Ranete contra Romaniei - Impozitare nelegala. Militar trecut in rezerva. Pensionare anticipata.
| Comentarii |
|
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 13 noiembrie 2008
în CauzaRanete împotriva României
(Cererea nr. 26837/03)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Ranete împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 21 octombrie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 26837/03, introdusă împotriva României de o cetăţeană a acestui stat, doamna Gherghina Ranete (reclamanta), care a sesizat Curtea la data de 4 august 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentată în faţa Curţii de domnul Emilian Mirel Burcea, avocat la Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 1 septembrie 2006, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Aşa cum prevede art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a hotărât de asemenea că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta, doamna Gherghina Ranete, este cetăţeană româncă, s-a născut în anul 1949 şi locuieşte la Bucureşti, România.
5. Până în anul 2000 reclamanta a fost agent al poliţiei de frontieră şi a beneficiat de statutul de militar. La cererea sa, la data de 31 martie 2000, a fost trecută în rezervă şi pensionată anticipat.
6. Cu ocazia trecerii sale în rezervă, în temeiul art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 (Legea nr. 138/1999) privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, reclamanta a primit un ajutor egal cu 15 solde brute. Potrivit acestui articol ajutorul nu era impozabil.
7. Mai mult, în temeiul art. 80 din Legea nr. 56 din 4 iunie 1992 (Legea nr. 56/1992) privind frontiera de stat, modificată prin ordonanţa de Guvern nr. 80/1999, reclamanta a primit o gratificare egală cu de douăsprezece ori « solda integrală » din ultima lună de activitate.
8. În ceea ce priveşte compensaţia prevăzută de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 138/1999, în momentul plăţii acestei sume, Ministerul de Interne a scăzut suma corespunzătoare impozitului pe venit, calculat potrivit prevederilor ordonanţei nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit (ordonanţa nr. 73/1999), privând astfel reclamanta de 16.800.000 lei vechi româneşti (ROL).
9. În ceea ce priveşte gratificarea acordată în temeiul Legii nr. 56/1992, Ministerul a calculat-o în funcţie de solda netă, estimând că expresia « soldă integrală » menţionată în legea respectivă se referea la solda netă. În consecinţă, ministerul a scăzut din ajutorul respectiv 13.440.000 ROL, adică suma corespunzătoare impozitului pe venit, calculată potrivit prevederilor ordonanţei nr. 73/1999 citată anterior.
10. Reclamanta a sesizat Tribunalul Bucureşti cu o acţiune împotriva Ministerului de Interne (Ministerul) de rambursare a impozitului reţinut, menţionând că legile nr. 138/1999 şi 56/1992 scuteau de impozit compensaţia şi gratificarea la care avea dreptul. Ministerul a contestat această cerere susţinând că impozitele respective erau conforme ordonanţei nr. 73/1999.
11. Prin hotărârea judecătorească din data de 11 noiembrie 2000 Tribunalul a respins acţiunea.
În ceea ce priveşte compensaţia prevăzută la art. 31 alin. 1 din legea nr. 138/1999, Tribunalul a considerat că în momentul în care reclamanta a ieşit la pensie ordonanţa nr. 73/1999 era în vigoare şi că, prin urmare, plata compensatorie nu era scutită de impozit.
În ceea ce priveşte gratificarea plătită în temeiul Legii nr. 56/1992, Tribunalul a considerat că « solda integrală » menţionată de legea respectivă era în realitate solda lunară netă şi nu solda lunară brută, aşa cum susţinea reclamanta.
12. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care, prin decizia definitivă din data de 25 februarie 2003, a respins recursul reclamantei. Curtea a considerat, în ceea ce priveşte ajutorul, că în temeiul art. 6 f) din ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 şi al principiului general potrivit căruia orice venit era impozabil, pe bună dreptate indemnizaţia încasată de reclamantă a fost supusă impozitării. În ceea ce priveşte gratificarea prevăzută de Legea nr. 56/1992, aceasta a considerat că solda integrală era în realitate solda lunară netă.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
13. Prevederile legale şi jurisprudenţa interne pertinente referitoare la plata compensatorie prevăzută de Legea nr. 138/1999 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar sunt descrise în Hotărârea Driha împotriva României (nr. 29556/02, Hotărârea din 21 februarie 2008, paragrafele 10-17).
14. Art. 80 alin. 3 din Legea nr. 56 din data de 4 iunie 1992 privind frontiera de stat, modificată de Ordonanţa Guvernului nr. 80/1999, prevede următoarele:
« Salariaţii Poliţiei de Frontieră care au devenit în întregime incapabili de muncă în timpul şi în legătură cu serviciul beneficiază, în afara drepturilor ce decurg din pensionare, de o gratificare egală cu de doisprezece ori solda lor integrală din ultima lună de activitate. »
15. Contrar compensaţiei prevăzute de legea nr. 138/1999, ajutorul acordat în temeiul legii privind frontiera de stat nu a făcut obiectul unei jurisprudenţe contradictorii la nivelul Curţii Supreme de Justiţie, marea majoritate a instanţelor naţionale chemate să interpreteze termenii « solda integrala » considerând că era vorba despre solda lunară netă.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
16. Reclamanta se plânge că gratificările încasate în temeiul legilor nr. 138/1999 şi 56/1992 cu ocazia ieşirii sale la pensie au fost de asemenea supuse impozitării, încălcându-se art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
17. Guvernul invocă o excepţie întemeiată pe inaplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, considerând că reclamanta nu are nici un « bun » şi nici o « speranţă legitimă » în privinţa sumelor reţinute cu titlu de impozite.
18. În ceea ce priveşte gratificarea încasată de reclamantă în temeiul legii nr. 56/1992, Curtea constată că impunerea acesteia era prevăzută de lege, aşa cum a fost interpretată în speţă de instanţele naţionale. Contrar plăţii compensatorii reglementată de legea nr. 138/1999, această gratificare nu a suscitat o jurisprudenţă contradictorie la nivelul Curţii Supreme de Justiţie. Considerând marja amplă de apreciere recunoscută statelor, în special când elaborează şi pun în practică politica lor fiscală, Curtea nu consideră că reclamanta poate pretinde să aibă un « bun » în înţelesul Convenţiei privind suma care pretinde că a fost reţinută nelegal în temeiul legii nr. 56/1992.
19. Reiese că această parte a plângerii este incompatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în temeiul art. 35 alin. 3 şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. 4.
20. În ceea ce priveşte partea din plângere întemeiată pe impunerea compensaţiei primită în temeiul legii nr. 138/1999, Curtea constată că excepţia Guvernului este strâns legată de esenţa plângerii, astfel încât trebuie alăturată fondului.
21. De altfel, ea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. O declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
22. Curtea constată că în cauza Driha citată anterior a soluţionat aceleaşi chestiuni ca cele prezentate în prezenta cauză. În această Hotărâre a concluzionat că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, luat separat şi în combinaţie cu art. 14 din Convenţie.
23. Curtea consideră că Guvernul nu a expus nicio faptă şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită. La fel ca în cauza respectivă, ea consideră că art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică în speţă, dat fiind că în baza dispoziţiilor clare ale art. 31 din legea nr. 138/1999, reclamanta era îndreptăţită să se aştepte ca plata compensatorie să fie scutită de impozit, aşa cum de altfel reieşea din jurisprudenţa internă în momentul în care a contestat impunerea în cauză (cauza Driha citată anterior, paragrafele 14-17).
24. Curtea consideră de asemenea că ingerinţa reclamată este în mod manifest nelegală în dreptul intern (Driha citată anterior, paragraful 33) şi, prin urmare, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantei. O asemenea concluzie o scuteşte de constatarea respectării celorlaltor condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 1 menţionat anterior (Driha citată anterior, paragrafele 22-33).
25. Prin urmare, Curtea consideră că trebuie respinsă excepţia de incompatibilitate ratione materiae invocată de Guvern şi concluzionează că în speţă a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 14 din Convenţie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1
26. Reclamanta se plânge de asemenea că, ţinând cont de faptul că alţi militari aflaţi în aceeaşi situaţie ca a sa au beneficiat de o plată compensatorie nesupusă impozitării, ea a suferit o discriminare contrară art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. Curtea consideră că această plângere trebuie examinată din punctul de vedere al art. 14 combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Art. 14 din Convenţie dispune:
« Beneficierea de drepturile şi libertăţile recunoscute în_ Convenţie trebuie să fie asigurată, fără nicio distincţie, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. »
27. Guvernul contestă această afirmaţie menţionând că, în cea mai mare parte a cazurilor similare celui al reclamantei, instanţele interne au reţinut temeinicia impunerii şi că oricum reclamanta nu indică temeiul pretinsei discriminări.
28. Curtea consideră că această plângere este legată de cea examinată mai sus şi trebuie deci declarată admisibilă.
29. Curtea nu are niciun motiv pentru a se îndepărta de concluzia la care a ajuns în cauza Driha (paragrafele 34-39). Ea reaminteşte că în temeiul art. 14 din Convenţie, o discriminare constă în tratarea diferită, fără vreo justificare obiectivă şi rezonabilă, a persoanelor aflate în situaţii similare (Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, nr. 36042/97, paragraful 48, CEDH 2002-IV). De asemenea, lista pe care o prevede art. 14 are caracter exemplificativ şi nu limitativ (a se vedea Engel şi alţii împotriva Olandei, Hotărârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72 şi Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag. 13, paragraful 34).
30. Curtea constată că, spre deosebire de reclamantă, alţi militari trecuţi în rezervă au beneficiat de această compensaţie fără ca aceasta să fie supusă impozitării. Or, Curtea nu găseşte în speţă niciun motiv de natură să justifice o asemenea discriminare.
31. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 14 din Convenţie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra altor pretinse încălcări
32. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamanta se plânge de caracterul pretins inechitabil al procedurii, pe baza jurisprudenţei contradictorii a instanţelor naţionale.
33. Curtea reaminteşte că contenciosul fiscal nu intră în sfera drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, în ciuda efectelor sale patrimoniale asupra situaţiei contribuabililor (Ferrazzini împotriva Italiei [GC], nr. 44759/98, paragrafele 21-30, CEDH 2001-VII).
34. Reiese că această plângere este incompatibilă ratione materiae cu prevederile Convenţiei în temeiul art. 35 alin. 3 şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. 4.
IV. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
35. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
36. Reclamanta solicită, cu titlu de prejudiciu material, 4.658 lei noi româneşti (RON), adică 1.319 euro, reprezentând valoarea reactualizată potrivit ratei inflaţiei a sumei de 16.000.000 lei vechi româneşti (ROL) reţinuţi cu titlu de impozit asupra compensaţiei plătite în baza legii nr. 138/1999, la care se adaugă 3.726 RON (1.055 euro), valoare reactualizată a sumei de 13.440.000 ROL reţinuţi cu titlu de impozit asupra gratificării acordate în temeiul legii nr. 56/1992. Reclamanta solicită de asemenea 4.705 RON (1.332 euro) cu titlu de dobânzi legale pentru sumele menţionate anterior, precum şi 5.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
37. Guvernul contestă aceste pretenţii.
38. Curtea subliniază că nu a concluzionat că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 luat separat şi combinat cu art. 14 din Convenţie decât în ceea ce priveşte impunerea compensaţiei plătite în temeiul legii nr. 138/1999. Statuând în echitate aşa cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea consideră că trebuie să aloce reclamantei 1.000 euro cu titlu de prejudiciu material.
39. De altfel, Curtea consideră că evenimentele în cauză au reprezentat pentru reclamantă o stare de incertitudine şi suferinţe pe care nu le poate repara simpla constatare a încălcării. Ea consideră că suma de 1.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului său moral.
B. Costuri şi cheltuieli
40. Reclamanta nu cere rambursarea costurilor şi cheltuielilor.
C. Majorări de întârziere
41. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. alătură fondului excepţia preliminară a Guvernului referitoare la inaplicabilitatea ratione materiae a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la impunerea plăţii compensatorii încasată de reclamantă în temeiul legii nr. 138/1999 şi o respinge ;
2. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în partea sa privind impunerea plăţii compensatorii încasată de reclamantă în temeiul legii nr. 138/1999, luat separat şi combinat cu art. 14 din Convenţie şi inadmisibilă pentru rest ;
3. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ;
4. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 14 din Convenţie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 ;
5. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, sumele următoare care vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii:
i) 1.000 euro (una mie euro) la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material ;
ii) 1.000 euro (una mie euro) la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral ;
b) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
6. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 13 noiembrie 2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
| ← Valer Pop contra României - Rambursare suma retinuta gresit cu... | Ioana Petrescu contra României - Confiscare imobil in temeiul... → |
|---|
