Art. 112 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

Art. 112

(1) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul constitutiv poate prevedea cerinţe mai ridicate de cvorum şi majoritate.

(2) Dacă adunarea generală ordinară nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), adunarea ce se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată.

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Comentarii despre Art. 112 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

roxana 22.06.2014

Articolul 112, prin cele două alineate ale sale, astfel cum acestea au fost modificate şi completate prin Legea nr. 441/2006, reglementează una dintre problemele fundamentale care stau la baza organizării şi desfăşurării AGOA, şi anume problema cvorumului legal şi cea a majorităţii necesare pentru ca adunările menţionate să poată lua hotărâri valabile, prin care să se formeze şi să se exprime voinţa socială, în scopul desfăşurării activităţii.

în ceea ce priveşte cvorumul legal, alin. (1) al art. 112 statuează că pentru ca o AGOA să poată lucra valabil, adică să se poată considera a fi legal

Citește mai mult

întrunită, este necesară, la prima convocare, prezenţa fizică şi/sau prin reprezentare (în condiţiile legii şi/sau ale actului constitutiv) a acelor acţionari care deţin cel puţin o pătrime (respectiv, cel puţin 25%) din totalul drepturilor de vot pe care le au acţionarii pe care îi are acea societate, iar la cea de-a doua convocare, presupunând că la prima nu s-a întrunit cvorumul menţionat, fiind suficient orice număr de acţionari prezenţi sau reprezentaţi.

Cvorumurile menţionate sunt unele legale şi sunt cu mult mai mici decât cele erau impuse prin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, înainte de modificarea şi completarea ei prin Legea nr. 441/2006. O a doua observaţie vizează criteriul de apreciere şi raportare a îndeplinirii cvorumului legal pentru prima şi /sau a doua AGOA, şi anume totalul drepturilor de vot pe care le au toţi acţionarii societăţii respective, nu doar cei care sunt prezenţi sau reprezentaţi la o anumită adunare. Aşa fiind, nu vor trebui luaţi în calculul cvorumului care trebuie realizat la prima sau a doua convocare acţionarii care deţin acţiuni privilegiate cu dividend prioritar, dar fără drept de vot, deşi, aşa după cum am mai arătat, această categorie de acţionari au facultatea să participe la orice categorie de AGA, dar fără un astfel de drept.

O altă observaţie este aceea că, deşi textul alin. (1) se referă expressis verbis doar la prezenţa acţionarilor, fapt care ne-ar duce la concluzia că numai prezenţa fizică a acelor acţionari poate fi luată în seamă pentru calculul cvorumului realizat, în raport cu scopul legii şi cu principiile care stau la baza drepturilor acţionarilor, prin expresia „prezenţa" acţionarilor trebuie să avem în vedere atât prezenţa lor fizică, cât şi cea juridică, adică a acţionarilor - persoane juridice care vor putea fi reprezentaţi prin conducătorii lor care au calitatea de reprezentanţi legali, a persoanelor fizice lipsite de capacitate de exerciţiu deplină, reprezentate prin părinţi, tutori ori curatori speciali, după caz, precum şi a acţionarilor persoane fizice având capacitate de exerciţiu deplină, care vor putea fi reprezentaţi prin alţi acţionari persoane fizice sau juridice. O astfel de interpretare are la bază raţionamentul că realizarea reprezentării legale are un suport legal expres în Decretul nr. 31/1954, iar cea convenţională în prevederile art. 1532 şi urm. C. civ. De altfel, art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, rezolvă în mod fericit această dilemă, în sensul că prevede în mod expres, printre altele, că participarea la orice AGA se va putea face şi prin reprezentare.

în acest context, în plan practic, se poate pune întrebarea, prin raportare la dispoziţiile legale citate: este legitimă o clauză contractuală prin care se interzice acţionarilor să participe şi să voteze la o anumită AGA prin reprezentare? Suntem de părere că libertatea contractuală nu îngăduie o astfel de derogare de la lege, pentru că ea ar avea semnificaţia restrângerii nelegale şi nejustificate a exerciţiului dreptului de a fi reprezentat şi de a încheia acte juridice prin acest procedeu.

O altă observaţie pe care o găsim utilă, relativ la problematica cvorumului legal pentru AGOA, este aceea că, prin prevederile actelor constitutive, acţionarii unei societăţi nu pot conveni să scadă nivelurile cvorumurilor legale, sub sancţiunea nulităţii absolute a unor astfel de prevederi convenţionale, în schimb le pot mări, potrivit interesului şi convenţiei lor.

Cât priveşte problema majorităţii necesare pentru a lua hotărâri conforme cu legea şi/sau cu actele constitutive ale societăţilor pe acţiuni, tezele penultima şi ultima ale art. 115 alin. (1) prevăd că hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate, însă teza ultimă autorizează societatea ca prin actul constitutiv să stabilească cerinţe speciale de majoritate. Aşadar, cerinţele de majoritate necesară menţionate sunt unele minimale, sub care acţionarii nu au drept să deroge prin actele lor constitutive.

în plan teoretic, conceptual, dar şi în cel practic, principiul votului majoritar, aşa cum remarcă literatura de specialitate, este rezultanta unei necesităţi practice care impune societăţilor comerciale, în special celor pe acţiuni, să funcţioneze şi să ia măsurile care se impun pentru buna desfăşurare a activităţii statutare. Această concluzie este cu atât mai evidentă în cazul societăţilor pe acţiuni cu un număr mare de acţionari, deţinând pachete reduse de acţiuni şi care sunt dispersaţi pe arii geografice largi, cu cât, în mod regulat, se constată mari dificultăţi în atingerea unor cvorumuri şi majorităţi necesare pentru luarea unor decizii importante şi urgente (a se vedea, în acest sens, experienţele societăţilor de investiţii financiare constituite în temeiul Legii nr. 133/1996, societăţi care au un acţionariat imens - de ordinul a milioane de persoane).

Principiul majoritar înseamnă, în situaţia societăţilor pe acţiuni, preeminenţa voinţei deţinătorilor majorităţii capitalului social, exprimată în cadrul adunărilor, în faţa voinţei celorlalţi acţionari. Altfel spus, în societăţile pe acţiuni avem de-a face cu o „majoritate de capital" şi nu una de persoane. Este adevărat că voinţa socială este, la nivel teoretic, diferită de suma voinţelor individuale, fiind o voinţă nouă, rezultată din unificarea voinţelor individuale88’.

Relativ la problema majorităţii necesare pentru luarea unor hotărâri ar fi utilă, prezentarea unor puncte de vedere personale cu privire la înţelesul noţiunilor de majoritate absolută, relativă sau simplă şi calificată. Din păcate, am constatat că legislaţia civil-comercială nu conţine definiţii ale unor astfel de noţiuni, singurele repere normative care pot fi utilizate ca argumente de analogie ar fi cele care se regăsesc în dreptul constituţional ori în cel administrativ, care, desigur, trebuie utilizate făcând diferenţierile necesare.

Mai întâi, se impune să reţinem că, în urma modificării şi completării art. 112, în noua redactare nu se mai utilizează noţiunea de majoritate absolută.

majorităţile necesare luării hotărârilor în AGOA, reglementate de alin. (1) al art. 112, sunt majorităţi relative/simple sau calificate, întrucât ele se raportează la o bază de referinţă formată din numărul celor care şi-au exprimat votul. Dacă, în mod practic, numărul celor care şi-au exprimat voturile într-o AGA este de 100% din totalul celor care au dreptul de vot - mărime care se confundă cu un cvorum de 100% - majoritatea necesară ar trebui să însemne voturi pentru luarea unei anumite hotărâri, jumătate plus o acţiune din totalul celor care şi-au exprimat voturi valabile. O astfel de majoritate ar putea fi una absolută, adică una formată prin raportarea la o bază cantitativă maximală şi fixă (totalitatea acţiunilor în care este divizat capitalul social şi care dau drept de vot deţinătorilor lor). De asemenea, dacă prin actul constitutiv acţionarii vor conveni un nivel al majorităţii de jumătate plus o acţiune din totalul celor cu drept de vot în care este divizat capitalul social, ne vom afla, tot în cazul unei majorităţi absolute.

Conchizând, în materie societară o majoritate este absolută legal sau convenţional, atunci când ea însumează jumătate plus o acţiune din totalul voturilor exprimate pentru sau împotrivă, prin raportare la totalul acţiunilor cu drept de vot în care este divizat capitalul social (acesta, în principiu, fiind o mărime fixă, nesupusă unor fluctuaţii) şi care au fost deţinute de acţionarii prezenţi şi/sau reprezentaţi în adunările generale.

Dimpotrivă, o anumită majoritate va fi relativă ori calificată legal ori convenţional,

dacă va fi realizată într-o AGA cu votul a jumătate plus o acţiune din voturile celor prezenţi şi/sau reprezentaţi, atunci când cei care au fost prezenţi şi au exprimat voturi valabile au reprezentat mai puţin de 100% din totalul acţiunilor cu drept de vot.

Totuși, în virtutea libertăţii contractuale, acţionarii fondatori ori subsecvenţi, pot defini ei înşişi tipurile şi limitele majorităţilor convenţionale, în mod diferit de felul în care am făcut-o noi.

Revenind la reglementarea conţinută de art. 112, respectiv la cea a alin. (2), astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006, putem constata că legiuitorul, preocupat de a asigura cadrul legal necesar pentru o bună funcţionare a societăţilor pe acţiuni atunci când o parte însemnată din acţionarii lor nu manifestă interesul necesar pentru ca societatea să ia hotărârile care se impun, a reglementat un cvorum şi o majoritate legală de minimis, AGOA putând lua hotărâri în orice cvorum şi cu orice majoritate. Mai mult decât atât, teza ultimă a acestui alineat interzice, în mod expres, ca nivelele legale ale cvorumului şi ale majorităţii necesare, care trebuie întrunite la cea a de-a doua convocare, să fie ridicate prin prevederile actului constitutiv. Sau, altfel spus, cvorumul şi majoritatea necesară pentru a doua convocare a unei AGOA nu pot fi decât cele legale. Suntem de părere că o astfel de concluzie este de natură să atragă atenţia tuturor acţionarilor care ar putea constata că lipsa lor de interes în participarea la viaţa societăţii comerciale ar permite unei minorităţi să ia decizii cu foarte mare uşurinţă.

Definiția AGOA (ca tip de adunare generală a acţionarilor), este acea întrunire a membrilor organului statutar suprem al unei societăţi comerciale la care au dreptul să participe, în nume propriu ori prin reprezentare; inclusiv prin exercitarea votului prin corespondenţă, toţi acţionarii care au această calitate şi ale căror acţiuni dau sau nu drept de vot, întrunire care trebuie să se realizeze cu periodicitatea impusă de lege şi de actul constitutiv, şi care are competenţa să se pronunţe prin vot, în condiţiile de cvorum şi de majoritate stabilite de lege sau de actul constitutiv, de regulă mai reduse decât cele aplicabile AGEA, asupra tuturor problemelor date de lege ori de actul constitutiv în competenţa ei, altele decât cele din competenţa AGEA.

Răspunde