Tudor PETROV-POPA - declaratie - Ilascu si altii contra Moldovei si Rusiei - Rezumatul declaratiilor martorilor facute in fata delegatilor Curtii
Pagina 4 din 9
10. Tudor PETROV-POPA
123. La 2 iunie 1992, el locuia la Tiraspol. El a fost reţinut de Victor Guşan şi un grup de persoane îmbrăcate în civil. El era acasă; era ora 6:00 dimineaţă.
124. El a fost dus în clădirea miliţiei. Acolo el nu a fost interogat imediat. El a stat acolo până la ora 12:00. Ulterior, el a fost dus în subsol şi închis într-o celulă. El a fost ţinut acolo timp de şapte luni. În clădirea miliţiei, el a fost bătut şi maltratat.
Gardienii din clădirea miliţiei i-au spus că ei au venit din diferite oraşe ale Rusiei. Ei purtau uniforme, însă nu aveau insigne pe ele.
Reclamantul i-a văzut pe Starojuk şi pe Gorbov. Ei l-au interogat. Atunci când l-au interogat, ei nu purtau măşti. Ei nu l-au interogat cu privire la vreo legătură cu Ilaşcu sau cu Frontul Popular. Ei, pur şi simplu, vroiau ca el să recunoască că făcea parte din aşa-numitul grup Ilaşcu şi să confirme ceea ce spuneau ei. El nu era membru al vreunui partid politic şi nu dorea să lupte de partea transnistrenilor. El a fost soldat în Afganistan. El nu l-a întâlnit niciodată pe Ilaşcu. Atunci în Transnistria nu existau forţe militare transnistrene, ci doar ruse. Ei au fost cei care l-au bătut. El a fost bătut de militari care purtau măşti, prin urmare, el nu ştia cine sunt ei.
125. Ulterior, el a fost dus în Închisoarea din Tiraspol. Înainte de proces, el a fost ţinut la secţia de miliţie timp de câteva luni, iar ulterior el a fost deţinut singur în celulă în Închisoarea din Tiraspol. El nu a fost dus niciodată în sediile Armatei a Paisprezecea. În timpul detenţiei sale, el a fost interogat de persoane care purtau măşti.
126. Reclamantul nu-l cunoştea pe Gorbov. El l-a întâlnit pe Bergman la proces. În timpul detenţiei sale, el nu i-a văzut pe Ilaşcu sau Ivanţoc. El nu-i cunoştea pe nici unul din ei până la proces.
El nu a fost vizitat de vreun avocat în timpul efectuării investigaţiilor, ci doar ulterior.
127. După proces, el nu a fost maltratat. În timpul procesului, reclamantul era deţinut singur într-o celulă în Închisoarea Hlinaia, unde se afla şi Ilaşcu.
În 1995, reclamantul a fost vizitat la Tiraspol de profesorul Ţîbîrnă însoţit de doctorul Leşanu. În 1999, el a fost transferat la Închisoarea Hlinaia, unde regimul era mai sever. Acolo el nu a avut parte de tratament medical. În 1999, el s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Lui i s-ar fi oferit tratament numai în cazul în care el ar fi cerut să fie graţiat. Dacă el ar fi făcut acest lucru, el ar fi fost transferat într-o unitate medicală, însă el a refuzat.
128. El a avut întrevederi cu familia sa, pe parcursul cărora era întotdeauna prezent un gardian. El a corespondat cu familia sa, însă acesteia nu i s-a permis să-i scrie în grafie latină. El primeşte aproximativ şase colete pe an.
129. Guvernul Republicii Moldova nu a făcut tot ce a putut. De fapt, el nu a făcut nimic; în caz contrar, reclamanţii ar fi fost deja eliberaţi. Totuşi, familia sa a primit ajutor material şi financiar din partea Guvernului.
130. Reclamantul a văzut cum populaţiei civile i-au fost împărţite muniţii în 1992. Aceste muniţii au fost luate de la Armata a Paisprezecea. Armata transnistreană s-a format din Armata a Paisprezecea, care era singura de acolo înainte ca regimul transnistrean să aibă propriile forţe militare.
11. Colonelul Vladimir GOLOVACEV
131. Anterior, martorul a lucrat la Moscova şi a venit la Tiraspol în 1985. El a început să lucreze în serviciul penitenciar din Transnistria înainte de declanşarea conflictului. El, pur şi simplu, a rămas în funcţie atunci când a primit ordinul de a rămâne.
El s-a născut pe teritoriul Moldovei Sovietice şi are paşaport sovietic, cu un document în el, care prevede că este cetăţean al „Republicii Moldoveneşti Nistrene”.
132. Începând cu luna iulie 1993, el este şef al Închisorii nr. 2 unde regimul de detenţie este mai sever decât cel din Închisoarea nr. 3, în care sunt deţinute femei. Diferitele condiţii care se referă la întrevederi fie de lungă, fie de scurtă durată, colete, etc., pot fi găsite în Regulamentul închisorii. Deţinuţii care nu încalcă Regulamentul beneficiază de toate aceste drepturi. Regimul mai strict include toate facilităţile de uz comun, precum ar fi o mică fabrică, sală de sport, etc., dar şi detenţie solitară şi detenţia în aripa închisorii, unde sunt deţinuţi împreună condamnaţii periculoşi. Pentru persoanele deţinute în celule speciale nu sunt permise plimbările.
133. Dl Ivanţoc este deţinut singur într-o celulă prevăzută pentru şase condamnaţi, deoarece el a refuzat să i se aplice regimul obişnuit. Dl Leşco este deţinut într-o aripă obişnuită a închisorii şi beneficiază de toate drepturile normale. Acest lucru presupune patru întrevederi de scurtă durată şi două întrevederi de lungă durată pe an. Nu au existat niciodată probleme cu întrevederile deţinuţilor cu avocaţii. Totuşi, persoanele deţinute sub un regim sever nu solicită frecvent întrevederi cu avocaţii.
134. Din 1999, nu a avut loc o deteriorare a stării sănătăţii reclamanţilor. Dl Ilaşcu nu s-a plâns niciodată cu privire la acest lucru.
135. Dl Ivanţoc a avut vizite medicale din partea medicilor care au venit din Chişinău.
136. În ceea ce priveşte existenţa acordurilor sau a regulilor cu privire la transferul deţinuţilor în şi din Republica Moldova sau în altă parte, el a declarat că aceasta era o chestiune ce ţinea de funcţionarii de rang înalt. Spre exemplu, recent a fost încheiat un acord cu Rusia. Însă astfel de lucruri trebuie făcute la nivel de guverne; nu el este persoana care decide.
137. El nu ştia că Procurorul General al Republicii Moldova a pornit urmărirea penală împotriva lui pentru detenţie ilegală.
138. Dl Ilaşcu a fost eliberat în mai 2001. El a fost eliberat în temeiul unui decret al Preşedintelui Transnistriei şi al unui ordin al ministrului Justiţiei, dl Balala. El nu a ştiut cum s-a întâmplat acest lucru şi nici cine l-a însoţit pe Ilaşcu la Chişinău.
139. Referitor la tratamentul deţinuţilor bolnavi, în trecut aceştia erau transferaţi la spitalul din Bender. Totuşi, în ultimul timp, această practică a fost încetată din cauza problemelor. Prin urmare, în cazul unei boli obişnuite, tratamentul este efectuat în închisoare. Deoarece în închisoare nu există condiţii sofisticate pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale, deţinuţii sunt transportaţi la spitalul din Tiraspol pentru astfel de intervenţii.
140. Deţinuţii nu solicită foarte frecvent întrevederi cu un avocat. Dacă avocatul are permis corespunzător, şeful Închisorii va autoriza întrevederea. Ministrul Justiţiei este cel care eliberează permise. În Închisoarea nr. 2, sunt deţinute doar persoanele condamnate, nu şi deţinuţii preventiv. Detenţia preventivă are loc în această parte a clădirii, în Închisoarea nr. 3.
141. Dl Ilaşcu a fost deţinut în Închisoarea nr. 2 din 1997 până la eliberarea sa. El a fost deţinut în celula nr. 13. El a fost deţinut singur în celulă, deoarece anterior ei nu au mai avut o astfel de categorie de condamnaţi acolo. Prin urmare, nu a existat necesitatea de a-l deţine împreună cu criminalii obişnuiţi. Dl Ilaşcu nu a fost întrebat dacă a dorit acest lucru. Martorul nu ştia nimic despre acuzaţiile lui Ilaşcu că, la 13 mai 1999, persoane civile îmbrăcate în camuflaje au intrat în celula sa şi l-au agresat, iar ulterior l-au scos în coridor. El niciodată nu a primit o asemenea plângere din partea acestuia cu privire la acest lucru. Serviciul penitenciar efectuează periodic percheziţia celulelor şi a condamnaţilor, însă nimeni niciodată nu poartă camuflaje. Atunci când Comitetul Consiliului Europei pentru Prevenirea Torturii a efectuat o vizită, el a fost întrebat despre bătăile aplicate membrilor grupului Ilaşcu în mai 1999, iar el a declarat că, în calitate de şef al Închisorii, el niciodată nu a primit plângeri de la reclamanţi în legătură cu aceasta.
142. Condamnaţii se pot plânge de pretinsele agresiuni din partea angajaţilor închisorii, ingerinţe în colete, etc., de la ora 7:30 până la 9:30. Martorul a declarat că el era disponibil să se întâlnească cu condamnaţii şi, dacă era cazul, să asculte plângerile lor.
143. Închisorile din Transnistria sunt administrate în conformitate cu noul Cod de executare a sancţiunilor de drept penal. Codul Republicii Moldova nu este aplicabil acolo. Închisoarea nr. 2, ca şi toate celelalte închisori de acolo, se află sub controlul „Republicii Moldoveneşti Nistrene”, începând cu decembrie 1992. Începând cu această dată, serviciul penitenciar din Transnistria nu a acceptat ordine din partea Guvernului Republicii Moldova. Guvernul Republicii Moldova nu poate emite decizii cu privire la aceste închisori. În 1992, în închisorile din Transnistria erau câţiva deţinuţi care au fost condamnaţi de instanţele judecătoreşti moldoveneşti, însă, începând cu acea perioadă, treptat, au avut loc transferuri ale condamnaţilor. Înainte de 1991, aveau loc transferuri de condamnaţi pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice.
144. Dl Ivanţoc a fost victima propriilor acţiuni, deoarece el a refuzat să părăsească celula sa. Drept rezultat, el şi-a pierdut toate drepturile. El era deţinut singur în celulă, deoarece nu a dorit să fie deţinut în celulă împreună cu alte persoane.
145. Posibilitatea eliberării până la ispăşirea în întregime a pedepsei este decisă după examinarea dosarului deţinutului. Însă, reclamanţii în această cauză nu au solicitat niciodată o astfel de examinare. Ei au adresat toate solicitările lor Guvernului Republicii Moldova.
146. În calitate de şef, el niciodată nu a trebuit să tragă la răspundere disciplinară angajaţii închisorii pentru aplicarea maltratării, ci doar pentru transmiterea ilegală a mesajelor în afara închisorii şi pentru alte asemenea lucruri.
147. Uniforma gardienilor din închisoare este similară cu uniforma rusă. Insigna este diferită. Oficialii transnistreni nu acceptă ordine din partea autorităţilor penitenciare din Rusia, însă ei cooperează cu acestea. Soldaţii ruşi nu au participat niciodată la paza condamnaţilor din Transnistria, deoarece aceste închisori nu se află sub jurisdicţia Federaţiei Ruse.
148. Avocaţii reclamanţilor nu au solicitat niciodată întrevederi cu clienţii lor. Dacă ei ar fi făcut acest lucru, astfel de solicitări ar fi fost examinate în mod corespunzător.
149. Nu există vreo lege sau act oficial care să interzică corespondenţa condamnaţilor în limba română, însă administraţia închisorii foloseşte limba care este des folosită în Transnistria, adică limba rusă. Ea trebuie să poată să aibă cenzori, care să fie capabili să citească corespondenţa condamnaţilor. Însă condamnaţilor li se permite să primească ziare în limba română.
12. Stepan Constantinovici CERBEBŞI
150. Martorul s-a născut în Rusia. Din 1989 până în 1991, el a lucrat în cadrul miliţiei, iar din 1984 până în 1989 - în serviciul penitenciar. El a fost şef al Închisorii nr. 1 din 1992 până în 2001 şi şef-adjunct până în 1992. La momentul audierilor, el era la pensie. Pensia i se achită de Ministerul Justiţiei al „Republicii Moldoveneşti Nistrene”.
151. În Închisoarea Hlinaia, condamnaţii sunt deţinuţi singuri în celule care măsoară 16 metri pătraţi. În ceea ce priveşte regulile cu privire la vizitatori, corespondenţă şi colete, deţinuţii au dreptul să aibă întrevederi, însă cu condiţia obţinerii, în prealabil, a permisiunii în conformitate cu Regulamentul Închisorii. Totuşi, deţinuţii aflaţi în arest preventiv nu au dreptul de a coresponda.
152. El nu ştie despre existenţa regulilor cu privire la întrevederile cu avocaţii.
153. În închisoare există un oficiu medical cu farmacie, însă nu există o clinică cu paturi. Pentru aceasta erau folosite spitalele civile. Vizitele medicale erau efectuate la cererea condamnaţilor. Reclamanţii au fost examinaţi de medici din Republica Moldova.
154. După procesul lor, reclamanţii au fost trimişi în Închisoarea Hlinaia. Ilaşcu era deţinut separat, iar ceilalţi trei erau deţinuţi împreună într-o celulă. Ei aveau dreptul să părăsească celula şi să aibă plimbări timp de o oră pe zi. Cei care erau bolnavi aveau dreptul la o oră în plus pentru plimbări.
155. Închisoarea Hlinaia avea o aripă specială pentru cei care sufereau de tuberculoză, însă Petrov-Popa nu a fost deţinut în acea închisoare atunci când martorul era şef al Închisorii Hlinaia.
156. Ilaşcu era supus condiţiilor speciale în închisoare, deoarece el a fost condamnat la moarte. Lui nu i s-a permis să fie deţinut în aceeaşi celulă cu alţi deţinuţi. Fereastra de la celula lui Ilaşcu avea jaluzele care se închideau din afară. Lumina pătrundea, însă condamnatul nu putea vedea prin jaluzele. Pentru ca cineva să-l viziteze pe Ilaşcu, era nevoie de permisiunea prealabilă a Ministerului Justiţiei.
157. El nu a primit niciodată nici o plângere oficială de la Ilaşcu cu privire la tratamentul acestuia în Închisoarea Hlinaia. El nu a auzit niciodată că sentinţa lui Ilaşcu ar fi fost casată de Judecătoria Supremă a Republicii Moldova. Ilaşcu nu era singurul condamnat la moarte: mai era încă o persoană, care era deţinută în aceleaşi condiţii.
158. Închisoarea Hlinaia nu era subordonată Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova şi autorităţilor moldoveneşti, iar Guvernul Republicii Moldova nu avea nici o autoritate asupra instituţiilor penitenciare din Transnistria.
159. Martorul nu a primit niciodată ordine fie din partea Rusiei, fie din partea autorităţilor militare ruse staţionate acolo. În închisorile din Transnistria nu existau gardieni ruşi. În perioada când a lucrat el, uniforma din instituţiile penitenciare din Transnistria era similară cu uniforma militară rusă.
160. Un şef de închisoare nu are competenţă, fără ordinul unui superior, să emită o decizie cu privire la transferul unui condamnat. În perioada când el a fost şef al Închisorii, nu s-a efectuat nici un transfer de condamnaţi din alt stat, de exemplu, din Rusia. Pentru transferul din sistemul penitenciar al unui stat în sistemul penitenciar al altui stat, trebuie să existe un ordin special.
13. Serghei CUTOVOI
161. Martorul a fost şef al Închisorii nr. 1 începând cu 2001. El a intrat în sistemul penitenciar în 1993 şi şi-a desfăşurat cariera profesională în administraţia închisorii. De asemenea, el studiază la universitate la secţia fără frecvenţă.
162. În 2000, a fost adoptat un nou Cod Penal şi un nou Regulament intern cu privire la instituţiile penitenciare ale „RMN”. Când legislaţia şi regulamentele Republicii Moldova se aplicau, poziţia era semnificativ diferită. În conformitate cu noul regim, condiţiile condamnaţilor s-au îmbunătăţit. Sunt permise mai multe întrevederi, iar pentru bună purtare pot fi acordate facilităţi, spre exemplu, trei întrevederi suplimentare. În ceea ce priveşte întrevederile cu avocaţii, condamnaţii pot avea întrevederi fără nici o restricţie. Închisoarea Hlinaia acordă îngrijire medicală timp de douăzeci şi patru de ore.
163. Nu a fost primită nici o plângere din partea condamnaţilor cu privire la condiţiile lor de detenţie. De asemenea, nici o plângere nu a fost adresată Comitetului Consiliului Europei pentru Prevenirea Torturii. Însă, este adevărat că un raport foarte recent al acestui Comitet a adus critici cu privire la acoperirea ferestrelor celulelor şi la regimul de izolare. Investigarea unui angajat al închisorii în urma unei plângeri a unui condamnat era, mai degrabă, o excepţie. De când el şi-a început activitatea, nu au existat mai mult de douăsprezece asemenea investigaţii.
164. Dreptul unui condamnat de a avea întrevederi cu avocatul său depinde de gravitatea crimei pentru care acesta este deţinut, de faptul dacă are sau nu antecedente penale, etc. Există trei categorii de regimuri de detenţie. În ceea ce priveşte regimul care urmează a fi aplicat unui condamnat, administraţia închisorii execută hotărârea instanţei judecătoreşti. Ulterior, administraţia închisorii poate schimba regimul – spre exemplu, dacă condamnatul a încălcat Regulamentul Închisorii.
165. Nici administraţia penitenciarelor din Moscova şi nici Grupul Operaţional Rus din Tiraspol nu pot da ordine administraţiei penitenciarelor din Transnistria.
166. Transferul unui condamnat dintr-o instituţie în alta poate fi decis doar de o instanţă judecătorească. Guvernul decide cu privire la cazurile de extrădare.
167. La momentul audierilor, singurul dintre reclamanţi care era deţinut acolo era Petrov-Popa. Anterior, celula nr. 31 a fost ocupată de Ilaşcu. Celula avea un geam standard prevăzut cu jaluzele. Aceste jaluzele sunt identice cu cele folosite în închisorile din Chişinău. Recent, în Închisoarea Hlinaia jaluzelele au fost scoase din şase celule, însă, din lipsă de mijloace financiare şi tehnice, nu a fost posibil de a le scoate din toate celulele, deoarece jaluzelele trebuiau înlocuite cu gratii.
168. Condamnaţii care suferă de tuberculoză sunt deţinuţi în toate aripile închisorii; nu există unităţi specializate pentru astfel de pacienţi. Dl Petrov-Popa, care avea tuberculoză, a fost mutat în celula ocupată anterior de dl Ilaşcu. Lui i se permite să aibă plimbări la fel ca şi celorlalţi condamnaţi. În 2002, regimul dlui Petrov-Popa a fost îmbunătăţit la ordinul şefului Închisorii. El a fost singurul condamnat care a beneficiat de un nou regim în acel an. Actualmente, dl Petrov-Popa are dreptul să primească şase colete şi şase întrevederi de scurtă durată pe an, în loc de trei.
Nu sunt aplicate nici un fel de restricţii cu privire la limbă. Astfel, dl Petrov-Popa poate primi scrisori sau ziare în limba română. Dl Petrov-Popa nu s-a plâns niciodată de condiţiile din celula sa. El a fost cel care a cerut să fie mutat înapoi în actuala sa celulă. Petrov-Popa niciodată nu a solicitat întrevederi cu un avocat.
14. Locotenent-colonelul Efim SAMSONOV
169. Martorul a fost şef al departamentului medical al serviciului penitenciar din Transnistria.
170. Martorul i-a examinat pe reclamanţi în timpul procesului în Închisoarea nr. 2 din Tiraspol. Acolo erau prezenţi gardieni din închisoare. Reclamanţii nu au avut niciodată încredere în serviciile medicale din închisoare şi au refuzat, în mod categoric, serviciile medicale ale personalului medical al Închisorii nr. 2. Ei nu i-au cerut să-i examineze în legătură cu pretinsa maltratare. Martorul nu a văzut nici un semn de maltratare pe corpurile lor. De câteva ori, medici din afara instituţiilor penitenciare din Chişinău au venit să-i examineze pe reclamanţi şi au adus cu ei medicamentele corespunzătoare. Aceştia au fost profesorul Ţîbîrnă şi doctorul Leşanu.
171. Reclamanţii nu sufereau de anumite boli specifice. În 2002, dl Petrov-Popa a fost tratat de tuberculoză. El avea un plămân afectat, din care a fost stors lichidul. Acum ceva timp, Ivanţoc a avut o operaţie la ficat. Profesorul Ţîbîrnă a venit în calitate de specialist de la Chişinău pentru a-l trata. Recomandările echipei profesorului Ţîbîrnă referitoare la reclamanţi nu au fost implementate, deoarece reclamanţii au refuzat, fiindcă ei nu aveau încredere în medicii închisorii.
172. Administraţia închisorilor din Transnistria nu primea instrucţiuni de la Federaţia Rusă. Nu a existat o cooperare cu Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova sau cu Ministerul Justiţiei, însă, uneori, existau contacte cu Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova.
