Petrescu contra Romaniei - Categorie sociala ale carei bunuri erau exceptate de la nationalizare
| Comentarii |
|
SECŢIUNEA A III -a
CAUZA PETRESCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Plângerea nr. 73969/01)
HOTĂRÂRE
STRASBURG
15 martie 2007
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile definite la articolele 44 § 2 din Convenţie. I se pot aduce doar modificări de formă.
În cauza Petrescu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia III), constituită în Camera formată din următorii judecători:
Domnii J. HEDIGAN, preşedinte,
C. BÎRSAN,
Doamna A. GYULUMYAN,
Domnii E. MYJER,
DAVID THÓR BJÖRGVINSSON,
Doamnele I. ZIEMELE,
I. BERRO-LEFÈVRE, judecător,
şi Domnul S. QUESADA, grefier al secţiei,
după ce a deliberat în Camera de Consiliu în data de 20 februarie 2007,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află plângerea (no 73969/01) formulată împotriva României de către domnul Radu Petrescu, cetăţean al acestui Stat (« reclamantul »), care a sesizat Curtea la data de 21 noiembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
Reclamantul a decedat la 27 iulie 2002. La 7 septembrie 2004, fiul său şi unicul său moştenitor, Dl. Dan Costin Petrescu şi-a exprimat dorinţa de a continua acţiunea în faţa Curţii.
2. Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre îl va numi în continuare pe domnul Radu Petrescu « reclamant », deşi această calitate trebuie să fie atribuită astăzi domnului Dan Costin Petrescu (v., mutatis mutandis, Cauza Dalban împotriva României [GC], nr. 28114/95, § 1, CEDH 1999 VI).
3. Guvernul român (« Guvernul ») a fost reprezentat de reprezentanta sa, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Beatrice Rămăşcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
4. Reclamantul pretindea în special că vânzarea apartamentului său unor terţi, care a fost validată de Curtea de Apel din Bucureşti fără să obţină nici o compensaţie, a încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1.
5. La 9 iunie 2004, Curtea (secţia a II-a) a decis să comunice cererea Guvernului. Prevalându-se de articolul 29 § 3, ea a decis să se examineze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
6. Atât reclamantul cât şi Guvernul au depus observaţii scrise pe fondul cauzei (articolul 59 § 1 din regulament).
7. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat structura secţiilor sale (articolul 25 § 1 din regulament). Prezenta cerere a fost repartizată secţiei a III-a astfel remaniată (articolul 52 § 1). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (articolul 27 § 1 din Convenţie) a fost constituită conform articolului 26 § 1 din regulament.
IN FAPT
I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI
8. Reclamantul s-a născut în 1915 şi locuieşte la Bucureşti. În 1950, în temeiul decretului de naţionalizare nr. 92/1950, Statul a intrat în posesia bunului imobiliar format dintr-un imobil şi terenul aferent, situat la Bucureşti în Str. Nicolae Golescu nr. 17, care îi aparţinea reclamantului.
9. În 1997, reclamantul, susţinând că în conformitate cu decretul nr. 92/1950, bunurile care aparţineau anumitor categorii sociale erau exceptate de la naţionalizare şi că el făcea parte din aceste categorii, a introdus în faţa judecătoriei din Bucureşti o acţiune în revendicare imobiliară împotriva Consiliului local din Bucureşti.
10. Prin hotărârea definitivă din 17 octombrie 1997, tribunalul a admis acţiunea pe motiv că Statul a intrat în posesia unui imobil fără titlu valabil şi, în consecinţă, a condamnat partea pârâtă să-i restituie bunul.
11. Prin contractul încheiat la 15 ianuarie 1998, în temeiul legii nr. 112/1995, primăria din Bucureşti şi întreprinderea care administra bunurile imobiliare de Stat, au vândut soţilor T., apartamentul nr. 7 din imobilul cu terenul aferent, aceştia fiind chiriaşi în apartament.
12. La 19 ianuarie 1998, primăria din Bucureşti a dispus restituirea bunului. Prin procesul-verbal datat 17 februarie 1998, reclamantul a fost pus în posesia imobilului şi a terenului aferent, cu excepţia apartamentului 7 şi a terenului aferent.
13. Prin acţiunea introdusă la 2 iunie 1998 împotriva terţilor cumpărători şi a Consiliului general din Bucureşti, reclamantul a solicitat judecătoriei din Bucureşti să constate nulitatea contractului de vânzare, deoarece, încheiat prin fraudarea legii nr. 112/1995 deoarece a fost încheiat după hotărârea judecătoriei din Bucureşti din 17 octombrie 1997.
14. Reclamantul a mai solicitat anularea contractului pe motiv că este ilicit, având în vedere reaua credinţă a părţilor contractante.
15. Considerând că terţii au încheiat contractul respectând prevederile legii nr. 112/1995 şi că ei au fost de bună credinţă, reclamantul nedemonstrând că ei cunoşteau existenţa acţiunii în revendicare, tribunalul, prin hotărârea din 13 octombrie 1999, a respins acţiunea.
16. La apelul şi recursul reclamantului, prin două hotărâri din 10 martie şi 9 iunie 2000, tribunalul din Bucureşti şi curtea de apel din Bucureşti au confirmat temeinicia acestei hotărâri.
17. Prin tranzacţia din 12 septembrie 2002, domnul Dan Costin Petrescu, moştenitorul reclamantului, a plătit soţilor T. Suma de 8 700 dolari americani şi a intrat în posesia apartamentului în litigiu.
II. DREPTUL ŞI PORACTICA INTERNE PERTINENTE
18. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internă pertinente sunt descrise în hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, §§ 19 26, 21 iulie 2005), Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, §§ 38 53, 1 decembrie 2005) şi Porteanu împotriva României (nr. 4596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006).
DE DREPT
I. SUR LA VIOLATION DE LARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
19. Reclamantul se plânge de lipsa de imparţialitate a tribunalelor interne, deoarece acestea i-ar fi favorizat pe chiriaşii care ocupau apartamentul în litigiu, pe toată perioada de derulare a procedurii interpretând în mod eronat dispoziţiile legii nr. 112/95. El invocă articolul 6 § 1 din Convenţie, al cărui parte aplicabilă are următorul conţinut:
« Orice persoană are dreptul ca acţiunea sa să fie audiată_ de un tribunal_ , care va decide_ asupra contestaţiilor referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil_ »
Asupra admisibilităţii
20. Curtea aminteşte că judecătorii nu trebuie să manifeste parţialitate sau prejudecăţi personale şi că, în acelaşi timp tribunalul trebuie să ofere suficiente garanţii pentru a exclude în acest sens orice dubiu legitim (Cauza Pullar împotriva Regatului-Unit, hotărârea din 10 iunie 1996, Culegerea de hotărâri şi decizii 1996-III, § 30).
21. În speţă, Curtea constată că reclamantul a beneficiat de o procedură în contradictoriu. El a putut să prezinte, în diverse etape ale acesteia, argumentele pe care le considera pertinente pentru apărarea intereselor sale şi deciziile de respingere a acţiunii sale au fost amplu motivate, atât la instanţa de fond cât şi în apel şi în recurs.
22. În consecinţă, chiar dacă s-ar presupune că această respingere a fost rezultatul unei erori în materie de bună credinţă a părţilor, Curtea consideră că procedura litigioasă, în ansamblul său, a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie. Curtea nu constată nici un element subiectiv sau obiectiv de natură a arunca un dubiu asupra imparţialităţii judecătorilor (v., mutatis mutandis, Cauza Danulescu împotriva României, nr. 70890/01, § 21, 12 octombrie 2006).
23. Rezultă că această parte a cererii este în mod evident nefondată şi trebuie să fie respinsă, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
II. ÎN LEGĂTURĂ CU PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL Nr. 1
24. Reclamantul pretinde că vânzarea apartamentului chiriaşilor, validată de instanţele interne, a încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1, care are următorul conţinut:
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru motive de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale de drept internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuiţii sau amenzi. »
A. Asupra admisibilităţii
Curtea constată că această plângere nu este în mod evident nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. Ea observă de altfel că aceasta nu loveşte de nici un motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
25. Guvernul consideră că acţiunea în anularea contractului de vânzare nu a avut nici o incidenţă asupra dreptului de proprietate al reclamantului, deoarece nici titlul său de proprietate şi nici şansele sale de a obţine posesia bunului nu au fost afectate. În opinia Guvernului, constatarea bunei credinţe a cumpărătorului nu echivalează cu nici o negare a titlului de proprietate al reclamantului, şi nici unei confirmări a titlului cumpărătorului. Astfel, procedura litigioasă nu a adus atingere dreptului de proprietate al reclamantului. Buna credinţă a cumpărătorului ca şi valabilitatea titlului său de proprietate au fost recunoscute definitiv de tribunalele interne. Chiar dacă deciziile litigioase au constituit o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului, aceasta era prevăzută de lege şi urmărea un scop legitim. În plus, tribunalele interne ar fi respectat dispoziţiile de drept intern, în speţă, legea nr. 10/2001.
26. Domnul Dan Costin Petrescu contestă această teză. În opinia sa, tribunalele interne au recunoscut dreptul de proprietate al tatălui său ca şi pe acela al terţului cumpărător asupra aceluiaşi bun, situaţie care face imposibilă exercitarea drepturilor sale în calitate de proprietar al bunului.
27. Curtea aminteşte că în cauza Păduraru împotriva României, referitoare la vânzarea unui apartament naţionalizat de Stat neluând în considerare existenţa unei hotărâri definitive care obliga restituirea apartamentului reclamantului, Curtea a constatat că acesta din urmă avea un bun, în sensul Convenţiei (§§ 64 şi 65), că vânzarea apartamentului de către Stat a constituit o ingerinţă în dreptul celui interesat în respectarea bunurilor sale (§§ 66-71) şi că această vânzare nu era prevăzută de lege (§§ 72-80).
28. Curtea a examinat circumstanţele speţei şi consideră că Guvernul nu a prezentat nici un fapt şi nici un argument convingător care să poată duce la o concluzie diferită în cazul de faţă. În speţă, Curtea nu consideră că există motive de a se depărta de jurisprudenţa menţionată mai sus, situaţia de fapt fiind identică.
29. Pe cale de consecinţă, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie.
III. ÎN LEGĂTURĂ CU APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
30. În conformitate cu articolul 41 din Convenţie,
« În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii vătămate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. »
A. Daune
31. Declarând că a intrat în posesia apartamentului în litigiu ca urmare a tranzacţiei din 12 septembrie 2002, domnul Dan Costin Petrescu pretinde valoarea chiriilor neîncasate între 1998 şi 2002, pe care le cifrează la 51 333 euro (EUR). El mai solicită 80 000 EUR cu titlu de daune morale pentru « traumatismele psihice » suportate de el şi de tatăl său în cursul procedurilor.
32. Guvernul contestă cererea referitoare la acordarea unei sume pentru lipsa de folosinţă, dar, având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, nu se opune acordării unei sume în echitate pentru privarea de proprietate. Cu toate acestea, el contestă suma pretinsă, pe care o consideră exagerată.
33. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că, o constatare a încălcării ar putea constitui, prin ea-însăşi, o satisfacţie echitabilă suficientă. În orice caz, el consideră că suma pretinsă este prea mare.
34. Curtea aminteşte că o hotărâre în constatarea unei încălcări aduce pentru Statul pârât obligaţia juridică conform Convenţiei de a stabili un termen acestei încălcări şi de a-i înlătura consecinţele. Dacă dreptul intern nu permite înlăturarea decât incompletă a consecinţelor acestei încălcări, articolul 41 din Convenţie conferă Curţii puterea de a acorda o reparaţie părţii vătămate prin acţiunea sau inacţiunea în legătură cu care a fost constatată o încălcare a Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumită latitudine ; adjectivul « echitabil » şi sintagma « dacă este cazul » stau mărturie.
35. Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când statuează în materie, figurează daunele materiale, adică, pierderile suportate efectiv ca o consecinţă directă a pretinsei încălcări, şi daunele morale, adică, repararea stării de nelinişte, neplăceri şi incertitudini care rezultă din această încălcare, ca şi alte daune non-materiale (v., printre altele, Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004).
36. În speţă, Curtea consideră că reclamantul şi ulterior domnul Dan Costin Petrescu care au fost privaţi de posesia apartamentului lor între 17 octombrie 1997 şi 12 septembrie 2002, au suportat în mod incontestabil o daună materială în legătură directă cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 constatată.
În consecinţă, statuând în echitate, aşa cum solicită articolul 41 din Convenţie, Curtea consideră că este cazul să i se atribuie domnului Dan Costin Petrescu 15 000 EUR cu acest titlu.
37. În afară de aceasta, Curtea consideră că evenimentele în cauză au adus atingeri grave dreptului reclamantului şi al domnului Dan Costin Petrescu la respectarea bunului lor, pentru care suma de 2 000 EUR reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suportat.
B. Cheltuieli de judecată
38. Domnul Dan Costin Petrescu nu a prezentat o cerere cu titlul de onorarii şi cheltuieli. Nu este cazul deci să se aloce o sumă în acest sens.
C. Dobânzi moratorii
39. Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii de întârziere acordată la împrumut de Banca centrală europeană majorată cu trei procente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA,
1. Declară admisibilă cererea în ceea ce priveşte capătul de cerere conform articolului 1 din Protocolul nr. 1, şi inadmisibilă pentru rest;
2. Hotărăşte că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1;
3. Hotărăşte
a) că Statul pârât trebuie să-i plătească domnului Dan Costin Petrescu, în termen de trei luni începând de la data la care prezenta hotărâre va fi devenit definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenţie, 15 000 EUR (cincisprezece mii de euro) daune materiale şi 2 000 EUR (două mii de euro) prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlul de impozit la sumele sus-menţionate, care vor fi plătite în lei româneşti la cursul de schimb aplicabil la data plăţii;
b) că începând de la data expirării numitului termen şi până la plată, aceste sume vor fi majorate cu dobânda simplă cu rata egală celei practicate la împrumut de Banca centrală europeană aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei procente;
4. Respinge cererea de satisfacţie echitabilă privind celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 15 martie 2007 conform articolului 77 §§ 2 şi 3 din regulamentul Curţii.
Santiago QUESADA John HEDIGAN
Grefier Preşedinte
| ← Dragotoniu si Militaru-Pidhorni contra Romaniei - Angajat banca... | Nerumberg contra Romaniei - Donatie catre stat Anulare Punere in... → |
|---|
