Constantin ŢÎBÎRNĂ - declaratie - Ilascu si altii contra Moldovei si Rusiei - Rezumatul declaratiilor martorilor facute in fata delegatilor Curtii
Pagina 3 din 9
6. Constantin ŢÎBÎRNĂ
77. Martorul este director al clinicii chirurgicale a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmaceutică din Chişinău. El mergea în Transnistria pentru a preda; de asemenea, el avea relaţii profesionale acolo.
78. El a fost rugat de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova să examineze grupul Ilaşcu în Închisoarea din Tiraspol. Autorităţile moldoveneşti de la Chişinău i-au pus la dispoziţie un automobil pentru a se deplasa la închisoarea din Transnistria. El nu ar fi plecat să examineze aceşti deţinuţi, dacă nu ar fi fost invitat să facă acest lucru de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova. Acolo el a efectuat examinarea, împreună cu medicii din Tiraspol, iar, ulterior, a discutat cu ei diagnoza şi tratamentul.
79. Atunci când i-a examinat pe reclamanţi, Ilaşcu era la Hlinaia, iar ceilalţi erau în Închisoarea din Tiraspol. Deţinuţii nu s-au plâns de Federaţia Rusă. De fapt, ei au discutat doar chestiuni medicale. Când a examinat deţinuţii, el nu a văzut nici un semn de bătaie, vânătăi sau maltratare. Nivelul asistenţei medicale din închisori era foarte simplu; nu exista nici un echipament, închisorile din Chişinău arătau similar cu închisorile din Transnistria.
80. El l-a văzut pe dl Ilaşcu doar o singură dată. Acesta arăta ca un deţinut obişnuit, însă avea o dereglare a tractului digestiv. Totuşi, starea sa nu necesita o intervenţie chirurgicală; nu era necesară o operaţie, el fiind tratat de un gastroenterolog.
81. Martorul l-a examinat pe dl Leşco atunci când acesta era în spital, tratându-se de pancreatită, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală. El a fost invitat să-l examineze pe dl Leşco, deoarece era recunoscut ca expert în acest domeniu. Dl Leşco i-a fost prezentat de medicul care l-a operat anterior. El l-a văzut pe reclamant în spital, când acesta suferea de pancreatită acută. Aceasta este o boală gravă, cu o mortalitate de 20–30 %. De asemenea, el l-a văzut mai târziu, atunci când acesta suferea de pancreatită cronică, care deseori urmează după pancreatita acută. El ar fi putut să se îmbolnăvească de pancreatită în copilărie, deşi pancreatita acută poate, de asemenea, fi cauzată de stres. Martorul şi o echipă de medici condusă de dr. N. Leşanu l-au examinat pe reclamant şi au recomandat tratamentul ulterior.
82. Martorul l-a văzut pe dl Ivanţoc la închisoare. El a observat schimbări la ficatul acestuia după o examinare ultrasonografică, descoperind şi lichid în cavitatea abdominală, ceea ce constituie un indiciu al tensiunii sangvine ridicate.
83. Martorul a făcut notiţe cu privire la starea reclamanţilor pe hârtii puse la dispoziţie de medicii din închisoare. Aceştia au păstrat aceste notiţe în arhiva lor. El şi-a făcut propriul raport, în scopuri personale. Ultima dată el a fost acolo cu mai mult de un an în urmă.
84. Există o libertate de circulaţie a medicilor din Moldova spre Transnistria şi viceversa.
7. Nicolae LEŞANU
85. Martorul este medic-şef responsabil de partea curativă a spitalului Asociaţiei Curative Sanatoriale de la Cancelaria de Stat a Republicii Moldova. Până acum şapte ani, el a lucrat în calitate de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova şi era medicul personal al acestuia. La cererea acestuia, el a fost trimis la Tiraspol pentru a-i vedea pe cei trei reclamanţi deţinuţi acolo şi la Închisoarea Hlinaia, să-l vadă pe dl Ilaşcu. Soţia dlui Ilaşcu a adresat solicitări Preşedintelui, care, în consecinţă, a făcut tot ce a putut pentru a o ajuta. Ca o parte a ajutorului său, el l-a trimis pe acest martor să examineze reclamanţii în închisorile din Transnistria. În calitate de consilier al Preşedintelui, el putea să vorbească cu autorităţile locale din Transnistria.
86. În total, martorul a fost în Transnistria de 6 ori. Preşedintele şi rudele reclamanţilor erau îngrijoraţi de starea sănătăţii lor în închisoare. El trebuia să-l ţină la curent pe Preşedinte despre starea sănătăţii acestora. De obicei, el lua şi alţi medici cu el, de exemplu, pe profesorul Ţîbîrnă şi pe un gastroenterolog.
87. Reclamanţii nu s-au plâns de maltratare.
88. Notiţele medicale despre reclamanţi erau lăsate la administraţia închisorii. Echipa de medici a insistat ca personalul medical al închisorii să urmeze recomandările lor cu privire la tratamentul medical al reclamanţilor, medicamente şi dietă.
89. Dl Ilaşcu a spus că el nu avea încredere în administraţia închisorii sau în personalul medical al închisorii, deoarece lui îi era teamă ca administraţia închisorii să nu-i administreze medicamente. El accepta doar medicamentele transmise de familie sau de medicii care veneau de la Chişinău.
90. Examinările efectuate în Transnistria de echipa de medici din care făcea parte martorul erau efectuate în comun cu medicii de acolo. Reclamanţii deţinuţi în Închisoarea din Tiraspol erau supuşi unui regim mai lejer decât cel din Închisoarea Hlinaia. În Închisoarea din Tiraspol exista o unitate medicală, iar pe parcursul examinărilor medicale erau prezenţi doar medici.
91. La Închisoarea Hlinaia regimul era mai strict. Acolo întotdeauna era prezent pe lângă medici şi cineva din administraţia închisorii.
92. Martorul şi echipa sa nu au găsit nici o probă cu privire la maltratarea fizică sau administrarea medicamentelor psihotrope.
93. Martorul i-a vizitat ultima dată pe reclamanţi în 1997 sau în jurul acelui an. El a refuzat să plece ulterior, în pofida solicitării Ministerului Justiţiei, deoarece el nu mai avea competenţa pe care a avut-o atunci când era consilierul Preşedintelui.
8. Andrei IVANŢOC
94. În dimineaţa zilei de 2 iunie 1992, nouă sau zece membri ai forţelor speciale au venit în maşini şi l-au reţinut. Ei erau militari în camuflaje şi purtau măşti. În grupul care l-a reţinut, martorul a văzut un locotenent al forţelor speciale ruse. Ei l-au bătut şi l-au dus într-un subsol al unui centru de detenţie preventivă, care se afla în clădirea miliţiei. Anterior, reclamantul nu fusese niciodată acolo, adică în clădirea unde se afla subsolul. El nu poate să spună cât timp s-a aflat acolo. El a fost legat la ochi; acolo nu era lumină. Poate că a fost timp de o oră, o zi, însă nu mai mult. El nu i-a văzut pe Leşco sau Ilaşcu în clădirea miliţiei. El i-a văzut mai târziu, la Comenduire.
95. Ulterior, el a fost dus la Comenduirea Armatei a Paisprezecea. Acolo el a fost interogat de militari. La etajele de mai sus se aflau trupele speciale de elită şi trupele Alfa. Colonelul Bergman era comandantul Armatei a Paisprezecea. Reclamantul l-a văzut personal, însă colonelul Bergman nu l-a interogat.
96. Condiţiile de la Comenduire erau inumane. Deţinuţii erau bătuţi zi şi noapte de către soldaţi din trupele aeropurtate şi de forţele speciale, care foloseau bastoane şi bocanci. Ei aruncau capsule cu gaz verde în celule. Reclamanţii erau deţinuţi în celule diferite. Acolo erau deţinute şi alte persoane, inclusiv dl Godiac. Condiţiile de detenţie de acolo erau foarte proaste. Ei erau duşi la veceu o dată la 24 de ore şi asupra lor era asmuţit un câine, dacă nu erau gata în timpul acordat lor. Într-un asemenea moment, reclamantul a vrut să se spânzure.
Ulterior, lui i-au fost administrate medicamente; el era într-o stare de delir; el îşi imagina diferite lucruri. Problemele sale psihiatrice au rezultat din bătăi.
Gardienii de la Comenduire, ca şi toţi cei de acolo, erau sub controlul Armatei a Paisprezecea. Forţele speciale şi trupele aeropurtate aveau insigne ruseşti pe uniforme. Forţele speciale ruse şi militari din trupele aeropurtate i-au bătut, spunând-le că erau ţărani români. Ei purtau embleme ruseşti pe uniformele lor. Reclamantul a crezut că ei erau militari din trupele aeropurtate ruse, deoarece ei purtau berete şi cămăşi ale trupelor aeropurtate cu embleme ruse pe ele.
Cea mai gravă maltratare pe care a suferit-o, i-a fost aplicată pe când se afla la Comenduire. Aceasta a fost deosebit de brutală.
97. De la Comenduirea Armatei a Paisprezecea, el a fost dus la un spital de psihiatrie din Tiraspol, unde s-a aflat timp de o lună. Ulterior, ei l-au dus de la spital înapoi la Comenduire, însă, deoarece colonelul Bergman le-a spus gardienilor că el nu-l dorea acolo, el a fost dus înapoi la centrul de detenţie preventivă. Reclamantul nu ştie cât timp Ilaşcu şi Leşco au fost ţinuţi la Comenduire, după ce el a plecat. Următoarea dată el i-a văzut toamna, în timpul procesului.
98. După septembrie 1992, când el şi ceilalţi au fost transferaţi în subsolul centrului de detenţie preventivă, ei au fost, de asemenea, bătuţi. Ei erau scoşi din celule zi şi noapte. Acest lucru era făcut într-o cameră specială, o cameră pentru investigaţii. Reclamantul era bătut până îşi pierdea cunoştinţa. El a fost drogat şi lovit cu capul de pereţi sau strâns între uşă şi perete. Acest lucru a fost făcut de transnistreni.
99. După proces, ei au fost bătuţi sporadic. Reclamanţii s-au plâns OSCE-ului. Dl Antiufeev conducea toate aceste lucruri. La un moment dat, o comisie ministerială a venit să investigheze. Reclamanţii au fost examinaţi de medici. În orice caz, administraţia închisorii i-a izolat până când le-au trecut vânătăile. Comisia OSCE a venit o lună mai târziu după bătăi, însă nu mai erau multe urme rămase.
100. Perioada când au fost maltrataţi cel mai tare a fost în 1992, când ei au venit în celula reclamantului şi în celula lui Ilaşcu. Primii au fost Antiufeev şi Gusarov.
101. Actualmente, reclamantul este deţinut singur în celulă: el nu vede lumina zilei şi are plimbări timp de două ore pe zi.
102. Medicii din închisoare erau un pic mai buni decât chirurgii veterinari. Medicul din închisoarea unde se afla reclamantul era, de fapt, dentist de profesie. Profesorul Ţîbîrnă l-a vizitat pe reclamant. De asemenea, el a fost vizitat de alţi medici din Tiraspol, inclusiv de un chirurg, care i-a făcut operaţie. Aceştia au venit doar deoarece el era bolnav; ei nu veneau când el era bătut. Odată, reclamantul a declarat greva foamei, însă nu poate să-şi amintească dacă atunci el a fost examinat de medici. Două din aceste examinări medicale au avut loc în celule special amenajate în acest scop.
103. În ianuarie 2003, el se afla într-o cameră unde deţinuţilor li se permiteau întrevederi de lungă durată. El nu a fost examinat niciodată de un medic în celula sa. În timpul examinărilor, întotdeauna era prezent cineva din administraţia închisorii, pentru a controla.
104. Doar rudelor li se permitea să aibă întrevederi cu el. Câteodată, erau permise coletele, însă, uneori, existau probleme cu ele. Reclamanţilor nu li se permitea să scrie sau să primească scrisori în limba română sau să primească ziare româneşti. Cu două zile înainte de audierile din martie 2003, el a fost vizitat de reprezentanţi de la Crucea Roşie, iar înainte de asta, de medici de la Comitetul European pentru Prevenirea Torturii.
105. Cea mai recentă vizită pe care a avut-o el a fost cu două săptămâni înainte de audierile din martie 2003, când a fost vizitat de o doamnă judecător de la Comitetul pentru Prevenirea Torturii.
106. El nu are dreptul de a coresponda cu persoane din afara închisorii, fie că este vorba de avocaţi, fie de orice alte persoane.
107. În mai 1999, pe când se afla în Închisoarea nr. 2 din Tiraspol, după ce şi-a depus cererea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, el a fost maltratat. Forţe militare au intrat în celula sa şi l-au bătut. Acestea erau formate din militari aflaţi sub conducerea lui Gusarov şi a căpitanului Matrovski, precum şi a persoanelor lui Antiufeev/Şevţov. Lui i s-a spus că dacă nu-şi va retrage cererea, el va fi eliminat fizic. Ulterior, el a declarat greva foamei şi a scris o plângere; după aceasta a venit o comisie de investigaţie.
108. Singurele vizite medicale pe care le-a avut el au fost ale medicilor care au venit de la Chişinău. Medicul din închisoare, locotenent-colonelul Samsonov, era dentist. Reclamantul pretinde că el nu a primit nici o asistenţă de la medicii din închisoare.
109. Celula sa şi lucrurile din celula sa au fost distruse. Prima dată acest lucru s-a întâmplat la 16 noiembrie 2002, iar ultima dată - la 22 februarie 2003 sau în jurul acestei date.
110. Reclamantul consideră că tot ceea ce i s-a făcut şi ceea ce i se face actualmente este făcut la instigarea Rusiei.
111. Locotenent-colonelul Gorbov a fost prezent la reţinerea lui Ilaşcu. Moldova nu a controlat şi nu controlează teritoriul Transnistriei, însă autorităţile moldoveneşti ar fi putut face mai mult pentru a-i ajuta. Ele nu au făcut nimic. Poliţia din Dubăsari a fost transmisă cazacilor şi bătută. Rusia s-a jucat cu Moldova. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, Transnistria nu ar fi existat. Moldova era responsabilă. Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, dl Seleznev, a venit în Parlamentul Republicii Moldova şi a spus că dacă nu ar fi fost Rusia, Moldova ar fi fost parte a României.
112. După luna mai 1998, reclamantul nu a mai văzut nici un oficial rus.
9. Alexandru LEŞCO
113. La momentul evenimentelor, în 1992, reclamantul locuia la Tiraspol din 1973. La 2 iunie 1992, el a fost trezit la ora 2 dimineaţa, când patru persoane înarmate au intrat în casa sa şi l-au reţinut. Printre acele persoane era cineva numit Guşan. El era îmbrăcat în haine de camuflaj şi nu era înarmat. El i-a arătat reclamantului documentele sale. Ceilalţi purtau echipament kaki; ei erau militari şi erau înarmaţi. Ulterior, el a fost dus cu maşina la centrul de detenţie. Atunci el nu a fost bătut; aceasta s-a întâmplat mai târziu. El a fost interogat timp de trei-patru ore de Şevţov, cunoscut de asemenea şi sub numele de Antiufeev, cu Gorbov şi cu o altă persoană pe care reclamantul nu o cunoştea. Ulterior, el a fost dus în subsol, unde a stat timp de şase zile. A doua zi, el a fost închis singur în celulă. Interogatoriile începeau foarte devreme. Ele au continuat de la 2 iunie până la 1 sau 2 iulie. În acea lună, el nu i-a văzut pe Ivanţoc sau pe Ilaşcu. În acest timp, el a fost interogat şi maltratat.
114. La 1 sau 2 iulie, el a fost dus la Comenduire. El a fost dus acolo într-un automobil care avea emblema Rusiei şi tricolorul rus. Reclamantul a fost dus acolo de două ori în aceeaşi zi. Prima dată, el a fost dus de persoane din trupele Delta, Dnestr. A doua oară - de alte persoane care erau angajaţi ai Armatei a Paisprezecea. Ei au intrat în sediu printr-o altă intrare. El a stat acolo până la 7 sau 8 august fiind deţinut singur în celulă. Celulele se aflau la primul etaj. Reclamantul nu a putut să-i vadă pe ceilalţi – adică pe Ilaşcu, Ivanţoc, Godiac. El nu l-a văzut nici pe dl Petrov-Popa. Gardienii l-au maltratat de câteva ori. El nu a fost interogat la Comenduire, ci doar a fost bătut de trei ori. El ştia că colonelul Bergman era comandant, însă el nu a avut nici o întâlnire cu el şi nici nu l-a văzut. Starojuk, care conducea investigaţia în această cauză, a fost la Comenduire de două ori. El i-a arătat reclamantului articole din ziar, potrivit cărora Plugaru [ministrul Securităţii Naţionale a Republicii Moldova în timpul evenimentelor din 1991-1992] a fost demis şi că a fost semnat un acord de pace cu Rusia.
115. Condiţiile de la Comenduire erau foarte dure. Mâncarea era bună, deoarece ei erau hrăniţi cu aceeaşi mâncare ca şi soldaţii. Însă, uneori, nu exista acces la veceu timp de două sau trei zile. Ei erau scoşi în coridor şi duşi la veceu de un gardian, care avea un câine alsacian numit Cian. Lor li se dădea la dispoziţie doar 45 de secunde, ceea ce nu era suficient, apoi câinele era asmuţit la ei. Din acest motiv, reclamantul a refuzat să mănânce pentru a reuşi să meargă la veceu. Reclamantul a trebuit să-şi satisfacă necesităţile fiziologice în sacoşe din plastic, deoarece el nu era sigur dacă în următoarea zi el va fi dus la veceu. Acest lucru a durat timp de aproximativ o lună. În timpul zilelor de odihnă, când în clădire erau prezenţi puţini comandanţi, gardienii intrau în celulele lor şi îi agresau. Ei spuneau că aceştia acţionau împotriva Rusiei şi a cetăţenilor ruşi şi îi băteau.
116. La Comenduire, el a văzut printr-o gaură din fereastra celulei sale cum Ilaşcu era scos din clădire. Gardienii l-au oprit şi i-au spus: „Tu eşti următorul”. El a văzut că Ilaşcu a refuzat să fie legat la ochi şi că a fost pus la perete. Ilaşcu a spus că el a fost supus executărilor simulate de patru ori. Reclamantul a văzut acest lucru doar o singură dată.
117. El a fost bătut cu bastoanele o singură dată, însă era speriat întotdeauna. În zilele de odihnă, erau persoane care intrau în celula sa. Ele aveau insigne ruseşti pe epoleţi.
El s-a aflat la Comenduire până la începutul lunii august, iar mai apoi a fost dus înapoi în subsolul centrului de detenţie preventivă.
118. În centrul de detenţie preventivă, el a fost interogat de trei sau patru ori de anchetatori civili şi lovit cu un băţ, însă mai puţin decât ceilalţi reclamanţi. În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie de acolo, el făcea baie o dată la zece zile. În celulă nu era veceu, aşa că el era scos din celulă pentru a fi dus la veceu în fiecare dimineaţă. Reclamantul nu a avut întrevederi cu familia sa sau cu un avocat în primele cinci sau şase luni ale detenţiei sale.
119. După proces, el a fost dus în Închisoarea nr. 2 din Tiraspol. Acolo nu erau cuverturi sau lenjerie de pat şi el dormea pe scânduri goale. El nu a fost maltratat în închisoare. Lui nu i s-a permis să aibă întrevederi cu soţia sa şi cu avocatul său timp de şase săptămâni.
El nu a avut vizite medicale din partea medicilor locali. Atunci când reclamanţii îşi vedeau soţiile, ei cereau ca medici din Chişinău să vină să-i examineze; ei au fost vizitaţi de câteva ori de medici din Chişinău. Profesorul Ţîbîrnă l-a văzut pe reclamant în 1996, atunci când el suferea de pancreatită cronică. Doctorul Leşanu, de asemenea, a venit să-l vadă. El s-a plâns acestor medici de condiţiile din închisoare, dar nu şi de maltratarea de după proces. Colegii săi erau deţinuţi în celule separate, prin urmare, el nu poate confirma sau nega că ei ar fi fost maltrataţi. În 1992-1993, toţi reclamanţii au fost maltrataţi.
El avea întrevederi cu familia sa, în mod regulat. În ultimul timp, el a început să primească colete; la început, existau mult mai multe restricţii. Depindea de faptul cum se simţea administraţia închisorii.
120. Guvernul Republicii Moldova ar fi putut face mult mai mult. Deşi soţia reclamantului i-a spus că autorităţile moldoveneşti au încercat s-o ajute în timpul detenţiei acestuia, el consideră că ele ar fi putut face mai mult după ce conflictul s-a sfârşit.
121. Reclamantul a auzit despre aşa-zisul „Grup Ilaşcu” pentru prima dată atunci când a fost reţinut. El niciodată nu a făcut parte din serviciile militare sau secrete ale Republicii Moldova.
122. Începând cu evenimentele din 2 martie 1992, forţele constituţionale ale Republicii Moldova au încetat să exercite controlul asupra malului de est al râului Nistru; în oraş a fost instituită starea de urgenţă şi nimănui nu i se permitea să iasă din casă după ora 22:00.
