Rotaru contra Romaniei

Hotărâri CEDO

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

HOTĂRÂREA CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

în cauza Rotaru împotriva României*)

În cauza Rotaru împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită în Marea Cameră formată din următorii judecători:

domnul L. Wildhaber, presedinte;

doamna E. Palm;

domnii A. Pastor Ridruejo;

G. Bonello;

J. Makarczyk;

R. Turmen;

J.-P. Costa;

doamna F. Tulkens;

doamna V. Straznicka;

domnii P. Lorenzen;

M. Fischbach;

V. Butkevych;

J. Casadevall;

A.B. Baka; R. Maruste;

doamna S. Botoucharova;

doamna R. Weber, judecător ad-hoc;

si domnul M. De Salvia, grefier,

deliberând în Camera de Consiliu, la 19 ianuarie si la 29 martie 2000, pronuntă următoarea hotărâre, adoptată la data de 29 martie 2000:

PROCEDURA

1. Curtea a fost sesizată, conform dispozitiilor aplicabile anterior intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale (conventia)¹⁾, de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) si de către un cetătean român, domnul Aurel Rotaru (reclamantul, la 3 iunie si, respectiv, la 29 iunie 1999 (art. 5 alin. 4 din Protocolul nr. 11 si fostele articole 47 si 48 din conventie).

2. La originea cauzei s-a aflat plângerea (nr. 28.341/95) îndreptată împotriva României, Comisia fiind sesizată la 22 februarie 1995 în temeiul fostului articol 25 din conventie.

Reclamantul a invocat încălcarea dreptului la respectarea vietii private, datorată faptului că Serviciul Român de Informatii detine si foloseste un fisier continând date personale. A mai invocat si o încălcare a dreptului de acces la instantă si a dreptului de a beneficia de un remediu în fata unei instante nationale, competentă să se pronunte asupra cererii de modificare sau de distrugere a fisierului.

La data de 21 octombrie 1996 Comisia a declarat cererea admisibilă. Prin raportul din 1 martie 1999 (fostul articol 31 din conventie) a constatat că a existat o încălcare a art. 8 si 13 din conventie.¹⁾

3. În procedura desfăsurată la Curte reclamantul a fost reprezentat de domnul I. Olteanu, avocat în cadrul Baroului Bucuresti (România) si de fiul său, domnul F. Rotaru. Guvernul a fost reprezentat de doamna R. Rizoiu, agent.

4. La data de 7 iulie 1999 Marea Cameră a hotărât că această cauză ar trebui examinată chiar de către Marea Cameră (art. 100 alin. 1 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii). În locul domnului Bârsan, judecător ales din partea României si care a luat parte la examinarea cauzei în cadrul Comisiei (art. 28), Guvernul a desemnat-o în calitate de judecător ad-hoc pe doamna R. Weber (art. 27 alin. 2 din conventie si art. 29 alin. 1 din regulament).

5. Atât reclamantul, cât si Guvernul au depus câte un memoriu.

6. Audierea publică a avut loc la data de 19 ianuarie 2000, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg.

Au participat:

- din partea Guvernului:

· doamna R. Rizoiu, agent;

· domnul M. Selegean, consilier juridic în Ministerul Justitiei;

· dornnul T. Corlătean, atasat pe lângă Reprezentanta Permanentă a României la Consiliul Europei, consilieri;

- din partea reclamantului:

· domnut I. Olteanu, avocat,

· domnul F. Rotaru, reprezentant si fiu al reclamantului. Curtea a luat act de concluziile verbale prezentate de doamna Rizoiu, domnul Selegean, domnul Olteanu si de domnul F. Rotaru.

ÎN FAPT

I. Circumstantele cauzei

1. Condamnarea reclamantului din 1948

7. Reclamantul s-a născut în anul 1921 si a fost jurist de profesie. În prezent este pensionar si, locuieste la Bârlad.

8. În anul 1946, după instaurarea regimului comunist, reclamantului, pe atunci student, i s-a refuzat de către prefectul judetului Vaslui publicarea a două brosuri, "Suflet de student" si "Proteste", cu motivarea că aveau un caracter antiguvernamental.

9. Nemultumit de acest refuz reclamantul a adresat prefectului două scrisori în care protesta împotriva faptului că noul regim popular a suprimat libertatea de exprimare. În urma acestor scrisori, la data de 7 iulie 1948 reclamantul a fost arestat. La data de 20 septembrie 1948 Tribunalul Popular din Vaslui l-a condamnat la un an închisoare pentru săvârsirea infractiunii de ultraj.

2. Procedura declansată conform Decretului-lege nr. 118/1990

10. După răsturnarea regimului comunist în anul 1989 noua putere a adoptat Decretul-lege nr. 118/1990, care acorda unele drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist si care nu au avut activitate fascistă (alin. 30 de mai jos).

Nota grefei:

1) Protocolul nr. 11 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998.

11. În temeiul acestui decret-lege, la data de 30 iulie 1990 reclamantul a sesizat Judecătoria Bârlad cu o cerere prin care chema în judecată Ministerul de Interne si Ministerul Apărării Nationale, precum si Directia muncii din judetul Vaslui, solicitând ca perioada în care s-a aflat în executarea pedepsei dispuse prin hotărârea penală din anul 1948 să fie luată în considerare la calcularea anilor de vechime în muncă. A cerut, de asemenea, restituirea drepturilor bănesti corespunzătoare.

12. Judecătoria Bârlad a pronuntat o sentintă la data de 11 ianuarie 1993. Având în vedere, printre altele, declaratiile martorilor propusi de reclamant, P.P. si G.D., sentinta de condamnare din anul 1948 si adeverintele de la Universitatea din Iasi, instanta a constatat că în perioada 1946-1949 reclamantul fusese persecutat din motive politice. Prin urmare, a admis cererea reclamantului si a acordat drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

13. În sustinerea apărării sale Ministerul de Interne a prezentat instantei o scrisoare din 19 decembrie 1990, primită de la Serviciul Român de Informatii (S.R.I.). Această scrisoare avea următorul cuprins:

"La adresa dumneavoastră nr. 99. 110 din 11 decembrie 1990, privind pe numitul Rotaru Aurel, din Bârlad, vă facem cunoscut că în urma verificărilor efectuate au rezultat următoarele:

- sus-numitul, pe perioada efectuării studiilor la «Facultatea de Stiinte» din Iasi a activat ca membru legionar în Asociatia Studentilor Crestini;

- în anul 1946 a înaintat Cenzurii orasului Vaslui două brosuri intitulate «Suflet de student» si «Proteste», solicitând publicarea lor, dar nu a obtinut acest lucru, deoarece aveau continut antiguvernamental,

- dintr-o declaratie dată în anul 1948 rezultă că a făcut parte din organizatia P. N. T. - tineret;

- sus-numitul nu are fond penal si nu a fost arestat în perioada mentionată de el;

- între anii 1946- 1948, datorită conceptiilor sale a fost chemat de mai multe ori de către organele de sigurantă si audiat în legătură cu atitudinea sa._ ."

3. Procedura declansatã împotriva S.R.I.

14. Reclamantul a chemat în judecată S.R.I., arătând că nu a fost niciodată membru al miscării Legionare române, că nu a fost nici student la Facultatea de Stiinte, ci la Facultatea de Drept din Iasi si că si alte informatii furnizate de S.R.I. în scrisoarea din 19 decembrie 1990 erau false si defăimătoare.

Cererea a fost întemeiată pe dispozitiile Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuală; reclamantul solicitând obligarea S.R.I. de a plăti unele despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Fără a invoca un anume text de lege, el a cerut, de asemenea, ca S.R.I. să fie obligat să modifice sau să distrugă fisierul continând informatiile cu privire la presupusul său trecut legionar.

15. Prin sentinta pronuritată la 6 ianuarie 1993 Judecătoria Bucuresti a respins cererea, invocând dispozitiile legale în mâteria răspunderii civile delictuale.

16. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs.

17. La data de 18 ianuarie 1994 Tribunalul Municipiului Bucuresti a constatat că informatia privind trecutul legionar al reclamantului era falsă. Cu toate acestea, a respins recursul declarat, arătând că nu există o culpă a S.R.I. din moment ce acesta nu era decât depozitarul datelor contestate, iar în lipsa culpei, nu se poate vorbi de o răspundere civilă delictuală.

Instanta a constatat că informatiile au fost culese de fostele servicii de sigurantă ale statului. În anul 1949, în urma desfiintării acestor servicii arhivele au fost transmise Securltătii, iar în anul 1990 S.R.I. a preluat arhivele fostei Securităti.

18. La data de 15 decembrie 1994 Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul reclamantului declarat împotriva deciziei Tribunalului Municipiului Bucuresti din 18 ianuarie 1994, cu următoarea motivare:

"(...) Curtea constată că recursul nu este fondat. În virtutea competentei legale pe care o are Serviciul Român de lnformatii de depozitare a arhivelor fostelor organe de sigurantă, prin adresa nr. 705.567/1990 a comunicat Ministerului de Interne împrejurări ce vizează activitatea personală a recurentului în timpul efectuării studiilor universitare, asa cum sunt reflectate în documentelor relatate în acea perioadă de către organele de sigurantă. Rezultă deci că instantele judecătoresti nu au competenta să anuleze sau să modifice continutul adresei redactate de S. R. L., care este numai depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de sigurantă ale statului. Respingându-i actiunea, instantele judecătoresti nu au încălcat dispozitiile art. 21 din Constitutie si nici dispozitiile art. 3 din Codul civil, ci au judecat pricina potrivit competentei prevăzute de Codul de procedură civilă."

4. Cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea judecătorilor de a plăti daunele morale

19. La data de 13 iunie 1995 reclamantul a introdus o cerere prin care solicita obligarea la despăgubiri a tuturor judecătorilor care i-au respins cererea prin care solicita anularea sau distrugerea fisierului. A invocat dispozitiile art. 3 din Codul civil cu privire la denegarea de dreptate si dispozitiile art. 6 din conventie. Reclamantul a afirmat că atât Tribunalul Judetean Vaslui, cât si Curtea de Apel au refuzat să îi înregistreze cererea.

Cu privire la acest aspect, la data de 5 august 1998 reclamantul a sesizat Comisia cu o nouă cerere, înregistrată sub numărul 46.597/1998 si aflată în prezent pe rolul Curtii.

5. Cererea de revizuire

20. În luna iunie 1997 ministrul justitiei a comunicat directorului S.R.I. că plângerea reclamantului a fost declarată admisibilă de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului. În consecintă, ministrul justitiei a solicitat directorului S.R.I. să verifice încă o dată dacă reclamantul apartinuse miscării legionare si, dacă această informatie se va dovedi falsă, să înstiinteze reclamantul despre acest fapt, pentru ca acesta să-i poată folosi ulterior într-o eventuală cerere de revizuire.

21. La data de 6 iulie 1997 directorul S.R.I. l-a informat pe ministrul justitiei că datele privind trecutul legionar al reclamantului, mentionate în scrisoarea din 19 decembrie 1990, au fost obtinute în urma studierii arhivelor S.R.I.

A fost găsit astfel un tabel întocmit de Biroul Sigurantei din Iasi, în care la numărul 165 era mentionat un anume Aurel Rotaru, "element de masă, membru al Asociatiei Studentilor Crestini”. Directorul S.R.I. a arătat că tabelul purta data de 15 februarie 1937 si a apreciat că, deoarece la acea dată domnul Rotaru, "în vârstă de aproximativ 16 ani, nu putea fi student la Facultatea de Stiinte din lasi, credem că ne aflăm în prezenta unei regretabile erori care a făcut să considerăm că domnul Rotaru Aurel din Bârlad este aceeasi persoană cu cea înscrisă în tabelul respectiv ca membru legionar. De altfel, din verificările amănuntite efectuate de către institutia noastră pe raza judetelor Iasi si Vaslui nu au apărut date care să confirme identitatea între cele două nume_ ."

22. O copie de pe această scrisoare a fost trimisă reclamantului care la data de 25 iulie 1997 a solicitat Curtii de Apel Bucuresti revizuirea hotărârii pronuntate la 15 decembrie 1994. În cererea de revizuire acesta a solicitat anularea documentelor defăimătoare, un leu cu titlu de despăgubiri morale, precum si rambursarea, la valoarea actuală, a tuturor taxelor si cheltuielilor suportate de la începutul procedurii.

23. S.R.I. a solicitat respingerea cererii de revizuire, apreciind că, fată de scrisoarea directorului S.R.I. din 6 iulie 1997, cererea a rămas fără obiect.

24. Printr-o hotărâre definitivă din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucuresti a anulat hotărârea din 15 decembrie 1994 si a admis cererea reclamantului, cu următoarea motivare:

"Din adresa nr. 4. 173 din 5 iulie 1997, eliberată de Serviciul Român de Informatii_ , rezultă că în fondul de arhivă nr. 53. 172, volum 796 la fila 243, se găseste un tabel cu membrii legionari care nu îsi au domiciliul stabil în Iasi, unde la pozitia 165 apare «Rotaru Aurel - Student stiinte, membru al Asociatiei Studentilor Crestini, legionar, element de masă”. Întrucât la data întocmirii tabelului respectiv - 15.02. 1937 revizuentul avea vârsta de aproape 16 ani, nu a urmat cursurile Facultătii de Stiinte din Iasi, iar din verificările efectuate ulterior în evidentele cu membrii legionari nu apar numele si prenumele revizuentului ca fiind cu domiciliul la Bârlad si cu datele personale ale acestuia, Serviciul Român de Informatii consideră că se află în fata unei regretabile confuzii de nume, iar persoana inclusă în tabel nu este revizuentul-reclamant.

Văzând continutul ultimei adrese, în baza art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, se constată că acest înscris îndeplineste conditiunile legale de act nou, determinant în cauză prin caracterul său hotărâtor în a schimba total situatia de fapt retinută anterior, înscris care cuprinde date ce nu au putut fi înfătisate în fazele procesuale precedente dintr-o împrejurare mai presus de vointa reclamantului-revizuent.

Sub aspectul analizat, sunt fără de relevantă în cauză datele la care s-au înfiintat organele de securitate ale sfatului, ori din ce structură făceau parte fostele organe de sigurantă, după cum în spetă nu are relevantă aspectul - de altfel real că Serviciul Român de Informatii este doar un depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de sigurantă. Important în cauză este numai că adresa nr. 705.567 din 19 decembrie 1990 «S.R.I. - U.M. nr. 05007Bucuresti» cuprinde mentiuni ce nu se referă la persoana reclamantului-revizuent, datele din această adresă devenind astfel neadevărate cu privire la persoana acestuia si care, dacă ar fi mentinute, i-ar aduce grave prejudicii demnitătii si onoarei sale.

Fată de cele ce precedă si în temeiul textu/ui de lege citat, cererea de revizuire promovată de reclamant se apreciază ca fondată si va fi admisă, urmând a fi retractate hotărârile pronuntate anterior în cauză, si, pe cale de consecintă, actiunea reclamantului-revizuent va fi admisă asa cum a fost formulată. "

25. Curtea nu s-a pronuntat asupra capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri si nici cu privire la cheltuielile de judecată.

II. Dreptul intern aplicabil

A. Constitutia

26. Dispozitiile aplicabile din Constitutie sunt următoarele:

ARTICOLUL 20

"(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale. "

ARTICOLUL 21

"(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept "

B. Codul civil

27. Dispozitiile aplicabile din Codul civil sunt următoarele:

ARTICOLUL 3

"Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate. "

ARTICOLUL 998

"Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui gresealã s-a ocazionat, a-l repara. "

ARTICOLUL 999

"Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. "

C. Codul de procedură civilă

28. Dispozitiile aplicabile din codul de procedură civilă sunt:

ARTICOLUL 322 (alin. 5)

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive_ se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfătisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa părtilor_ . "

D. Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice si juridice

29. Dispozitiile aplicabile ale Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice si juridice sunt:

ARTICOLUL 54

"1) Persoana care a suferit o atingere în dreptul său_ la onoare, la reputatie_ sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instantei judecătoresti încetarea săvârsirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus mentionate.

2) Totodată, cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instantei să oblige pe autorul faptei săvârsite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instantă, spre a ajunge la restabilirea dreptului atins. "

ARTICOLUL 55

"Dacă autorul faptei săvârsite fără drept nu îndeplineste, în termenul stabilit prin hotărâre, faptele destinate să restabilească dreptul atins, instanta judecătorească va putea să-l oblige la plata, în folosul statului, a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere, socotită de la data expirării termenului de mai sus.

E. Decretul-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura pnstaurată cu începere de la 6 martie 1945

30. Ca acea dată dispozitiile aplicabile din Decretul-lege nr. 118/1990 prevedeau:

ARTICOLUL 1

"(i) Constituie vechime în muncă si se ia în considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acordă, în functie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoresti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infractiuni politice;

ARTICOLUL 5

"Pentru stabilirea situatiilor prevăzute la art 1 se înfiintează în fiecare judet_ câte o comisie alcătuită din presedinte si cel mult sase membri.

Presedintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanti ai directiilor de muncă si ocrotiri sociale si cel mult 4 reprezentanti ai Asociatilor fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii.

ARTICOLUL 6

"Dovedirea situatiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente,_ prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

ARTICOLUL 11

"Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infractiuni contra umanitătii sau celor care s-a dovedit că au desfăsurat o activitate fascistă în cadrul unei organizatii sau miscări de acest fel, pe baza procedurii prevăzute la art 5 si 6. "

F. Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 cu privire la organizarea si functionarea Serviciului Român de Informatii

31. Dispozitiile aplicabile ale Legii nr. 14 din 24 februarie 1992, cu privire la organizarea si functionarea Serviciului Român de Informatii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, sunt redactate după cum urmează:

ARTICOLUL 2

"Serviciul Român de Informatii organizează si execută activităti pentru culegerea, verificarea si valorificarea informatiilor necesare cunoasterii, prevenirii si contracarării oricăror actiuni care constituie, potrivit legii, amenintări la adresa sigurantei nationale a României."

ARTICOLUL 8

"Serviciul Român de Informatii este autorizat să detină si să folosească mijloace adecvate pentru obtinerea, verificarea, prelucrarea si stocarea informatiilor privitoare la siguranta natională, în conditiile legii. "

ARTICOLUL 45

"Documentele interne de orice fel ale Serviciului Român de lnformatii au caracter de secret de stat, se păstrează în arhiva sa proprie si nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în conditiile legii.

Documentele, datele si informatiile Serviciului Român de Informatii pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.

Serviciul Român de Informatii preia spre conservare si folosintă fondurile de arhivă ce privesc siguranta natională ale fostelor organe de informatii cu competentă pe teritoriul României.

Fondurile de arhivă ale fostului Departament al Securitătii Statului, ce privesc siguranta natională, nu pot deveni publice decât după trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea prezentei legi. "

G. Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999 cu privire la accesul cetătenilor la propriul dosar detinut de Securitate si deconspirarea securitătii ca politie politică

32. Dispozitiile aplicabile ale Legii nr. 187 din 20 octombrie 1999, intrată în vigoare la data de 9 decembrie 1999, sunt următoarele:

ARTICOLUL 1

"(1) Orice cetătean român sau cetătean străin care după 1945 a avut cetătenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securitătii_ . Acest drept se exercită la cerere si constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului si de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.

(2) Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securitătii statului, are dreptul, la cerere, să afle identitatea agentilor de securitate si a colaboratorilor, care au contribuit cu informatii la completarea acestui dosar.

(3) De drepturile prevăzute de alin. (1) si (2) beneficiază sotul supravietuitor si rudele până la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, în afară de cazul în care aceasta a dispus altfel. "

ARTICOLUL 2

"Pentru a asigura dreptul de acces la informatiile de interes public, orice cetătean român_ , precum si presa scrisă si audiovizuală, partidele politice_ au dreptul de a fi informate_ în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitătii_ a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnităti sau functii:

Presedintele României;

b) deputat sau senator_ . "

ARTICOLUL 7

"(1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se înfiintează Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitătii_ cu sediul în municipiul Bucuresti, denumit în continuare Consiliu.

(2) Consiliul este un organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului_ . "

ARTICOLUL 8

"(1) Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri.

(2) Membrii Colegiului Consiliului sunt numiti de Parlament, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuratiei politice a celor două Camere_ pentru un mandat de 6 ani. Mandatul poate fi reînnoit o singură dată. "

ARTICOLUL 13

"(1) Persoanele îndreptătite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) în conditiile prezentei legi, următoarele:

a) consultarea dosarelor_ întocmite până la data de 22 decembrie 1989 de organele de securitate;

b) eliberarea unor copii de pe_ aceste dosare_ ;

c) eliberarea unor adeverinte privind apartenenta sau neapartenenta, colaborarea sau necolaborarea cu organele de securitate;_ . "

ARTICOLUL 14

"(1) Continutul adeverintelor eliberate potrivit art 13 alin. (1) lit. c) poate fi contestat la Colegiul Consiliului_ . "

ARTICOLUL 15

"(1) Dreptul de acces la informatiile de interes public (…) se exercită de către persoana fizică sau persoana juridică îndreptătită printr-o cerere adresată Consiliului.

(4) Pe baza cererilor primite potrivit alin. (i) Consiliul verifică probele detinute, indiferent de forma lor, si înstiintează de îndată persoana_ . "

ARTICOLUL 16

"(1) Împotriva comunicării eliberate potrivit art. 15 alin. (4) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestatie_ . Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată_ la Curtea de Apel_ . "

ÎN DREPT

I. Exceptii preliminare ridicate de Guvern

A. Cu privire la calitatea de victimă

33. În primul rând, mentinându-si pozitia exprimată în fata Comisiei, Guvernul a arătat că reclamantul nu se mai poate pretinde "victimă" a unei încălcări a conventiei în sensul art. 34. A subliniat că reclamantul a obtinut câstig de cauză în fata Curtii de Apel Bucuresti care, prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997, a declarat nule mentiunile incluse în scrisoarea Serviciului Român de Informatii (S.R.I.) din 19 decembrie 1990. Or, în opinia Guvernului, singura încălcare a drepturilor reclamantului a provenit din această scrisoare.

În orice caz, a sustinut Guvernul, reclamantul dispune în prezent de procedura deschisă de Legea nr. 187 din 29 octombrie 1999, care îi oferă toate garantiile cerute de conventie pentru protejarea drepturilor sale.

34. Reclamantul a solicitat Curtii să continue examinarea cauzei; arătând că Hotărârea din 25 noiembrie 1997 nu a schimbat în mod fundamental situatia care a determinat plângerea initială. În primul rând, simplul fapt de a recunoaste eroarea mentiunilor, după hotărârea de admisibilitate a Comisiei, nu poate constitui o reparatie adecvată a încălcării drepturilor garantate de conventie. În al doilea rând, reclamantul nu are încă acces la dosarul său secret, care nu este doar păstrat, ci si folosit de S.R.I. Din această cauză, chiar si după Hotărârea din 25 noiembrie 1997 folosirea de către S.R.I. a informatiilor privitoare la pretinsul trecut legionar al reclamantului sau a oricăror alte informatii continute în dosarul său sãu poate fi exclusă.

35. În ceea ce priveste notiunea de victimă Curtea reaminteste că o persoană poate, în anumite conditii, să pretindă că este victimă a unei încălcări, generată de simpla existentă a unor măsuri secrete sau a unei legislatii ce permite astfel de măsuri chiar dacă acestea nu i-au fost efectiv aplicate (Hotărârea Klass si altii împotriva Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, pag. 18, alin. 34). De altfel, "o hotărâre sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, pentru a pierde calitatea de "victimă”, decât în situatia în care autoritătile nationale au recunoscut, explicit sau implicit, iar apoi au reparat încălcarea conventiei" (Hotărârea Amuur împotriva Frantei din 25 iunie 1996, Culegere de hotărâri si decizii 1996-III, pag.- 846, alin. 36, si Hotărârea Dalban împotriva României [GC] nr. 28.114/95, alin. 44, CEDO 1999-VI):

36. În spetă Curtea observă că reclamantul critică detinerea unui registru secret continând date care îl privesc, a cărui existentă a fost dezvăluită în mod public în cursul unei proceduri judiciare. Din acest motiv reclamantut se poate pretinde victimă a unei încălcări a conventiei.

Curtea mai arată că prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucuresti a anulat mentiunile privind pretinsul trecut legionar al reclamantului, inserate în scrisoarea din 19 decembrie 1990, constatând cã nu erau conforme realitătii - probabil se refereau la o altă persoanã cu acelasi nume.

Chiar acceptând ideea că într-o anumită măsură reclamantul a obtinut prin această hotărâre o reparatie în ceea ce priveste informatiile false din fisierul său, Curtea apreciază că această reparatie nu este decât partială si că, în orice caz, ea este insuficientă, în sensul jurisprudentei sale, pentru pierderea calitătii de victimă. În afara considerentelor de mai sus cu privire la calitatea de victimă ce izvorăste din detinerea unui fisier secret, Curtea a a avut în vedere si alte elemente importante.

Se pare că informatiile asupra pretinsului trecut legionar al reclamantului mai sunt încă păstrate în fisierele S.R.I. fără să fi fost făcută vreo mentiune cu privire la Hotărârea din 25 noiembrie 1997. În plus Curtea de Apel Bucuresti nu s-a pronuntat, si nici nu avea competenta să o facă, asupra faptului că S.R.I. este autorizat de legislatia română să detină si să folosească fisiere create de fostele servicii de informatii, care contin informatii cu privire la reclamant. Or, capătul principal de cerere se referă la faptul că legea internă nu reglementează suficient de precis conditiile în care S.R.I. îsi exercită atributiile si nu pune la dispozitie persoanei o cale de a obtine repararea eventualelor prejudicii în fata unei autorităti nationale.

În sfârsit Curtea de Apel Bucuresti, în Hotărârea din 25 noiembrie 1997, nu s-a pronuntat cu privire la despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral suferit si nici asupra cheltuielilor de judecată.

37. În ceea ce priveste Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999, invocată de Guvern, Curtea apreciază, având în vedere circumstantele prezentei cauze, că această lege nu este aplicabilă (alin. 71 de mai jos):

38. Curtea concluzionează că reclamantul se poate pretinde "victimă" în sensul art. 34 din conventie si, în consecintă, respinge exceptia invocată de Guvern.

B. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne

39. Guvernul a mai ridicat si exceptia neepuizării căilor de atac interne. S-a arătat că reclamantul putea invoca dispozitiile Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice si juridice, în baza cărora instanta poate dispune orice măsură pentru a face să înceteze atingerea reputatiei unei persoane.

40. Curtea arată că există o strânsă legătură de cauzalitate între această sustinere a Guvernului si temeinicia cererii privind art. 13 din conventie. Prin urmare, Curtea reuneste această exceptie cu fondul (alin. 70 de mai jos).

11. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din conventie 41. Reclamantul se plânge că S.R.I. detine si poate folosi în orice moment date cu privire la viata sa particulară, dintre care unele sunt false si defăimătoare. El invocă încălcarea art. 8 din conventie, care prevede următoarele:

"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vietii private si de familie, a domiciliului său si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităti publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege si dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea natională, siguranta publică, bunăstarea economică a tării, apărarea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sănătătii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertătilor altora. "

A. Cu privire la aplicabilitatea art. 8

42. Guvernul contestă aplicabilitatea art. 8, arătând că informatiile mentionate în scrisoarea S.R.I. din 19 decembrie 1990 nu tin de viata particulară a reclamantului, ci de viata sa publică. Hotărând să se implice în activitatea politică si să publice pamflete, reclamantul a renuntat implicit la anonimatul inerent vietii private. În ceea ce priveste interogarea sa de către politie si cazierul său judiciar, este vorba de informatii publice.

43. Curtea reaminteste că art. 8 alin. 1 din conventie este aplicabil atunci când este vorba despre stocarea într-un registru secret si comunicarea datelor privind "viata privată" a unei persoane (Hotărârea Leander împotriva Suediei din 26 martie 1987, seria A nr. 116, pag. 22, alin. 48).

Respectarea vietii private include dreptul individului de a întretine si de a dezvolta relatii cu semenii săi; în plus nici o ratiune nu permite excluderea activitătii profesionale sau comerciale din sfera notiunii de "viată privată" (hotărârile Niemietz împotriva Germaniei din 16 decembrie 1992, seria A nr. 251-B, pag. 33; alin. 29, si Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere 1997-III, pag. 1015-1016, alin. 42-46).

Curtea a subliniat deja concordanta dintre această interpretare extensivă si Conventia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protectia persoanelor fată de procesarea datelor cu caracter personal, intrată în vigoare la 1 octombrie 1985, care are drept scop “protejarea (…) oricărei persoane fizice_ , respectarea_ în special a dreptului la viată privată, fată de procesarea datelor cu caracter personal" (art. 1), acestea fiind definite la art. 2 ca "orice informatie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă" [Amann împotriva Suediei (GC) nr. 27.798/95, alin. 65 CEDO 2000-...].

În plus unele date de natură publică pot tine de viata privată atunci când ele sunt în mod sistematic adunate si introduse în fisiere tinute de autoritătile publice, cu atât mai mult cu cât se referă la trecutul îndepărtat al unei persoane.

44. În spetă Curtea constată că scrisoarea S.R.I. din 19 decembrie 1990 continea diverse informatii asupra vietii reclarnantului, în special asupra studiilor sale, activitătilor politice si cazierului său judiciar, parte din ele fiind culese cu mai mult de 50 de ani înainte. În opinia Curtii, astfel de informatii, sistematic culese si introduse într-un fisier tinut de agenti ai statului, pot fi analizate din punctul de vedere al notiunii de "viată privată”, în sensul art. 8 alin. 1 din conventie. Si aceasta cu atât mai mult cu cât unele informatii au fost declarate nereale, ca în prezenta cauză, riscând să aducă atingere reputatiei reclamantului.

În consecintă, art. 8 din Conventie este aplicabil.

B. Cu privire la respectarea exigentelor art. 8

1. Cu privire la existenta unei încălcări

45. În opinia Guvernului trei conditii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a exista o încălcare a dreptului la respectarea vietii private:

- înregistrarea să intereseze persoana în discutie;

- informatiile să fi fost folosite;

- imposibilitatea persoanei respective de a le contesta. Or, în spetă atât înregistrarea, cât si folosirea datelor referitoare la reclamant au avut loc înaintea ratificării conventiei, de către România. În ceea ce priveste pretinsa imposibilitate de a contesta informatiile, Guvernul sustine că, dimpotrivă, reclamantul are posibilitatea de a contesta datele care contravin realitătii, dar că el nu a folosit căi de atac adecvate.

46. Curtea reaminteste că atât înregistrarea de către o autoritate publică a unor date privind viata privată a unui individ, cât si folosirea lor si refuzul de a acorda posibilitatea ca acestea să fie contestate constituie o încălcare a dreptului la respectarea vietii private, garantat de art. 8 alin. 1 din conventie (hotărârile Leander împotriva Suediei citată mai sus, pag. 22, alin. 48, Kopp împotriva Suediei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 540, alin. 53, si Amann împotriva Suediei citată mai sus, alin. 69 si 80).

În spetă, din scrisoarea S.R.I., datată 19 decembrie 1990, reiese fără nici o îndoială că acest serviciu detine informatii referitoare la viata privată a reclamantului. Dacă este adevărat că această scrisoare este anterioară datei de 20 iunie 1994, dată la care dispozitiile conventiei au intrat în vigoare pentru România, Guvernul nu a sustinut că începând cu această dată S.R.I. a încetat să detină informatii asupra vietii private a reclamantului. Curtea subliniază, de asemenea, că aceste date au fost folosite si ulterior, de exemplu în cadrul actiunii în revizuire care s-a finalizat prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997.

Atât înregistrarea acestor date, cât si folosirea lor, însotite de refuzul de a-i acorda reclamantului posibilitatea să le conteste, constituie o încălcare a dreptului la respectarea vietii private, garantat de art. 8 alin. 1 din conventie.

2. Justificarea încălcării

47. Principala problemă care se pune este aceea de a sti dacă încălcarea astfel constatată se poate justifica din punct de vedere al art. 8 alin. 2 din conventie. Reglementând o exceptie la un drept garantat de conventie, acest alineat este de strictă interpretare. Recunoscând că într-o societate democratică existenta unor servicii de informatii se poate dovedi legitimă, Curtea reaminteste că supravegherea secretă a persoanelor nu este acceptată de conventie decât ca o măsură strict necesară pentru apărarea institutiilor democratice (Hotărârea Klass si altii împotriva Germaniei mai sus citată, pag. 21, alin. 42).

48. Pentru a răspunde exigentelor art. 8 din conventie, o astfel de ingerintă trebuie să fie "prevăzută de lege”; să urmărească unul dintre scopurile legitime mentionate la alin. 2 si, în plus, să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv.

49. Guvernul a considerat că măsurile în discutie erau prevăzute de lege. Datele au fost folosite de S.R.I. în cadrul unei proceduri reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990, care dă posibilitatea persoanelor persecutate de regimul comunist să primească despăgubiri. Conform art. 11 din actul normativ mentionat, nu se acordă despăgubiri persoanelor care au avut o activitate fascistă.

50. Conform sustinerilor reclamantului, păstrarea si folosirea fisierului nu sunt măsuri prevăzute de lege, deoarece dreptul intern nu are reglementări suficient de precise pentru ca cetătenii să cunoască în ce împrejurări si conditii autoritatea publică poate culege, stoca si folosi informatii cu privire la viata lor privată. Mai mult decât atât, legea internă nu defineste cu suficientă precizie modalitatea de exercitare a acestor competente si nu contine garantii împotriva abuzurilor.

51. Comisia a considerat că dreptul intern nu definea cu suficientă precizie conditiile în care S.R.I. putea să arhiveze, să comunice si să folosească informatii referitoare la viata privată a reclamantului.

52. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constantă, conform căreia "prevăzut de lege" înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar si calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei si previzibilă (a se vedea Hotărârea Amann împotriva Elvetiei mai sus citată, alin. 50).

53. În cauza de fată Curtea constată că art. 6 din Decretul-lege nr. 118/1990, invocat de Guvern ca temei al măsurii incriminate, permite oricărei persoane să facă dovada că răspunde cerintelor necesare în vederea recunoasterii anumitor drepturi, fie prin docurnente oficiale eliberate de autoritătile competente, fie prin orice element cu valoare de probă. Nu există totusi o anumită reglementare cu privire la modalitatea în care poate fi obtinută o astfel de probă si nici nu se acordă competente Serviciului Român de Informatii de a culege, păstra si comunica date privind viata privată.

Curtea trebuie deci să verifice dacă Legea nr. 14/1992 cu privire la organizarea si functionarea S.R.I., invocată de altfel si de Guvern, poate constitui fundamentul legal al acestor măsuri. Cu privire la acest aspect se constată că legea mentionată autorizează S.R.I. să culeagă, să arhiveze si să folosească informatii care vizează securitatea natională, motiv pentru care Curtea are dubii cu privire la relevanta pentru securitatea natională a datelor detinute despre reclamant. Cu toate acestea, reaminteste că în primul rând autoritătile nationale si mai ales instantele sunt chemate să interpreteze si să aplice dreptul intern (Hotărârea Kopp împotriva Elvetiei mai sus citată, pag. 541, alin. 59 si constată că prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucuresti a confirmat legalitatea detinerii de către S.R.I. a datelor respective, în calitate de depozitar al arhivelor fostelor organe de sigurantă.

Acesta este motivul pentru care Curtea concluzionează că arhivarea unor date cu privire la viata privată a reclamantului are temei legal în dreptul intern.

54. Curtea apreciază că si cerinta accesibilitătii legii a fost îndeplinită, din moment ce Legea nr. 14/1992 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992.

55. În ceea ce priveste cerinta previzibilitătii legii, Curtea reaminteste că o normă este "previzibilă" numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în asa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultantă de specialitate - să îsi corecteze conduita. Curtea a subliniat importanta acestui concept mai ales atunci când este vorba despre o supraveghere secretă (Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, reluată în Hotărârea Amann împotriva Elvetiei mai sus citată, alin. 56).

Curtea reaminteste că sintagma «prevăzută de lege» nu se "referă doar la dreptul intern, ci vizează si calitatea “legii”; prin această expresie se întelege compatibilitatea legii cu principiul

preeminentei dreptului, mentionat explicit în preambulul conventiei (…). Înseamnă - si aceasta reiese din obiectul si din scopul articolului 8 - că dreptul intern trebuie să ofere o anume protectie împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de paragraful 1_ . Or, pericolul arbitrarului apare cu a deosebită claritate atunci când o autoritate îsi exercită în secret atributiile_ .

(...) Deoarece aplicarea unei măsuri secrete de supraveghere a convorbirilor telefonice nu poate fi cenzurată de persoana vizată sau de public, «legea» contravine principiului preeminentei dreptului atunci când marja de apreciere acordată executivului, nu este limitată. Prin urmare, legea trebuie să definească suficient de clar limitele marjei de apreciere acordate executivului, dar si modalitătile de exercitare, având în vedere scopul legitim al măsurii în discutie, pentru a oferi
persoanei protectie adecvată împotriva arbitrarului."
56. Pentru a se determina "calitatea" dispozitiilor legale invocate în cauză, trebuie analizat în ce măsură dreptul intern stabileste cu suficientă precizie conditiile în care S.R.I. poate să arhiveze si să folosească informatii referitoare la viaia privată a reclamantului.
57. Curtea constată că art. 8 din Legea nr. 14/1992 prevede că pot fi culese, înregistrate si arhivate în. Dosare secrete informatii vizând siguranta natională.
Totusi nici o reglementare internă nu prevede limite ce urmează să fie respectate în exercitarea acestei competente. Astfel, dreptul intern nu defineste genul de informatie ce poate fi înregistrată, categoriile de persoane susceptibile să facă obiectul măsurilor de supraveghere, precum strângerea si arhivarea datelor, nici împrejurările în care, pot fi luate aceste măsuri si nici procedura care trebuie urmată. De asemenea, legea nu stabileste limite cu privire la vechimea informatiilor detinute si la durata păstrării lor.
Art. 45 dispune că S.R.I. va prelua în păstrare si folosire arhivele care au apartinut fostelor organe de informatii care au avut competente pe teritoriul României si permite consultarea documentelor S.R.I. cu aprobarea directorului.

Curtea observă că acest articol nu include nici o dispozitie explicită si detaliată cu privire la persoanele autorizate să consulte dosarele, natura dosarelor, procedura care trebuie urmată si modul în care pot fi utilizate informatiile astfel obtinute.
58. Curtea observă, de asemenea, că, desi art. 2 din Legea nr. 14/1992 împuterniceste autoritătile competente să autorizeze acele măsuri necesare în vederea prevenirii si contracarării amenintărilor la siguranta natională, motivul unor astfel de ingerinte nu este suficient de precis definit.
59. Curtea trebuie, de asemenea, să verifice dacă există garantii adecvate si suficiente împotriva abuzurilor, deoarece un sistem de supraveghere secretă destinat să protejeze siguranta natională, motivat de ideea apărării democratiei, creează riscul de a o submina sau chiar de a
o distruge (Hotărârea Klass si altii împotriva Germaniei mai sus citată, alin. 49-50).
Pentru a fi compatibil cu exigentele art. 8, un sistem de supraveghere secretă trebuie să contină garantii stabilite de lege, aplicabile atunci când activitatea structurilor abilitate să supravegheze este controlată. Procedurile de control trebuie să respecte cât se poate de fidel valorile unei societăti democratice, în special principiul preeminentei dreptului, la care se referă în mod expres preambulul conventiei. Aceasta înseamnă că orice ingerintă a executivului în exercitarea drepturilor unei persoane va fi supusă unui control eficient, asigurat - cel putin si în ultimă instantă de către puterea judecătorească, care oferă cele mai largi garantii de independentă, impartialitate si procedură (Hotărârea Klass si altii împotriva Germaniei mai sus citată, pag. 25-26, alin. 55).

60. În cauza de fată Curtea retine că sistemul românesc de strângere si de arhivare a informatiilor nu furnizează astfel de garantii, deoarece Legea nr. 14/1992 nu prevede nici o procedură de control în timpul aplicării măsurii sau după ce aceasta a încetat.

61. Prin urmare, Curtea constată că dreptul intern nu indică cu suficientă claritate limitele si modalitătile de exercitare a marjei de apreciere acordate autoritătilor.

62. Prin urmare, detinerea si folosirea de către S.R.I. a unor informatii privind viata privată a reclamantului nu erau măsuri "prevăzute de lege”; ceea ce este suficient pentru a se constata o încălcare a art. 8. Această încălcare dispensează Curtea de sarcina de a examina legitimitatea scopului urmărit prin măsurile dispuse si dacă acestea erau necesare într-o societate democratică.

63. În consecintă, a existat o încălcare a art. 8.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13 din conventie 64

Reclamantul a arătat că absenta oricărei forme de atac în fata unei instante nationale, care să dispună anularea fisierului ce continea date privitoare la persoana sa si a datelor inexacte, este contrară art. 13.

Conform art. 13: "Oricare persoană ale cărei drepturi si libertăti recunoscute de prezenta conventie au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au actionat în exercitarea atributiilor lor oficiale. "

65. Guvernul a sustinut că reclamantul a obtinut satisfactie prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997, care a declarat nule mentiunile făcute în Scrisoarea S.R.I. datată 19 decembrie 1990. În ceea ce priveste distrugerea sau modificarea datelor din fisierul păstrat de S.R.I., Guvernul apreciază că reclamantul nu a ales calea de atac adecvată. Cererea sa ar fi trebuit să aibă drept temei art. 54 alin. 2 din Decretul-lege nr. 31/1954, care împuterniceste instanta să dispună orice mãsură necesară pentru restabilirea dreptului încălcat, în spetă dreptul la propria onoare si reputatie.

Pe de altă parte, subliniază Guvernul, reclamantul poate să se prevaleze în prezent de dispozitiile Legii nr. 187/1999 pentru a lua cunostintă de dosarul care i s-a întocmit de Securitate. În temeiul art. 15 si 16 din această lege, reclamantul ar putea contesta în fata unei instante veridicitatea informatiilor continute în dosarul său.

66. În opinia Comisiei Guvernul nu a reusit să demonstreze că în dreptul român exista o cale de atac eficientă, în practică sau în drept, care să îi fi permis reclamantului să se plângă de o încălcare a art. 8 din conventie.

67. Interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit că doar pentru cererile ce pot fi considerate "întemeiate" din punct de vedere al conventiei este necesară existenta unui remediu în dreptul intern (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Çakici împotriva Turciei [GC] nr. 23657/94, alin. 112, CEDO 1999-IV). Art. 13 solicită ca în fiecare tară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan national a oricărei încălcări a unui drept consacrat în conventie. Această dispozitie solicită deci o cale internă de atac în fata unei "autorităti nationale competente" care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozitiile conventiei, dar care să ofere si reparatia adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de această dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementării, cât si al rezultatului practic (Hotărârea Wille împotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).

68. Curtea constată că cererea reclamantului privind detinerea de date privind viata personală, în scop de arhivare si utilizare, cu încălcarea art. 8 din conventie, are fără îndoială un caracter întemeiat. Reclamantul trebuia deci să beneficieze de o cale de atac internă efectivă în sensul art. 13 din conventie.

69. "Autoritatea" la care se referă art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instantă de judecată. Totusi atributiile si garantiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importantă pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass si altii mai sus citată, pag. 30, alin. 67).

În plus, atunci când este vorba despre un sistem secret de supraveghere, un mecanism obiectiv de control poate fi suficient atâta timp cât măsurile rămân secrete. Persoana trebuie să aibă la îndemână o cale de atac numai atunci când măsurile au fost făcute publice (Hotărârea Klass si altii mai sus citată, pag. 31, alin. 70-71 ).

70. În cauză Guvernul a sustinut că reclamantul putea introduce o actiune întemeiată pe art. 54 din Decretul nr. 31 /1954. Curtea apreciază că această apărare nu poate fi retinută.

În primul rând, Curtea constată că art. 54 din decret deschide calea unei actiuni în justitie cu caracter general, care are ca scop apărarea drepturilor nepatrimoniale încălcate. Or, Curtea de Apel Bucuresti a arătat în Hotărârea din 25 noiembrie 1997 că S.R.I. era abilitat de lege să detină informatii cu privire la reclamant, provenite din dosarele fostelor servicii de informatii.

În al doilea rând, Guvernul nu a putut prezenta Curtii vreo hotărâre pronuntată în dreptul intern care să constituie jurisprudentă în materie. El nu a demonstrat deci că o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă. Prin urmare, exceptia preliminară invocată de Guvern va fi respinsă.

71. În ceea ce priveste mecanismul creat prin Legea nr. 187/1999, presupunând că s-ar fi înfiintat consiliul prevăzut, Curtea constată că nici dispozitiile invocate de Guvernul pârât si nici vreo altă prevedere a acestei legi nu permit contestarea detinerii de către agentii de stat a datelor cu privire la viata particulară a unei persoane sau contestarea veridicitătii acestor informatii. Sistemul de control instituit de art. 15 si 16 nu vizează decât divulgarea de informatii cu privire la identitatea unor colaboratori si agenti ai Securitătii.

72. Alte informatii cu privire la alte dispozitii din dreptul român care să permită contestarea detinerii de către serviciile de informatii a unor date referitoare la viata privată a reclamantului sau contestarea veridicitătii acestor informatii nu au fost furnizate Curtii.

73. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a fost victima încălcării art. 13.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din conventie 74

Reclamantul a sustinut că nesolutionarea de către instante a cererilor privind despăgubirile civile si cheltuielile de judecată a reprezentat o atingere a "dreptului la instantă", încălcându-se astfel dispozitiile art. 6 din conventie, care prevede următoarele:

" 1. Orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale_ de către o instantă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil_ . "

75. Guvernul nu s-a pronuniat în această privintă.

76. Comisia a decis să examineze acest capăt de cerere din punctul de vedere al obligâtiei mai generale impuse de art. 13 de a oferi o cale de atac efectivă care să permită introduoerea unor cereri privind încălcările conventiei.

77. Curtea observă că, pe lângă aspectele referitoare la absenta unei căi de atac care să permită solutionarea cererii de modificare sau distrugere a fisierului continând datele personale ale reclamantului, acesta se plânge si de faptul că, desi a solicitat despăgubiri civile si restituirea cheltuielilor de judecată, Curtea de Apel Bucuresti nu s-a pronuntat cu privire la aceste capete de cerere.

78. Nu există nici un dubiu asupra caracterului civil, în sensul art. 6 alin. 1, al cererii de acordare a despăgubirilor civile si cheltuielilor de judecată, iar Curtea de Apel. Bucuresti era competentă să se pronunte cu privire la acestea (Hotărârea Robins împotriva Regatului Unit din 23 septembrie 1997, Culegere 1997-V, pag. 1809, alin. 29):

Prin urmare, Curtea apreciază că omisiunea Curtii de Apel Bucuresti de a examina această cerere a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A, pag. 12, alin. 30).

79. A existat deci si o încălcare a art. 6 alin. 1 din conventie.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din conventie

80. Reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri, în conformitate cu art. 41 din conventie, care prevede următoarele:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a conventiei sau a protocoalelor sale si dacă dreptul intern al Înaltei Părti contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecintelor acestei încălcări, Curtea acordă părtii lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabilă. "

A. Despăgubiri

81. Reclamantul a solicitat 20 miliarde lei (ROL) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin divulgarea unor informatii false si defăimătoare în legătură cu persoana sa, precum si prin refuzul autoritătilor timp de mai multi ani de a admite eroarea si de a o îndrepta.

82. Guvernul a solicitat respingerea acestor pretentii, apreciind că nu sunt rezonabile, mai ales datorită faptului că în fata instantelor nationale reclamantul nu a solicitat astfel de despăgubiri.

83. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constantă conform căreia împrejurarea că un reclamant nu a solicitat despăgubiri în fata unei instante interne nu va, determina respingerea cererii respective ca nefondată, cu atât mai mult cu cât acest lucru nu constituie un obstacol în calea admisibilitătii cererii [Hotărârea De Wilde, Ooms si Versyp împotriva Belgiei din 10 martie 1972 (art. 50), seria A nr. 14, pag. 10, alin. 20]. Mai mult, în cazul de fată Curtea constată, contrar sustinerilor Guvernului, că reclamantul a cerut în fata instantelor interne să i se acorde, cu titlu de prejudiciu moral, suma simbolică de 1 leu, cerere nesolutionată de instante.

Curtea mai observă că informatiile considerate defăimătoare au fost declarate nule de Curtea de Apel Bucuresti, răspunzând astfel partial cererii reclamantului. Se apreciază că reclamantul a suferit totusi un prejudiciu moral, datorită faptului că a existat un fisier secret, contrar exigentelor art. 8, că nu a existat o cale de atac efectivă în această privintă, nu a avut loc un proces echitabil si a trecut un număr de ani până când o instantă să constate că este competentă să anuleze informatiile defăimătoare.

Prin urmare, Curtea constată că în cauză a existat o atingere gravă a drepturilor domnului Rotaru, iar suma de 50.000 FRF reprezintă o reparatie echitabilă a prejudiciului moral suferit. Această sumă va trebui plătită în lei românesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plătii.

B. Cheltuieli de judecată

84. Reclamantul a solicitat 38 milioane ROL (13.450 FRF) reprezentând:

a) 30 milioane ROL, cheltuielile de judecată achitate în procedura internă, din care 20 milioane ROL, cheltuielile de transport si cazare la Iasi si Bucuresti si 10 milioane ROL pentru cheltuieli diverse (taxe de timbru, telefon, fotocopii etc.)

b) 8 milioane ROL, taxele necesare în fata institutiilor conventiei, din care 6 milioane ROL, cheltuieli de traducere si secretariat, 1.250.000 ROL, cheltuieli de călătorie Bârlad-Bucuresti si 1 milion ROL, cheltuieli pentru viza franceză a fiului reclamantului.

85. Guvernul consideră această sumă exorbitantă, cu atât mai mult cu cât reclamantul ar fi solicitat judecarea în lipsă în toate procedurile interne.

86. Curtea reaminteste că în temeiul art. 41 din conventie ea rabursează cheltuielile care au fost stabilite ca efectiv si neapărat necesare si au fost calculate la o sumă rezonabilă (a se vedea printre altele, Hotărârea Nikolova împotriva Bulgariei [GC] nr. 31.195/96, alin. 79, CED.O 1999-II). În această privintă trebuie reamintit că reclamantului i se poate acorda de către Curte nu numai plata taxelor si cheltuielilor în fata organelor conventiei, ci si plata celor suportate în fata instantelor natonale, pentru ca acestea din urmă să prevină sau să corecteze încălcările constatate de Curte (Motărârea Van Geyseghem împotriva Belgiei [GC] nr. 26103/95, alin. 45, CEDO 1999--i).

87. Curtea observă că reclamantul nu a fost reprezentat în fata instantelor interne. Ea arată, de asemenea, că reclamantul si-a apărat singur cauza în fata Comisiei si că în fata Curtii a fost reprezentat în sedinta publică. Curtea constată, de asemenea, că a fost plătită domnului Rotaru de către Consiliul Europei suma de 9.759,72 FRF cu titlu de asistentă judiciară.

Curtea acordă integral reclamantului suma solicitată de el, mai precis 13.450 FRF, minus suma deja plătită de Consiliul Europei cu titlu de asistentă judiciară. Suma este convertibilă în lei românesti la rata de schimb de la data când vor fi făcute plătile.

C. Dobânzi

88. Curtea consideră potrivit să se retină nivelul dobânzilor care se aplică legal în Franta la data adoptării prezentei hotărâri, adică 2,74% pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA

1. respinge, în unanimitate, exceptia preliminară a Guvernului de pierdere a calitătii de victimă;

2. uneste cu fondul, în unanimitate, exceptia preliminară a Guvernului de neepuizare a căilor de atac interne si o respinge în unanimitate după examinarea pe fond;

3. decide, cu 16 voturi contra 1, că a existat o încălcare a art. 8 din conventie;

4. decide, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 13 din conventie;

5. decide, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din conventie;

6. decide în unanimitate:

a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni 50.000 (cincizeci mii) franci francezi cu titlu de daune morale si 13.450 (treisprezece mii patru sute cincizeci) franci francezi cu titlu de taxe si cheltuieli, minus 9.759,72 (nouă mii sapte sute cincizeci si nouă) franci francezi si 72 (saptezeci, si două) centime, sume convertibile în lei românesti la rata de schimb din ziua în care vor fi plătite;

b) că aceste sume vor trebui majorate cu o dobândă simplă de 2,74% pe an, începând cu data expirării termenului mentionat si până la data la care reclamantul îsi va încasa banii;

7. respinge, în unanimitate, alte cereri de satisfactie echitabilă.

Redactată în limbile franceză si engleză, apoi pronuntată în sedintă publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg la data de 4 mai 2000.

Luzius Wildhaber,

presedinte

Michele De Salvia,

grefier

La prezenta hotărâre se anexează, conform art. 45 alin. 2 din conventie si art. 74 alin. 2 din regulamentul Curtii următoarele opinii:

- opinia concordantă a domnului Wildhaber, la care s-au alăturat domnii Makarczyk, Türmen, Costa, doamna Tulkens, domnul Casadevall si doamna Weber;

- opinia concordantã a domnului Lorenzen;

- opinia partial separată a domnului Bonello.

OPINIA CONCORDANTĂ

a domnului judecător Wildhaber, la care se alătură opiniile domnilor Makarczyk,Türmen, Costa, doamnei Tulkens, domnului Casadevall si doamnei Weber

În cauza de fată reclamantul a invocat o încălcare a dreptului la respectarea vietii private, cauzată de detinerea si utilizarea de către Serviciul Român de Informatii (S.R.I.) a unui fisier continând informatii, cele mai multe din perioada 1946-1948. Una dintre acestea era în sensul că în anul 1937, în timpul studiilor (atunci când acesta avea doar saisprezece ani), fusese membru al unei miscări de tip "legionar", adică o organizatie paramilitară de extremă dreaptă, nationalistă si antisemită. Această informatie, dezvăluită într-o scrisoare de la sfârsitul lui 1990, expediată de Ministerul de Interne, a fost declarată inexactă în anul 1997 de către Curtea de Apel Bucuresti. Cu toate acestea, s-ar părea că informatia încă mai este consemnată în fisierele S.R.I., fără ca hotărârea din anul 1997 să fie si ea mentionată în acel fisier. În plus, reclamantul nu a primit nici daune-interese si nici vreo indemnizatie pentru taxele si cheltuielile ocazionate de procedurile initiate. O actiune în despăgubire împotriva S.R.I. a fost respinsă în 1994. Aparent, dreptul românesc nu îi permite încă reclamantului să conteste detinerea de către S.R.I. a unor informatii privind viata sa privată, să respingă veridicitatea acestora din urmă sau să solicite distrugerea lor.

În acest context Curtea din Strasbourg decide că a existat o încălcare a art. 8, 13 si a art. 6 alin. 1. Conform jurisprudentei sale constante (Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A nr. 82, pag. 36-38, alin. 87-88; Hotărârea Kruslin si Huuig împotriva Frantei din 24 aprilie 1990, seria A nr. 176-A, pag. 24-25, alin. 36-37, si 176-B, pag. 56-57, alin. 35-36; Hotărârea Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997; Culegere de hotărâri si decizii 1997-III, pag. 1017, alin. 51; Hotărârea Kopp împotriva Elvetiei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 543, alin. 75-76; si Hotărârea-Amann împotriva Elvetiei [GC] nr. 27798/95, alin. 61-62 si 77-81, CEDO 2000-...), Curtea apreciază că normele de drept intern care permit strângerea, consemnarea si arhivarea în dosare secrete a unor informatii vizând securitatea natională nu prezintă un grad suficient de previzibilitate. Prin urmare, detinerea si folosirea de către S.R.I. a unor informatii cu privire la viata privată a reclamantului nu erau "prevăzute de lege”, motiv pentru care a existat o încălcare a art. 8. Personal, subscriu total acestor concluzii.

Cu toate acestea - fie că baza legală este sau nu este suficientă -, as dori să adaug că în spetă am serioase îndoieli cu privire la faptul că încălcarea drepturilor reclamantului ar fi urmărit un scop legitim din punct de vedere al art. 8 alin. 2. De altfel, pentru mine este de necontestat că restrângerea acestui drept nu este necesară într-o societate democratică.

În ceea ce priveste scopul legitim, de obicei Curtea admite că acesta este legitim atunci când sunt îndeplinite conditiile prevăzute la alineatul 2 din art. 8-11. Totusi, fiind vorba de securitatea natională, apreciez că trebuie să existe cel putin o legătură rezonabilă si reală între măsurile care aduc atingere vietii private si obiectivul invocat pentru ca acest scop să poată fi considerat legitim. Din punctul meu de vedere păstrarea arbitrară a unor informatii privind viata privată a persoanelor cu scopul asigurării securitătii nationale este de natură să ridice probleme serioase.

În cauza Rotaru informatiile culese de regimul trecut, într-un mod nelegal si arbitrar, cu privire la activitatea desfăsurată de o persoană în adolescentă si în timpul studiilor, în urmă cu mai mult de 50 de ani si chiar, în unul dintre cazuri, 63 de ani, unele dintre ele dovedindu-se că nu corespund adevărului, sunt încă păstrate, fără a se oferi vreo garantie adecvată si eficientă împotriva abuzurilor. Nu este sarcina Curtii să se pronunte că aceste informatii trebuie distruse, că trebuie să existe o reglementare privind dreptul de acces la aceste informatii sau dreptul de a cere rectificarea acestora ori dacă un alt sistem ar fi conform conventiei. Este totusi greu de precizat ce anume interes privind securitatea natională poate justifica continua păstrare a informatiilor privind viata privată a reclamantului. Prin urmare, consider că onorata Curte ar fi trebuit să constate că măsura în discutie nu urmărea un scop legitim în sensul art. 8 alin. 2.

Această concluzie nu ar mai fi făcut necesară examinarea împrejurării de a sti dacă măsura era necesară într-o societate democratică, deoarece aceasta depinde de existenta unui scop legitim. Dacă totusi Curtea ar fi, preferat să accepte existenta unui scop legat de siguranta natională, ar fi trebuit să reamintească că statele nu dispun de puteri discretionare nelimitate pentru a supune persoanele fizice unor măsuri de supraveghere secretă. Astfel, trebuie să existe un echilibru între interesul unui stat de a lua măsurile necesare pentru protectia sigurantei nationale si gravitatea măsurilor care duc la încălcarea dreptului reclamantului la respectarea vietii private. Curtea din Strasbourg a subliniat în repetate rânduri că "un sistem secret de supraveghere, având drept scop apărarea sigurantei nationale, creează riscul de a pune în pericol sau chiar de a distruge democratia pe motiv că o apără" (Hotărârea Leander împotriva Suediei din 26 martie 1987, seria A nr. 116, pag. 25, alin. 60; vezi si Hotărârea Klass si altii împotriva Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, pag. 21-23, alin. 42 si 49 si, mutatis mutandis, Hotărârea Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pag. 1.866, alin. 131, si Hotărârea Tinnely & Sons Ltd si altii si McElduff si altii împotriva Regatului Unit din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, pag. 1662, alin. 77). Acesta este motivul pentru care Curtea trebuie să îsi formeze convingerea că supravegherea secretă a cetătenilor este strict necesară apărării institutiilor democratice si că există garantii adecvate si suficiente împotriva abuzurilor.
Având în vedere ansamblul circumstantelor cauzei si în lumina consideratiilor de mai sus cu privire la scopul legitim, trebuie să tragem concluzia că în spetă nu era deloc necesară încălcarea dreptului reclamantului la viată privată într-o societate democratică, pentru atingerea unui scop
legat de securitatea natională.

Într-un cuvânt deci, chiar dacă ar fi existat în cauza Rotaru un temei legal previzibil, Curtea ar fi trebuit totusi să se pronunte pentru încălcarea art. 8, fie pe motivul că nici un scop legitim nu justifica perpetuarea păstrării unui sistem abuziv de fisiere secrete, fie pentru că această măsură în mod evident nu era necesară într-o societate democratică.

OPINIA CONCORDANTĂ

a domnului judecător Lorenzen

Am votat în spetă în favoarea concluziilor majoritătii, având în vedere aceleasi motive. Aceasta nu înseamnă că as fi în mod fundamental în dezacord cu observatiile prezentate de domnul judecător Wilhaber în opinia sa concordantă cu privire la celelalte cerinte ale art. 8 alin. 2. Motivul pentru care nu m-am raliat punctului său de vedere constă doar în faptul că în jurisprudenta sa Curtea a decis în mod constant că atunci când o măsură ce a dus la încălcarea dreptului garantat de art. 8 nu este "prevăzută de lege”, nu mai este necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte conditii cerute de art. 8 alin. 2. Mi se pare esentială mentinerea acestei jurisprudente.

OPINIA PARTIAL SEPARATĂ

a domnului judecător Bonello

1. Majoritatea a decis că a existat o încălcare a art. 8, după ce a constatat că dispozitiile acestui articol sunt aplicabile cauzei analizate. Am votat împreună cu majoritatea în favoarea constatării altor încălcări ale conventiei, dar nu pot să retin aplicabilitatea art. 8.

2. Art. 8 protejează viata privată a individului. În centrul acestei protectii se află dreptul oricărei persoane de a nu expune publicului aspectele cele mai intime ale fiintei sale. Există anumite elemente, în persoana noastră, în modul nostru de a gândi, care, din punct de vedere al conventiei, trebuie să rămână inaccesibile. Nu este legitimă disecarea, păstrarea, clasarea sau divulgarea unor date care se referă la domeniile cele mai secrete ale activitătii, orientării sau convingerii unui individ, adăpostite în spatele zidurilor confidentialitătii.

3. În schimb, activităti care sunt, prin însăsi natura lor, publice si care se hrănesc cu adevărat din publicitate nu beneficiază în nici un fel de protectia oferită de art. 8.

4. Informatiile secrete detinute de serviciile de securitate ale statului, pe care reclamantul a solicitat să le consulte, erau în principal legate de: a) participarea activă a unui anume Aurel Rotaru la o miscare politică; b) cererea sa pentru publicarea a două pamflete politice; c) apartenenta sa la sectiunea tineret a unui partid politic; d) faptul că nu avea antecedente penale (alin. 13).

5. Primele trei tipuri de informatie trimit exclusiv la activitătile publice, eminamente publice as spune eu, în măsura în care activitatea politică si publicistică implică notiunea de public ca o conditie a existentei si succesului său. Documentele nu arătau că reclamantul ar fi votat pentru un anume partid politic - ceea ce, bineînteles, ar fi constituit o pătrundere în zona interzisă de confidentialitate -, ci făceau dovada, în principal, a unor manifestări publice de militantism public ale lui Aurel Rotaru în cadrul unor organizatii publice.

6. În ce măsură păstrarea unor documente privind activitătile eminamente publice ale unui individ încalcă dreptul acestuia la viata privată? Până acum, în mod corect după aprecierea mea, Curtea a decis că protectia oferită de art. 8 vizează unele domenii confidentiale, precum datele medicale si sanitare, activitatea si orientarea sexuală, legăturile de familie, relatiile profesionale si comerciale, precum si alte probleme de ordin privat în care orice imixtiune a publicului ar constitui o depăsire ilegală a barierelor naturale ale sinelui. Militantismul public în cadrul unor partide politice publice nu are, după părerea mea, nimic de-a face cu principiul care ridică protectia vietii private la rangul de drept fundamental.

7. Al patrulea element din informatiile pe care le continea fisierul în ceea ce îl priveste pe reclamant trimite la o notă în care se arată că acesta nu are cazier judiciar. În opinia Curtii chiar, si această informatie atrage o încălcare a dreptului la viată privată al reclamantului. Curtea a subliniat că observatiile serviciilor române de informatii (care contin informatii dintre care unele datează de mai mult de 50 de ani) includeau si cazierul judiciar al reclamantului si a concluzionat că "astfel de informatii, atunci când sunt sistematic strânse si arhivate într-un fisier păstrat de agenti ai statului vizează «viata privată», în sensul art. 8 alin. 1 din conventie" (alin. 44).

8. Aceasta, mi se pare mie, depăseste în mod periculos sfera art. 8. A declara că păstrarea de către politie a cazierului judiciar a unei persoane aduce atingere art. 8 (chiar dacă reiese, ca în speta de fată, că individul în cauză nu are antecedente judiciare) poate avea consecinte incalculabile si importante în ceea ce priveste securitatea natională, siguranta publică, apărarea ordinii si prevenirea infractionalitătii, valori pe care art. 8 le protejează în mod expres.

9. As fi acceptat, desi nu cu toată convingerea, că păstrarea de către politie a cazierului judiciar al unei persoane poate constitui o ingerintă în exercitarea dreptului la viată privată, dar m-as fi grăbit să adaug că o asemenea ingerintă se justifică prin prevenirea unor infractiuni penale si protejarea securitătii nationale. Curtea nu a considerat util să facă aceasta.

10. Bineînteles, confuzia mea nu are ca obiect decât cenzurarea de către Curte a păstrării de informatii de natură penală. Este absolut de înteles că divulgarea gratuită si nelegitimă a continutului cazierelor judiciare pune probleme din nunct de vedere al art. 8.

11. Curtea pare să acorde o importantă deosebită faptului că "unele informatii au fost declarate false si riscă să aducă atingere reputatei reclamantului" (alin. 4). Aceste preocupări pun două probleme distincte: cea a inexactitătii informatiilor si cea a caracterului lor defăimător.

12. Unele dintre datele păstrate în fisierul reclamantului nu se referă în realitate la el, ci la o persoană care avea acelasi nume. Fără îndoială, aceasta înseamnă informatii "false" din punct de vedere al reclamantului. Dar inexactitatea "unor informatii intrate în domeniul public" le transformă oare în date cu caracter privat? Logica acestui ratonament îmi scapă.

13. Încă o dată recunosc fără nici o dificultate că informatiile "false" stocate erau de natură să îi afecteze reputatia. S-ar părea că în ultimul timp Curtea încearcă să acrediteze ideea că "reputatia" ar putea pune probleme din punctul de vedere al art. 8^1).Deschiderea art. 8 către aceste noi perspective ar adăuga protectiei dreptului omului o nouă dimensiune incitantă. În opinia mea însă Curtea ar trebui să atace frontal această reformă si nu să o abordeze aproape pe furis, ca o problemă marginală a dreptului la viată privată.

14. Dacă as fi împărtăsit teza majoritătii, conform căreia dreptul la viată privată protejează si informatii eminamente publice, as fi subscris si eu la pronuntarea cu privire la încălcarea art. 8, deoarece nu am nici o rezervă referitor la concluzia Curtii, conform căreia păstrarea si folosirea de către fortele de ordine a informatiilor privitoare la reclamant nu erau "prevăzute de lege" (alin. 57-63)

← Constantinescu contra Romaniei		Paula Constantinescu contra Romaniei →

Rotaru contra Romaniei

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rotaru contra Romaniei