Silimon si Gross contra Romaniei - Casa confiscata. Decretul 223/1974. Vanzare pe legea 112/1995
| Comentarii |
|
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 7 februarie 2008
înCauza Silimon şi Gross împotriva României
(Cererea nr. 19372/06)
Strasbourg
Definitivă la 07.05.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Silimon şi Gross împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Boštjan M. Zupančič, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
David Thór Björgvinsson,
Ineta Ziemele,
Isabelle Berro-Lefèvre, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 17 ianuarie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 19372/06, introdusă împotriva României de doi cetăţeni germani, doamna Herta Margareta Silimon şi domnul Gerhard Albert Gross (reclamanţii), care au sesizat Curtea la data de 24 aprilie 2006 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de E.J. Prediger, avocat la Braşov. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul R.H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 12 decembrie 2006, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
4. Guvernul german, invitat la data de 18 decembrie 2006 să prezinte observaţii scrise, nu a manifestat dorinţa de a-şi exercita acest drept (art. 36 alin. 1 din Convenţie şi 44 din regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanţii, s-au născut în 1926 şi respectiv în 1934 şi locuiesc la München şi respectiv la Gempen.
6. Prin două hotărâri din 27 august 1981 şi 8 iulie 1989, invocând decretul nr. 223/1974, statul român a confiscat casa situată la Braşov, str. Retezat nr. 8, formată din două apartamente. În momentul confiscării, reclamanta era proprietara apartamentului nr. 2 şi a unei cote-părţi de două treimi din apartamentul nr. 1 şi reclamantul deţinea o cotă-parte de o treime din acest ultim apartament.
7. Printr-un contract de vânzare din data de 15 iulie 1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, societatea comercială RIAL S.R.L. (S.C. RIAL), societate de administrare a bunurilor aparţinând statului, a vândut casa respectivă soţilor M., care o ocupau în baza unui contract de închiriere.
8. La data de 19 septembrie 2001, în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001), reclamanţii au cerut S.C. RIAL retrocedarea casei menţionate anterior.
9. La o dată neprecizată, reclamanţii au chemat în faţa Judecătoriei Braşov S.C. RIAL, Primăria Braşov şi soţii M. Ei au cerut instanţei să constate nelegalitatea confiscării bunului lor pe motiv că decretul nr. 223/19974 încălca prevedereile Constituţiei în vigoare la acea vreme. Menţionând că Legea nr. 112/1995 interzicea vânzarea mai multor apartamente unei singure persoane, că respectiva casă aflată în litigiu era compusă din două apartamente şi că în momentul vânzării soţii M. fuseseră de rea credinţă, reclamanţii au cerut de asemenea instanţei să constate că contractul de vânzare din data de 15 iulie 1997 era lovit de nulitate absolută. În final au cerut instanţei să dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al soţilor M.
10. Prin sentinţa din data de 15 decembrie 2003 Judecătoria Braşov a admis în parte acţiunea reclamanţilor. Aceasta a considerat că statul a intrat ilegal în posesia imobilului în litigiu şi a concluzionat că statul nu deţine un titlu valabil asupra bunului în litigiu. În schimb, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, Judecătoria a respins cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare menţionat anterior, pe motiv că Legea nr. 112/1995 nu interzicea vânzarea mai mult de un apartament chiriaşilor şi că în momentul vânzării cumpărătorii fuseseră de bună credinţă. Instanţa a respins de asemenea cererea de radiere din carte funciară a dreptului de proprietate a soţilor M.
11. Reclamanţii au înaintat apel împotriva acestei sentinţe, reproşând primei instanţe că a tatuat pe nedrept că soţii M. fuseseră de bună credinţă în momentul vânzării.
12. Prin decizia din data de 19 mai 2004, Curtea de Apel Braşov a respins ca neîntemeiat apelul reclamanţilor. Ea a considerat că soţii M. au achiziţionat imobilul în litigiu pe baza menţiunilor făcute în cartea funciară, în care statul era înscris drept proprietar şi că buna lor credinţă nu putea deci fi pusă la îndoială. Completul de judecată era format din judecătorii D.R. şi A.P.
13. Reclamanţii au înaintat recurs împotriva deciziei citată anterior, invocând că prima instanţă şi instanţa de apel au aplicat greşit legea când au concluzionat asupra bunei credinţe a soţilor M. Potrivit legii în vigoare în momentul în care Curtea de Apel Braşov a pronunţat decizia, competenţa de soluţionare a recursului reclamanţilor revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
14. În urma modificărilor aduse codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005 din 6 iulie 2005, Curtea de Apel Braşov a devenit competentă să statueze asupra recursului înaintat de reclamanţi împotriva deciziei din data de 19 mai 2004, pronunţată de aceeaşi instanţă.
15. Prin decizia din data de 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Braşov a respins recursul reclamanţilor, considerând că aceştia din urmă nu au reuşit să facă dovada relei credinţe a soţilor M. Completul de judecată era format din judecătorii D.M.C., G.B. şi R.P.
16. La cererea reclamanţilor, procedura administrativă pe care au demarat-o la data de 19 septembrie 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost suspendată în aşteptarea unei decizii definitive a instanţelor în litigiul dintre aceştia şi soţii M.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
17. Prevederile legale şi jurisprudenţa interne pertinente sunt descrise în Hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, CEDH 2005-VII, paragrafele 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, paragrafele 38-53), 1 decembrie 2005).
18. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire bănească echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură în momentul acordării sumei.
19. Dispoziţiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) modificate prin Legea nr. 247/2005 prevăd următoarele:
Articolul 1
“1. Imobilele preluate în mod abuziv de stat,_ în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.
2. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii_ , cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
(...).”
Articolul 10
“1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(...)
8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”
Articolul 20
“1) Persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995_ persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
(...)”
20. Articolele 13 şi 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, relevante de asemenea în prezenta cauză, prevăd următoarele:
Articolul 13
"1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor_ "
Articolul 16
"1) Deciziile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire_ se predau Secretariatului Comisiei Centrale nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) Cererile de retrocedare formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001_ care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau_ Secretariatului Comisiei Centrale_ în termen de 10 de zile de la data adoptării deciziilor autorităţilor competente să restituie bunul.
5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de avluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
6)_ Evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cunatumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
21. Funcţionarea societăţii pe acţiuni Proprietatea este descrisă în cauza Radu împotriva României (nr. 13309/03, paragrafele 18-20, 20 iulie 2006).
22. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima oară prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.
Conform art. 18¹ din Titlul I din ordonanţă, atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri a căror valoare nu depăşeşte 500.000 lei noi româneşti (RON), beneficiarii pot opta între acţiuni la fondul Proprietatea şi acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 RON interesaţii pot cere despăgubiri pecuniare în valoare de 500.000 RON şi li se vor acorda acţiuni la fondul Proprietatea pentru diferenţă.
Conform art. 7 din titlul II din ordonanţă, în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii de administrare a fondului Proprietatea.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
23. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanţii se plâng că au suferit o atingere adusă dreptului lor la respectarea bunurilor, datorită hotărârilor instanţelor interne care, în ciuda constatării nelegalităţii naţionalizării şi lipsei unui titlu valabil al statului asupra casei în litigiu, au confirmat vânzarea sa de către stat. Articolul 1din Protocolul nr. 1 prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
24. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
25. Guvernul relevă că reclamanţii pot obţine o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, fapt ce corespunde cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1. El consideră că în situaţii complexe ca cea în speţă, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţări, autorităţile naţionale trebuie să beneficeze de o putere discreţionară nu numai pentru a alege măsurile ce vizează garantarea respectului drepturilor patrimoniale ci şi pentru punerea lor în aplicare. El arată că ultima reformă în materie, şi anume legea nr. 247/2005, stabileşte principiul acordării de despăgubiri echitabile şi neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize şi accelerează procedura de retrocedare sau de acordare de despăgubiri. Această lege prevede că, în cazul în care retrocedarea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) la nivelul valorii bunului stabilită prin expertiză. În opinia Guvernului, noul mecanism instituit prin legea nr. 247/2005 asigură o despăgubire efectivă, conformă cerinţelor Convenţiei.
26. Guvernul consideră că, în orice caz, o eventuală întârziere în acordarea unei despăgubiri, în contextul unei despăgubiri neplafonate, nu afectează echilibrul just ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii indivizilor şi cerinţele interesului general şi nu obligă reclamanţii să suporte o sarcină excesivă.
27. Reclamanţii contestă afirmaţia Guvernului. Ei amintesc că instanţele interne au constatat nelegalitatea confiscării bunului lor, confirmând în acelaşi timp vânzarea aceluiaşi bun chiriaşilor. Ei subliniază că această soluţie îi împiedică să reintre în posesia bunului lor.
28. În ceea ce priveşte posibilitatea de a obţine o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanţii contestă caracterul real şi efectiv al sistemului de compensare pus la punct de legile citate anterior, subliniind că fondul Proprietatea nu funcţionează încă.
29. Curtea observă că reclamanţii au obţinut o hotărâre judecătorească definitivă care constată nelegalitatea însuşirii de către stat a bunului lor şi faptul că acesta din urmă nu era proprietarul acestui bun în momentul vânzării sale. În ciuda acestei constatări, instanţele interne au refuzat să anuleze vânzarea bunului, pe motiv că reclamanţii nu a făcut dovada relei credinţe a cumpărătorilor (paragraful 14 de mai sus).
30. Ţinând cont de constatarea instanţelor interne, necontestată de părţi, Curtea consideră că în cazul în speţă reclamanţii sunt titularii unui bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Gabriel împotriva României, nr. 35951/02, paragraful 25, 8 martie 2007; Florescu împotriva României, nr. 41857/02, paragraful 27, 8 martie 2007).
31.Curtea a soluţionat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celor din cauza în speţă şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Gabriel, citată anterior, paragrafele 27-32).
32. După ce a examinat toate probele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nicio faptă şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc de reglementare a acţiunilor în revendicare imobiliare şi a restituirii bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin citată anterior, paragrafele 39, 43 şi 59).
33. În măsura în care Guvernul arată că reclamanţii au dreptul să obţină titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) în baza Legii nr. 10/2001, la valoarea bunului stabilită prin expertiză, Curtea reiterează observaţia sa anterioară potrivit căreia Proprietatea nu funcţionează în prezent în aşa fel încât să permită acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamanţilor (a se vedea, printre altele, cauzele Radu, citată anterior, paragrafele 32-34, Gabriel, citată anterior, paragraful 21 şi Săvulescu împotriva României, nr. 1696/03, paragraful 30, 12 iulie 2007). Pe deasupra, Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse îndelungate a despăgubirii de către persoanele care, la fel ca reclamanţii, au fost private de bunurile lor (Porteanu împotriva României, nr. 4596/03, paragraful 34, 16 februarie 2006 şi Florescu, citată anterior, paragraful 32).
Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că în cazul în speţă zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra casei în litigiu, combinată cu lipsa de despăgubire de peste doi ani, i-a făcut să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1din Protocolul nr. 1.
În consecinţă, a avut loc încălcarea acestei prevederi.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie
35. Reclamanţii invocă încălcarea dreptului lor la judecarea cauzei de către o instanţă imparţială datorită faptului că Curtea de Apel Braşov a fost chemată să statueze atât asupra apelului cât şi asupta recursului pe care le-au formulat în cadrul acţiunii în anulare a contractului de vânzare din data de 15 iulie 1997. Ei invocă în această privinţă art. 6 alin. 1 din Convenţie care, în părţile sale relevante, prevede următoarele:
"Orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale_ de către o instanţă independentă şi imparţială_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
36. Curtea observă că situaţia contestată de reclamanţi este rezultatul modificării regulilor de competenţă a instanţelor, adusă de Legea nr.219 din 6 iulie 2005. Ea consideră că faptul că Curtea de Apel Braşov a statuat asupra celor două căi de atac în aceeaşi procedură nu pune probleme potrivit art. 6 alin. 1 din Convenţie, în măsura în care completele de judecată au fost diferite (Diennet împotriva Franţei, Hotărârea din 26 septembrie 1995, seria A nr. 325-A, pag. 16, paragraful 38; Biserica parohială greco-catolică Ticvaniul Mare împotriva României, (decizie), nr. 2534/02, 24 octombrie 2006).
37. Reiese că acest capăt de cerere trebuie respins ca fiind în mod manifest neîntemeiat, în aplicarea art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
38. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
a) Prejudiciul material
39. În ceea ce priveşte prejudiciul material, reclamanţii solicită în principal restituirea casei vândută de către stat terţilor. În cazul în care statul nu ar putea să o restituie, interesaţii solicită o sumă echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului care, potrivit raportului de expertiză prezentat Curţii, s-ar ridica la 220.000 euro.
40. Guvernul contestă evaluarea valorii bunului făcută de expertul desemnat de reclamanţi. În această privinţă, el subliniază că această sumă ia în calcul nu numai valoarea casei vândute de către stat, ci şi valoarea unui teren în suprafaţă de 524,48 m² aferent casei resective şi care nu face obiectul acestui litigiu.
Potrivit raportului de expertiză prezentat de Guvern, valoarea casei s-ar ridica la 112.058 euro.
41. Curtea reaminteşte că a a constatat încălcarea art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzării de către stat a casei situată la Braşov, str. Retezat nr. 8 unor terţi de bună credinţă, combinată cu lipsa totală de despăgubire. Curtea reţine de asemenea că vânzarea respectivă nu privea terenul aferent acestui imobil.
42. Curtea apreciază că, în circumstanţele speţei, retrocedarea casei în litigiu, ar repune pe reclamanţi pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
43. În cazul în care statul pârât nu procedează la această retrocedare în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri, Curtea decide ca acesta să le plătească reclamanţilor, cu titlu de prejudiciu material, o sumă care să corespundă cu valoarea actuală a casei.
44. Ţinând cont de informaţiile de care dispune asupra preţurilor pieţii imobiliare locale şi de elementele prezentate de părţi, Curtea estimează valoarea de piaţă actuală a bunului la 120.000 euro.
45. Prin urmare, statuând în echitate, aşa cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea alocă reclamanţilor suma de 120.000 euro.
b) Prejudiciul moral
46. Reclamanţii solicită de asemenea 100.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferinţa îndurată din momentul confiscării ilegale a bunului lor.
47. Guvernul consideră această sumă excesivă şi susţine că o constatare a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 ar constitui în sine o reparaţie suficientă a prejudiciului moral invocat.
48. Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut provoca reclamanţilor o stare de incertitudine şi suferinţe ce nu pot fi compensate prin constatarea încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1. Ea consideră că suma de 4.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamanţi.
B. Costuri şi cheltuieli
49. Reclamanţii nu au formulat nicio cerere cu acest titlu.
50. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care a cerut-o. În consecinţă, în cazul în speţă, Curtea decide să nu le aloce reclamanţilor nici o sumă cu acest titlu.
C. Majorări de întârziere
51. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă în privinţa capătului de cerere întemeiat pe articolul 1 din Protocolul nr.1 şi inadmisibilă pentru rest;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamanţilor casa situată la Braşov, str. Retezat nr. 8, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie ;
b) că în caz de nerestituire statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, 120.000 euro (una sută două zeci mii euro), pentru prejudiciul material ;
c) că statul pârât va trebui de asemenea să plătească împreună reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, 4.000 euro (patru mii euro), pentru prejudiciul moral ;
d) că la sumele menţionate anterior se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit ;
e) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 7 februarie 2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Boštjan M. Zupančič,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
| ← Tiron contra Romaniei - Arestare preventiva pentru 30 zile.... | Erbiceanu contra Romaniei - Imobil intrat abuziv in proprietatea... → |
|---|
