Jimenez Alonso si Jimenez Merino contra Spaniei - Educaţia şcolară Programa şcolară
Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, decizia Jimenez Alonso şi Jimenez Merino versus Spania, 25 mai 2000, 51188/99
Este interzis statelor să urmărească prin sistemul de educaţie un scop de îndoctrinare a elevilor, aducând atingere convingerilor religioase sau morale ale părinţilor.
În cursul anului şcolar 1996-1997, prima reclamantă, în vârstă de 13 ani şi fiica celui de-al doilea reclamant, a urmat cursurile unei instituţii publice de învăţământ. În cadrul materiei privind ştiinţele naturii, a fost predat un curs privind sexualitatea umană, iar o broşură a fost distribuită elevilor. Al doilea reclamant a consider că conţinutul acesteia depăşeşte cadrul strict al educaţiei privind ştiinţele naturii şi că acesta aduce atingere convingerilor sale morale şi religioase. Întrucât fiica sa nu a participat la niciunul dintre cursuri şi a refuzat să se prezinte la examenele de sfârşit de an la această materie, a fost declarată repetentă şi obligată să repete anul şcolar. Recursurile reclamantului în instanţă au fost respinse.
Art. 2 din Protocolul nr. 1. Curtea a considerat că stabilirea programei şcolare intră, în principal, în competenţa statelor semnatare ale Convenţiei, întrucât este vorba despre un aspect de oportunitate, astfel încât soluţiile alese pot varia semnificat de la stat la stat şi de la o perioadă la alta. Cu toate acestea, Curtea aminteşte că este interzis statelor să urmărească prin sistemul de educaţie un scop de îndoctrinare a elevilor, aducând atingere convingerilor religioase sau morale ale părinţilor. În speţă, cursul de educaţie sexuală în litigiu viza oferirea elevilor a unor informaţii obiective şi ştiinţifice asupra vieţii sexuale umane, asupra maladiilor venerice şi asupra SIDA. De aceea, Curtea a considerat că acest curs nu poate fi considerat ca fiind o sursă de îndoctrinare care să impună elevilor un anumit comportament sexual determinat. Pe de altă parte, existenţa acestui curs nu îi împiedică pe părinţi să îşi educe copii după cum doresc, orientându-i către o direcţie conformă cu propriile convingeri religioase sau filozofice. În plus, Curtea a constatat că, în Spania, există o mulţime de instituţii de învăţământ private care nu susţin un astfel de curs. Cu toate acestea, reclamantul nu a făcut niciun efort de a-şi înscrie fiica la o astfel de instituţie de învăţământ. De aceea, pentru toate aceste motive, plângerea sa este vădit nefondată.
← Price contra Marea Britanie - Detenţie Handicap fizic grav... | Mathieu-Mohin si Clerfayt contra Belgiei - Drepturi electorale... → |
---|