Brown contra Marea Britanie - Principiul legalităţii Domeniul de aplicabilitate Sancţiune penală

CEDO, secţia III, decizia Brown contra Marea Britanie, 24 noiembrie 1998, 38644/97

O amendă cu caracter punitiv şi disuasiv mai degrabă decât compensatorie poate conduce la considerarea litigiului ca fiind penal, în măsura în care valoarea amenzii este suficient de importantă.

Reclamantul este avocat. În cadrul activităţii sale profesionale s-a asociat cu o persoană ce fusese condamnată pentru diverse infracţiuni de fraudă, în ciuda unei norme legale care interzicea o astfel de asociere. Datorită acestui fapt, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu o amendă în valoare de 10 000 lire sterline de către o instanţă disciplinară a ordinului avocaţilor.

Art. 7. Domeniul de aplicabilitate. O amendă cu caracter punitiv şi disuasiv mai degrabă decât compensatorie poate conduce la considerarea litigiului ca fiind penal, în măsura în care valoarea amenzii este suficient de importantă. În speţă, Curtea a considerat că amenda aplicată reclamantului a fost suficient de importantă pentru a putea fi considerată ca având un efect punitiv. În acelaşi timp, ea a sancţionat un delict disciplinar grav, iar valoarea sa a fost egală cu suma obţinută de către reclamant după ce şi-a vândut cabinetul. Pe de altă parte, Curtea a constatat că procedura de sancţionare nu a fost deloc apropiată de procedura penală, iar poliţia ori parchetul nu au avut niciun rol în cursul acesteia. De aceea, ţinând cont de natura esenţialmente disciplinară a acuzaţiei, nu se poate spune că valoarea ridicată a amenzii este suficientă pentru a-i conferi acesteia un caracter penal. De aceea, art. 7 nu este aplicabil.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Brown contra Marea Britanie - Principiul legalităţii Domeniul de aplicabilitate Sancţiune penală