Tsironis contra Greciei - Executare silită Garanţii procedurale
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Tsironis versus Grecia, 6 decembrie 2001, 44584/98
Respectarea dreptului de proprietate implică şi respectarea unor garanţii procedurale.
Reclamantul, de profesie marinar, a contractat un împrumut de la o bancă de stat pentru a achiziţiona un teren. După ce a întârziat cu plata ratelor contractuale, reclamantul a fost informat de către bancă că aceasta va procedura la executarea silită a sumei de plată, prin vânzarea terenului ipotecat. Cele două părţi au încheiat totuşi un acord de reeşalonare a plăţilor, atestat de către bancă. În ciuda acestui acord, câteva luni mai târziu, banca a vândut terenul pe calea executării silite. Procedura nu a fost comunicată reclamantului care, între timp, îşi schimbase adresa. În plus, la data vânzării, reclamantul se afla pe mare, fapt cunoscut atât de către reprezentanţii băncii, cât şi de executorul judecătoresc. După ce a revenit de pe mare, reclamantul a introdus o acţiune cerând anularea vânzării silite, însă acţiunea sa a fost respinsă ca inadmisibilă, pe motiv că a fost introdusă după finalizarea procedurii de executare silită şi încheierea vânzării.
Art. 6. Accesul la justiţie. Respectarea termenului până la care se putea introduce acţiunea în anulare presupune ca persoana lezată să fi avut cunoştinţă de actul litigios pentru a-l putea ataca în instanţă. Or, reclamantul nu a avut cunoştinţă de vânzarea în litigiu, din cauza unei lipse de diligenţă a executorului judecătoresc care trebuia să îi notifice actul de executare silită. Instanţele interne au admis că actul de comunicare realizat de către executor a fost nul, însă, paradoxal, au respins acţiunea reclamantului pentru că nu a fost introdusă în termenul legal. Curtea a constatat că reclamantul nu avea nicio culpă în nerespectarea termenului în cauză, neputându-i-se impune vreo neglijenţă, în condiţiile în care încheierea acordului cu banca părea să excludă posibilitatea de executare silită.
Art. 1 din Protocolul nr. 1. În primul rând, Curtea a constatat că, deşi banca a fost transformată din companie publică în societate privată pe parcursul procedurii de executare silită, statul este în continuare unicul proprietar al acesteia. În consecinţă, statul este ţinut responsabil de actele băncii.
Vânzarea silită a terenului reclamantului constituie o ingerinţă în dreptul acestuia la proprietate, constituind o privare de proprietate. Această ingerinţă a vizat un scop le utilitate publică, anume plata unei creanţe a reclamantului. Curtea a constatat însă anterior că această privare de proprietate nu a putut fi controlată pe cale judiciară, din cauza respingerii nejustificate a recursului reclamantului care nu se aştepta ca după încheierea acordului procedura de executare silită să mai continue. De aceea, art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost violat.
| ← Honecker contra Germaniei - Foşti lideri comunişti Confiscarea... | Kjeldsen, Busk Madsen si Pedersen contra Danemarca → |
|---|
