VOSKUIL contra Olandei - Arestarea unui jurnalist în scopul de a-l constrânge să-şi divulge sursa de informaţii: încălcare.
| Comentarii |
|
VOSKUIL împotriva Olandei (Dosar nr. 64752/01) Hotărâre - 22.11.2007 [Secţia a III-a]
în fapt:
în anul 2000 reclamantul, un jurnalist, a publicat un articol care cita un poliţist anonim, compromiţând metodele utilizate în ancheta îndreptată împotriva unor anumite persoane. Curtea de apel a ordonat reclamantului să dezvăluie identitatea sursei în interesul acuzatului, al integrităţii poliţiei şi al autorităţilor judiciare. Când reclamantul a refuzat să se supună, instanţa a ordonat arestarea sa imediată. După mai mult de două săptămâni, în lumina rezultatelor unei anchete interne a poliţiei, Curtea a considerat declaraţiile reclamantului neverosimile şi a ridicat ordinul de arestare. Urmărirea penală împotriva acuzatului a fost finalizată.
în drept:
Art. 10. Ingerinţa în dreptul reclamantului la libertatea de expresie s-a întemeiat pe legea internă şi a urmărit „scopul legitim" al prevenirii infracţiunilor. Totuşi, protecţia surselor jurnalistului este una din condiţiile de bază pentru libertatea presei, reflectată în diferite instrumente internaţionale incluzând Recomandarea Consiliului de Miniştri nr. R (2000)7. Fără o astfel de protecţie, sursele puteau fi descurajate să sprijine presa pentru a informa publicul în chestiuni de interes general, şi, ca urmare, rolul public important de „câine de pază" al presei putea fi subminat.
Ordinul de a dezvălui o sursă putea fi justificat doar de o cerinţă imperativă de interes public. Motivele pentru care reclamantului i s-au cerut să dezvăluie identitatea sursei au fost, în primul rând, de a asigura un proces echitabil persoanelor acuzate de trafic de arme şi, în cel de-al doilea rând, de a proteja integritatea poliţiei. Curtea a stabilit că primul motiv nu este relevant, într-adevăr, pretinsa informaţie a reclamantului a fost înlocuită cu probele celorlalţi martori. în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv, Curtea nu a putut stabili dacă a existat vreo urmă de adevăr în afirmaţiile publicate de reclamant. Ea a fost de părere că, în orice caz, într-un stat democratic guvernat de reguli de drept, folosirea unor metode inadecvate de către o autoritate
publică a fost în mod cert genul de chestiune asupra căreia publicul are dreptul să fie informat. Curtea a fost surprinsă cât de departe erau dispuse autorităţile să ajungă pentru a afla identitatea sursei. Astfel de măsuri cu efecte pe termen lung i-ar putea descuraja pe cei care ar avea informaţii reale şi precise referitoare la infracţiuni, de a împărtăşi pe viitor presei informaţiile pe care le deţin. în concluzie, interesul Guvernului în aflarea identităţii sursei reclamantului nu a fost suficient pentru a depăşi în greutate interesul reclamantului în ascunderea ei.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 5 alin. (1) - Legea naţională prevede obligaţia aducerii la cunoştinţa arestatului a dispoziţiei de arestare într-un termen de 24 de ore. Reclamantul nu a luat cunoştinţă despre această dispoziţie decât după trei zile. în consecinţă, arestarea nu a fost efectuată „potrivit căilor legale".
Concluzie: încălcare (unanimitate).
| ← MUSCIO contra Italiei - Recepţionarea în căsuţa poştală... | TILLACK contra Belgiei - Percheziţii şi confiscări la... → |
|---|
