Art. 123 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni
| Comentarii |
|
Societăţile pe acţiuni
SECŢIUNEA a II-a
Despre adunările generale
Art. 123
(1) La adunările generale, acţionarii care posedă acţiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus la locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înştiinţarea de convocare, cu cel puţin 5 zile înainte de adunare. Secretarul tehnic, desemnat potrivit art. 129 alin. (5), va constata, printr-un proces-verbal, depunerea la timp a acţiunilor. Acţiunile vor rămâne depuse până după adunarea generală, dar nu vor putea fi reţinute mai mult de 5 zile de la data acesteia.
(2) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va stabili o dată de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, dată ce va rămâne valabilă şi în cazul în care adunarea generală este convocată din nou din cauza neîntrunirii cvorumului. Data de referinţă astfel stabilită va fi ulterioară publicării convocatorului şi nu va depăşi 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară.
(3) Acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de registrul independent privat al acţionarilor, corespunzătoare datei de referinţă.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 122 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni | Art. 124 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni → |
|---|
-
Plinko
Citește mai mult
care circulă prin simpla tradiţiune, fiind prezumat a fi proprietar cel care le posedă, este pe deplin firesc ca persoanele care le deţin să le depună, într-un depozit asemănător depozitului necesar - am aprecia noi - reglementat de Codul civil, în păstrarea societăţii emitente, pentru ca aceasta să le poată verifica şi certifica drepturile de vot pe care le au cei care le-au depus.Opinăm că acest tip de depozit este unul cvasi necesar, pentru că el este impus de lege în scopul stabilirii drepturilor de vot ale deponenţilor pentru perioada în care acţiunile sunt depuse la societatea emitentă. Deci, scopul principal al depunerii acţiunilor nu este acela al conservării lor, ci acela de a le putea verifica şi certifica autenticitatea şi valabilitatea, depozitarea lor în perioada reglementată de lege nefiind decât un aspect secundar, derivat faţă de cel principal. Societatea emitentă va avea, în principiu, responsabilitatea juridică a unui depozitar (neprofesionist, totuşi) având în vedere şi caracterul gratuit al acestui tip de depozit, şi în pofida împrejurării că raportul juridic de depozit vizând acţiuni este unul comercial.
Suntem de părere că termenul de 5 zile în care trebuie depuse acţiunile nu este nici unul de decădere şi nici unul de prescripţie, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, şi cu atât mai mult cu cât acesta poate fi redus sau majorat prin clauzele actului constitutiv125*, dacă ţinem seama de natura intereselor ocrotite prin reglementarea în cauză. Aşa fiind, nerespectarea lui va putea duce, în opinia mea, la nerecunoaşterea dreptului de a participa la AGA doar dacă verificarea acţiunilor depuse tardiv este imposibilă în raport cu data şi momentul depunerii lor. Desigur, în virtutea libertăţii contractuale, acţionarii sunt în drept să stabilească prin actele constitutive sancţiuni precise şi ferme pentru nerespectarea termenelor de depunere a acţiunilor.
în cazul refuzului nejustificat al societăţii de restituire a acţiunilor la purtător depuse în scopul arătat de alin. (1) al art. 123, proprietarul lor va avea de ales între o acţiune în revendicare şi o acţiune personală derivată din contractul de depozit care se încheie prin remiterea materială a acţiunilor către emitent.
Alineatul (2), modificat prin Legea nr. 441/2006, şi alin. (3), rămas nemodificat, reglementează problema aşa-numitei date de referinţă, concept care din păcate nu este definit de această lege, ci doar de art. 2 alin. (2) lit. e) al Regulamentului nr. 1/2006, emis de C.N.V.M pentru aplicarea prevederilor art. 2 al Legii nr. 297/2004. Potrivit dispoziţiei regulamentare citate, „data de referinţă este data calendaristică stabilită de consiliul de administraţie al societăţii, care serveşte la identificarea acţionarilor care participă la AGA şi votează în cadrul acesteia. Data de referinţă trebuie să fie ulterioară publicării convocării AGA".
Deşi definiţia regulamentară a datei de referinţă este una specializată, fiind formulată în consideraţia regulilor stabilite de o lege specială, noi apreciem că ea este compatibilă, de principiu, cu prevederile alin. (2) al art. 123 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
data de referinţă este acea dată calendaristică stabilită de către organele de gestiune competente care decid convocarea unei AGA, dată care nu poate fi anterioară cu mai mult de 60 de zile înainte de data fixată pentru prima convocare, având funcţia de a stabili, pe baza înregistrărilor corespunzătoare din registrul acţionarilor ţinut de către societăţile emitente ori de către cele de registru independent, persoanele care au dreptul să participe şi să voteze la AGA convocată, respectiv să încaseze dividendele ce li se cuvin ori să-şi exercite orice alte drepturi pe care legea, actul constitutiv ori hotărârile AGA le conferă acţionarilor.
în sensul celor mai sus arătate s-a pronunţat şi justiţia. Astfel, prin decizia nr. 44 din 7 mai 2008, Secţia comercială maritimă şi fluvială a Curţii de Apel Galaţi, a reţinut, printre altele, „că data de referinţă reglementată de prevederile art. 123, alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 are două roluri, şi anume: permite identificarea acţionarilor care au dreptul de a participa la adunarea generală (ordinară sau extraordinară) şi de a vota în cadrul acesteia în raport de o dată unică stabilită pentru toţi acţionarii de către consiliul de administraţie, pe de o parte, iar pe de altă parte, facilitează societăţii şi acţionarilor calculul dividendelor, în ipoteza în care adunarea generală decide în sensul acordării de dividende. Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun în materia societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990) acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de registrul independent privat al acţionarilor, corespunzător datei de referinţă, dată unică fixată de consiliul de administraţie, ulterioară publicării convocatorului şi anterioară datei la care adunarea generală este convocată pentru prima oară. în cazul societăţii comerciale ale cărei valori mobiliare (acţiunile) sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată, sunt aplicabile normele Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, care derogă de la dreptul comun în această materie. Astfel, potrivit art. 238 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, identificarea acţionarilor care urmează a beneficia de dividende sau de alte drepturi se stabilesc de adunarea generală a acţionarilor (şi nu de consiliul de administraţie, potrivit dreptului comun) iar această dată este ulterioară cu cel puţin 10 zile lucrătoare adunării generale",26) (din păcate, această ultimă categorie de date a fost asimilată, în mod nejustificat de către instanţa de judecată a cărei decizie o redăm, cu data de înregistrare, instituţie care este diferită de data de referinţă, aşa după cum vom arăta în continuare - n.n).
„îngheţarea" unei date calendaristice în raport cu care se determină, în ziua primei sau celei de-a doua convocări pentru o AGA, calitatea de persoană îndreptăţită este o măsură de natură să preîntâmpine o „mişcare" nefirească sau chiar frauduloasă în timp127) a acţiunilor nominative, în raport cu interesele legitime ale societăţii emitente, ale acţionarilor şi ale altor persoane interesate care, văzând proiectul ordinii de zi, vor acţiona conform cu interesul sau dezinteresul lor faţă problemele care se supun dezbaterii, în astfel de condiţii organizatorice, având în vedere că data de referinţă trebuie să fie posterioară publicării convocatorului, este posibil ca persoane care aveau calitatea de acţionari la data de referinţă să participe la AGA, deşi la acea dată nu vor mai deţine o astfel de calitate, precum este posibil să apară şi situaţia în care persoane care la data apariţiei convocatorului nu aveau calitatea de acţionari să o dobândească până la data de referinţă şi s-o aibă la acea dată, după cum le este interesul.
Stabilirea datei de referinţă fiind un atribut exclusiv al organelor de gestiune, rezolvarea acestei cerinţe se constituie într-o condiţie de legalitate a convocării şi ţinerii oricărei AGA a unei societăţi ale cărei acţiuni sunt nominative, materializate sau nu.
De altfel, alin. (4) al art. 123, al cărui conţinut a rămas nemodificat prin Legea nr. 441/2006, mai indică şi alte efecte foarte importante ale încadrării în data de referinţă, respectiv drepturile la dividende, precum şi la orice alte drepturi ce li se acordă acţionarilor. Dintr-o astfel de perspectivă, data de referinţă se deosebeşte de aşa-numita dată de înregistrare la care se referă anumite dispoziţii ale Legii nr. 297/2004, cum ar fi art. 238 alin. (1), precum şi prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006, potrivit căruia prin „dată de înregistrare se înţelege data calendaristică stabilită de adunarea generală a acţionarilor, denumită în continuare AGA, care serveşte la identificarea acţionarilor care urmează a benefica de dividende sau de alte drepturi şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor AGA. Aşadar, în prezent, data de referinţă are o accepţiune comună tuturor tipurilor de societăţi pe acţiuni nominative, respectiv aceea de dată în raport cu care acţionarii sunt îndreptăţiţi să participe şi să voteze în AGA, o astfel de dată fiind stabilită de consiliul de administraţie ori de directorat, şi una specifică, comună atât societăţilor de tip „închis", ale căror acţiuni nu sunt tranzacţionate pe pieţe reglementate, cât şi celor de tip „deschis", însă în acest ultim caz purtând denumirea de dată de înregistrare şi fiind stabilită de AGA, şi nu de organele de gestiune competente.
In practica societară, cu referire la societăţile pe acţiuni la purtător, s-a ridicat problema înţelesului datei de referinţă, prin raportare la specificul unor astfel de societăţi, având în vedere regimul juridic al societăţilor pe acţiuni cu acţiuni la purtător, în special împrejurarea că evidenţa unor astfel de acţiuni nu poate fi ţinută nici de către societatea emitentă şi nici de către o societate de registru independent. De asemenea, trebuie ţinut cont şi de faptul că societăţilor pe acţiuni la purtător nu li se aplică nici prevederile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, deoarece acţiunile la purtător nu pot fi tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate de către autorităţile competente. Sunt de părere că, în mod specific societăţilor pe acţiuni la purtător, prin dată de referinţă ar trebui să înţelegem data limită până la care trebuie depuse acţiunile respective la societate, respectiv data cuprinsă în intervalul dintre data până la care trebuie depuse acţiunile (cel mai târziu cu 5 zile înainte de prima convocare) şi 60 zile anterioare ţinerii primei AGA, dată care va trebui stabilită de organul de gestiune competent. Problema pare a fi un pic mai complicată în ceea ce priveşte stabilirea acţionarilor care au dreptul la dividende prin raportare la data de referinţă, înţeleasă în accepţiunea arătată. Opinez că, pentru unele similitudini de regim juridic cu cel al acţiunilor nominative, vor avea dreptul la dividende doar acţionarii care vor putea face dovada că la data de referinţă acţiunile lor au fost depuse la societatea emitentă, chiar dacă, ulterior acestei date, acţiunile respective vor fi fost înstrăinate, contrar principiului consacrat de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale potrivit căruia în caz de cesiune a acţiunilor dreptul la dividende se cuvine cesionarului şi nu cedentului, doar dacă părţile nu au convenit altfel. Dacă s-ar opta pentru soluţia contrară, adică aceea ca plata dividendelor să fie făcută acţionarului care se va prezenta la sediul societăţii după data la care s-a decis plata dividendelor, fără ca acea persoană să fi depus acţiunile sale la data de referinţă, unitatea conceptuală şi coerenţa logică a datei de referinţă, astfel cum aceasta a fost definită, ar fi afectată, în raport cu importanţa şi complexitatea unei astfel de probleme, sunt de părere că, de lege ferenda, s-ar impune o reglementare nouă care să ţină seama de problemele cu care societăţile cu acţiuni la purtător se pot confrunta în lipsa luării în seamă a tuturor problemelor specifice.