Niedbala contra Poloniei - Legalitatea stării de arest Noţiunea de magistrat Procurori
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Niedbala versus Polonia, 4 iulie 2000, 27915/95
Procurorii nu pot fi socotiţi ca fiind magistraţi independenţi de executiv şi de părţi, astfel încât controlul de legalitate a detenţiei pe care îl realizează nu poate fi cel la care se referă art. 5 § 3.
La 2 septembrie 1994, reclamantul a fost arestat de către un procuror. Recursul său contra ordonanţei de arestare a fost respins la 12 septembrie de către instanţa competentă. La acel moment, în dreptul polonez, procurorii aveau competenţa de a dispune arestarea unei persoane înainte de depunerea actului de sesizare a instanţei. Procurorii erau subordonaţi procurorului general, care exercita în acelaşi timp funcţia de ministru de justiţie. Reclamantul mai susţine faptul că, pe toată perioada detenţiei sale preventive, autorităţile i-au deschis şi citi corespondenţa.
Art. 5 § 3. este incontestabil că procurorii sunt supuşi controlului puterii executive. Simplul fapt că aceştia sunt apărătorii interesului general al societăţii nu este suficient pentru a le conferi un statut de organ al magistraturii. Procurorii îndeplinesc funcţia de urmărire penale, iar poziţia lor procesuală trebuie considerată ca fiind aceea de parte acuzatoare în cursul procedurii. În consecinţă, procurorii nu pot fi socotiţi ca fiind magistraţi independenţi de executiv şi de părţi, astfel încât controlul de legalitate a detenţiei pe care îl realizează nu poate fi cel la care se referă art. 5 § 3.
Curtea a observat că, deşi legea permitea controlul judecătoresc al ordonanţelor de arestare, acest control nu era automat şi, oricum, nu remedia faptul că ordonanţele de arestare au fost luate de un procuror. De aceea, art. 5 § 3 a fost violat.
Art. 8. Inviolabilitatea corespondenţei. Dreptul polonez în vigoare la acel moment permitea cenzura sistematică a corespondenţei deţinuţilor, fără a stabili vreo distincţie între diferitele categorii de corespondenţă. Dispoziţiile aplicabile nu stabileau nicio regulă după se realiza cenzura şi nu precizau condiţiile exacte în care astfel de acte puteau avea loc. În consecinţă, Curtea a constatat că legea nu indica cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere conferite autorităţilor, astfel încât, în sensul art. 8, ingerinţa statului în dreptul la inviolabilitatea corespondenţei nu a fost prevăzută de lege.
| ← Menţinerea în stare de arest Motive Durata măsurii | Velikova contra Bulgaria - Decesul unei persoane aflată sub... → |
|---|
