează că, chiar dacă nu este în măsură să analizeze calitatea jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti naţionale, ea consideră că, deoarece remiterea cauzelor spre reexaminare este de obicei dispusă ca urmare a erorilor comise de către instanţele judecătoreşti inferioare, repetarea unor astfel de procedee în cadrul unui set de proceduri dezvăluie o deficienţă serioasă în sistemul judiciar (a se vedea Wierciszewska v. Poland, nr. 41431/98, § 46, 25 noiembrie 2003, şi Pavlyulynets v. Ukraine, nr. 70767/01, § 51, 6 septembrie 2005).
42. Curtea observă că înseşi instanţele judecătoreşti naţionale au constatat că procedurile au durat o perioadă excesivă de timp (a se vedea paragraful 12 de mai sus) şi, totuşi, au permis ca întârzieri ulterioare să aibă loc doar pentru a constata din nou că procedura a durat excesiv de mult (a se vedea paragraful 16 de mai sus). Mai mult, ele au refuzat să acorde reclamanţilor vreo compensaţie.
4. Importanţa cauzei pentru reclamanţi
43. În final, Curtea notează că procedurile s-au referit la dreptul reclamanţilor de a reconecta casa lor la conducta de gaz, pentru a-şi putea încălzi casa. Durata procedurilor a fost de o asemenea natură încât reclamanţii au trebuit să aştepte cinci ierni pentru a obţine o hotărâre judecătorească irevocabilă. Acest fapt a pus în pericol în mod inevitabil sănătatea reclamanţilor. De asemenea, Curtea ia în consideraţie faptul că unul din reclamanţi, care locuia în casă, era invalid de gradul doi.
5. Concluzie
44. Având în vedere perioadele de inactivitate de mai sus şi rejudecarea repetată a cauzei, precum şi luând în consideraţie circumstanţele acestei cauze şi durata totală a procedurilor, Curtea conchide că a avut loc o întârziere nerezonabilă la examinarea cauzei reclamanţilor.
45. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
46. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
1. Reclamanţii au pretins 1,030,800 dolari SUA (USD) cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul cauzat dlui Sergiu Guşovschi. Această sumă acoperea valoarea a două apartamente, care se pretinde că au fost confiscate de către autorităţile sovietice, şi salariul pe care acesta nu l-a primit din cauza pretinsei sale persecutări. Ei au lăsat la discreţia Curţii determinarea mărimii prejudiciului care trebuie acordat pentru pretinsele încălcări ale drepturilor celorlalţi reclamanţi.
2. Guvernul a considerat aceste sume totalmente irealiste şi a solicitat Curţii să respingă toate pretenţiile reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
3. Curtea face referire la decizia sa de a respinge ca inadmisibile toate pretenţiile reclamanţilor, cu excepţia celei privind durata procedurilor. Prin urmare, ea nu vede nicio legătură cauzală între violarea constatatăşi majoritatea pretenţiilor formulate. Totuşi, luând în consideraţie importanţa procedurilor pentru reclamanţi, Curtea consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al întârzierii în examinarea cauzei. În acelaşi timp, Curtea ia în consideraţie că unele întârzieri erau cauzate de către înşişi reclamanţii (a se vedea paragrafele 16 şi 35 de mai sus). Hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamanţilor suma totală de 1,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
50. Reclamanţii nu au formulat nicio pretenţie cu acest titlu.
C. Dobânda de întârziere
51. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă pretenţia reclamanţilor formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte durata procedurilor, iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 13 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T. L. EARLY Josep CASADEVALL Grefier Preşedinte
| ← BOBOC contra Moldovei - Durata excesivă procedurilor judiciare | PLUS SRL contra Moldovei - Securitatea raporturilor juridice.... → |
|---|
