Mariana Brezeanu impotriva Romaniei - Neplata taxelor de timbru. Actiune anulata. Acces la justitie
| Comentarii |
|
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
SECŢIA A TREIA
CAUZA BREZEANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 10097/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
21 iulie 2009
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauzaBrezeanu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 30 iunie 2009, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 10097/05 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, doamna Mariana Brezoianu („reclamanta”), a sesizat Curtea la 3 martie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 30 august 2007, preşedintele secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Reclamanta s-a născut în anul 1958 şi locuieşte în Izvoru Berheciului, în judeţul Bacău.
5. La 26 februarie 2004, reclamanta a sesizat Judecătoria Bacău cu o acţiune civilă îndreptată împotriva a trei persoane particulare care viza recuperarea unei creanţe de 300 000 000 ROL (adică aproximativ 7 400 EUR) care reprezintă contravaloarea unui imobil aflat în proprietatea sa. Prin încheierile din 23 martie, 8 şi 27 aprilie 2004, instanţa a amânat dezbaterile pentru ca reclamanta să plătească taxele judiciare de timbru a căror valoare a fost stabilită la 17 835 000 ROL (adică aproximativ 440 EUR). Reclamanta a fost înştiinţată în scris că trebuia să achite această sumă. Prin hotărârea din 18 mai 2004, acţiunea sa a fost anulată pentru neplata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu Legea nr. 146/1997. Reiese din dosar că, la 14 iulie 2004, o copie a dispozitivului hotărârii i-a fost comunicată reclamantei.
6. Prin trimiterea nr. 2719/15/A din 5 octombrie 2004, instanţa a trimis reclamantei o copie a hotărârii, pentru a introduce apel.
7. Reclamanta a introdus recurs împotriva acestei hotărâri, invocând că avea dreptul să perceapă contravaloarea imobilului. În plus, aceasta a invocat faptul că urma să plătească ulterior taxele judiciare de timbru, după ce terţii urmau să achite creanţa solicitată. Prin decizia din 18 februarie 2005, Tribunalul Bacău a decis să suspende procedura în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ. datorită neprezentării părţilor la şedinţa de judecată. Prin hotărârea definitivă din 27 mai 2005, Tribunalul Bacău a respins ca nefondat recursul reclamantei, pentru neplata taxelor judiciare de timbru pentru acţiunea introdusă la 26 februarie 2004. Instanţa a considerat că plata taxelor judiciare era o condiţie obligatorie pentru ca o instanţă să fie legal abilitată să examineze o acţiune. Acesta a adăugat că o plată ulterioară nu putea fi admisă decât dacă se efectua înainte de pronunţarea sentinţei pe fond.
8. La momentul la care reclamanta a introdus acţiunea care viza recuperarea creanţei sale, aceasta era pensionată şi primea, ca unic venit, o pensie a cărei valoare lunară era de 1 700 000 ROL (aproximativ 40 EUR).
B. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
9. Dispoziţiile legale relevante sunt descrise în hotărârea Weissman şi alţii împotriva României [nr. 63945/00, pct. 20-21, CEDO 2006 ... (fragmente)], şi în hotărârea Iorga împotriva României (nr. 4227/02, pct. 22-25, 25 ianuarie 2007).
10. Legea nr. 146/1997 a fost modificată prin Legea nr. 195 din 26 mai 2004, intrată în vigoare la 29 mai 2004, care prevede că acordarea de scutiri, reduceri sau reeşalonări pentru plata taxelor judiciare de timbru este de acum înainte de competenţa instanţelor.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 § 1 DIN CONVENŢIE
11. Reclamanta pretinde că a fost privată de dreptul de a avea acces la instanţă, ca urmare a respingerii recursului său pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Aceasta invocă art. 6 § 1 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante sunt redactate după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil […]”
A. Cu privire la admisibilitate
12. Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauzele Weissman şi alţii împotriva României şi Iorga împotriva României, ţinând seama de faptul că, în speţă, reclamanta nu a solicitat să fie scutită de plata acestor taxe judiciare. Conform Guvernului, o astfel de cerere a fost făcută pentru prima dată în cadrul unui recurs introdus împotriva unei hotărâri de anulare a acţiunii sale din cauza neplăţii taxelor judiciare de timbru. Acesta ia act de faptul că, în dreptul român, recursul este limitat la erori de drept şi că nicio cerere nouă nu poate fi introdusă cu această ocazie.
13. Curtea ia act de faptul că argumentul Guvernului este mai apropiat de o excepţie întemeiată pe neepuizarea căilor de atac interne. Curtea consideră că această excepţie este strâns legată de esenţa capătului de cerere pe care reclamanta îl întemeiază pe art. 6, astfel încât este necesar să fie unită cu fondul (a se vedea, Iorga împotriva României, citată anterior, pct. 29). De asemenea, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie şi că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
14. Guvernul îşi reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Weissman şi alţii împotriva României, citată anterior, pct. 28-29, şi Iorga împotriva României, citată anterior, pct. 31-32).
15. De asemenea, Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauzele citate anterior, ţinând seama, în primul rând, că, în speţă, Ministerul Finanţelor nu era parte la procedură astfel cum s-a întâmplat în cauzele citate anterior.
16. Apoi, Guvernul subliniază că, la momentul faptelor, chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004, în judeţul Bacău, cererile de scutire erau de competenţa instanţelor. În plus, acesta consideră că valoarea taxelor judiciare de timbru de 440 EUR nu era excesivă în raport cu valoarea pretenţiilor reclamantei.
17. Reclamanta contestă acest argument şi consideră suma excesivă.
2. Motivarea Curţii
18. Curtea ia act de faptul că, în speţă, recursul reclamantei, introdus în cadrul unei acţiuni împotriva unor persoane particulare care viza recuperarea unei creanţe, a fost anulată pentru neplata taxelor judiciare de timbru, a căror valoare era calculată sub forma unui procent din valoarea în litigiu. În ceea ce priveşte scopul legitim urmărit, Curtea admite că un astfel de sistem are ca scop limitarea acţiunilor abuzive în justiţie şi strângerea de fonduri pentru bugetul justiţiei. Prin urmare, este necesar să se examineze caracterul proporţional al limitării dreptului de a avea acces la instanţă în prezenta cauză (a se vedea, Larco şi alţii împotriva României, nr. 30200/03, pct. 58, 11 octombrie 2007, Iorga împotriva României, citată anterior, pct. 41).
19. Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri în cauze care au ridicat probleme similare celor din prezenta speţă şi a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie (Weissman şi alţii împotriva României, citată anterior, pct. 32-44, şi Iorga împotriva României citată anterior, pct. 34 52). După ce a examinat toate elementele prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt şi niciun argument care să poată conduce la o concluzie diferită în prezenta speţă.
20. De fapt, Curtea ia act de faptul că, în speţă, taxele datorate se ridicau la 17 835 000 ROL (adică aproximativ 440 EUR). Această sumă era în mod evident foarte mare în raport cu situaţia concretă a reclamantei, care primea o pensie de aproximativ 40 EUR, care reprezenta unicul său venit. Prin urmare, Curtea apreciază că valoarea taxei reprezenta o obligaţie excesivă pentru reclamantă şi că este greu de imaginat cum ar fi putut acesta să îşi procure prin mijloace proprii suma impusă.
21. În ceea ce priveşte modalităţile procedurale prevăzute de dreptul intern referitor la impozitare şi scutirea de la plata taxelor judiciare, Curtea ia act de faptul că, deşi sistemul naţional a prevăzut, pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente, posibilitatea de a obţine o scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, aceasta l-a considerat deja nesatisfăcător din perspectiva cerinţelor de la art. 6 § 1 din Convenţie (Weissman şi alţii împotriva României (dec.), nr. 63945/00, 28 septembrie 2004 şi Iorga împotriva României, citată anterior, pct. 47-49). Astfel, Curtea a constatat că, potrivit Legii nr. 146/1997, valoarea taxelor juridice de timbru era stabilită fără a ţine seama de situaţia specială a persoane în cauză sau a veniturilor sale şi că cererea de scutire era de competenţa autorităţilor administrative (Ministerul Finanţelor sau Consiliul Local), fără ca un eventual refuz de scutire să poată face obiectul unei contestaţii în faţa instanţei. Această lege se aplica şi la momentul în care reclamanta şi-a introdus acţiunea.
22. Pe de altă parte, Curtea a examinat argumentul Guvernului privind faptul că Ministerul Finanţelor nu este parte la procedură. Totuşi, aceasta ia act de faptul că, conform jurisprudenţei citate, neregulile constatate la nivelul sistemului naţional vizau eficienţa căilor de atac interne pentru a obţine reducerea sau reeşalonarea taxelor judiciare de timbru, chestiune independentă de calitatea pârâtelor.
23. În sfârşit, Curtea constată că Legea nr. 146/1997 a fost modificată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 care prevede că acordarea de scutiri, reduceri sau reeşalonări pentru plata taxelor judiciare de timbru este, în urma adoptării acestei legi, de competenţa instanţelor. În măsura în care Guvernul afirmă că, chiar înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, posibilitatea acordării de scutiri era, în judeţul Bacău, de competenţa instanţelor, Curtea ia act de faptul că nu a prezentat exemple din jurisprudenţă în acest sens. În plus, legea citată anterior a intrat în vigoare abia la 29 mai 2004, astfel încât posibilitatea unei reduceri sau reeşalonări nu exista la momentul în care reclamantei i-a fost respinsă acţiunea pentru neplata taxelor judiciare de timbru prin hotărârea din 18 mai 2004.
24. Pe de altă parte, chiar dacă presupunem că reclamanta a depus cererea de scutire la Judecătoria Bacău şi nu în cadrul recursului, Curtea consideră că o astfel de circumstanţă nu putea influenţa rezultatul acţiunii. De fapt, Guvernul nu a demonstrat că o astfel de cerere ar fi avut şanse de reuşită. Pe de altă parte, aceasta a concluzionat recent că introducerea unui recurs împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă de anulare a acţiunii pentru neplata taxelor judiciare de timbru nu era o cale de atac eficientă în sensul art. 35 § 1 din Convenţie (a se vedea Rusen împotriva României, nr. 38151/05, pct. 23, 8 ianuarie 2009).
25. În aceste condiţii, Curtea nu identifică motive care să justifice o îndepărtare de jurisprudenţa citată anterior. În plus, aceasta constată că, la momentul respectiv, cadrul legislativ intern nu oferea reclamantei un recurs adecvat şi efectiv care să fie epuizat pentru a obţine scutirea sau reducerea taxelor judiciare de timbru şi, prin urmare, respinge excepţia ridicată de Guvern în baza neepuizării căilor interne de atac şi constată că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE
26. Reclamanta denunţă o încălcare art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, invocând faptul că i-a fost imposibil să îşi recupereze creanţa.
27. Curtea consideră că acest capăt de cerere este legat de cel examinat anterior şi, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Cu toate acestea, ţinând seama de concluziile sale pe terenul art. 6 § 1 din Convenţie, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul acţiunii în cazul în care cerinţele referitoare la dreptul de a avea acces la o instanţă ar fi fost respectate în faţa instanţelor interne.
28. Prin urmare, aceasta consideră că nu este necesar să se pronunţe cu privire la temeinicia capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea, Iorga, citată anterior, pct. 60 şi Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, nr. 60868/00, pct. 50 şi 51, 8 iunie 2006).
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
29. Art. 41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
30. Reclamanta solicită 200 milioane euro, cu titlu de prejudiciu material, şi nu solicită nicio reparaţie cu titlu de prejudiciu moral.
31. Guvernul reiterează excepţia ridicată cu privire la admisibilitatea cauzei şi solicită Curţii să respingă cererea reclamantei ţinând seama de faptul că nicio instanţă nu a stabilit valoarea creanţei în litigiu. Acesta se referă la cauzele Iorga împotriva României (citată anterior, pct. 64) şi Glod împotriva României (nr. 41134/98, pct. 50, 16 septembrie 2003) şi consideră că nu se poate specula, de către Curte, cu privire la rezultatul procedurii interne.
32. Curtea ia act de faptul că, în speţă, singura bază care trebuie reţinută pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de dreptul de a avea acces la instanţă pentru recuperarea creanţei sale, încălcând art. 6 din Convenţie.
33. Pe baza elementelor de care dispune, aceasta consideră că reclamanta nu a demonstrat că prejudiciul material pretins este, în mod efectiv, rezultatul anulării acţiunilor pentru neplata taxelor judiciare de timbru [a se vedea, mutatis mutandis, Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, pct. 164, CEDO 2000-XI, Dactylidi împotriva Greciei, nr. 52903/99, pct. 57, 27 martie 2003 şi Iorga, citată anterior, pct. 64]. În orice caz, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul procedurii interne în cazul în care nu ar fi fost încălcat dreptul de a avea acces la instanţă. Prin urmare, nimic nu justifică acordarea unei despăgubiri reclamantei cu acest titlu.
34. Curtea reaminteşte propria jurisprudenţă consacrată conform căreia, atunci când un reclamant este victima unei încălcări a art. 6 din Convenţie, acesta trebuie plasat într-o situaţie similară celei în care s-ar afla în cazul în care nu ar fi fost încălcate cerinţele acestei dispoziţii [Sejdovic împotriva Italiei (GC), nr. 56581/00, pct. 126, CEDO 2006-..., Lungoci împotriva României, nr. 62710/00, pct. 55 şi 56, 26 ianuarie 2006, Perlala împotriva Greciei, nr. 17721/04, pct. 35, 22 februarie 2007, Sfrijan împotriva României, nr. 20366/04, pct. 48, 22 noiembrie 2007].
35. În speţă, Curtea reaminteşte că art. 322 pct. 9 C. proc. civ. permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant (cf. hotărârea Sfrijan, citată anterior, pct. 48).
36. Având în vedere aceste circumstanţe, Curtea consideră că măsura de reparaţie cea mai potrivită pentru reclamantă ar fi redeschiderea, la cererea acestuia, a procedurii în timp util şi cu respectarea cerinţelor art. 6 § 1 din Convenţie (a se vedea Sfrijan, citată anterior, pct. 48).
B. Cheltuieli de procedură
37. Reclamanta nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. Hotărăşte că statul pârât trebuie să asigure, în termen de şase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie, în urma cererii introduse de reclamantă în faţa instanţelor competente, revizuirea hotărârii din 18 mai 2004 a Judecătoriei Bacău în temeiul art. 322 alin. (9) C. proc. civ.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 21 iulie 2009, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
| ← Stefan Clivet contra Romaniei - Recurs extraordinar admis.... | Ionescu impotriva Romaniei - Lipsa unui proces echitabil. Acces... → |
|---|
