Art. 122 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

Acest articol vine să consacre o posibilitate pe care noi am afirmat că ar fi putut fi utilizată în materia societăţilor pe acţiuni, chiar şi în condiţiile în care în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în ceea ce priveşte această formă de societăţi, nu era consacrată expres. Facem aceste afirmaţii având în vedere următoarele argumente:

Exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, atât timp cât această modalitate de exprimare a votului este reglementată în mod corespunzător prin actele constitutive, nu putea aduce atingere vreunui interes public privind modul în care se

Citește mai mult

exercită dreptul de vot într-o entitate de drept privat cu scop patrimonial, înfiinţată de persoane de drept privat, şi care sunt în măsură să aprecieze cel mai bine dacă un astfel de sistem de vot este sau nu apt să le permită să-şi exprime opţiunile în legătură cu o problemă sau alta. Faptul că, anterior modificării şi completării Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 161/2003, dreptul de vot prin corespondenţă era consacrat, ca posibilitate, doar pentru societăţile de persoane, trebuie considerat ca o regretabilă şi nejustificată omisiune de reglementare, în condiţiile în care dreptul societar al multor state europene sau de pe alte continente conţine reglementări privind votul prin corespondenţă, aplicabile mai ales societăţilor pe acţiuni, de foarte mult timp.

Din păcate, în perioada anterioară consacrării legale a dreptului de vot prin corespondenţă, unele instanţe de judecată, inclusiv fosta Curte Supremă de Justiţie, sub motivări neconvingătoare, contrare principiilor libertăţii contractuale şi autonomiei de voinţă, cu ignorarea specificului dreptului societăţilor comerciale, au pronunţat hotărâri prin care au negat, în principiu şi în concret, admisibilitatea reglementării convenţionale a dreptului de vot prin corespondenţă în cazul societăţilor comerciale pe acţiuni.

Dintr-o altă perspectivă, se impune constatarea că art. 122 foloseşte o noţiune care nu se mai regăseşte în legislaţia noastră societară, respectiv aceea de „societate închisă", pe de o parte, iar pe de altă parte limitează aplicabilitatea soluţiei dreptului de vot prin corespondenţă doar la acel tip de societăţi, cu menţiunea că ele trebuie să aibă acţiuni nominative. Mai mult decât atât, lasă libertate cvasitotală acţionarilor să stabilească ei înşişi condiţiile şi procedura exercitării dreptului de vot prin corespondenţă.

Prin comparaţie, examinând prevederile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, vom observa faptul că acest act normativ, referindu-se la societăţile pe acţiuni ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe pieţe reglementate, precum şi la diverse organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, denumite abreviat O.P.C.V.M. (a se vedea prevederile art. 100 alin. (2) din actul normativ citat], inclusiv la cele asimilate acestora, denumite abreviat A.O.P.C., votul prin corespondenţă este permis în mod expres şi chiar reglementat, în mod amănunţit, prin regulamentele emise de C.N.V.M în aplicarea legii (a se vedea prevederile art. 147 şi următoarele din Regulamentul nr. 15/2004, emis de C.N.V.M.). Aşadar, în condiţiile şi limitele legislaţiei de capital

actuale, condiţiile şi procedura exercitării dreptului de vot prin corespondenţă sunt stabilite prin reglementări unilaterale de tipul legii şi al actelor administrative emise în aplicarea acesteia, fapt care nu opreşte, societăţile ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţe reglementate să-şi organizeze şi ele însele, prin actele lor constitutive, respectiva procedură, dar cu respectarea actelor normative de referinţă120*.

Având în vedere situaţia normativă mai sus prezentată, considerăm că ar fi fost mult mai potrivit ca art. 122 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, făcând parte din structura unui act normativ general, să fi fost modificat şi completat, în sensul că votul prin corespondenţă să fie consacrat ca fiind admisibil în cazul tuturor categoriilor de societăţi pe acţiuni, nu numai la cele ale căror acţiuni nu sunt cotate pe o piaţă reglementată sau care nu tranzacţionate în sisteme alternative (acesta fiind sensul, probabil, al noţiunii de societate închisă),2,).

În fine, o problemă pe care o poate ridica metoda votului prin corespondenţă este aceea a asigurării secretului votului atunci când acest tip de vot este obligatoriu, cum ar fi în ipoteza alegerii ori revocării administratorilor. Din păcate, o astfel de problemă este lăsată la latitudinea fiecărei societăţi comerciale, nici chiar C.N.V.M., prin reglementările sale secundare legii, nu a avut-o în vedere.

Se pare că singura soluţie care ar putea asigura secretul total al votului prin corespondenţă, atunci când legea impune societăţilor comerciale şi adunărilor lor generale o astfel de cerinţă, este neutilizarea acestei metode de vot când acesta trebuie să fie secret. în pofida unui astfel de scepticism, noi credem că fiecare societate comercială este în drept să caute şi să găsească soluţii practice statutare care să nu permită stabilirea unei legături directe între votul de pe un anumit buletin valabil şi persoana votantului, în cazul obligativităţii votului secret.

Dacă nu s-ar putea găsi astfel de soluţii, ar trebui să admitem că la o anumită AGA la care se aleg şi administratorii, spre exemplu, pentru acel punct de pe ordinea de zi neexprimându-se votul prin corespondenţă, deşi toate buletinele de vot primite prin corespondenţă vor trebui luate în calculul cvorumului [a se vedea, spre exemplu, în acest sens, art. 100 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, prevedere care arată că buletinele de vot prin corespondenţă anulate pentru nerespectarea reglementărilor legale vor fi luate în calculul cvorumului], la stabilirea majorităţii care se va realiza pentru acea problemă, ele nu vor putea fi luate în calcul.

A vota prin corespondenţă înseamnă a completa buletinul sau buletinele de vot întocmite şi remise de societatea care organizează o anumită AGA cu opţiunea personală pentru fiecare din problemele enumerate în buletin/buletine, şi apoi a expedia la sediul societăţii acele voturi. Aşadar, în cadrul unui astfel de sistem, dreptul de vot se exercită personal, dar nu cu ocazia prezenţei la o anumită AGA, ci de la distanţă, de regulă, de la domiciliu ori sediu, după caz. Această modalitate de exercitare a dreptului de vot trebuie distinsă, în mod foarte clar, faţă de situaţia în care un acţionar îşi exercită dreptul de vot prin mandatar, când cel care completează buletinul de vot, în numele şi pe socoteala acţionarului, este o altă persoană care însă acţionează conform împuternicirii ce i-a fost acordată de mandant, chiar dacă înscrisul care constată procura va fi fost expediat de mandant la societatea emitentă prin corespondenţă. Am ţinut să facem această precizare pentru că am constatat în anumite cazuri de acţiuni în anularea unor hotărâri AGA, soluţionate de unele instanţe de judecată, o confuzie nepermisă între cele două sisteme de exercitare a dreptului de vot.