Veznedaroglu contra Turciei - Tortura Recurs la forta pentru a obtine marturia

CEDO, secţia II, hotărârea Veznedaroglu versus Turcia, 11 aprilie 2000, 32357/96

Violenţele aplicate pentru a obţine mărturia unei persoane în cadrul unei anchete penale constituie, în principiu, acte de tortură.

Reclamanta, suspectată de a fi membră a PKK, a fost arestată în iulie 1994. Aceasta susţine că a fost torturată timp de patru zile, timp în care ar fi fost suspendată de braţe, i s-ar fi aplicat şocuri electrice asupra organelor sexuale şi a fost ameninţată cu moartea şi cu violul. Rapoartele medicale realizate după punerea în libertate constatau existenţa unor contuzii la nivelul braţelor şi al picioarelor. Reclamanta s-a plâns de faptul că a fost torturată atât în faţa procurorilor, cât şi a instanţei care, într-un final, a achitat-o.

Art. 3. Este imposibil de stabilit dacă leziunile reclamantei i-au fost produse de către poliţie sau dacă ea a suferit acte de tortură de natura celor descrise în plângerea sa, iar Curtea nu a fost convinsă de faptul că audierea unor martori ar putea clarifica pe deplin realitatea alegaţiilor reclamantei. Totuşi, Curtea a constatat că dificultăţile descrise provin din lipsa oricărei anchete interne asupra acestor acuzaţii. Insistenţa reclamantei de a declara că a fost torturată, precum şi elementele medicale ale dosarului ar fi trebuit să fie suficiente pentru a atrage atenţia procurorilor asupra necesităţii desfăşurării unei anchete asupra veridicităţii acuzaţiilor, însă niciun act de această natură nu a avut loc. În acest condiţii, Curtea a constatat că autorităţile şi-au încălcat obligaţia pozitivă de a realiza o anchetă eficace, astfel încât art. 3 a fost violat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Veznedaroglu contra Turciei - Tortura Recurs la forta pentru a obtine marturia