Nadulişneac Ion contra Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti

Nadulişneac Ion c. Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti

(Cererea nr. 18726/04)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

16 octombrie 2007

DEFINITIVĂ

16/01/2008

Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Nadulişneac Ion c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:

Sir Nicolas BRATZA, Preşedinte,

Dl J. CASADEVALL,

Dl S. PAVLOVSCHI,

Dl L. GARLICKI,

Dra L. MIJOVIĆ,

Dl J. ŠIKUTA, Dna P. HIRVELÄ, judecători, şi dl T.L. EARLY, Grefier al Secţiunii,

Deliberând la 25 septembrie 2007 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 18726/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Ion Nadulişneac („reclamantul”), la 8 aprilie 2004.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Victor Marcu, un avocat din Edineţ. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.

3. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 14 februarie 2006, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.

5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea, fondul cauzei şi satisfacţia echitabilă.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamantul s-a născut în anul 1953 şi locuieşte la Edineţ.

7. Ca urmare a detenţiei ilegale a reclamantului timp de trei zile şi a achitării lui ulterioare, la o dată nespecificată în anul 2002, el a intentat o acţiune împotriva Direcţiei de finanţe a raionului Edineţ, solicitând compensaţii pentru urmărirea sa penală eronată.

8. La 3 decembrie 2002, Judecătoria sectorului Edineţ a decis în favoarea reclamantului şi a obligat pârâtul să-i plătească acestuia 11,739 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 850.04 euro (EUR) la acea dată). La aceeaşi dată, judecătoria de sector a emis un titlu executoriu. Hotărârea nu a fost contestată şi după cincisprezece zile a devenit irevocabilă şi executorie.

9. La 11 iunie 2003, executorul judecătoresc din raionul Edineţ a expediat titlul executoriu unui executor judecătoresc din raionul Rîşcani.

10. În mai 2006, după ce cererea a fost comunicată Guvernului, hotărârea judecătorească a fost executată.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

11. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârile Curţii în cauzele Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004-III (extracts)) şi Popov v. Moldova (nr. 1) (nr. 74153/01, §§ 29-41, 18 ianuarie 2005).

12. Codul civil din 12 iunie 2003 prevede următoarele:

„Articolul 619. Dobânda de întârziere

(1) Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.

(2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobânda este de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.”

ÎN DREPT

13. Reclamantul a pretins că executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lui a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... .”.

Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

I. OBIECŢIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI

14. În observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a susţinut că nu au fost epuizate căile de recurs interne disponibile. El a susţinut că reclamantul ar fi putut intenta o acţiune împotriva executorului judecătoresc în temeiul articolului 20 al Constituţiei şi articolului 426 al vechiului Cod de procedură civilă („vechiul CPC”).

15. Curtea notează că ea a respins deja o obiecţie similară invocată de către Guvernul pârât în ceea ce priveşte articolul 426 al vechiului CPC, deoarece, „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc şi ar fi obţinut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului naţional, o astfel de acţiune nu ar fi adus nimic nou, singura consecinţă fiind emiterea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea hotărârea Popov v. Moldova, citată mai sus, § 32). Curtea nu găseşte niciun motiv care i-ar permite în această cauză să se abată de la această concluzie.

16. Din aceleaşi motive, Curtea consideră că articolului 20 al Constituţiei, care prevede dreptul general de acces la justiţie, nu a oferit reclamantului un recurs efectiv. Deşi hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2000 „Cu privire la aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” ar fi putut permite reclamantului să invoce direct prevederile Convenţiei în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, o astfel de referire ar fi rezultat în nimic altceva decât într-„un alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea Lupăcescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 17, 21 martie 2006).

17. În orice caz, Curtea reiterează că „unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluţionării litigiului în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obţine executarea acesteia” (a se vedea Metaxas v. Greece, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004).

18. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Din aceste motive, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE

19. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

20. Chestiunile ridicate în temeiul acestor articole sunt identice cu cele care au dus la violări ale acestor articole în hotărârile în cauzele Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 56 şi 62) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, §§ 27 şi 33, 15 iunie 2004).

21. Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în aceste hotărâri, că neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti definitive din 3 decembrie 2002 a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

22. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”.

A. Prejudiciul material

23. Reclamantul a pretins, în esenţă, compensaţii pentru imposibilitatea de a se folosi de banii săi timp de patruzeci şi una de luni.

24. Guvernul nu a prezentat comentarii în această privinţă.

25. Curtea consideră că, în urma executării întârziate a hotărârii judecătoreşti din 3 decembrie 2002, reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un prejudiciu material din cauza imposibilităţii de a se folosi de banii săi. Luând în consideraţie metodologia folosită în cauza Prodan v. Moldova (citată mai sus, § 73) şi legislaţia naţională privind calcularea dobânzii de întârziere (a se vedea paragraful 12 de mai sus), Curtea acordă reclamantului EUR 504, ceea ce reprezintă venitul ratat din cauza neexecutării de către autorităţi într-un termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului.

B. Prejudiciul moral

26. Reclamantul a mai pretins EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti.

27. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de către reclamant, susţinând că, în lumina jurisprudenţei Curţii, ea este excesivă. El a susţinut că, în unele cauze, simpla constatare a unei violări a fost considerată o satisfacţie echitabilă suficientă.

28. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti. Ea acordă reclamantului suma totală de EUR 1,400 cu titlu de prejudiciu moral.

C. Costuri şi cheltuieli

29. Reclamantul nu a formulat nicio pretenţie cu titlu de costuri şi cheltuieli.

D. Dobânda de întârziere

30. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;

4. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 504 (cinci sute patru euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 1,400 (o mie patru sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

T.L. EARLY Nicolas BRATZA Grefier Preşedinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Nadulişneac Ion contra Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti