HYDE PARK si altii contra Moldovei - Împiedicarea protestelor paşnice. Arestarea contravenţională nejustificată
| Comentarii |
|
HYDE PARK si altii c. Moldova - Împiedicarea protestelor paşnice Arestarea contravenţională nejustificată
(Cerere nr. 18491/07)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 07 aprilie 2009
DEFINITIVĂ la 07 iulie 2009 potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.
În cauza Hyde Park şi alţii c. Moldovei (nr.4),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuînd în Cameră compusă din: Nicolas BRATZA, Preşedinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând în secret la 17 martie 2009, Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată în aceiaşi zi:
PROCEDURA
1.Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 18491/07) adresată împotriva Republicii Moldova şi depusă la Curte potrivit articolului 34 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”), către Hyde Park (organizaţie non¬guvernamentală) şi opt cetăţeni moldoveni, dl Oleg Brega, dl Anatolie Juraveli, dl Roman Cotelea, d-na Mariana Gălescu, dl Radu Vasilaşcu, dl Vitalie Dragan, d-na Angela Lungu şi dl Anatol Hristea-Stan („reclamanţii”), la 21 februarie 2007. La 2 iunie 2008 organizaţia non¬guvernamentală Hyde Park şi-a încetat activitatea. Succesorul său Hyde Park, organizaţie neînregistrată, şi-a exprimat intenţia de a menţine cererea în faţa Curţii.
2.Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl A.Posticăşi dl P.Postică, avocaţi care practică în Chişinău, membrii organizaţiei non-guvernamentale Promo-Lex. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, d-l V.Grosu.
3.Reclamanţii s-au plîns asupra numeroaselor pretinse violări a drepturilor lor garantate de articolele 3, 5, 6, 8 şi 11 din Convenţie.
4.La 8 aprilie 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 3 din Convenţie).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. În timpul evenimentelor care au determinat depunerea cererii, Hyde Park (primul reclamant) a fost înregistrată la Ministerului Justiţiei ca organizaţie non-guvernamentală, pledînd, inter alia, pentru libertatea de exprimare şi dreptul la întruniri paşnice. În 2007 membrii săi au decis să sisteze înregistrarea organizaţiei din cauza pretinselor presiuni şi intimidări
din partea statului. În special, ei s-au plîns de: refuzul Ministerului Justiţiei de a înregistra amendamentele la statutul organizaţiei, de blocarea contului bancar, arestarea aleatorie a membrilor săi, tentativa de a sista activitatea ziarului, alte circumstanţe. Mulţi dintre liderii organizaţiei au solicitat azil politic în ţările occidentale. S-a decis ca organizaţia să-şi continue activitatea sub aceeaşi denumire, dar fără a fi înregistrată de autorităţile statutului. Aceştia au decis că noua organizaţie neînregistrată să devină succesoare a fostei organizaţii. După excluderea organizaţiei din Registrul cu privire la organizaţiile non-guvernamentale la 2 iunie 2008, activităţile Hyde Park se desfăşurau, ca şi mai înainte, în baza noului statut de asociere. Organizaţia continue să editeze ziarul, să administreze pagina sa pe Internet, să organizeze proteste şi demonstraţii.
6. Ceilalţi reclamanţi sunt membri şi susţinători ai Hyde Park: Oleg Brega, Anatolie Juraveli, Roman Cotelea, Mariana Galescu, Radu Vasilascu, Vitalie Dragan, Angela Lungu and Anatol Hristea-Stan. Ei s-au născut în 1973, 1988, 1987, 1982, 1983, 1967, 1988 şi în 1953, respectiv, şi locuiesc în Pepeni, Durleşti şi în Chişinău, respectiv.
7. La 30 iunie 2006 primul reclamant a solicitat Consiliului municipal Chişinău autorizarea desfăşurării unei manifestări paşnice, în perioada între 1 şi 31 august 2006, la intersecţia străzilor Bănulescu-Bodoni şi Ştefan cel Mare, în apropierea edificiului Guvernului, cu scopul de a protesta împotriva refuzului Ministerului Culturii de a monta bustul poetului Liviu Rebreanu, donat de către Guvernul României.
8. La 18 iulie 2006 Consiliul municipiului Chişinău a autorizat în scris desfăşurarea manifestării, însă doar pentru data de 1 august 2006. S-a considerat că este suficientă doar o singură zi de proteste pentru a atrage atenţia Guvernului asupra problemelor ridicate de Hyde Park.
9. La 25 iulie 2006 Hyde Park a contestat în instanţa de judecată decizia Consiliului municipal.
10. La 29 august 2006 Curtea de Apel Chişinău a constatat că refuzul municipalităţii a fost ilegal, a anulat decizia din 18 iulie 2006 şi a obligat Consiliul Municipal să autorizeze desfăşurarea unei întruniri din partea primului reclamant în faţa clădirii Guvernului, în perioada între 29 şi 31 august 2006. Instanţa de judecată a dispus executarea imediată a hotărîrii.
11. La 30 august 2006, reclamanţii au solicitat autorizarea respectivă din partea municipalităţii în temeiul hotărîrii din 29 august 2006. Cu toate acestea, municipalitatea a refuzat să se conformeze hotărîrii judecătoreşti pe motiv că aceasta nu era definitivă.
12. La aceeaşi dată la ora 17:00. reclamanţii au început manifestaţia lor în locul indicat în decizia Curţii de Apel. La 17:15, un grup de colaboratori de poliţie s-au apropiat de reclamanţi şi i-au întrebat dacă deţin o autorizaţie. Reclamanţii au prezentat decizia Curţii de Apel. Din înregistrarea video efectuată de poliţie şi care constituie parte a dosarului intentat la nivel naţional, poate fi observată încercarea unui colaborator de poliţie de a-l convinge pe dl Brega să înceteze protestul. Ultimul refuzăşi susţine că Hyde Park deţine o hotărîre judecătorească prin care se autorizează manifestarea. În acelaşi timp dl Brega vorbeşte printr-un megafon, declarînd că Moldova este un stat totalitar, în care nu există nici o
libertate de exprimare şi va trebui să răspundă pentru toate acţiunile ilegale în faţa Curţii de la Strasbourg. Acesta acuză poliţia şi autorităţile statului de comiterea unor acţiuni ilegale. Dintr-odată, o persoană îmbrăcată în uniforma Forţelor Speciale atacă din spate pe unul dintre membrii Hyde Park şi îl aruncă violent la pămînt. Ceilalţi participanţi observă atacul şi imediat sunt înconjuraţi de un grup de poliţişti şi îndreptaţi spre microbuzul poliţiei. Nu se observă că cineva ar fi opus vre-o rezistenţă şi o voce feminină, aparent una dintre participanţi, spune cuiva să nu se opună reţinerii. Potrivit reclamanţilor, doi dintre participanţi (dl Juraveli şi dl D.) au fost aruncaţi la pămînt de colaboratorii Forţelor speciale.
13. La comisariatul de poliţie, ofiţerii de poliţie au ridicat lucrurile ce aparţineau reclamanţilor, inclusiv telefoanele lor mobile. Procesele verbale de reţinere indicau, inter alia, faptul că lucrurile reclamanţilor au fost ridicate pentru a fi păstrate. Reclamanţii au fost plasaţi în diferite camere de detenţie în grupuri de cîte trei sau patru persoane. Cele două reclamante au fost plasate în camere de detenţie separate. Potrivit reclamanţilor, acestora nu li s-a permis efectuarea apelurilor telefonice sau consultarea unui avocat. Camere de detenţie erau mici, umede şi murdare. În ele persista un miros de urinăşi fecale. Nu erau ferestre, lumina electrică ardea permanent şi în interiorul acestora se aflau doar două bănci de lemn. Reclamanţii au fost deţinuţi timp de patruzeci de ore aproximativ, în decursul cărora acestora nu li s-a asigurat hrană. Acestora li se dădea doar apăşi după caz erau însoţiţi pînă la toaletă. Doar după intervenţia mai multor organizaţii non¬guvernamentale pentru apărarea drepturilor omului şi dupăşaisprezece ore de detenţie, rudelor acestora s-a permis să li se aducă hrană. Guvernul a contestat descrierea condiţiilor de detenţie prezentată de către reclamanţi.
14. La 1 septembrie 2006, la aproximativ 10:00, reclamanţii au fost aduşi în faţa instanţei de judecată, unde li s-au returnat telefoanele mobile şi camere video, unde au şi fost înştiinţaţi pentru prima oară de acuzaţiile aduse în privinţa lor, şi anume cu privire la desfăşurarea neautorizată a întrunirii (Articolul 174 § 1 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (“CCA”))1, opunerea de rezistenţă în timpul reţinerii (Articolul 174 § 5 CCA)2 şi ultragierea colaboratorilor de poliţie (Articolul 174 § 6 CCA)3. După ce au primit lucrurile sale, reclamanţii au pretins că toate înregistrările video şi audio efectuate în timpul protestului au fost şterse de către poliţişti din memoria telefoanelor.
15. În timpul procesului, Dl Brega şi Dna Gălescu au solicitat instanţei de judecată să dispună o expertiză a înregistrărilor efectuate cu telefoanele mobile în vederea determinării faptului dacă poliţiştii au şters fişierele cu informaţii; necătînd la acestea, solicitarea le-a fost respinsăşi şedinţa a fost amînată. Reclamanţii au fost eliberaţi în amiază zilei.
16. La 3 octombrie 2006 Judecătoria sect.Buiucani a continuat examinarea cauzei administrative împotriva reclamanţilor şi a constatat
1 Nota traducătorului – a se subînţelege articolul 1741 din Cod cu privire la contravenţii administrative. 2 Ibidem – articolul 1745 Cod cu privire la contravenţii administrative. 3 Ibidem – articolul 1746 Cod cu privire la contravenţii administrative.
vinovăţia tuturor reclamanţilor (cu excepţia primului reclamant) de comiterea acţiunilor de desfăşurarea şi participare la o întrunire neautorizată, contrar dispoziţiilor articolului 174 § 1 CCA1. Instanţa de judecată a stabilit că după ce au obţinut o decizie a Curţii de Apel, aceştia urmau să solicite o autorizare de la Consiliul Municipal. Instanţa judecătorească a amendat fiecare reclamant, cu excepţia dlui Oleg Brega (preşedintele Hyde Park de la acel moment) cu suma de 200 lei moldoveneşti (MDL). Dl Oleg Brega a fost sancţionat cu amendă în valoare de 500 MDL. Toţi reclamanţii au fost achitaţi în partea ce ţine de ultragierea colaboratorilor poliţiei şi opunerea de rezistenţă în timpul reţinerii, după ce instanţa de judecată a vizionat înregistrarea video efectuată de poliţişti şi a constatat că învinuirile aduse nu erau justificate.
1.Toţi reclamanţii au atacat hotărîrea respectivă în partea ce priveşte participarea la o întrunire neautorizatăşi au susţinut, inter alia, că Hyde Park a solicitat de la Consiliul Municipal o autorizare pentru 30 august 2006; cu toate acestea, cererea a fost respinsă pe motiv că decizia Curţii de Apel din 29 august 2006 încă nu devenise definitivă. De asemenea, aceştia au înaintat repetat demersul să fie examinate de către un expert înregistrările din memoria telefoanelor mobile.
2.La 26 octombrie 2006 Curtea de Apel Chişinău a admis apelul reclamanţilor, stabilind că întrunirea reclamanţilor a fost legitimă în baza deciziei Curţii de Apel din 29 august 2006 (a se vedea mai sus paragraful 10). Reclamanţii au fost achitaţi de toate acuzaţiile aduse în legătură cu participarea acestora la o întrunire neautorizată.
3.În acest timp, la 18 septembrie 2006, reclamanţii au depus o plîngere împotriva colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut. Aceştia s-au plîns despre maltratare, reţinere ilegală, despre faptul că a le-a fost încălcat dreptul la secretul corespondenţei, că dreptul la liberă întrunire le-a fost violat şi ultimii au suportat un tratament inuman şi degradant, pe lîngă refuzul executării deciziei judecătoreşti.
4.În perioada septembrie 2006 - septembrie 2007, urmărirea penală începută la sesizarea reclamanţilor a fost încetatăşi redeschisă de patru ori. De fiecare dată cînd Procuratura respingea plîngerile reclamanţilor, ulterior instanţele de judecată, şi procurorul ierarhic superior anulau ordonanţa procurorului şi a dispuneau reexaminarea cauzei. Drept motive pentru respingere a alegaţiilor au constituit declaraţiile colaboratorilor de poliţie şi a martorilor din partea poliţiei care au confirmat că reclamanţii au insultat poliţiştii şi au opus rezistenţă în timpul reţinerii. În ceea ce priveşte pretinsa manipulare cu telefoanele mobile ale reclamanţilor şi ştergerea fişierelor din memoria acestora, Procuratura a acceptat declaraţiile unui colaborator de poliţie care a confirmat faptul ridicării a două telefoane mobile în timpul reţinerii reclamanţilor, dar a negat orice alegaţie privind ştergerea acestora. Cît priveşte înregistrarea video a evenimentului, efectuată de colaboratorii de poliţie (a se vedea mai sus paragraful 12), Procuratura a susţinut că aceasta s-ar fi pierdut şi prin urmare, nu a putut să fie examinată. La 27 septembrie 2007 Judecătoria sect. Rîşcani a abrogat ultima ordonanţă prin
1 Ibidem – articolul 1741 Cod cu privire la contravenţii administrative.
care plîngerile reclamanţilor au fost respinse şi a dispus reexaminarea cauzei. Din acea zi, reclamanţii nu au mai aflat nimic de la Procuratură despre mersul examinării plîngerii lor. La 10 ianuarie 2008 reclamanţii au adresat o scrisoare Procuraturii Generale pentru a obţine informaţii cu privire la etapa în care se afla procedurile iniţiate de aceştia însă nu au primit nici un răspuns. O copie a scrisorii împreună cu ştampila Procuraturii Generale a fost anexată la comentariile reclamanţilor. Potrivit acestora, doar din observaţiile Guvernului s-a aflat despre faptul că plîngerea lor a fost din nou respinsă la 12 noiembrie 2007. Guvernul a contestat alegaţiile reclamanţilor vizavi de scrisoarea despre care se susţine că a ar fi expediată în adresa Procuraturii Generale la 10 ianuarie 2008. Cu toate acestea, nu a fost contestată autenticitatea ştampilei Procuraturii Generale aplicată pe copia scrisorii în cauză.
21. La 1 noiembrie 2006 Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul depus de Consiliul Municipal împotriva deciziei Curţii de Apel din 29 august 2006. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărîrea judecătorească respectivăşi a respins acţiunea reclamanţilor, constatînd legalitatea deciziei Consiliului Municipal din 18 iulie 2006. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie a constatat că dispoziţia cu privire la executarea imediată a deciziei Curţii de Apel a fost ilegală.
II. DREPT INTERN PERTINENT
22. Prevederile pertinente ale Legii cu privire la organizarea şi
desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995, stipulează următoarele: “Articolul 6
(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporalăşi viaţa persoanelor, bunurile lor.
Articolul 7
Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de: a) contestare sau defăimare a statului şi poporului; b) îndemn la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă; c) incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică; d) atentare la regimul constituţional.
Articolul 8
(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice.
(2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei publice locale, procuraturii, instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu regim special de securitate a muncii sau cu pază armată.
(3) Sînt interzise întrunirile: a) la o distanţă mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie; b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii, utilaje sau maşini avînd un grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice.
(4) Accesul liber în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin. (3) este garantat.
(5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri locuri sau localuri permanente, după caz.
Articolul 11
(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai trîziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice: a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii; b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie; c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el; d) forma desfăşurării întrunirii; e) numărul aproximativ de participanţi; f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea; g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.
(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.
Articolul 12
(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului (municipiului), satului (comunei) cel mai tîrziu cu 5 zile înainte de data întrunirii.
(2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei prealabile în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă.
(6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de poliţie şi deţine probe convingătoare că la întrunire vor fi încălcate condiţiile art.6 şi art.7 cu consecinţe grave pentru societate.
Articolul 14
(1) Decizia privind refuzul eliberării autorizaţiei trebuie să fie argumentatăşi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive s-a decis refuzul eliberării autorizaţiei…
Articolul 15
(1) Organizatorul întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.”
23. Prevederile pertinente ale Codului Penal menţionează următoarele: “Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia,
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită: b) asupra a două sau mai multor persoane; d) de două sau mai multe persoane; se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
(1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea fie prin constrîngerea lor la participare: a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere; b) săvîrşită de două sau mai multe persoane; c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 800 lei moldoveneşti sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
24. Prevederile pertinente ale Codului cu privire la contravenţiile administrative, în vigoare la acel moment, menţionează următoarele:
“Articolul 174 § 11
2. Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie, atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la 500 MDL pînă la 1000 MDL…
4. Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la două sute la trei sute lei moldoveneşti.
Articolul 174 § 52
Opunerea de rezistenţă unui colaborator al poliţiei… aflate în exerciţiul datoriei de serviciu sau obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combaterii a criminalităţii atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la trei sute lei moldoveneşti, sau arest administrativ pe un termen de pînă la treizeci de zile.
Articolul 174 § 63
Ultragierea colaboratorului poliţiei… aflate în exerciţiul datoriei de serviciu … atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la două sute de lei moldoveneşti sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.
Articolul 249
Persoanele care …. au încălcat modul de organizare şi de desfăşurare a adunărilor, mitingurilor, procesiunilor şi demonstraţiilor de stradă, care au ultragiat un colaborator al politiei…. pot fi reţinute pînă la examinarea cazului de către instanţa judecătorească respectivă... ...”
25. Prevederile relevante a Legii nr.1226 cu privire la arestarea preventivă stipulează:
“Articolul 12. Cerinţele principale ale regimului din locurile de arest preventiv
(3) Preveniţii sînt supuşi percheziţiei corporale... Nu li se permite să aibă asupra lor bani, lucruri de preţşi obiecte a căror păstrare şi utilizare în locurile de arest preventiv este interzisă. Banii care le-au fost confiscaţi la intrarea în locurile de arest preventiv se transferă la conturile lor personale, iar lucrurile de preţşi obiectele se predau la păstrare. ”
26. Norme mai detaliate privind regimul bunurilor ce aparţin deţinuţilor şi păstrarea acestora de către autorităţi, responsabili pentru detenţia persoanelor, se conţin în Hotărîrea Guvernului nr.583, din 26 mai 2006.
“Secţiunea a 29-a. Modul de ridicare de la deţinuţi a obiectelor şi substanţelor a căror utilizare este interzisă în instituţie şi a celor procurate pe cale nelegitimă
373. Sînt supuse ridicării şi confiscării banii, obiectele de valoare şi bunurile interzise aflate în posesia deţinutului, în încăperile cazării sau antrenării la muncă a acestuia, venite pe numele lui prin intermediul pachetelor cu provizii, banderolelor, coletelor sau corespondenţei, precum şi alte bunuri interzise găsite pe teritoriul penitenciarului.
1.Pe parcursul aflării în penitenciar, bunurile şi valorile enumerate în pct.373 al prezentului Statut, care aparţin deţinuţilor, urmează a fi predate în contabilitatea penitenciarului, iar bunurile personale a căror utilizare nu este interzisă, sînt însă în surplus faţă de normele stabilite, se predau pentru păstrare în depozitele special rezervate pentru aceasta, care sînt dislocate în afara zonei locative a penitenciarului.
2.Obiectele, articolele şi substanţele, utilizarea cărora este interzisă în penitenciar, se ridică în momentul depistării lor la deţinuţi.
1 Ibidem – articolul 1741 Cod cu privire la contravenţii administrative 2 Ibidem – articolul 1745 Cod cu privire la contravenţii administrative 3 Ibidem – articolul 1746 Cod cu privire la contravenţii administrative
1.Dreptul de a ridica obiectele interzise se acordă reprezentanţilor administraţiei, reprezentanţilor subdiviziunilor de pază, regim şi supraveghere, iar în cazurile depistării în flagrant - şi altor colaboratori ai sistemului penitenciar.
2.Ridicarea bunurilor se realizează de către cel puţin doi reprezentanţi ai administraţiei, în prezenţa deţinutului de la care se ridică bunul.
3.Ridicarea bunurilor este consemnată în procesul-verbal de ridicare a bunurilor, care este întocmit în trei exemplare de către persoanele care au participat la ridicare. Primul exemplar i se oferă persoanei de la care s-au ridicat bunurile, al doilea se transmite în contabilitate şi al treilea se păstrează în dosarul personal.
4.Procesul-verbal de ridicare va conţine date referitoare la: denumirea instituţiei; data, ora şi locul de ridicare a bunurilor; temeiul ridicării bunurilor; numele, prenumele, funcţia şi gradul persoanelor care au participat la ridicarea bunurilor; numele, prenumele deţinutului de la care s-a efectuat ridicarea; lista exhaustivă a bunurilor sau valorilor ridicate, cu indicarea denumirii, cantităţii (volumului), asortimentului, mărcii, valutei, seriei şi numărului, numărul de înregistrare, alte particularităţi şi semne distinctive ale bunurilor, gradul de uzură a acestora etc.; semnăturile tuturor participanţilor, inclusiv a deţinutului. În cazul refuzului deţinutului de a semna procesul-verbal, persoana care-l întocmeşte face menţiunea respectivă.
5.În procesul-verbal, pe lîngă numele, prenumele şi numărul dosarului deţinutului, se mai indică: costul, marca, numărul, materialul din care este fabricat obiectul şi alte semne distinctive.
6.În cazul în care deţinutul nu este de acord cu conţinutul procesului-verbal, el este în drept să facă obiecţii scrise nemijlocit în procesul-verbal respectiv.
7.Mijloacele băneşti şi bunurile de valoare ridicate conform procesului-verbal sînt predate urgent (nu mai tîrziu de o zi) de către ofiţerul de serviciu în contabilitate (unitatea financiară). Bunurile ridicate sînt înregistrate în registrul evidenţei obiectelor şi lucrurilor de valoare (anexa nr.14).
8.Banii ridicaţi de la deţinuţi vor fi depuşi pe contul de peculiu al deţinutului.. »
Potrivit anexei nr.7 la Hotărîrrea Guvernului, se interzice persoanelor arestate să posede telefoane mobile.
ÎN DREPT
27. Reclamanţii (cu excepţia primului reclamant) s-au plîns, potrivit Articolului 3 din Convenţie, asupra condiţiilor de detenţie inumane şi degradante din Comisariatului de poliţie sect.Buiucani. Articolul 3 prevede următoarele:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
28. Reclamanţii (cu excepţia primului reclamant) au pretins că dreptul la libertate prevăzut de Articolul 5 § 1 din Convenţie le-a fost încălcat, din moment în care au fost reţinuţi pentru aproximativ 40 de ore fără vreun temei legal. Aceştia de asemenea s-au plîns, potrivit Articolului 5 §§ 2 şi 3, precum că nu au fost imediat informaţi despre motivele reţinerii sale şi despre acuzaţiile aduse împotriva lor, precum şi despre faptul că nu au fost aduşi de îndată în faţa unui judecător. Partea relevantă a Articolului 5 prevede următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
...
(c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ;
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într¬
o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1.lit c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
29. În continuare, reclamanţii au susţinut că procesul care s-a finalizat cu adoptarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 1 noiembrie 2006 nu a fost echitabil din cauză nemotivării deciziei adoptate de Curtea Supremă de Justiţie. Partea relevantă a Articolului 6 § 1 stipulează:
“Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentăşi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.. ...”
30. Reclamanţii (cu excepţia primului reclamant) s-au plîns potrivit articolul 8 despre faptul că poliţia a şters înregistrările video şi audio din memoria telefoanelor mobile şi a camerelor video. Articolul 8 din Convenţie prevede următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
31. Reclamanţii de asemenea s-au plîns asupra refuzului de a le autoriza protestul care a condus la încălcarea dreptului la libertatea de întruniri paşnică garantat de Articolul 11 din Convenţie, care prevede:
1.Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnicăşi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2.Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”
32. Reclamanţii (cu excepţia primului reclamant) s-au plîns potrivit Articolului 13 din Convenţie, invocînd lipsa unui recurs efectiv în legătură cu pretinsa încălcare a Articolului 8. Articolul 13 prevede următoarele:
“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
I. ADMISIBILITATEA CAUZEI
A. Notă preliminară
33. Curtea notează că după depunerea prezentei cereri, Hyde Park a încetat să existe ca organizaţie non-guvernamentală înregistratăşi continuat să activeze în calitate de organizaţie neînregistrată (a se vedea paragraful 1 supra). Nu s-a contestat faptul că nou-l Hyde Park este în drept de a depune cerere şi Curtea nu atestă nici un motiv de a dispune altfel (a se vedea, mutatis mutandis, David v. Moldova, nr.41578/05, § 28, 27 noiembrie 2007). Cu atît mai mult, Curtea consideră că capacitatea Hyde Park-lui de a continua procesul nu este afectată de faptul că nu este înregistrată (a se vedea, mutatis mutandis, Creştinii împotriva fascismului şi rasismului v. Regatul Unit al Marii Britanii, nr. 8440/78, Decizia Comisiei din 16 iulie 1980, Decizii şi rapoarte 21, p.138).
B. Statutul de victimă
34. Guvernul a susţinut că, din momentul în care Hyde Park a solicitat autorizaţia municipalităţii pentru desfăşurarea unei manifestaţii, ceilalţi reclamanţi nu pot pretinde că ar deţine calitatea de victimă în sensul articolului 34 din Convenţie şi că, prin urmare, cererea acestora este abuzivă.
35. Reclamanţii au susţinut că, potrivit articolului 11 din Legea privind organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, doar organizatorul unei întruniri este în drept să solicite autorizaţie, însă nu şi participanţii. Mai mult, toţi reclamanţi privite ca persoane fizice, au participat la protest şi au fost reţinuţi de către poliţie.
36. Curtea notează faptul că toţi reclamanţi au participat la întrunire şi au fost reţinuţi şi deţinuţi de către poliţie. Statutul de victimă al acestora, în sensul articolului 34 din Convenţie, prin urmare nu poate fi pus la îndoială. Obiecţiile Guvernului s-au respins.
C. Plîngerea înaintată potrivit articolul 3 din Convenţie
37. Guvernul a contestat alegaţiile referitoare la condiţiile de detenţie şi a susţinut că, în orice caz, durata reţinerii a fost prea scurtă pentru a invoca nivelul de gravitate cerut de Articolul 3 din Convenţie. Mai mult, reclamanţii nu au epuizat căile interne de recurs.
38. Reclamanţii au susţinut că au fost deţinuţi în condiţii inumane şi degradante în Comisariatul de poliţie sect.Buiucani pentru aproximativ 40 de ore (a se vedea mai sus paragraful 13).
39. Curtea a avut deja ocazia de a nota constatările Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentului inuman şi degradant (“CPT”), în ce priveşte condiţiile de detenţie în comisariatele de poliţie din
Chişinău (a se vedea, spre exemplu, Malai v. Moldova, nr. 7101/06, § 15, 13 noiembrie 2008) şi constatat încălcarea Articolului 3 din Convenţie în mai multe cazuri referitoare la condiţiile de detenţie din Moldova. Cu toate acestea în cazul de faţă, datorită timpului scurt petrecut de către reclamanţi în detenţie, precum şi în raport cu jurisprudenţa Curţii în acest domeniu, Curtea este în incapacitate de a constata că suferinţele reclamanţilor ar fi antrenat nivelul de gravitate determinat de Articolul 3. Spre deosebire de cauza Fedotov c. Rusiei (nr. 5140/02, 25 octombrie 2005), reclamanţii au avut acces la obiectele sanitare şi apăşi după o anumită perioadă de timp acestora li s-a permis să primească hrană din partea rudelor. În acest sens, Curtea conchide că plîngerea reclamanţilor potrivit Articolului 3 din Convenţie este în mod vădit nefondatăşi prin urmare, nu este admisibilă în sensul Articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
D. Plîngerile potrivit articolului 8 şi 13 din Convenţie.
1.Reclamanţii s-au plîns despre faptul că în timpul detenţiei în cadrul comisariatului de poliţie sect.Buiucani, telefoanele mobile le-au fost ridicate şi colaboratorii de poliţie au accesat memoria telefoanelor şi au şters fişiere audio, video şi imagini înregistrate în timpul manifestaţiei. Potrivit reclamanţilor, colaboratorii de poliţie au şters materiale care ar fi fost incompatibile cu versiunea ultimilor despre evenimentele ce au avut loc. Faptul respectiv a constituit o ingerinţă în dreptul acestora la viaţă privatăşi corespondenţă, şi care nu a fost prevăzută de lege şi necesară într-o societate democratică.
2.Guvernul a susţinut că reclamanţii au omis să epuizeze căile interne de recurs în ce priveşte acest capăt de cerere. De altfel, Guvernul nu a negat faptul că telefoanele mobile ale reclamanţilor au fost ridicate în timpul reţinerii. Cu toate acestea, Guvernul a contestat alegaţiile privind accesarea memoriei telefoanelor mobile ale reclamanţilor şi ştergerea informaţiilor din ele. Potrivit Guvernului, nu a existat nici o ingerinţă în drepturile reclamanţilor, garantate de Articolul 8 din Convenţie şi prin urmare, plîngerea a fost în mod vădit nefondată.
3.Din momentul în care, oricum, acest capăt de cerere este inadmisibil ca fiind în mod vădit nefondat, Curtea nu consideră necesar a se pronunţa asupra aspectului referitor la epuizarea ori neepuizarea căilor interne de recurs din partea reclamanţilor. Curtea notează că reclamanţii nu au prezentat nici o probă care ar susţine afirmaţiile acestora privind accesarea telefoanelor mobile de către poliţie şi ştergerea din ele a înregistrărilor, care ar cădea în domeniul de aplicare al Articolului 8. Curtea indică în acest sens că, potrivit reclamanţilor, materialele pretinse de a fi şterse conţineau înregistrări audio şi video în legătură cu manifestaţia. Nu s-a afirmat că mesaje private sau informaţii personale de alt gen au fost citite sau/şi şterse. Astfel, acest capăt de cerere este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca fiind în mod vădit nefondat şi, prin urmare, declarat inadmisibil potrivit articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
4.În lumina constatărilor de mai sus, Curtea consideră că reclamanţii nu au înaintat nici o pretenţie argumentată potrivit articolului 13 din
Convenţie, luat în comun cu Articolul 8. Astfel, acest capăt de cerere este de asemenea vădit nefondat şi urmează să fie respins în conformitate cu 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
E. Restul plîngerilor
44. Curtea consideră că restul plîngerilor reclamanţilor potrivit Articolelor 5, 6 şi 11 ridică probleme fapt destul de serioase, încît determinarea acestora depinde de examinarea fondului şi nu s-a stabilit alte temeiuri pentru declararea lor ca inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară aceste capete de cerere admisibile. În conformitate cu decizia sa aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus paragraful 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului cauzei.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 11 DIN CONVENŢIE
1.Reclamanţii au susţinut că ingerinţa în dreptul lor la libertatea întrunirilor nu a fost prevăzută de lege, deoarece temeiul invocat de către Consiliul Municipal nu era compatibil cu prevederile art.12 alin.(6) din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. Cu atît mai mult, ingerinţa nu a urmărit un scop legitim şi nu era necesară într-o societate democratică.
2.Guvernul a admis că a existat o ingerinţă în dreptul reclamanţilor, garantat de către Articolul 11 din Convenţie. Totuşi, o asemenea ingerinţă era prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică.
3.Părţile susţin în comun şi Curtea este de acord că decizia de a respinge cererea Hyde Park cu privire la organizarea protestelor din între 01 şi 31 august 2006 implică „o interferenţă din partea autorităţilor publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea întrunirilor prevăzut de paragraful 1 din Articolul 11 din Convenţie. O astfel de ingerinţă implică o încălcare a Articolului 11 din Convenţie dacă nu este prevăzută de lege, nu urmăreşte un interes sau scopuri legitime în conformitate cu paragraful 2 al Articolului 11 din Convenţie şi dacă nu este „necesară într-o societate democratică” pentru a urmări acel interes sau scopuri.
4.În măsura în care se invocă legalitatea ingerinţei, Curtea constată că potrivit art.14 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor Consiliul Municipal era obligat să motiveze în scris respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfăşurarea întrunirilor, ceea ce s-a efectuat prin decizia din 18 iulie 2006 (a se vedea paragraful 8 supra). Potrivit art.12 alin.(6) din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, o cerere ar putea fi respinsă doar dacă Consiliul Municipal ar deţine probe că prevederile art.6 şi 7 din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor ar putea fi încălcate cu grave consecinţe pentru societate. Consiliul Municipal nu a invocat nici un temei prevăzut de art.6 şi 7 din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, ceea ce constituie un temei suficient pentru a concluziona că măsurile respective nu au fost „prevăzute de lege”. Totuşi, în speţă, Curtea consideră că respectarea
legii este indisolubil legată de întrebarea dacă o ingerinţă era „necesară într¬
o societate democratică”. Prin urmare, Curtea va examina această problemă în cele ce urmează (a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova, nr. 28793/02, §53, ECHR 2006-II ).
1.Părţile, de asemenea, nu au fost de acord cu privire la faptul că ingerinţa a urmărit un scop legitim. Curtea din motivele prezentate mai jos, nu consideră necesar de a se expune cu privire la acest capăt. (a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova, §53, citat mai sus).
2.În măsura în care se invocă proporţionalitatea ingerinţei, Curtea reaminteşte că de multe ori a declarat, în hotărîrile sale, că nu doar democraţia constituie o trăsătură fundamentală a ordinii publice Europene, ci însăşi Convenţia a fost concepută pentru a promova şi menţine idealurile şi valorile unei societăţi democratice. Democraţia, a subliniat Curtea, este unicul model politic prevăzut în Convenţie şi unicul compatibil cu aceasta. Potrivit paragrafului 2 al Articolului 11 din Convenţie, cum şi a articolelor 8, 9, 10 din Convenţie, singura necesitate capabilă să justifice o ingerinţă în oricare din drepturile consacrate în aceste articole este acea care poate pretinde că a rezultat dintr-o „societate democratică” (a se vedea Refah Partisi (Bunăstarea Partidului) şi alţii v. Turcia (GC), nr.41340/98, 41342/98, 41343/98 şi 41344/98, §§ 86-89, ECHR 2003-II şi Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova, citat mai sus).
3.Referindu-se la particularităţile unei „societăţi democratice”, Curtea acordă o importanţă deosebită pluralismului, toleranţei şi liberalismului. În acest context, Curtea a susţinut că deşi interesele individuale, după caz, trebuie să fie subordonate celor de grup, dar democraţia nu înseamnă, pur şi simplu, că întotdeauna punctele de vedere ale majorităţii urmează să prevaleze: este necesar să se realizeze un echilibru, care să asigure minorităţii un tratament echitabil şi corect şi să se evite orice abuz de poziţie dominantă (a se vedea Young, James and Webster v. Regatul Unit al Marii Britanii, 13 august 1981, § 63, Seria A nr.44 şi Chassagnou şi alţii v. Franţei (GC), NR.25088/94, 28331/95 şi 28443/95, § 112, ECHR, 1999¬III).
4.Cînd se efectuează o examinare în virtutea Articolului 11 din Convenţie, sarcina Curţii nu este substituirea propriei opinii celei care vine din partea autorităţilor naţionale competente, ci mai degrabă revizuirea în conformitate cu Articolul 11 din Convenţie a deciziei adoptate în timpul exercitării atribuţiilor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea dacă statul reclamat şi-a exercitat atribuţiile într-un mod corespunzător, atent şi cu bună credinţă, Curtea trebuie să se privească ingerinţa pretinsă în lumina cazului luat în întregime şi să determine dacă aceasta a fost „proporţională cu scopul urmărit” şi dacă motivele invocate de către autorităţi, în vederea justificării acţiunilor sale, sunt „relevante şi suficiente”. În acest sens, Curtea trebuie să se convingă dacă autorităţile naţionale au aplicat standardele conforme cu principiile încorporate în Articolul 11 din Convenţie şi, cu atît mai mult, dacăşi-au întemeiat decizia pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante ( a se vedea Partidul Comuniştilor Uniţi şi alţii v. Turcia, 30 ianuarie 1998, § 47, Culegere a Hotărîrilor şi Deciziilor 1998-I).
5.Revenind la circumstanţele prezentei cauze, Curtea observă respingerea cererii de desfăşurare a întrunirii planificate pentru perioada 1¬31 august 2006, din partea Consiliului Municipal s-a bazat motiv că, în opinia sa, o singură zi de protest ar fi fost suficientă. Curtea a notat mai sus că un asemenea motiv de fapt aparent nu corespunde prevederilor Legii privind organizarea şi desfăşurarea întrunirilor şi care, la articolele 6 şi 7, stabileşte temeiurile în baza cărora o cerere de autorizare a întrunirii urmează a fi respinsă de Consiliul Municipal. Pentru Curte, motivele invocate de Consiliul Municipal nu pot fi considerate ca fiind relevante şi suficiente în sensul Articolului 11 din Convenţie. Curtea observă că nu a existat nici un indiciu că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să instige o confruntare cu autorităţile. Prin urmare, Curtea nu poate decît să concluzioneze că refuzul Consiliului Municipal de autorizare a protestului nu corespunde unui interes social imperios.
6.Luînd în consideraţie circumstanţele sus-expuse, Curtea conchide că ingerinţa nu a corespuns unui interes social imperios, prin urmare, nu a fost necesară într-o societate democratică. Respectiv a avut loc încălcarea Articolului 11 din Convenţie.
55. Prin urmare, a avut loc violarea Articolului 11 din Convenţie.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE
56. De asemenea, reclamanţii au invocat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie, susţinînd că procesul de judecată care s-a finalizat cu adoptarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 1 noiembrie 2006, nu a fost echitabil din cauza că hotărîre adoptată de Curtea Supremă de Justiţie nu a fost motivată. Din momentul în care ce acest capăt de cerere nu ridică un aspect diferit de cel examinat anterior potrivit Articolului 11, Curtea nu consideră necesară examinarea separată a acestei părţi din plîngere.
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 1 DIN CONVENŢIE
57. Reclamanţii au fost de acord că arestul acestora cade sub aplicabilitatea punctului c) din Articolul 5 § 1 din Convenţie. Cu toate acestea, aceştia au pledat că detenţia lor a fost ilegalăşi arbitrară.
58. Guvernul a susţinut că acţiunile colaboratorilor de poliţie au fost legale potrivit dreptului naţional şi a indicat articolul 249 din CCA, care prevede posibilitatea reţinerii unei persoane pentru desfăşurarea unei întruniri neautorizate, ultragierea colaboratorilor de poliţie şi opunerea de rezistenţă în timpul reţinerii. Guvernul a insistat asupra faptului că nu a avut loc o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie.
59. Curtea reiterează faptul că expresiile “legitimă” şi “în conformitate cu o procedură prevăzută de lege” din cadrul articolului 5 § 1 se referă în esenţă la dreptul intern şi declară obligaţia de a se conforma prevederilor legale materiale şi procesuale. Cu toate acestea, “legalitatea” deţinerii potrivit dreptului intern nu constituie întotdeauna elementul decisiv. În plus, Curtea trebuie să fie convinsă de compatibilitatea detenţiei în timpul perioadei de referinţă cu scopul articolului 5 § 1 din Convenţie, care constă din prevenirea persoanelor să fie private de libertate într-un mod arbitrar ( a
se vedea Anguelova c. Bulgariei, nr. 38361/97, § 154, CEDO 2002-IV, şi Fedotov c. Rusiei, citată mai sus, § 74).
60. Curtea este de acord cu părţile în legătură cu faptul că detenţia reclamanţilor a căzut sub incidenţa articolului 5 § 1, lit. c) din Convenţie, prin faptul că se impunea necesitatea aducerii în faţa autorităţii legale competente, fiind suspectaţi de comiterea diferitor contravenţii.
61. Nu există divergenţe în ceea ce ţine de faptul că poliţia, în timpul reţinerii reclamanţilor şi aducerii acestora în comisariatul de poliţie, ar fi respectat procedura prevăzută de articolul 249 CCA (a se vedea mai sus paragraful 24).
62. Curtea notează faptul că reclamanţii au fost acuzaţi, inter alia, de opunerea de rezistenţă în timpul reţinerii şi ultragierea colaboratorilor de poliţie. Cu toate acestea, instanţele naţionale, urmărind înregistrarea video a reţinerii reclamanţilor, a considerat nefondate acuzaţiile respective şi le-au respins (a se vedea mai sus paragrafele 16 şi 18 supra ). În asemenea circumstanţe, precum şi datorită lipsei unei “bănuieli rezonabile” în sensul articolului 5 § 1, lit. (c), Curtea consideră că detenţia reclamanţilor în baza unor acuzaţii false, că ar fi opus rezistenţă în timpul reţinerii şi ar fi ultragiat colaboratorii de poliţie, nu poate fi considerată ca fiind “legitimă” potrivit articolului 5 § 1 din Convenţie.
63. În ceea ce priveşte ultimul temei al detenţiei reclamanţilor, şi anume organizarea şi desfăşurarea unei manifestaţii, Curtea notează că aceştia deţineau o hotărîre judecătorească în vigoare care autoriza întrunirea. Mai mult, hotărîrea respectivă era de o executare imediată. Faptul că Consiliul Municipal a refuzat să se conformeze hotărîrii judecătoreşti, nu a lipsit poliţia de obligaţia de a o lua în considerare. Aceste constatări corespund constatărilor Curţii de Apel, care ulterior a respins acuzaţiile aduse împotriva reclamanţilor potrivit articolului 174 § 1 (a se vedea mai sus paragraful 18). În aceste circumstanţe, precum şi ţinînd cont de constatările de mai sus din paragraful 54, Curtea constată că detenţia reclamanţilor potrivit acestui temei nu poate fi considerată “legitimă” potrivit articolului 5 § 1 din Convenţie.
64. Prin urmare, a avut loc încălcarea prevederilor în cauză.
V. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 §§ 2 ŞI 3 DIN CONVENŢIE
1.Reclamanţii s-au plîns, la fel, precum că nu au fost imediat informaţi despre motivele reţinerii sale şi despre acuzaţiile aduse împotriva lor, precum şi despre faptul că nu au fost aduşi de îndată în faţa unui judecător
2.Curtea consideră că nu este necesar să examineze aceste capete de cerere în mod distinct, din momentul în care a constatat că faptul detenţiei este total contrar Articolului 5 § 1 din Convenţie (a se vedea, Stepuleac v. Moldova, nr. 8207/06, § 83, 6 noiembrie 2007).
VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
67. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciul moral
68. Primul reclamant a pretins 4 000 Euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral. Dl Brega şi d-na Galescu a solicitat fiecare 3 000 EUR, iar restul reclamanţilor au pretins cîte 2 500 EUR pentru fiecare.
69. Guvernul şi-a exprimat dezacordul în privinţa acestor sume şi a susţinut că sunt excesive şi nedovedite.
70. Curtea acordă suma de 4 000 EUR în beneficiul Hyde Park, achitabilă reprezentanţilor săi, dlui A. Postică sau dlui P. Postică, pentru a fi gestionate şi dispuse în interesele Hyde Park. De asemenea, se acordă dlui Brega suma de 3 000 EUR, dnei Gălescu suma de 3 000 EUR şi cîte 2 500 EUR în beneficiul restului reclamanţilor, pentru fiecare în parte.
B. Costuri şi cheltuieli
71. Reclamanţii de asemenea au solicitat acordarea sumei de 3 600 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii.
72. Guvernul a contestat suma respectivăşi a susţinut că este excesivă.
73. Curtea acordă 3 000 EUR pentru costuri şi cheltuieli. Suma respectivă urmează a fi achitată reprezentanţilor reclamanţilor, dlui A. Postică sau dlui P. Postică, pentru a fi gestionate şi dispuse în interesele Hyde Park.
C. Penalităţile
74. Curtea consideră adecvat ca penalităţile de întîrziere să fie calculate în baza ratei minime a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA
1Declară unanim inadmisibile capete de cerere formulate potrivit Articolului 3 din Convenţie;
2Declară cu majoritate de voturi inadmisibile capete de cerere formulate potrivit Articolului 8 şi 13 din Convenţie;
3Declară unanim admisibile restul capetelor de cerere;
4Hotărăşte în unanimitate că a avut loc violarea Articolului 11 din Convenţie;
5Hotărăşte în unanimitate că nu este necesară examinarea distinctă a capetelor de cerere formulate potrivit Articolului 6 din Convenţie;
6Hotărăşte în unanimitate că a avut loc violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie;
7