Dalban c Romaniei
| Comentarii |
|
CONSILIUL EUROPEI
CURTEA EUROPEANÃ A DREPTURILOR OMULUI
HOTÃRÂREA*) CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI în cauza I. Dalban împotriva României
în cauza "I. Dalban" împotriva României
1.2. Intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1998.
3) Începând cu data intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11, care a amendat aceastã prevedere, Curtea functioneazã permanent.
4) Intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1994, Protocolul nr. 9 a fost abrogat prin Protocolul nr. 11.
5) Regulamentul B, intrat în vigoare la data de 2 octombrie 1994, s-a aplicat pânã la data de 31 octombrie 1998 tuturor cauzelor privind statele vizate de Protocolul nr. 9.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constituitã conform art. 27 din Conventia pentru apãrarea drepurilor omului si a libertãtilor fundamentale (conventia), astfel cum a fost modificatã prin Protocolul nr. 111), si conform dispozitiilor aplicabile din regulamentul interior), în Marea Camerã compusã din urmãtorii judecãtori:
domnii L. Wildhaber, presedinte;
A. Pastor Ridruejo;
L. Makarczyk;
P. Kuris;
R. Turmen;
J. - P. Costa;
doamna F. Tulkens;
V. Stráznická;
domnii M. Fischbach;
V. Butkevych;
doamna H. S. Greve;
domnii A. B. Baka;
R. Maruste;
E. Levits;
doamnele S. Botoucharova;
R. Besteliu, judecãtor ad-hoc;
precum si dl P. J. Mahoney, grefier adjunct,
dupã ce a deliberat în Camera de Consiliu în zilele de 8 ianuarie, 24 ianuarie si 9 septembrie 1999, pronuntã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la 9 septembrie 1999.
PROCEDURA
1. Curtea a fost sesizatã, în conformitate cu fostul art. 19 din conventie3), de cãtre Comisia Europeanã a Drepturilor Omului (Comisia), la data de 27 aprilie 1998 si apoi la data de 5 mai 1998, de cãtre doamna Elena Dalban, vãduva reclamantului, decedat la data de 13 martie 1998, în termenul de 3 luni prevãzut de fostele art. 32 alin. 1 si art. 47 din conventie. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 28.114/95) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãtean al acestui stat, domnul Ionel Dalban, a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995, în temeiul art. 25.
Pentru motive de ordin practic prezenta hotãrâre va continua sã îl numeascã pe domnul Dalban "reclamant", desi aceastã calitate ar trebui sã fie atribuitã doamnei Dalban (Hotãrârea Ahmet Sadik împotriva Greciei din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotãrâri si decizii, 1996-V, pag. 1.641, alin. 3).
Cererea Comisiei face trimitere la dispozitiile fostelor art. 44 si 48, astfel cum au fost modificate de Protocolul nr. 94), pe care România l-a ratificat, precum si la declaratia românã, prin care se recunoaste jurisdictia obligatorie a Curtii (fostul articol 46). Cererea citatã si plângerea reclamantului au ca obiect obtinerea unei decizii cu privire la chestiunea de a sti dacã situatia de fapt este de naturã sã ducã la concluzia cã statul pârât a încãlcat exigentele art. 6 alin. 1 si ale art. 10 din conventie.
2. Doamna Dalban a fost reprezentatã (art. 31 alin. 1 din fostul regulament B5)], de domnul I. Popa, avocat în Baroul Bacãu, pe care domnul Thdr Vilhjazlmsson, vicepresedintele Curtii la acea datã, i-a autorizat sã foloseascã limba românã în procedura scrisã.
3. În calitate de presedinte al Camerei care fusese initial constituitã (fostul art. 43 din conventie si art. 21 din fostul regulament B) pentru a analiza în special chestiunile de procedurã care s-ar putea ridica înaintea intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11, domnul Thór Vilhjálmsson i-a consultat, prin intermediul grefierului, pe domnul Aurel Ciobanu-Dordea, agent al Guvernului român (Guvernul), avocatul reclamantului si pe domnul C. Bârsan, delegatul Comisiei, cu privire la organizarea procedurii scrise. Conform ordonantei emise în urma acestor demersuri grefierul a primit memoriile Guvernului si ale reclamantului la data de 30 iulie si, respectiv, la data de 31 august 1998.
4. În urma intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11 la data de 1 noiembrie 1998 examinarea cauzei a fost încredintatã, în aplicarea art. 5 alin. 5 din protocolul citat, Marii Camere. Marea Camerã a fost compusã din domnul C. Bârsan, judecãtor ales în numele României [art. 27 alin. 2 din conventie si art. 27 alin. 4 din regulament, domnul L. Wildhaber, presedinte al Curtii, doamna E. Palm, vicepresedintã a Curtii, domnul J.-P. Costa si domnul M. Fischbach, ambii vicepresedinti ai sectiei (art. 27 alin. 3 din conventie si art. 24 alin. 3 si 5 a) din regulament)]. În afarã de acestia au mai fost desemnati: domnul A. Pastor Ridruejo, domnul G. Bonello, domnul J. Makarczyk, domnul P. Kuris, domnul R. Tiirmen, doamna F. Tulkens, doamna V. Stráznická, domnul V. Butkevych, doamna H. S. Greve, domnul A. B. Baka, domnul R. Maruste si doamna S. Botoucharova. Ulterior s-a constatat cã domnul Bârsan, care participase la examinarea cauzei de cãtre Comisie, nu mai era compatibil cu calitatea de membru al Marii Camere (art. 28 din regulament). Prin urmare Guvernul a desemnat-o pe doamna R. Besteliu pentru a participa în calitate de judecãtor ad-hoc (art. 27 alin. 2 din conventie si art. 29 alin. 1 din regulament).
5. Presedintele a hotãrât cã nu era necesar ca în aceastã cauzã Comisia sã desemneze un delegat (art. 99 din regulament).
6. Dupã ce i-a consultat pe Agentul guvernamental si pe avocatul doamnei Dalban Marea Camerã a hotãrât cã nu era nevoie sã se tinã o audiere publicã.
7. La data de 16 si, respectiv, 22 decembrie 1998 grefierul a primit observatiile complementare ale reclamantului si ale Guvernului. Acesta din urmã ruga Curtea sã amâne pronuntarea, având în vedere recursul în anulare cu care Parchetul a sesizat Curtea Supremã de Justitie si prin care s-a solicitat anularea celor douã hotãrârî prin care reclamantul a fost condamnat.
8. Prin urmare domnul E. Levits, membru supleant, l-a înlocuit pe domnul Bonello aflat în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].
9. La data de 8 ianuarie 1999 Marea Camerã a hotãrât suspendarea examinãrii cauzei.
10. La data de 21 mai 1999 Guvernul, prin intermediul noului sãu agent, domnul C.-L. Popescu, a trimis grefei textul deciziei Curtii Supreme de Justitie din 2 martie 1999. La data de 6 mai si, respectiv, 1 iunie 1999 reclamantul si Guvernul au depus, la cererea presedintelui, comentariile lor cu privire la aceastã decizie.
11. Ulterior domnul L. Ferrari Bravo, membru supleant, a înlocuit-o pe doamna Palm, aflatã în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].
ÎN FAPT
I. Circumstantele cauzei
12. Ziarist si director al revistei sãptãmânale locale "Cronica Romascanã", domnul Ionel Dalban a locuit la Roman pânã la moartea sa, survenitã la data de 13 martie 1 998.
13. La data de 23 septembrie 1992 reclamantul a publicat în nr. 90/1992 al respectivei reviste un articol intitulat „Fraude de zeci de milioane la I.A.S. Roman", în care dezvãluia fraudele care" ar fi fost comise de directorul Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman (fostã I.A.S.), G.S. Citând rapoartele directiei economice din cadrul Politiei Generale, ziaristul a scris: "(...) o nouã fraudã de proportii incredibile se dezvãluie la Societatea Comercialã „Fastrom” - S.A. Roman, fost I.A.S., avându-l în prim plan pe un alt rãsfãtat al nomenclaturii comuniste locale, domnul G. S. Valoarea pagubei produse e dumnealui_ se ridicã, dupã estimãrile politiei economice din Inspectoratul General al Politiei si ale altor experti din capitalã, la peste 23 milioane lei! Frauda constã în documente intrate în gestiunea depozitului central al I.A.S. Roman, dar mãrfurile propriu-zise nu sunt de gãsit în inventarele unitãtilor din subordine. S-a stabilit cã multe dintre aceste mãrfuri au fost înlocuite cu ce au avut nevoie domnul Smîntinã si apropiatii sãi sau pur si simplu au fost transformate în lei, împãrtiti apoi frãteste. Jaf ca în codru.!
Opinia publicã romascanã se întreabã: cum a fost posibil? Poate ne va spune domnul senator R. T., care pânã în acest an_ a fost împuternicit al statului la „Fastrom” - Roman. În aceastã calitate, domnia sa a ridicat pe statele de ptatã, lunã de lunã, însumat, sute de mii de lei. Pentru ce sau, altfel spus, cum a apãrat interesele statului s-a vãzut (…)”
14. La data de 6 ianuarie 1993 reclamantul a publicat (în nr. 104/1993 al revistei) un articol în care se putea citi: "Dacia break cu numãr de înmatriculare 2-NT- 173, apartinând "Fastrom” a fost achizitionatã" timp de un an si jumãtate de cãtre domnul senator R.T, de vineri pânã luni, pentru a-l duce si a-l aduce la Aeroportul de la Bacãu (sofer R.M.J, poveste deja terminatã, dar care încã nu a fost uitatã."
15. Apreciind aceste afirmatii ca defãimãtoare, G.S. si R.T. au formulat plângeri penale prealabile împotriva domnului Dalban, invocând art. 206 din Codul penal.
16. La data de 24 iunie 1994 Judecãtoria Roman l-a condamnat pe reclamant la 3 luni închisoare pentru sãvârsirea infractiunii de calomnie, dispunând suspendarea executãrii pedepsei si obligarea acestuia la plata unei sume de 300.000 lei pãrtilor civile R.T. si G.S. În plus reclamantului i-a fost interzisã exercitarea profesiei pe o duratã nedeterminatã.
17. Instanta a motivat cã, desi G.S. a fost cercetat penal în douã cauze, parchetul a dispus la data de 7 septembrie 1990 si la data de 10 decembrie 1992 neînceperea urmãririi penale pentru infractiunile de delapidare si de abuz în serviciu contra intereselor obstesti (art. 248 din Codul penal).
În ceea ce îl priveste pe R.T. instanta a constatat cã, în calitatea sa de membru al Consiliului reprezentantilor statului, primise o indemnizatie de 55.000 lei în perioada iunie 1991 - iulie 1992 si nu "sute de mii" de lei. În plus, conform regulamentului interior al Senatului, "prefecturile, în scopul exercitãrii activitãtilor senatoriale, vor pune la dispozitie senatorilor un mijloc de transport si o secretarã", iar prin adresa nr. 4.849/1991 Prefectura Judetului Neamt a solicitat conducerii Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman sã punã la dispozitie biroului senatorial Roman o masinã. Judecãtorii au constatat cã afirmatiile reclamantului nu corespundeau realitãtii.
18. Reclamantul a declarat recurs. Din punctul sãu de vedere rapoartele Directiei economice a politiei, care au stat la baza acuzãrii lui G.S., procesele-verbale întocmite de inspectori financiari la datele de 19 iunie, 26 iunie si, respectiv, 18 decembrie 1992, precum si declaratiile membrilor consiliului de administratie si ai sindicatului Societãtii Comerciale "Fastrom" Roman constituiau probe ale operatiunilor contabile ilegale efectuate de G.S., directorul societãtii comerciale. Sumele în discutie se ridicau, conform acestor documente, la mai mult de 23 milioane lei.
19. În ceea ce-l priveste pe R.T. reclamantul a subliniat cã Judecãtoria Roman a constatat prin hotãrãrea din 24 iunie 1994 cã folosea o masinã a Societãtii Comerciale "Fastrom" Roman. Cu privire la afirmatiile referitoare la indemnizatia primitã de R.T. domnul Dalban a negat orice caracter defãimãtor, desi a indicat o sumã gresitã.
20. Prin decizia din 7 decembrie 1994. Tribunalul Neamt a mentinut, cu opinia separatã a unui judecãtor, pedeapsa cu închisoarea si despãgubirile acordate pãrtilor civile în prima instantã. Constatând cã fatã de G.S. s-a dispus de douã ori neînceperea urmãririi penale, instanta a considerat, fãrã a examina rapoartele politiei furnizate de reclamant pentru a-si justifica afirmatiile, cã acestea nu corespundeau realitãtii. În ceea ce îl priveste pe senator instanta a constatat cã folosirea masinii era legalã.
Interdictia exercitãrii profesiei de ziarist a fost în schimb „înlãturatã" datoritã comportamentului corespunzãtor al reclamantului.
21. Judecãtorul M.C. a motivat opinia separatã dupã cum urmeazã:
"(...) Dezvãluirea adevãrului este o conditie sine qua non pentru îndepãrtarea lacunelor si pentru apãrarea intereselor societãtii. Aceste interese sunt prioritare apãrãrii cu orice pret a propriilor noastre reputatii, constiintã ridicatã a cetãtii, ziaristul are dreptul si obligatia de a pune în discutie institutiile si oamenii acestora, pentru a controla dacã munca lor este satisfãcãtoare, dacã ei îsi justificã mandatul cu care au fost învestiti si dacã prestigiul cu care sunt înconjurati este autentic sau fals. Nimeni nu este infailibil si nici nu poate pretinde cã este.
Mi se pare nedrept sã-l condamnãm pe ziaristul Ionel Dalban atâta vreme cât el nu a fãcut decat sã-si îndeplineascã datoria de ziarist în mod obiectiv, dornic sã contribuie la asanarea climatului moral al orasului în care trãieste si munceste_ ."
22. În ciuda acestei condamnãri reclamantul a continuat sã publice informatii cu privire la frauda pretinsã a fi fost comisã de G.S.
De altfel reclamantul nu a achitat despãgubirile cãtre pãrtile civile.
23. În urma acestor dezvãluiri Comisia de anchetã a abuzurilor de pe lângã Parlamentul României a sesizat Parchetul Neamt.
24. Pe de altã parte, organizatia neguvernamentalã "Liga democraticã pentru dreptate" a reluat aceste dezvãluiri, iar ca urmare, Parchetul de pe lãngã Judecãtoria Roman a dispus la data de 20 iulie 1994 0 nouã cercetare penalã împotriva lui G.S.
25. Dupã condamnarea reclamantului articole asupra aceluiasi subiect au fost publicate si de alte ziare, dintre care cotidianul national de mare tiraj "Adevãrul".
26. Numerosi ziaristi au considerat condamnarea reclamantului o "încercare de intimidare" a presei.
27. La data de 24 aprilie 1998 parchetul a sesizat Curtea Supremã de Justitie cu recurs în anulare împotriva celor douã hotãrâri judecãtoresti în discutie, cu motivarea cã nu erau întrunite elementele constitutive ale infractiunii de calomnie.
28. Prin decizia din 2 martie 1999 instanta supremã a admis recursul în anulare. În ceea ce priveste fapta de calomnie sãvârsitã în dauna pãrtii vãtãmate G.S., instanta supremã l-a achitat pe reclamant, apreciind cã acesta actionase cu bunã-credintã. În ceea ce priveste fapta de calomnie sãvârsitã în dauna pãrtii vãtãmate R.T. Curtea a anulat cele douã hotãrâri, considerând întemeiatã condamnarea domnului Dalban, dar, având în vedere decesul acestuia din urmã, a pronuntat încetarea procesului penal.
11. Elemente de drept intern
29. Dispozitiile aplicabile din Codul penal sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 206
"Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoanã, care, dacã ar fi adevãratã, ar expune acea persoanã la o sanctiune penalã, administrativã sau disciplinarã, ori dispretului public, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
Actiunea penalã se pune în miscare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrtilor înlãturã rãspunderea penalã. "
ARTICOLUL 207
"Proba veritãtii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârsitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãtii nu constituie infractiunea de insultã sau calomnie."
30. Dispozitiile aplicabile din Codul de procedurã penalã sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 3859
"Hotãrârile sunt supuse casãrii în urmãtoarele cazuri:_
10. instanta nu s-a pronuntat asupta unei fapte retinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esentiale pentru pãrti, de naturã sã garanteze drepturile lor si sã influenteze solutia procesului;
(...)."
ARTICOLUL 504
"Orice persoanã care a fost condamnatã definitiv are dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei suferite dacã în urma rejudecãrii cauzei s-a stabilit prin hotãrâre definitivã cã nu a sãvârsit fapta imputatã ori cã acea faptã nu existã.
(...)
Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul urmãririi penale sau al judecãtii, cu intentie sau din culpã
gravã a stânjenit sau a încercat sã stânjeneascã aflarea adevãrului.
Persoanelor arãtate în alin. 1 si 2, care înainte de arestare erau încadrate în muncã, li se calculeazã la vechimea în muncã si timpul cât au fost arestate iar persoanelor arãtate în alin. 1 li se calculeazã la vechimea în muncã si timpul cât au executat pedeapsa la locul de muncã. "
ARTICOLUL 505
"Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornitã de persoana îndreptãtitã potrivit art. 504, iar dupã moartea acesteia poate fi continuatã sau pornitã de cãtre persoanele care se aflau în întretinerea sa.
Actiunea poate fi pornitã în termen de un an de la rãmânerea definitivã a hotãrârii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmãrire."
PROCEDURA ÎN FATA COMISIEI
31. Domnul Dalban a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. Invocând art. 6 alin. 1 si art. 10 din conventie, el s-a plâns de caracterul inechitabil al procesului si de o încãlcare a dreptului la libertatea de exprimare.
32. Comisia a retinut cererea (nr. 28.114/94) la data de 9 septembrie 1996. În raportul din 22 ianuarie 1998 (art. 31) a constatat în unanimitate cã a existat o încãlcare a art. 10 si cã nu a fost nevoie sã examineze dacã a avut loc si o încãlcare a art. 6 alin. 1 (31 de voturi, împotrivã un vot). Textul integral al opiniei Comisiei figureazã în anexa la prezenta hotãrâre.
Concluzii prezentate Curtii
33. Avocatul doamnei Dalban a invitat Curtea sã constate încãlcarea art. 10 din conventie si sã acorde clientei sale o despãgubire echitabilã de 250 milioane lei pentru daune materiale si morale.
34. Guvernul a rugat Curtea, în principal, sã radieze cauza de pe rol, din moment ce vãduva reclamantului nu poate invoca, în opinia sa, un interes personal pentru continuarea procedurii. În subsidiar acesta nu contestã cã a avut loc o încãlcare a art. 10 din conventie, dar invitã Curtea sã radieze cauza, cu motivarea cã decizia Curtii Supreme de Justitie din 2 martie 1999 ar fi reparat respectiva încãlcare. În ceea ce priveste capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din conventie Guvernul cere Curti sã constate cã aceste dispozitii nu au fost încãlcate. În final solicitã respingerea pretentiilor formulate de doamna Dalban în virtutea art. 41 din conventie.
ÎN DREPT
I. Cu privire la obiectul litigiului
36. Guvernul subliniazã faptul cã, "având în vedere obiectul cererii_ ; plângerea avocatului este neîntemeiatã.
37. Deoarece aceste capete de cerere nu au fost fãcute cunoscute Comisiei în etapa admisibilitãtii, ele nu pot face obiectul de examinare a Curtii (a se vedea în special, mutatis mutandis, Hotãrârea Janowski împotriva Poloniei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotãrâri si decizii, 1999).
II. Cu privire la cererea de radiere de pe rol
38. În observatiile sale din data de 1 iunie 1999 adresate Curtii Guvernul solicitã radierea cauzei de pe rol, cu motivarea cã vãduva reclamantului, în memoriul sãu din data de 31 august 1998, nu ar invoca, asa cum a fãcut-o în cererea sa din data de 5 mai 1998, un interes personal pentru continuarea procedurii, ci s-ar referi la interesul defunctului sãu sot.
39. Curtea constatã mai întâi cã reclamantul a fost condamnat de instantele romãne pentru calomnie prin presã. Ea considerã cã vãduva domnului Dalban are un interes legitim pentru a se constata cã a avut loc o încãlcare a dreptului la libertatea de exprimare datoritã condamnãrii acestuia.
Prin urmare cererea Guvernului, prin care se solicitã radierea de pe rol a cauzei, trebuie respinsã. Curtea recunoaste calitatea procesualã a doamnei Dalban.
III. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 10 din conventie
40. Conform sustinerilor reclamantului condamnarea sa pentru calomnie a adus atingere dreptului sãu la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din conventie, care prevede urmãtoarele:
"1. Orice persoanã are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fãrã amestecul autoritãtilor publice si fãrã a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedicã statele sã supunã societãtile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertãti ce comportã îndatoriri si responsabilitãti poate fi supusã unor formalitãti, conditii, restrângeri sau sanctiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democraticã, pentru securitatea nationalã, integritatea teritorialã sau siguranta publicã, apãrarea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sãnãtãtii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecãtoresti."
A. Cu privire la pierderea calitãtii de "victimã"
35. Într-o scrisoare din data de 16 decembrie 1998 adresatã Curtii avocatul Popa a reclamat spargerea cabinetului sãu de avocat si furtul unor documente care priveau cauza de fatã, precum si interceptarea de cãtre niste necunoscuti a douã scrisori adresate Curtii.
41. Curtea constatã, în primul rând, cã decizia Curtii Supreme de Justitie din 2 martie. 1991, care a admis recursul în anulare al parchetului, a anulat cele douã hotãrâri de condamnare aflate la originea cererii întemeiate pe art. 10 din conventie (a se vedea alin. 28 de mai sus).
Nota grefierului
Din ratiuni de ordin practic textul nu va apãrea decât în editia tipãritã (Colectie de hotãrãri gi decizii, 1999), dar oricine si-l poate procura de la grefã.
42. În observatiile sale din data de 1 iunie 1999 Guvernul sustine cã în ceea ce priveste condamnarea reclamantului pentru calomnierea lui G.S. instanta supremã a pronuntat achitarea, considerând cã domnul Dalban actionase cu bunã-credintã. Aceastã concluzie, alãturi de posibilitatea pe care o avea vãduva de a recupera pe cale judiciarã civilã daunele pretinse a fi fost suferite, constituie, conform Guvernului, o recunoastere "în substantã a unei eventuale încãlcãri a conventiei si permite din plin despãgubirea în conformitate cu dreptul intern.” Guvernul invitã prin urmare Curtea sã respingã cererea pentru pierderea calitãtii de "victimã".
În ceea ce priveste condamnarea pentru calomnierea senatorului R.T. Guvernul subliniazã cã cele douã hotãrâri care fãceau obiectul recursului parchetului au fost casate de Curtea Supremã de Justitie si, dupã o nouã judecatã, [aceasta] a pronuntat încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului”. Considerând cã în acest mod a reparat pretinsa încãlcare a art. 10 din conventie, Guvernul "lasã la aprecierea Curtii" faptele respective.
43. Avocatul doamnei Dalban considerã decizia Curtii Supreme "un adevãrat rechizitoriu la adresa” defunctului reclamant si "o apologie explicitã a lui R.T.”.
44. În Hotãrârea sa Amuur împotriva Frantei din 25 iunie 1996 Curtea a reafirmat cã "o decizie sau o mãsurã favorabilã reclamantului nu este în principiu suficientã pentru a-si pierde calitatea de victimã, decât dacã autoritãtile nationale au recunoscut, în mod explicit sau în substantã, si apoi au reparat încãlcarea conventiei" (Culegere, 1996-III, pag. 8-46, alin. 36).
În cazul de fatã, chiar dacã decizia Curtii Supreme de Justitie, care a anulat hotãrârile atacate cu motivarea cã reclamantul actionase cu bunã-credintã, pe baza unor documente oficiale privitoare la G.S. (a se vedea mai sus alin. 28), ar putea trece drept o recunoastere în substantã a limitãrii nejustificate a "dreptului la libetatea de exprimare” Curtea apreciazã cã decizia mentionatã nu constituie o reparatie adecvatã în sensul propriei sale jurisprudente. Într-adevãr, pe de o parte, desi Guvernul citeazã art. 998 si 999 din Codul civil si art. 505 din Codul de procedurã penalã (a se vedea alin. 30 de mai sus), nu este clar dacã si prin ce mijloace doamna Dalban va putea obtine vreo despãgubire. Pentru ca responsabilitatea civilã sã fie angajatã, calea deschisã de Codul civil prevede existenta unei culpe. Doamna Dalban afirmã, fãrã a fi contrazisã de Guvern, cã trebuie plãtitã o taxã de timbru consistentã. În ceea ce priveste calea prevãzutã de Codul de procedurã penalã nu ar fi rezonabil sã se solicite doamnei Dalban sã declanseze o nouã procedurã cu un final cel putin incert, dupã ce cercetarea judecãtoreascã s-a finalizat printr-o condamnare confirmatã în recurs.
În ceea ce priveste concluziile privindu-l pe senatorul R.T., inserate în decizia din data de 2 martie 1999, Curtea
constatã cã instanta supremã românã a considerat întemeiatã condamnarea reclamantului, întrucât acesta actionase în scopul creãrii unui prejudiciu, fãrã a verifica înainte informatiile publicate în articolele incriminate (a se vedea alin. 28 de mai sus). Decizia prin care s-a încetat procesul penal nu a fost pronuntatã decât datoritã decesului domnului Dalban. Este evident cã nu existã nici o recunoastere explicitã sau implicitã din partea autoritãtilor nationale a încãlcãrii art. 10.
45. În concluzie Curtea apreciazã cã vãduva reclamantului poate sã se pretindã "victimã" în sensul art. 34 din conventie.
B. Cu privire la temeinicia plângerii
48. Nimeni nu contestã în fata Curtii cã a existat o ingerintã a unei autoritãti publice în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de primul alineat al art. 10 din conventie, datoratã condamnãrii în litigiu. Nu se poate contesta faptul cã ingerinta era "prevãzutã de lege" si urmãrea un scop legitim, "apãrarea reputatiei_ altora", si cã rãspundea deci la douã dintre conditiile care permit ca ingerinta sã fie consideratã ca justificatã din punct de vedere al alin. 2 al art. 10 din conventie. Curtea a fãcut aceleasi constatãri pe care le-a fãcut deja Comisia.
47. În ceea ce priveste chestiunea de a sti dacã atingerea era necesarã "într-o societate democraticã", Curtea reaminteste cã, în conformitate cu jurisprudenta constantã, trebuie stabilit dacã atingerea în litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacã era proportionalã cu scopul legitim urmãrit, dacã motivele invocate de autoritãtile nationale pentru a o justifica sunt întemeiate si suficiente (a se vedea, între altele, Hotãrârea Bladet Tromso si Stensaas împotriva Norvegiei din 20 mai 1999, Colectie de hotãrâri si decizii, 1999). Curtea nu are sarcina de a se substitui instantelor nationale, ci de a verifica din perspectiva art. 10, având în vedere toate circumstantele cauzei, deciziile pe care acestea le-au pronuntat în virtutea puterii lor de apreciere (ibidem, alin. 60, si, printre altele, Hotãrârea Fressoz si Roire împotriva Frantei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotãrâri si decizii-I, 1999.
48. Articolele incriminate tratau un subiect de interes public: administrarea patrimoniului statului si modul în care oamenii politici îsi indeplinesc mandatul. Primul articol dãdea informatii extrase din dosarele de cercetare penalã ale directiei economice a politiei, punând în discutie gestionarea Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom", al cãrei director a fost G.S., R.T. fiind reprezentantul statului în consiliul de administratie. Al doilea articol mentiona indemnizatia primitã în aceastã calitate de senatorul R.T., precum si faptul cã a folosit un autoturism pus la dispozitia sa de cãtre societate (a se vedea pct. 13 si 14 de mai sus).
49. Pentru a se pronunta în cauzã Curtea trebuie deci sã tinã seama de un element deosebit de important: rolul esential jucat de presã într-o societate democraticã. Dacã presa nu trebuie sã depãseascã anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveste reputatia si drepturile celorlalti, precum si necesitatea de a împiedica divulgarea unor informatii confidentiale, sarcina sa este totusi comunicarea, cu respectarea datoriilor si responsabilitãtilor proprii, a informatiilor si ideilor referitoare la orice problemã de interes general. Mai mult, Curtea este constientã de faptul cã libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, si recurgerea la o anume dozã de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemãnãtoare celei de fatã marja de apreciere a autoritãtilor nationale se circumscrie interesului unei societãti democratice de a permite presei sã îsi joace rolul indispensabil de "câine de pazã" si sã îsi exercite aptitudinea de a da informatii cu privire la problemele de interes general (Hotãrârea în cauza Tromso si Stensaas împotriva Norvegiei, citatã mai sus la alin. 59). Într-adevãr, este inadmisibil ca un ziarist sã nu poatã formula judecãti critice de valoare decât sub conditia demonstrãrii veridicitãtii (Hotãrârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986, seria A nr. 103, pag. 28, alin. 46).
50. În acest caz Curtea constatã, la fel ca si Comisia, cã nu s-a fãcut dovada cã faptele descrise în articole erau în totalitate false si cã serveau alimentãrii unei campanii de defãimare a lui G.S. si a senatorului R.T. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vietii particulare ale lui R.T., ci la comportamentul si atitudinea sa în calitate de ales al poporului (a se vedea alin. 13 si 14 de mai sus). Formulele folosite de reclamant pentru a-si exprima pãrerea asupra practicilor sus-numitului senator si asupra modului în care acesta si-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instantele nationale ca necorespunzãtoare realitãtii si deci calomnioase. În ceea ce îl priveste pe G.S., acestea au apreciat cã neînceperea urmãririi penale dispusã de cãtre parchet era suficientã pentru a stabili cã informatiile continute în articole erau false, si aceasta fãrã sã se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant (a se vedea alin. 17 si 20 de mai sus).
51. Guvernul nu contestã concluzia Comisiei, conform cãreia, avându-se în vedere chiar îndatoririle si responsabilitãtile unui ziarist atunci când acesta se prevaleazã de dreptul pe care i-l garanteazã art. 10 din conventie_ , condamnarea reclamantului nu poate fi consideratã ca "necesarã într-o societate democraticã”.
52. Curtea ia act de aceasta si constatã si ea cã, în raport cu scopul legitim urmãrit, condamnarea penalã a domnului Dalban la o pedeapsã cu închisoarea a constituit o încãlcare disproportionatã a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist.
În consecintã a existat o încãlcare a art. 10 din conventie.
IV. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 6 alin. 1 din conventie
53. Reclamantul afirmã cã nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului cã instantele nationale nu au avut în vedere probele administrate în apãrare, respectiv documentele oficiale care au servit ca sursã articolelor sale (a se vedea alin. 17 si 20 de mai sus). El invocã art. 6 alin. 1 care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil,_ de cãtre o instantã_ , care va hotãrî_ asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate împotriva sa_ "
54. Guvernul invitã Curtea sã declare cã nu a existat o încãlcare a acestor dispozitii, deoarece "absenta unor trimiteri explicite la argumentele invocate de domnul Dalban" nu poate fi consideratã o neexaminare a argumentelor sale. Faptul cã documentele în discutie au fost admise ca probã si depuse la dosar conduce la concluzia cã judecãtorii nationali au examinat si au avut în vedere toate actele depuse de reclamant.
55. Având în vedere concluzia în ceea ce priveste capãtul de cerere întemeiat pe art. 10 din conventie, Curtea, la fel ca si Comisia, considerã cã nu este necesar cã examineze faptele retinute si din punct de vedere al art. 6 alin. 1.
V. Cu privire la aplicarea art. 41 din conventie
56. Conform art. 41 din conventie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a conventiei sau a protocoalelor sale si dacã dreptul intern al Înaltei Pãrti contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecintelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrtii lezate, dacã este cazul, o reparatie echitabilã."
A. Despãgubiri
57. Doamna Dalban solicitã acordarea sumei de 250 milioane lei românesti (ROL) ca reparatie a prejudiciului moral cauzat de condamnarea care a condus la discreditarea defunctului sãu sot si a prejudiciului material care ar decurge din pierderile suferite în urma disparitiei revistei "Cronica Romascanã". Ea precizeazã cã "aceastã sumã reprezintã o recompensã minimã, destinatã exclusiv reaparitiei ziarului si nu o sporire a averii personale.
58. Guvernul subliniazã în primul rând absenta oricãrei legãturi de cauzalitate între pretentiile formulate si prejudiciul material pretins si considerã cã suma indicatã ar fi oricum exageratã. În ceea ce priveste prejudiciul moral, simpla constatare a încãlcãrii art. 10 din conventie ar constitui în sine o satisfactie echitabilã suficientã. În privinta despãgubirilor la care a fost obligat reclamantul, Guvernul sustine cã ele nu au fost niciodatã achitate, reamintind posibilitatea pe care o are doamna Dalban de a le recupera printr-o actiune civilã.
59. Curtea împãrtãseste punctul de vedere al Guvernului cu privire la pretinsul prejudiciu material. În ceea ce priveste daunele morale, ea considerã, dimpotrivã, cã reclamantul si vãduva sa au suferit un asemenea prejudiciu care nu poate fi reparat suficient prin simpla constatare a încãlcãrii. În cauzã, decesul domnului Dalban, intervenit înaintea introducerii de cãtre parchet a recursului în anulare, este un element care trebuie luat în considerare la evaluarea prejudiciului. Tinând seama de rata ridicatã a inflatiei în România, Curtea va exprima suma acordatã în franci francezi (FRF), convertibili în lei românesti la cursul zilei. Curtea acordã doamnei Dalban 20.000 FRF. În ceea ce priveste al treilea argument al Guvernului Curtea se limiteazã sã constate cã doamna Dalban nu solicitã rambursarea despãgubirilor la care a fost obligat reclamantul, cu atât mai mult cu cât ele nu au fost plãtite (a se vedea alin. 22 de mai sus).
B. Taxe si cheltuieli
60. Reclamantul a beneficiat de asistentã judiciarã în fata Comisiei si apoi a Curtii, iar vãduva sa nu a solicitat rambursarea unor taxe si cheltuieli suplimentare.
C. Dobânzi
61. Curtea considerã necesar sã retinã dobânzile legale aplicabile în Franta la data adoptãrii prezentei hotãrâri, adicã 3,47% pe an.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:
1. Hotãrãste cã mostenitoarea reclamantului are calitatea de a se substitui în drepturile sale.
2. Hotãrãste cã vãduva reclamantului poate sã se pretindã "victimã" în sensul art. 34 din conventie.
3. Hotãrãste cã a avut loc o încãlcare a art. 10 din conventie.
4. Hotãrãste cã nu se impune examinarea cauzei din punct de vedere al art. 6 alin. 1.
5. Hotãrãste:
a) cã statul pãrât trebuie sã plãteascã vãduvei reclamantului, în termen de 3 luni, 20.000 (douãzeci de mii) franci francezi cu titlu de prejudiciu moral, convertibili în lei românesti la cursul din momentul plãtii;
b) cã aceastã sumã va fi majoratã cu o dobândã simplã de 3,47% pe an, începând cu data expirãrii termenului mai sus mentionat si pânã la data achitãrii sumei.
6. Respinge celelalte cereri privind acordarea de despãgubiri.
Redactatã în limbile francezã si englezã, apoi pronuntatã în sedintã publicã la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la data de 28 septembrie 1999.
Luzius Wildhaber, presedinte | Paul Mahoney, grefier adjunct |
| ← Brumarescu contra Romaniei - Proces inechitabil Acces la justitie | Ignaccolo-Zenide contra Romaniei → |
|---|
