Judecată de valoare Publicatie calomnioasa Actiune despagubiri - Turhan contra Turciei

CEDO, secţia III, hotărârea Turhan contra Turcia, 19 mai 2005, 48176/99


Judecăţile de valoare nu pot fi cenzurate fără o lezare serioasă a libertăţii de expresie.

Reclamantul este autor al unei cărţi intitulate „Război extraordinar, terorism şi contra terorism”. În lucrare, reclamantul a făcut mai multe afirmaţii asupra capacităţii unor persoane de a rezolva problemele din sudul Turciei. Pentru acest motiv, una dintre persoanele acuzate a introdus o acţiune în despăgubiri, care a fost admisă, considerându-se anumite pasaje ca fiind difamatorii.

Art. 10. Curtea a constatat că afirmaţiile incriminate conţineau opinia reclamantului cu privire la unele declaraţii pe care persoana în cauză le-a făcut în cadrul unui interviu precedent. Aceste afirmaţii ale reclamantului erau judecăţi de valoare, care nu pot face obiectul unei probe a verităţii. În consecinţă, instanţele interne nu au stabilit de o manieră convingătoare necesitatea condamnării reclamantului la plata de daune interese, în condiţiile în care cariera persoanei acuzate nu a avut nimic de suferit de pe urma cărţii reclamantului. De aceea, art. 10 a fost violat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Judecată de valoare Publicatie calomnioasa Actiune despagubiri - Turhan contra Turciei