Kok contra Olandei - Martor anonim Conditii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, decizia Kok contra Olanda, 4 iulie 2000, 43149/98
Atunci un martor îţi păstrează anonimatul, obstacolele de care se loveşte apărarea în cursul procedurii, trebuie compensate în vreo formă, iar condamnarea nu se poate fundamenta în mod exclusiv sau de o manieră determinantă pe declaraţia anonimă.
Reclamantul a fost arestat sub acuzaţia de apartenenţa la o asociaţie de crimă organizată şi detenţie de arme şi droguri. Arestarea sa s-a produs în urma unei percheziţii a poliţiei într-unul dintre localurile sale pe care le folosea pentru a depozita cocaină şi arme. Percheziţia a fost realizată după informaţiile obţinute de la un informator al poliţiei, al cărui nume a rămas secret. În timpul percheziţiei, poliţia a cercetat şi autovehiculul reclamantului, în care a descoperit un permis de conducere fals având fotografie reclamantului, o scrisoare adresată acestuia din urmă, precum şi cheile de la casa în s-a realizat percheziţie. În cursul anchetei, judecătorul de instrucţie care l-a audiat pe informator a dispus ca numele acestuia să rămână secret, considerând că riscul unor represalii era foarte ridicat. După audiere, judecătorul de instrucţie a considerat că informatorul este demn de crezare. Audierea s-a desfăşurat în lipsa reclamantului sau a apărătorului său, care însă au putut să formuleze întrebări în scris şi verbal, pe calea unei legături audio cu biroul în care era audiat informatorul. Acesta a răspuns la toate întrebările, mai puţin cele ce prezentau riscul de a-i anula anonimatul. În urma procesului penal, reclamantul a fost condamnat.
Art. 6 parag. 3 lit. d. Utilizarea unor depoziţii anonime pentru a justifica condamnarea penală a unei persoane nu este întotdeauna incompatibilă cu ideea de proces echitabil. Totuşi, Curtea aminteşte că atunci un martor îţi păstrează anonimatul, obstacolele de care se loveşte apărarea în cursul procedurii, trebuie compensate în vreo formă, iar condamnarea nu se poate fundamenta în mod exclusiv sau de o manieră determinantă pe declaraţia anonimă.
În speţă, chiar dacă motivele exacte ale temerilor martorului anonim nu au fost dezvăluite, judecătorul de instrucţie a anchetat temeinicia lor, bazându-se atât pe informaţii primite de la martor, cât şi pe informaţii primite de la poliţie. Decizia sa de menţinere a anonimatului informatorului a fost examinată şi confirmată în apel. Curtea a considerat că, ţinând cont de faptul că reclamantul putea, în mod rezonabil, să fie suspectat de apartenenţă la o grupare de crimă organizată periculoasă şi, în plus, era înarmat la momentul reţinerii sale, se poate a considerat că acesta constituia o ameninţare pentru informatorii poliţiei. De aceea, se poate susţine că existau suficiente motive pentru ca identitatea martorului să rămână secretă. În raport de condamnarea reclamantului, Curtea a constatat că nu declaraţia a fost principala probă a acuzării, ci bunurile găsite în urma percheziţiei, astfel încât nu se poate spune că decizia de condamnare s-a fondat de o manieră determinantă pe această declaraţie. În fine, Curtea a considerat că procedura de interogare a asigurat, de o manieră suficientă, o compensare a dificultăţilor pe care le prezintă pentru apărare utilizarea mărturiei anonime. De aceea, plângerea este vădit nefondată.
| ← Camilleri contra Maltei - Administrarea probelor Martor audiat... | Lucà contra Italiei - Probe obţinute în cursul urmării... → |
|---|
