Schöps contra Germaniei - Recurs contra arestării Egalitatea armelor
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Schöps versus Germania, 13 februarie 2001, 25116/94
Prevederile art. 5 parag. 4 impun ca petentul să beneficieze de egalitate de arme cu autorităţile de anchetă.
Reclamantul a fost arestat pentru mai multe infracţiuni, între care înşelăciune, pe baza declaraţiilor mai multor martori. Potrivit reclamantului, o primă cerere a avocatului său de a avea acces la dosarul penal a fost respinsă de către procuror în martie 1993, deşi nu există niciun document scris care să ateste aceasta. Mandatul de arestare a fost modificat în septembrie 1993, dată la care avocatul a cerut din nou să consulte dosarul. Cererea a fost respinsă pe motiv că o copie a dosarului se afla deja la instanţă, iar poliţia avea nevoie de original pentru desfăşurarea anchetei. Parchetul a cerut prelungirea mandatului de arestare, iar avocatul a solicit în van instanţei comunicarea actelor dosarului. Părţile sunt în dezacord cu privire la problema de a şti dacă avocatul a fost de acord să continue procedura în aceste condiţii. În noiembrie 1993, instanţa a prelungit arestul, iar parchetul a decis să permită consultarea dosarului, dar nu a pus la dispoziţia avocatului decât 22 de volume din cele 24 care existau în total. Atunci când în februarie 1994, parchetul a cerut din nou prelungirea detenţiunii, dosarul de anchetă număra 69 de volume, încă avocatul reclamantului nu a primit volumele apărute între timp. Doar în iunie 1994, după o nouă prelungire a detenţiei, avocatului reclamantului i s-au făcut copii după toate actele dosarului.
Art. 5 § 4. Indiferent care ar fi data primei cereri a reclamantului de a avea acces la dosarul său penal, cea prezentată de reclamant în septembrie 1993 a fost respinsă întrucât originalul era necesar poliţiei, iar copia era depusă la instanţă. Din acest punct de vedere, Curtea a considerat că autorităţile judiciare au sarcina de a-şi organiza procedura astfel încât să asigure respectarea exigenţelor procedurale pe care le implică art. 5 § 4. În consecinţă, Curtea a constatat că la şedinţa de judecată în care s-a discutat prelungirea stării de arest, avocatul reclamantului nu putuse să consulte dosarul de anchetă, deşi decizia privind menţinerea arestului se putea lua doar pe actele şi elementele aflate în dosarul cauzei. Informaţiile conţinute în mandatul de arestare şi în mandatul modificat nu cuprindeau decât un rezumat al faptelor, astfel cum au fost interpretate de către instanţă, pe baza informaţiilor comunicate de către parchet. În aceste condiţii, era imposibil ca reclamantul să conteste legalitatea şi oportunitatea arestării, pe baza unor elemente prezentate în rezumat în mandatul de arestare. Contestarea reală a deciziei de arestare se putea realiza doar în măsura în care reclamantul sau avocatul său ar fi avut ocazia suficientă de a lua la cunoştinţă de depoziţiile martorilor şi de celelalte elemente ale dosarului, pentru a putea aprecia şi contesta pertinenţa acestora. Cu ocazia celorlalte proceduri de prelungire a stării de arest, situaţia s-a repetat, chiar dacă o parte din dosare au fost comunicate avocatului reclamantului.
De aceea, Curtea a considerat că echitabilitatea procedurii de prelungire a stării de arest a fost grav afectată, iar art. 5 § 4 a fost violat.
| ← Garcia Alva contra Germaniei - Recurs contra arestării... | Debboub alias Husseini Ali contra Franţei - Menţinerea în... → |
|---|
