Istrate (nr. 2) contra Moldovei - Limitarea accesului la justiţie pentru neachitarea taxei de stat
| Comentarii |
|
Istrate (nr. 2) c. Moldovei - Limitarea accesului la justiţie pentru neachitarea taxei de stat
(Cererea nr. 28790/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
10 iunie 2008
DEFINITIVĂ
10/09/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Istrate (nr. 2) c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 20 mai 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28790/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Andrei Istrate („reclamantul”), la 29 august 2003.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
1. Reclamantul a pretins, în special, că prin refuzul de a examina recursul său, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat dreptul său de acces la o instanţă garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei.
2. La 13 februarie 2006, Preşedintele Secţiunii a Patra a Curţii a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
3. Reclamantul s-a născut în anul 1937 şi locuieşte în Chişinău. El este pensionar.
4. La o dată nespecificată, el a iniţiat proceduri judiciare civile împotriva consiliului local Străşeni, solicitând compensaţii în mărime de 195,500 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 14,000 euro (EUR)) pentru pretinsa confiscare ilegală de către autorităţile sovietice a casei familiei sale în anul 1949.
5. La 26 decembrie 2002, după scutirea reclamantului de la plata taxei de stat, Judecătoria sectorului Străşeni a examinat fondul acţiunii şi a respins-o ca nefondată.
6. La 7 mai 2003, Tribunalul Chişinău a respins apelul reclamantului pe aceleaşi motive. Tribunalul a procedat astfel după scutirea reclamantului de la plata taxei de stat.
7. Reclamantul a depus recurs şi a solicitat, inter alia, să fie scutit de la plata taxei de stat pe motiv că situaţia sa financiară era proastă. El a prezentat probe potrivit cărora, după plata tuturor serviciilor comunale, el rămânea cu doar 2 MDL din pensia sa lunară.
8. La 12 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie a refuzat să examineze recursul reclamantului pe motivul neplăţii taxei de stat. Ea a declarat că scutirea de la plata taxei de stat la etapa recursului era imposibilă.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
9. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:
„Articolul 85. Scutirile de taxă de stat
...
(4) În funcţie de situaţia materială, persoana fizică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.
Articolul 437. Cuprinsul cererii de recurs
...
(2) La cererea de recurs trebuie să se anexeze dovada de plată a taxei de stat, dispoziţiile articolelor 85 … neavând incidenţă.”
10. Potrivit articolului 98 al Codului de procedură civilă, taxa de stat se încasează de la partea care a pierdut procesul.
13. Potrivit Legii taxei de stat, nr. 1216/92, taxa de stat pentru cererile privitor la cauzele similare acestei cauze constituie 3% din valoarea acţiunii. Taxa de stat pentru cererile de apel constituie 75% din taxa iniţială, iar pentru cererile de recurs - 50% din taxa iniţială.
ÎN DREPT
11. Reclamantul a pretins că dreptul său de acces la o instanţă, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, a fost încălcat ca rezultat al refuzului Curţii Supreme de Justiţie de a examina cererea sa de recurs din cauza neplăţii taxei de stat.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
12. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 2 al Convenţiei, că dreptul său la viaţă a fost încălcat de către stat şi a susţinut că persoane necunoscute au încercat să spargă apartamentul său şi să-l omoare. Reclamantul este convins că aceste persoane erau agenţi ai statului. Mai mult, reclamantul a susţinut că statul a încercat să-l omoare prin faptul că a mărit continuu preţurile la bunuri, menţinând, în acelaşi timp, pensia sa la un nivel foarte jos. Curtea consideră că această pretenţie este vădit nefondată. Prin urmare aceasta urmează a fi declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
13. În acelaşi timp, Curtea consideră că pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că niciun temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară această pretenţie admisibilă. În conformitate cu decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestei pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI
14. Reclamantul a pretins că dreptul său de acces la o instanţă, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, a fost încălcat ca rezultat al refuzului Curţii Supreme de Justiţie de a examina cererea lui de recurs din cauza neplăţii taxei de stat.
15. Guvernul a susţinut că pretenţia reclamantului este vădit nefondată şi că limitarea accesului la al treilea grad de jurisdicţie, în scopul asigurării unei administrări eficiente a justiţiei, a fost rezonabilă.
16. Curtea notează că chestiunile ridicate în această cauză sunt identice celor care au dus la violarea articolului 6 al Convenţiei în hotărârea Curţii în cauza Clionov v. Moldova (nr. 13229/04, § 41, 9 octombrie 2007). În acea cauză, Curtea a constatat, inter alia, că prevederea Codului de procedură civilă, care instituia o interdicţie de blanchetă de a scuti de la plata taxei de stat în recurs, a ridicat în sine o chestiune prin prisma articolului 6 § 1 al Convenţiei. Având în vedere că aceeaşi prevedere a Codului de procedură civilă a fost aplicată şi în această cauză de către Curtea Supremă de Justiţie pentru a refuza examinarea recursului reclamantului, Curtea nu găseşte vreun motiv care i-ar permite să se abată de la concluzia la care ea a ajuns în cauza Clionov.
17. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
21. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
18. Reclamantul a pretins EUR 30,010 cu titlu de prejudiciu material cauzat şi EUR 20,000 cu titlu de prejudiciu moral.
19. Guvernul a considerat că sumele pretinse de reclamant erau excesive şi nerezonabile.
20. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un prejudiciu moral ca urmare a violării constatate mai sus. Făcând o evaluare în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 1,000. În ceea ce priveşte pretenţia formulată cu titlu de prejudiciu material, Curtea consideră că nu există o legătură cauzală între violarea constatată şi pretinsul prejudiciu material şi, prin urmare, o respinge.
B. Costuri şi cheltuieli
21. Reclamantul a mai pretins EUR 100 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.
22. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, considerând că aceasta este excesivă şi că reclamantul nu a probat pretinsele cheltuieli de reprezentare.
23. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi avut cheltuieli de secretariat pe durata procedurilor pe care ea le examinează. Prin urmare, Curtea acordă reclamantului întreaga suma pretinsă.
C. Dobânda de întârziere
28. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 1,000 (o mie de euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 100 (o sută de euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 10 iunie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte
| ← Nadulişneac Ion contra Moldovei - Executarea tardivă a... | Mancevschi contra Moldovei -Percheziţia în oficiul unui avocat → |
|---|
