McDONALD contra Franţei - Refuzul de exequatur hotărârii unei instanţe străine: inadmisibilitate.
| Comentarii |
|
Cauza McDONALD împotriva Franţei (nr. 18648/04), decizie 29 aprilie 2008 [Secţia a V-a]
Reclamantul, diplomat american, s-a căsătorit în Franţa cu o resortisantă franceză. Câţiva ani mai târziu, reclamantul a formulat împotriva soţiei sale o cerere de divorţ pentru culpă, în faţa tribunalului de mare instanţă, însă cererea acestuia a fost respinsă. Tribunalul a încredinţat celor doi soţi exerciţiul autorităţii părinteşti şi a stabilit contribuţia lunară a reclamantului la cheltuielile căsătoriei. Niciunul dintre soţi nu a declarat apel împotriva hotărârii şi în consecinţă aceasta a devenit definitivă. Ulterior, reclamantul a sesizat o instanţă din statul american Florida, de unde era originar, cu o cerere de divorţ. Această instanţă a pronunţat desfacerea căsătoriei, însă a declinat în competenţa instanţelor franceze sarcina de a statua cu privire la anumite aspecte ale divorţului, cum ar fi contribuţia la cheltuielile căsătoriei. Faţă de prevederile acestei decizii, reclamantul a încetat să îi mai plătească fostei sale soţii întreţinerea la plata căreia fusese obligat prin hotărârea franceză. Apoi el a lichidat împreună cu aceasta bunuri rezultate din precedenta căsătorie, însă ea a obţinut un sechestru asigurător asupra sumei pe care ar fi trebuit să o achite reclamantul ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată a cheltuielilor căsătoriei. Reclamantul a sesizat judecătorul de executare cu o cerere pentru ridicarea sechestrului asigurător, aceasta fiindu-i respinsă. Apoi a sesizat tribunalul de mare instanţă cu o cerere de exequatur a hotărârii pronunţate în Florida, însă tribunalul a respins această cerere, cu motivarea că reclamantul nu ar fi făcut dovada renunţării soţiei sale la privilegiul de jurisdicţie pe care i-l conferea Codul civil. Reclamantul a introdus apel împotriva celor două hotărâri sus-men-ţionate. Curtea de apel a conexat cauzele şi a respins apelul. Ea a decis că hotărârea pronunţată în Florida nu putea beneficia de recunoaşterea de plin drept în Franţa şi cu atât mai mult de exequaturul cerut, datorită necompetenţei internaţionale a instanţelor americane întemeiată pe competenţa exclusivă, în speţă, a instanţelor franceze şi datorită fraudei prin alegerea instanţelor americane, ce a fost comisă de reclamant în scopul obţinerii divorţului care tocmai îi fusese refuzat în Franţa, şi pentru a scăpa de consecinţele contribuţiei sale la cheltuielile căsătoriei. Curtea de Casaţie a respins recursul în casaţie al reclamantului.
Inadmisibilă din perspectiva art. 14 coroborat cu art. 6 alin. (1) - Procedura în faţa tribunalului din Florida purta asupra drepturilor cu caracter civil ale reclamantului, adică asupra statutului său matrimonial. Acesta din urmă a sesizat tribunalul de mare instanţă cu o cerere de exequatur a hotărârii pronunţate în Florida. Atât acest tribunal, cât şi curtea de apel şi Curtea de Casaţie i-au respins acţiunea, întemeindu-se pe naţionalitatea fostei lui soţii şi pe Codul civil care instituie un privilegiu de jurisdicţie pentru resortisanţii francezi, precum şi pe frauda comisă de reclamant. Or, procedura de exequatur este o formalitate prealabilă, indispensabilă pentru ca o hotărâre să fie executorie pe teritoriul francez. în cadrul acestei proceduri, Curtea Europeană verifică regularitatea procedurii urmate în faţa instanţelor străine, în raport de art. 6 şi controlează regulile de competenţă în vigoare în statele contractante, pentru a se asigura că acestea nu aduc atingere unui drept protejat de Convenţie. Plângerea reclamantului vizează conformitatea dintre drepturile fundamentale şi Codul civil, precum şi aplicarea acestuia la cazul său. Refuzul de a acorda exequatur hotărârilor tribunalului american a reprezentat o ingerinţă în dreptul la un proces echitabil al reclamantului. Or, în conformitate cu regula generală, nimeni nu se poate plânge de o situaţie la crearea căreia a putut contribui el însuşi, prin propria-i inacţiune. Reclamantul admite faptul că a lăsat să treacă un timp pentru a sesiza cu apel instanţele franceze. După ce i-a fost respinsă cererea de divorţ în Franţa, el a sesizat judecătorul american cu o cerere similară, după o scurtă şedere în Florida şi, ca urmare a hotărârii pronunţate, a încetat să îi mai plătească soţiei sale contribuţia la cheltuielile căsătoriei, atât timp cât această chestiune nu fusese dezlegată de judecătorul american, care trimisese cauza judecătorului francez. Cu toate acestea, înainte de a formula o acţiune în faţa instanţelor americane, iar apoi să solicite exequaturul deciziei străine în Franţa, reclamantului îi revenea sarcina de a introduce apel împotriva hotărârii tribunalului de mare instanţă, pe care iniţial a ales să îl sesizeze cu cererea sa de divorţ. Prin urmare, nu li s-ar putea imputa autorităţilor franceze refuzul de a executa o decizie care, în viziunea acestora, avea drept scop ocolirea, prin inacţiunea reclamantului, a regulilor de procedură aplicabile: vădit nefondată.
| ← KAIC contra Croaţiei - Compensaţie insuficientă pentru durata... | ORSUS contra Croaţiei - Plasarea copiilor romi în clase... → |
|---|
