Selmouni contra Frantei - Lovirea unui deţinut Proba existenţei unor rele tratamente
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Selmouni c. Franţa, 28 iulie 1999, 25803/94
Statul are obligaţia de a oferi explicaţii pentru traumele fizice suferite de o persoană în stare de detenţie.
Reclamantul a fost reţinut şi interogat între 25 şi 29 noiembrie 1991 de către poliţia franceză sub acuzaţia de trafic de droguri. În cursul reţinerii sale, a fost supus la şase controale medicale, iar magistratul de instrucţie sesizat cu tratarea cauzei, care a condus la condamnarea reclamantului la 7 ani de închisoare, a dispus din oficiu realizarea unei expertize medicale. La 7 decembrie 1991, expertul desemnat l-a examinat pe reclamant şi a constatat mai multe leziuni pe corpul acestuia, considerând că acestea puteau să dateze din perioada reţinerii sale. La 1 decembrie 1992, reclamantul a fost interogat pentru prima dată de către funcţionari ai inspecţiei generale a poliţiei naţionale cu privire la condiţiile în care a fost interogat. Reclamantul a susţinut că a fost bătut cu o bâtă de baseball şi violat în cursul reţinerii sale, fapte comise de către funcţionari de poliţie, iar la 1 februarie 1993 a depus o plângere penală cu aceste acuzaţii. O parte dintre poliţiştii acuzaţi au fost condamnaţi la pedepse de până la 15 luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Art. 3. Cu privire la stabilirea faptelor, Curtea a constatat existenţa mai multor certificate medicale care conţin informaţii precise şi coordonate cu privire la leziunile suferite de reclamant, precum şi lipsa unei explicaţii plauzibile privind originea acelor leziuni. Mai mult, aceste fapte au fost stabilite în cadrul procedurii penale ce a urmat, astfel încât acuzaţia reclamantului de a fi fost bătut de către poliţişti urmează să fie considerată drept reală. În raport de incidenţa art. 3 şi de îndeplinirea condiţiei minimului de gravitate, Curtea admite faptul că leziunile produse asupra fizicului reclamantului nu au fost extraordinar de importante. Totuşi, dată fiind starea sa de persoană privată de libertate, lovirea sa nu are cum să nu fi produs şi un sentiment de angoasă şi teamă asupra reclamantului. În plus, tensiunea s-a extins şi datorită faptului că agresarea reclamantului s-a prelungit pe durata mai multor zile. De aceea, Curtea a considerat că reclamantul a fost victima unor acte de tortură, interzise prin art. 3.
| ← SW contra Marea Britanie - Principiul legalităţii... | Brown contra Marea Britanie - Principiul legalităţii Domeniul... → |
|---|
