Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi alţii contra Moldovei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi alţii c. Moldova, 13 decembrie 2001, 45701/99
Refuzul nejustificat al statului de înregistra o formă de organizare religioasă este contrară art. 9.
Prima reclamantă este o biserică ortodoxă aflată sub conducerea patriarhiei de la Bucureşti. Ceilalţi reclamanţi sunt membri fondatori ai bisericii creată în septembrie 1992. În octombrie 1992, în conformitate cu legea cultelor, reclamanta a cerut recunoaşterea oficială, însă nu a primit niciun răspuns. În februarie 1993, guvernul a recunoscut o altă biserică, subordonată patriarhiei de la Moscova, Biserica Mitropolitană a Moldovei. În martie 1997, o instanţă a obligat guvernul să recunoască biserica reclamantă, însă după câteva luni, instanţa supremă a casat hotărârea pe motiv că acţiunea judecătorească era tardivă şi, oricum, recunoaşterea reclamantei constituia o intruziune în afacerile interne ale celeilalte biserici, în cadrul căreia îşi puteau manifesta religia şi credincioşii reclamantei. În urma acestui refuz de recunoaştere, mai mulţi membrii ai bisericii reclamante au fost supuşi unor acte de violenţă şi intimidare fără ca autorităţile să le sancţioneze.
Art. 9. Libertatea religioasă. Refuzul guvernului de a recunoaşte biserica reclamantă constituie o ingerinţă în dreptul acesteia şi al celorlalţi la libertate religioasă. Fără a se pronunţa categoric cu privire la problema de a şti dacă legea cultelor răspunde exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea pleacă de premisa că această ingerinţă a fost prevăzută de lege. De asemenea, Curtea a considerat că statele dispun de puterea de a controla activitatea asociaţilor, astfel încât se poate afirma că ingerinţa viza un scop legitim, anume protecţia ordinii şi a securităţii publice. În raport de apărarea legalităţii şi a principiilor constituţionale invocate de către statul pârât, Curtea a observat că legea constituţională internă garantează libertatea religioasă şi prevede un principiu al autonomiei cultelor faţă de stat. Curtea a considerat că obligaţia statului de neutralitate şi imparţialitate este incompatibilă cu orice formă de putere de apreciere asupra legimităţii credinţelor religioase, iar această obligaţie impune statului să asigure toleranţa între grupuri religiose opuse. În speţă, considerând că biserica reclamantă nu reprezintă un cult nou şi lăsând recunoaşterea sa la dispoziţia autorităţii ecleziastice recunoscute, statul şi-a încălcat obligaţia de imparţialitate şi neutralitate. De aceea, Curtea a considerat că argumentele statului privind protejarea principiilor constituţionale trebuie respinse. În raport la pretinsul pericol pentru integritatea teritorială a statului, Curtea a constatat că, prin statutul său, biserica reclamantă se defineşte ca fiind o biserică autonomă locală, ce acţionează pe teritoriul moldav, cu respectarea legislaţiei acestui stat. Niciun element al cauzei nu permite să se tragă concluzia că reclamanta ar desfăşura alte activităţi decât cele descrise în statutul său. În plus, în absenţa oricărui element de probă nu se poate afirma că reclamanta ar fi implicată în activităţi politice ce militează pentru reunirea Moldovei cu România. Astfel, în raport de eventualitatea ca, odată recunoscută, reclamanta să constituie un risc pentru securitatea şi integritatea teritorială, Curtea a considerat că aceasta este o simplă ipoteză care nu poate justifica refuzul recunoaşterii. Cu privire la necesitatea de a asigura apărarea păcii sociale şi a raporturilor între credincioşi, avansate de către stat, Curtea a constatat că tocmai refuzul de recunoaştere a condus la anumite incidente.
În raport de proporţionalitatea ingerinţei, Curtea a constatat că, potrivit legii interne, doar cultele recunoscute pot practica. Fără o astfel de recunoaştere prin decizie a guvernului, biserica reclamantă nu se poate organiza sau funcţiona. Privată de personalitate juridică, ea nu poate sta în justiţie pentru a-şi proteja patrimoniul, indispensabil exerciţiului cultului, iar membrii săi nu se pot reuni pentru activităţi religioase fără a încălca legea internă. În plus, reclamanţii nu s-au putut apăra de actele de intimidare la care au fost supuşi, iar statul nu i-a protejat pe motiv că doar activităţile legale pot beneficia de protecţia legii. Astfel, se poate observa că refuzul de recunoaştere a bisericii reclamante are astfel de consecinţe asupra libertăţii religioase a reclamanţilor încât nu poate fi considerată proporţională cu scopul vizat şi nici necesară într-o societate democratică. De aceea, art. 9 a fost violat.
| ← NF contra Italiei - Obligatia declararii apartenentei la... | Buyukdag contra Turciei - Lovirea unui deţinut Proba... → |
|---|
