Saggio contra Italiei - Câştigurile viitoare Noţiunea de bun
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Saggio versus Italia, 25 octombrie 2001, 41879/98
Un câştig viitor constituie un „bun” în sensul prezentei dispoziţii dacă câştigul respectiv a fost deja achiziţionat sau face obiect al unei creanţe exigibile.
Reclamantul a fost angajat de către societatea F. până în iulie 1995, dată la care a demisionat din cauza faptului nu şi-a mai încasat salariul începând cu ianuarie 1995. În iunie 1995, societatea F. a fost declarată ca fiind în incapacitate de plată. Printr-un decret din iunie 1995, ministrul industriilor a plasat societatea sub administrare extraordinară, sub conducerea a doi comisari lichidatori. Reclamantului i s-a comunicat decizia, precum şi faptul că, pe durata administrării extraordinare nu se poate declanşa nicio acţiune de executare silită contra societăţii, iar plata creanţelor creditorilor va avea loc după depunerea repartizării activului de către comisarii lichidatori. Reclamantul a primit o parte din datoria către el ulterior, însă comisarii lichidatori i-au comunicat că, ţinând cont de valoarea uriaşă a datoriilor societăţii, nu se poate spune dacă şi când se va face plata restului creanţei. Procedura de administrare specială este încă în curs.
Art. 1 din Protocolul nr. 1. Un câştig viitor constituie un „bun” în sensul prezentei dispoziţii dacă câştigul respectiv a fost deja achiziţionat sau face obiect al unei creanţe exigibile. În speţă, însăşi debitorul admite că reclamantul are un drept de creanţă asupra sa, astfel încât se poate afirma că reclamantul este titular al unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea a considerat că aplicarea procedurii de administrare extraordinară constituie o formă de reglementare a folosinţei lucrurilor. Procedura respectivă viza asigurarea unei gestionări echitabile a bunurilor societăţii în lichidare, în vederea garantării unei protecţii identice pentru toţi creditorii. Astfel ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantului viza protejarea unui interes general, respectiv a bunei administrări a justiţiei şi a drepturilor altuia. În raport de proporţionalitatea ingerinţei, Curtea a considerat că un sistem de suspendare temporară a executării creanţelor unei societăţi comerciale în criză nu este, în principiu, criticabilă prin sine, ţinând cont de marja de apreciere de care se bucură statele în acest domeniu. Totuşi, un astfel de sistem prezintă riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă atunci când sistemul este excesiv de rigid. Sistemul italian ar putea primi o astfel de calificare câtă vreme doar depunerea planului de repartizare a activului de către comisarii lichidatori putea conduce la executarea creanţelor, iar activitatea acestora nu putea face obiectul niciunui control, în special cu privire la durata excesivă a sarcinii lor. Cu toate că în speţă există o astfel de prelungire a procedurii, Curtea a considerat că motivul care a determinat omisiunea de executare a creanţei al cărei proprietar era reclamantul a fost lipsa resurselor financiare ale debitorului, nu prelungirea procedurii de lichidare. Or, pentru această situaţie statul nu poate ţinut responsabil, astfel că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu a fost violat.
| ← Sciortino contra Italiei - Executarea unei hotărâri... | Honecker contra Germaniei - Foşti lideri comunişti Confiscarea... → |
|---|
