Ocneanu contra Romaniei - Concediere director general al Biroului roman de metrologie legala
| Comentarii |
|
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 29 iulie 2008
în CauzaOcneanu împotriva României
(Cererea nr. 32019/03)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Ocneanu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Elisabet Fura-Sandström, preşedinte
Josep Casadevall, judecător ad hoc,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 8 iulie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 32019/03, introdusă împotriva României de un cetăţean al acestui stat, domnul Ştefan Ocneanu (reclamantul), care a sesizat Curtea la data de 25 septembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 29 iunie 2007, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Aşa cum prevede art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a hotărât de asemenea că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună. Deoarece domnul Corneliu Bîrsan, judecător ales pentru România, s-a recuzat, Guvernul l-a desemnat pe domnul Josep Casadevall să statueze în calitate de judecător ad hoc (articolele 27 alin. 2 din Convenţie şi 29 alin. 1 din regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanul s-a născut în anul 1943 şi locuieşte la Bucureşti.
5. Prin ordinul din data de 26 mai 2000 Ministerul Industriei şi Comerţului (MIC) l-a concediat pe reclamant din postul de director general al Biroului român de metrologie legală (BML). Începând de la această dată MIC a încetat plata salariilor nete către acesta şi plata către bugetul asigurărilor sociale pentru reclamant, sume datorate de angajator, din care o parte erau deduse din salariile brute ale interesatului.
6. Prin decizia din data de 14 decembrie 2000 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea introdusă de reclamant împotriva MIC, a considerat concedierea sa drept ilegală şi a dispus reangajarea sa pe acelaşi post şi plata drepturilor salariale datorate până la data reangajării sale efective. Această decizie a devenit definitivă în urma respingerii recursului MIC prin decizia din data de 30 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
7. În zilele de 3, 4 şi 21 mai, 19 iulie şi 23 noiembrie 2001, precum şi în zilele de 11 februarie şi 12 decembrie 2002, reclamantul a cerut autorităţilor, şi în special MIC, să execute decizia definitivă din data de 14 decembrie 2000. De asemenea, la data de 18 februarie 2002, el a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bucureşti cu o plângere penală privind refuzul conducerii MIC de a executa această hotărâre judecătorească.
8. După ce prin deciziile din 19 decembrie 2001 şi 9 decembrie 2002 Curtea Supremă de Justiţie i-a respins acţiunile privind revizuirea şi respectiv anularea deciziei din 14 decembrie 2000 citată anterior, la data de 16 decembrie 2002 MIC i-a răspuns reclamantului că nu mai trebuia să execute decizia respectivă. MIC se baza pe motivele pe care le ridicase în faţa instanţelor în momentul judecării cauzei, în special pe faptul că interesatul acceptase la data de 1 septembrie 2000 un post la Societatea naţională a petrolului (SNP).
9. În zilele de 2 şi 5 iunie 2003, prin intermediul unui executor judecătoresc, reclamantul a somat MIC să execute decizia din data de 14 decembrie 2000 şi a demarat procedura de executare silită. La data de 4 iunie 2003 MIC a răspuns executorului judecătoresc că, dat fiind transferul reclamantului la SNP şi oferta ce i se făcuse de a accepta plata salariilor datorate până la data de 1 septembrie 2000, decizia în cauză a fost executată. MIC a adăugat că creanţa invocată cu titlu de salarii nu era sigură, lichidă şi exigibilă. La 3 septembrie şi 8 decembrie 2003 executorul judecătoresc a consemnat în nişte procese-verbale că autorităţile nu i-au permis accesul la sediul MIC în vederea executării şi că BML a refuzat să-l reangajeze pe reclamant pe postul de director general.
10. La 24 şi 26 octombrie 2003 executorul judecătoresc a somat MIC să-i plătească reclamantului sumele datorate în baza deciziei din data de 14 decembrie 2000, suma în cauză fiind stabilită pe baza unei expertize care lua în calcul salariile nete ale interesatului şi a obţinut permisiunea din partea Judecătoriei Bucureşti de a proceda la o poprire-atribuire pe conturile bancare ale MIC.
11. Prin sentinţa din data de 20 ianuarie 2004, confirmată în ultimă instanţă la data de 18 ianuarie 2005, Judecătoria Bucureşti a respins ca neîntemeiată o contestaţie la executarea silită introdusă de MIC, care susţinea că creanţa reclamantului nu era stabilită şi că acesta din urmă nu mai putea fi reangajat pe postul său deoarece la data de 1 septembrie 2000 acceptase un post la SNP. Instanţa a precizat că creanţa reieşită din decizia definitivă din data de 14 decembrie 2000 era sigură, lichidă şi exigibilă.
12. În zilele de 29 ianuarie şi 24 octombrie 2004, precum şi de 21 şi 24 ianuarie 2005, executorul judecătoresc a somat MIC să-l reangajeze pe reclamant pe postul de director general al BML şi să-i plătească acestuia sumele datorate în baza deciziei din data de 14 decembrie 2000.
13. După ce l-a reangajat pe reclamant la data de 23 februarie 2005 pe postul de director general al BML, printr-un ordin din data de 24 februarie 2005 MIC l-a revocat din acest post pe motiv că nu îndeplinea cerinţele profesionale minime prevăzute de regulamentul de ordine interioară al BML.
14. Prin ordinul MIC din data de 25 aprilie 2005 reclamantul a fost din nou reangajat pe postul de director general al BML. Din dosar reiese că pentru luna mai a anului 2005 contribuţiile individuale ale reclamantului la bugetul asigurărilor sociale, la asigurările de sănătate şi la şomaj, deduse de MIC din salariul său brut, se ridicau la 437 lei noi româneşti (RON), la 420 RON şi respectiv la 60 RON.
15. Prin decizia din data de 24 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis parţial acţiunea introdusă de reclamant, a anulat ordinul MIC din data de 24 februarie 2005 pe care l-a considerat ilegal şi a dispus ca MIC să plătească interesatului salariile aferente postului de director general începând de la data ordinului respectiv şi până la reangajarea efectivă, să plătească la bugetul de stat, pentru perioada în cauză, sumele datorate şi să modifice în mod adecvat cartea de muncă a interesatului. Această decizie a devenit definitivă printr-o decizie din data de 23 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Curtea de Casaţie, noua denumire a Curţii Supreme de Justiţie după anul 2003).
16. Prin mai multe ordine din data de 11 iulie 2005 MIC a revocat reclamantul din funcţia de director general al BML, interesatul continuând să fie angajat în funcţia de consilier tehnic şi a dispus numirea sa pe postul de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii comerciale BML-Cert SA (BML-Cert), societate cu capital majoritar de stat constituită în urma divizării BML.
17. La data de 14 octombrie 2005 executorul judecătoresc a somat din nou MIC să plătească salariile nete actualizate datorate reclamantului, din care suma totală calculată în aprilie 2005 se ridica la 170.029,35 RON. La 16 noiembrie şi 14 decembrie 2005 MIC a efectuat plata sumei respective.
18. La data de 16 ianuarie 2006 reclamantul a demisionat din postul său de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al BML-Cert, pe motiv că autorităţile nu-i puseseră la dispoziţie mijloacele profesionale promise atunci când a acceptat această funcţie. La o dată neprecizată, interesatul a aflat că BML şi MIC nu plătiseră pentru el la bugetul asigurărilor sociale sumele datorate pentru perioada în timpul căreia autorităţile refuzaseră să-l reangajeze pe postul său potrivit deciziei din data de 14 decembrie 2000. Reclamantul a ieşit la pensie în luna august a a nului 2006.
19. Ca răspuns la cererile introduse de reclamant începând din luna iunie 2005 vizând plata către bugetul de stat a sumelor menţionate anterior, la data de 18 ianuarie 2007 MIC a precizat că, spre deosebire de decizia din data de 24 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, decizia definitivă din data de 14 decembrie 2000 nu se referea la o asemenea obligaţie şi că procedura de executare silită nu se referise la aceste sume. Prin urmare, MIC s-a angajat să plătească sumele datorate în baza deciziei din data de 24 mai 2005 citată anterior. În luna februarie a anului 2007, el a virat pentru reclamant la bugetul statului 3.212 RON, din care 1.496 RON reprezentau impozitul pe salarii, 908 RON contribuţia la fondul de asigurări sociale destinat pensiilor, 719 RON contribuţia la fondul de asigurare de sănătate şi 89 RON contribuţia la fondul de şomaj.
20. Prin decizia din dala de 13 aprilie 2007, pronunţată în ultimă instanţă, Curtea de Casaţie a considerat că, având în vedere celelalte ordine emise în aceeaşi zi, ordinul MIC din data de 11 iulie 2005 de revocare a reclamantului din postul său fusese legal, postul de director general al BML-Cert acceptat de reclamant fiind incompatibil cu postul său anterior. Prin urmare, ea a respins cererea de daune-interese a interesatului.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
21. Potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Legea nr.19/2000), persoanele care beneficiază de un contract individual de muncă şi funcţionarii publici sunt asiguraţi prin lege la sistemul public de asigurări sociale. Exercitarea drepturilor lor la asigurări sociale este în corelaţie cu obligaţiile prevăzute de lege. Angajatorii sunt obligaţi să trimită în fiecare lună la Casa de pensii (Casa de pensii) o declaraţie doveditoare asupra plăţii pentru angajaţi a sumelor datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat. Baza de calcul a sumelor datorate cu acest titlu de angajat o constituie veniturile sale lunare brute (articolul 23) şi cea a sumelor datorate de angajator o reprezintă suma globală a veniturilor menţionate anterior (articolul 24). Contribuţiile datorate de angajaţi la bugetul asigurărilor sociale sunt deduse de angajatori din veniturile menţionate la art. 23. Angajatorul are obligaţia de a plăti la Casa de pensii, pentru angajaţii săi, atât contribuţiile individuale ale acestora la bugetul asigurărilor sociale cât şi pe cele datorate în calitatea sa de angajator (articolul 28). Angajatorul trebuie ca în acelaşi timp, prezentând acte doveditoare, să efectueze plata salariilor angajaţilor şi a sumelor datorate către bugetul asigurărilor sociale pentru aceştia. În caz de neplată a contribuţiilor în termenul prevăzut, casele de pensii trec la executarea silită a sumelor datorate bugetului asigurărilor sociale, considerate drept creanţe bugetare (articolul 30).
22. Un sistem similar de contribuţii la bugetul de stat este prevăzut prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii care a înlocuit ordonanţa respectivă.
23. Prin deciziile definitive din 27 mai 2002 şi 3 mai 2006, pronunţate în acţiunile intentate de angajaţi împotriva angajatorului lor care nu plătise la bugetul asigurărilor sociale contribuţiile deduse din salariile lor brute, Curtea de Apel Timişoara a respins aceste acţiuni ca inadmisibile, pe motiv că în temeiul art. 30 din Legea nr. 19/2000 dreptul de a acţiona revenea casei judeţene de pensii, creditoarea sumelor datorate la bugetul de stat.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1
24. Reclamantul se plânge că executarea tardivă şi parţială a hotărârii judecătoreşti definitive din data de 14 decembrie 2000 de către autorităţi a adus atingere dreptului său de acces la instanţă şi dreptului său la respectarea bunurilor sale. El invocă articolele 6 alin. 1 din Convenţia 1 şi din Protocolul nr.1, care prevăd următoarele:
Articolul 6 alin. 1
"Orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale_ de către o instanţă independentă şi imparţială_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
25. Curtea constată că plângerile nu sunt în mod manifest neîntemeiate în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi le declară deci admisibile.
B. Asupra fondului
26. Guvernul susţine că autorităţile nu au refuzat să execute decizia din data de 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti. În opinia sa, într-adevăr, la data de 4 iunie 2003 MIC a răspuns reclamantului că, în ceea ce priveşte obligaţia de a-l reangaja pe postul ocupat înainte de concediere, hotărârea judecătorească în cauză trebuia considerată ca fiind executată ţinând cont de transferul interesatului la SNP la 1 septembrie 2000: cât despre plata sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, creanţa în discuţie nu era sigură, lichidă şi exigibilă mai înainte ca MIC să fi fost informat prin procesul-verbal din data de 24 octombrie 2003 asupra sumei sale, stabilită prin expertiză. Guvernul consideră de asemenea că întârzierea la plata acestor sume a fost dictată de necesitatea de a prevedea rectificări la bugetul în curs al MIC şi că această întârziere nu este iraţională. În final, el consideră că, dat fiind că s-a procedat la plata sumelor actualizate datorate cu titlu de drepturi salariale şi de asigurări sociale, nu a existat o ingerinţă exagerată în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale chiar şi în cazul în care Curtea considera că executarea a fost tardivă.
27. Reclamantul contestă afirmaţia Guvernului, susţinând că acesta reia argumentele MIC ce au fost deja respinse în procedurile referitoare la fond şi la contestaţia la executarea deciziei din 14 decembrie 2000. Subliniind refuzul MIC de a proceda la o executare integrală şi într-un termen rezonabil a deciziei în cauză, el invocă lipsa de efect a reangajărilor sale succesive pe postul de director general al BML şi plata de către MIC numai a unei părţi a sumelor datorate, pentru el, la bugetul asigurărilor sociale.
28. Curtea constată că, în prezenta cauză, decizia din data de 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, devenită definitivă la data de 30 aprilie 2001, a condamnat MIC la reangajarea reclamantului în funcţia de director general al BML şi la plata drepturilor salariale datorate până la data reangajării efective a interesatului.
29. Curtea nu poate accepta argumentul reclamantului atunci când susţine că reangajarea sa la data de 25 aprilie 2005 nu a fost efectivă, remarcând că revocarea ulterioară din data de 11 iulie 2005 a fost considerată legală de instanţele interne datorită acceptării unui alt post de director de către interesat şi incompatibilităţii ce decurge de aici (paragrafele 16 şi 20 de mai sus). Ea observă de asemenea că salariile nete datorate reclamantului în baza hotărârii judecătoreşti în chestiune i-au fost plătite la data de 14 decembrie 2005, actualizate potrivit unei expertize efectuate sub controlul executorului judecătoresc care l-a asistat pe interesat în cursul executării.
30. În schimb, în măsura în care decizia definitivă din data de 14 decembrie 2000, care condamna MIC la reangajarea interesatului pe postul său şi la plata drepturilor salariale datorate, urmărea scopul de a repune reclamantul într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă concedierea ilegală nu ar fi avut loc, Curtea consideră că executarea deciziei nu poate fi considerată integrală fără respectarea de către MIC a obligaţiei corelative şi simultane de a deduce salariile brute ale interesatului şi de a plăti la bugetul de stat, pentru interesat, sumele datorate în calitate de angajator (paragraful 21 de mai sus). Guvernul nu mai contestă de altfel acest lucru, dar susţine că această obligaţie ce decurge din decizie a fost executată de MIC în februarie 2007 (paragraful 19 in fine de mai sus). Or Curtea constată, la fel ca reclamantul, că datorită cifrei lor foarte mici sumele plătite de MIC nu ar putea acoperi perioada cuprinsă între luna mai a anului 2002 şi luna aprilie a anului 2005, în timpul căreia reclamantul a fost privat de postul său şi de drepturile sale de care trebuia să beneficieze în calitate de salariat.
31. Observaţiile de mai sus sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că, în această cauză, refuzând timp de mai mulţi ani să execute integral obligaţiile decurse din decizia din data de 14 decembrie 2000, devenită definitivă, autorităţile naţionale au lipsit de efect dreptul de acces la instanţă a reclamantului. De altfel, neplata timp de patru ani şi opt luni a salariilor nete datorate în baza acestei decizii a privat interesatul, fără o justificare motivată, în perioada respectivă de suma la care era îndreptăţit în baza acestei decizii.
În consecinţă, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1.
II. Asupra altor pretinse încălcări ale Convenţiei
32. Invocând art. 13 din Convenţie, reclamantul consideră că a fost privat de dreptul la o cale efectivă de atac care să-i permită să obţină punerea în executare a deciziei definitive din data de 14 decembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. În plus, bazându-se pe art. 53 din Convenţie, el se plânge de neexecutarea deciziei citată anterior.
33. Dat fiind că plângerea întemeiată pe art. 13 vizează în esenţă aceleaşi aspecte ca cele examinate deja mai sus din punct de vedere al art. 6 alin. 1 din Convenţie, Curtea consideră că trebuie declarată admisibilă, fără a se statua în plus asupra fondului acestei plângeri.
34. În continuare Curtea consideră că reclamantul nu şi-a susţinut plângerea întemeiată pe art. 53 din Convenţie, nicio probă aflată la dosar neindicând o restrângere a drepturilor recunoscute interesatului datorită interpretării de către autorităţile interne a dispoziţiilor Convenţiei.
Reiese că această plângere este în mod manifest neîntemeiată şi trebuie respinsă în aplicarea art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
35. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
36. Reclamantul solicită 231.750 euro pentru prejudiciul material datorită neexecutării integrale a deciziei din data de 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti. El consideră că acest prejudiciu a reieşit în special din neplata salariilor pe care ar fi trebuit să le încaseze până în luna iulie a anului 2006 dacă revocarea sa abuzivă nu ar fi avut loc în luna aprilie a anului 2005, din diferenţa rezultată din calculul dezavantajos al salariilor nete de către executorul judecătoresc şi din micşorarea pensiei sale generată de neplata de către MIC, pentru el, a contribuţiilor datorate la bugetul asigurărilor sociale. Reclamantul solicită de asemenea 50.000 euro pentru prejudiciul moral datorită suferinţelor şi frustrării provocate de neexecutarea deciziei respective.
37. Guvernul se opune acordării unei sume pentru prejudiciul material, menţionând că reclamantul nu a cerut sumele respective în procedura de executare silită şi că a primit toate sumele la care avea dreptul în baza deciziei din data de 14 decembrie 2000, potrivit unei expertize pe care a acceptat-o. În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat, Guvernul consideră că acesta ar fi suficient compensat prin constatarea încălcării şi că suma cerută cu acest titlu este oricum excesivă.
38. Curtea reaminteşte că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică pentru statul pârât obligaţia juridică de a pune capăt încălcării şi de a-i înlătura consecinţele astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia anterioară acesteia (Iatridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabilă) [GC], nr. 31107/96, paragraful 32, CEDO 2000-XI).
39. În cazul în speţă Curtea reaminteşte că reclamantul a fost reangajat pe postul său şi că a primit suma la care avea dreptul cu titlu de salarii, sumă actualizată în timpul executării silite potrivit unei expertize pe care reclamantul nu a contestat-o.
În ceea ce priveşte prejudiciul suferit datorită micşorării pensiei interesatului datorită neplăţii de către MIC pentru el a contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor sociale, Curtea reţine că reclamantul nu a prezentat acte, cum ar fi o expertiză, care să dovedească prejudiciul invocat, ştiind că pensia se calculează în funcţie de mai multe variabile, printre care durata şi suma globală a contribuţiilor plătite în numele reclamantului la bugetul asigurărilor sociale. În schimb, pe baza concluziilor sale asupra neexecutării integrale a deciziei definitive din data de 14 decembrie 2000, ea consideră că Guvernului îi revine sarcina de a lua măsurile necesare pentru ca sumele datorate de MIC pentru reclamant pentru perioada cuprinsă între luna mai 2000 şi aprilie 2005 să fie plătite integral la bugetul asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate şi şomajului (a se vedea, mutatis mutandis, Miclici împotriva României, nr. 23657/03, paragraful 67 in fine, 20 decembrie 2007).
40. Curtea consideră de asemenea că reclamantul a suferit un prejudiciu moral în special datorită frustrării provocate de imposibilitatea executării deciziei definitive pronunţată în favoarea sa şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat de constatarea încălcării.
41. În aceste împrejurări, pe baza ansamblului de elemente pe care le deţine şi statuând în echitate, aşa cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea alocă reclamantului 3.500 euro cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
42. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de rambursare a costurilor şi cheltuielilor suportate în procesele în faţa instanţelor interne sau în faţa Curţii.
C. Majorări de întârziere
43. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 alin. 1 şi 13 din Convenţie şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilă pentru rest ;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie ;
3. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 ;
4. hotărăşte că nu trebuie examinat fondul capătului de cerere întemeiat pe art. 13 din Convenţie ;
5. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să execute integral decizia definitivă din data de 14 decembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie ; statul pârât trebuie de asemenea să plătească reclamantului 3.500 euro (trei mii cinci sute euro) reclamantului, sumă care va fi convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii, pentru prejudiciul moral, la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit ;
b) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
6. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 29 iulie 2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Elisabet Fura Sandström,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
| ← Abaluta contra Romaniei - Refuz executare hotarare de restituire... | Stoicescu contra Romaniei - Revendicare imobiliara. Bunuri... → |
|---|
