Art. 119 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

Art. 119

(1) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea generală, la cererea acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării.

(2) Adunarea generală va fi convocată în termen de cel mult 30 de zile şi se va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii.

(3) În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.

(4) Costurile convocării adunării generale, precum şi cheltuielile de judecată, dacă instanţa aprobă cererea conform alin. (3), sunt suportate de societate.

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Comentarii despre Art. 119 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

roxana 22.06.2014

Expresie a drepturilor pe care le presupune guvernarea corporatistă a societăţilor comerciale pe acţiuni, dispoziţiile art. 119, astfel cum acestea au fost concepute şi adoptate de legiuitorul român prin Legea nr. 441/2006, îngăduie unui acţionar ori unui grup de acţionari, care deţin împreună cel puţin 5% din capitalul social ori chiar mai puţin, dacă prin actul constitutiv s-a stabilit un nivel mai redus, să solicite organelor de gestiune competente să convoace orice AGA, cu condiţia ca solicitarea lor să privească probleme care sunt de competenţa unui anumit tip de adunare generală

Citește mai mult

(ordinară, extraordinară sau specială, după caz).

Persoanele solicitate nu au dreptul să refuze efectuarea convocării cerută de acţionari în condiţiile alin. (1), sub sancţiunile penale prevăzute de art. 275 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Emiterea convocatorului ar trebui să se facă de îndată, aşa cum impune prevederea citată, cu toate că alin. (2) statuează că, în astfel de situaţii, convocarea se va face în termen de 30 de zile, iar întrunirea propriu-zisă a acţionarilor trebuie să se realizeze în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii de la acţionarii îndreptăţiţi.

Analizând textele legale citate, se pare că între dispoziţiile alin. (1) şi cele ale celui de-al doilea există o inadvertenţă care trebuie clarificată şi eliminată, având în vedere consecinţele penale severe ale unei interpretări şi aplicări greşite ale respectivelor dispoziţii legale. Vis-a-vis de o astfel de situaţie normativă, se pune întrebarea: în ce interval de timp trebuie să convoace AGA organele de gestiune solicitate? De îndată ce au primit cererea sau în termen de 30 de zile de la acel moment, dar în aşa fel trebuie fixate termenele de întrunire - pentru prima şi eventual a doua - ca AGA să se poată întruni nu mai târziu de 60 de zile de la data primirii cererii?

Sunt de părere că, faţă de scopul legii, emiterea convocatorului şi trimiterea lui spre publicare trebuie să se facă de îndată ce organele de gestiune, efectuând verificarea legalităţii şi temeiniciei solicitării de convocare, vor ajunge la concluzia că sunt obligaţi să facă convocarea. Apariţia publicaţiei privind convocarea trebuie să se facă cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, iar data propusă prin convocator pentru prima întrunire sau pentru a doua să se încadreze în limita celor 60 de zile stabilite de lege, cu începere de la data primirii cererii. Noi apreciem că o astfel de interpretare ar fi de natură să facă aplicabile ambele reglementări comentate, fără riscul de a atrage vreo sancţiune pentru cei vizaţi.

Relativ la problema cererii adresate de acţionari organelor de gestiune ale societăţilor pe acţiuni de a convoca o anumită AGA, practica judiciară relevantă a decis că pentru atingerea unui astfel de scop, în cazul în care organele de gestiune solicitate refuză să dea curs cererii de convocare, nu este admisibilă utilizarea procedurii ordonanţei preşedinţiale deoarece „cererea de obligare pe cale de ordonanţă preşedinţială a administratorului să convoace adunarea generală a asociaţilor nu respectă cerinţa vremelniciei impusă de art. 581 C. proc. civ., întrucât vizează o măsură cu caracter definitiv prin ea însăşi şi prin prisma scopului urmărit, acela al adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor ca act juridic subsecvent adunării generale. Cererea formulată de reclamantul care are la rândul său calitatea de administrator al societătii comerciale nu respectă nici cerinţa urgenţei, câtă vreme reclamantul însuşi poate convoca adunarea generală în condiţiile art. 76, alin. (2), raportat la art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Dispoziţia art. 581 C. proc. civ. nu limitează tipurile de acţiuni ce se pot promova în cadrul acestei proceduri speciale, numai că aceste acţiuni, pentru a fi admisibile, trebuie să respecte cele trei condiţii impuse cumulativ, respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului"113).

Tot în acest context de idei, să mai reţinem că prin deciziile nr. 295 din 11 martie 2008, nr. 628 din 12 iunie 2008 şi nr. 304 din 3 martie 2009, Curtea Constituţională, sesizată fiind cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, a respins respectiva excepţie, reţinând în esenţă împrejurarea că prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu încalcă dispoziţiile art. 44 şi 135 din Constituţie, întrucât intervenţia instanţei, dincolo de deblocarea activităţii societăţii comerciale, la cererea unora dintre acţionari, nu permite nici o imixtiune în activitatea internă a societăţii, aceasta urmând a se realiza în deplină concordanţă cu operaţiunile comerciale întreprinse de agentul economic, în condiţiile legii."

Pentru eventualitatea în care, din motive justificate sau nu, organele de gestiune competente nu vor lua măsurile impuse de lege pentru a da curs cererii acţionarilor solicitanţi, la cererea acestora, tribunalul de la sediul societăţii, cu citarea membrilor acelor organe de gestiune care trebuiau să facă convocarea, analizând motivele pentru care nu s-a efectuat convocarea, va putea autoriza efectuarea acelei operaţiuni de către acţionarii îndreptăţiţi, sau va respinge cererea dacă va aprecia că nu sunt întrunite cerinţele legale (a se vedea prevederile alin. (3) al art. 119]. Dacă va admite cererea, prin încheierea pe care o va pronunţa tribunalul este obligat să dispună şi cu privire la proiectul ordinii de zi, data de referinţă, data ţinerii AGA, persoana acţionarului (evident, desemnată dintre cei solicitanţi) care o va prezida.

Din păcate, legea nu prevede nimic cu privire la o eventuală cale de atac care ar putea fi exercitată de către cei interesaţi împotriva încheierii prin care s-a admis sau respins cererea de autorizare a convocării de către acţionari. în cazul în care procedura este una comună cererilor în materie comercială neevaluabile în bani, calea de atac va fi apelul, potrivit legii. în acelaşi sens a decis şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 661 din 30 aprilie 2009, ca urmare a judecării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 441/2006.în urma judecăţii efectuate, Curtea Constituţională a reţinut şi decis că „modificarea unui text de lege în sensul înlăturării trimiterii exprese la normele unei proceduri speciale, respectiv cea necontencioasă, nu poate avea decât semnificaţia aplicării dreptului comun, respectiv a procedurii contencioase. într-adevăr, constatând că, în practică, acţionarii care iniţiază procedura prevăzută de art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se află de cele mai multe ori în poziţii antagonice cu administratorii societăţii care se opun convocării adunării generale, legiuitorul a considerat că este mai adecvată aplicarea normelor de procedură contencioasă. Din faptul că nu mai sunt aplicabile dispoziţiile legale privind procedura necontencioasă rezultă că împotriva deciziei pronunţate în litigiul având obiect cererea de autorizare se poate declara apel, conform normelor de drept comun conţinute de art. 282 din Codul de procedură civilă",,4).

în fine, dacă convocarea va fi autorizată, în condiţiile unei hotărâri definitive şi irevocabile, potrivit prevederilor alin. (4) al art. 119, cheltuielile generate de AGA respectivă, inclusiv cele de judecată, vor fi suportate de societatea în cauză.

Având în vedere caracterul special al procedurii de convocare a unei AGA prin intermediul instanţelor de judecată, apreciez că faţă de finalitatea urmărită de legiuitor şi de către acţionarii îndreptăţiţi să formuleze o astfel de cerere, de lege ferenda, s-ar impune consacrarea dreptului acţionarilor care îndeplinesc condiţiile legale de a utiliza procedura ordonanţei preşedinţiale, ţinând seama că actuala orientare a practicii judiciare este îndreptată prin respingerea unor astfel de cereri formulate prin procedura menţionată, sau măcar sentinţa de convocare să fie supusă doar recursului, exercitat într-un termen mai scurt decât cel de drept comun. Bineînţeles, utilizarea procedurii ordonanţei preşedinţiale trebuie să se întemeieze pe întrunirea celor 3 condiţii cumulative cerute de art. 581 C. proc. civ, coroborate cu cele speciale impuse de art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale Apreciez că numai în astfel de condiţii normative instituţia convocării prin intermediul instanţei de judecată îşi poate atinge pe deplin scopul.

în situaţia formulării de către acţionarii îndreptăţiţi a unei cereri de convocarea a unei AGA, în condiţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, instanţele de judecată sesizate trebuie să aibă în vedere, printre altele, aşa cum s-a decis în practica judiciară, împrejurarea că, „chiar dacă legea a oferit posibilitatea acţionarilor minoritari de a solicita convocarea AGA, nu înseamnă că prin aceasta îi îndreptăţeşte pe aceşti acţionari să solicite în mod discreţionar sau abuziv, de câte ori doresc, convocarea AGA, pentru orice motiv care a fost discutat anterior şi a cărui temeinicie este lăsată la aprecierea acestora.

Răspunde