Art. 136 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni
| Comentarii |
|
Societăţile pe acţiuni
SECŢIUNEA a II-a
Despre adunările generale
Art. 136
(1) Unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 10% din capitalul social vor putea cere instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi, totodată, predat oficial consiliului de administraţie, respectiv directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi cenzorilor sau auditorilor interni ai societăţii, după caz, spre a fi analizat şi a se propune măsuri corespunzătoare.
(11) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va include raportul întocmit în conformitate cu alin. (1) pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor.
(2) Onorariile experţilor vor fi suportate de societate, cu excepţia cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu reacredinţă.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
Art. 1361
Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 135 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni | Art. 137 Sistemul unitar Societăţile pe acţiuni → |
|---|
1. Acest articol a fost introdus în structura Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 441/2006. Iniţiativa legiuitorului de a introduce şi în legea generală aplicabilă în materia societăţilor comerciale de drept comun a principiului enunţat de articolul 136^1 - după ce anterior a fost introdus, pentru prima dată în dreptul românesc, prin art. 100 al fostei O.U.G. nr. 28/2002, act normativ abrogat prin Legea nr. 297/2004, dar care a preluat în art. 210 principiul în discuţie - se va dovedi, nu numai în plan teoretic, dar şi în plan practic, de o
Citește mai mult
mare utilitate şi va servi atât pentru prevenirea şi reprimarea abuzurilor de majoritate care se pot înregistra în AGA ale unor societăţi comerciale, cât şi pentru înlăturarea abuzului de minoritate de care se pot face vinovaţi unii acţionari care, deşi minoritari, se opun în mod neîntemeiat şi sistematic luării unor hotărâri necesare, dar care presupun o majoritate calificată care nu se poate realiza fără votul afirmativ al acelor acţionari.2. în mod aproape paradoxal, principiul enunţat de art. 136^1 se constituie şi într-un important mijloc de protecţie a acţionarilor minoritari, în condiţiile în care un număr însemnat de acţionari, mai ales în societăţile comerciale privatizate cu unii dintre aşa-numiţii investitori strategici, sunt captivi, fiind deţinători ai unor pachete de acţiuni care nu le permit să exercite vreo influenţă relevantă în viaţa acelor societăţi.
În conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital „este interzisă folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al societăţii, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora. Deţinătorii de valori mobiliare trebuie să îşi exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate".
1. Articolul 136 care, după abrogarea expresă a prevederilor art. 135, într-o viitoare renumerotare a articolelor şi republicare a Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ar trebui să aibă numărul 135, articol astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006, reglementează o chestiune de mare importanţă pentru materializarea dreptului la informare şi chiar de control al acţionarilor care deţin o anumită cotă minimă din capital,
Citește mai mult
singuri sau împreună. Astfel de acţionari, denumiţi legal acţionari semnificativi, au dreptul să se adreseze instanţei de judecată competente, în baza unei proceduri de judecată contencioase (cel puţin în anumite situaţii, pe care le voi indica ulterior) şi nu necontencioase (întotdeauna), cum s-ar părea şi după cum s-a lăsat să se înţeleagă în doctrina relevantăl91), în contradictoriu cu societatea la care deţin acea participare, cu solicitarea de a se încuviinţa numirea unuia sau mai mulţi experţi care să aibă ca însărcinare efectuarea unor verificări de specialitate cu privire la anumite operaţiuni efectuate de organele de gestiune, potrivit competenţelor lor. Cu alte cuvinte, acei experţi au dreptul să efectueze aşa-numita expertiză judiciară de gestiune, activitate despre care doctrina română - referindu-se la studiul jurisprudenţei franceze - susţine că suscită „un continuu şi abundent contencios". Afirmaţia autorului citat este confirmată şi de practica societară română pe care am avut posibilitatea să o cercetăm până la data elaborării acestei lucrări.Dreptul acţionarilor semnificativi de a cere justiţiei efectuarea unei expertize judiciare de gestiune este calificat de către doctrina relevantă, cu îndreptăţit temei, ca fiind o măsură de protecţie a acţionarilor societăţilor de capitaluri.
2. Referitor la limitele în care trebuie exercitat dreptul la informare al acţionarilor cu privire la gestiunea societăţii, sunt foarte relevante, în aprecierea mea, considerentele deciziei nr. 702 din 21 februarie 2008 a Secţiei comerciale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora „în mod normal, în strictă conformitate cu textul art. 136 alin. (1) şi în majoritatea cazurilor determinarea operaţiunilor care ar trebui analizate de către expert sau experţi se face prin indicarea domeniului expertizei, respectiv a operaţiunii sau operaţiunilor de gestiune propriu-zise: gestiunea achiziţiilor, gestiunea mijloacelor fixe, gestiunea vânzărilor şi facturării, gestiunea stocurilor ş.a. Textul art. 136 alin. (1) nu exclude posibilitatea determinării „anumitor operaţiuni din gestiunea societăţii"" şi prin indicarea şi stabilirea perioadei de timp în care s-au desfăşurat operaţiunile de gestiune, perioadă care trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă, pentru a nu se ajunge la o critică generală a gestiunii sau la o substituire în atribuţiile adunării generale a acţionarilor".
Prin considerentele deciziei nr. 161 din 23 ianuarie 2009 a Secţiei comerciale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut, printre altele, că „procedura de soluţionare a unei cereri în justiţie de efectuare a unei expertize judiciare de gestiune dobândeşte caracter contencios datorită obiecţiunilor şi opoziţiei societăţii pârâte cu privire la admisibilitatea cererii. în acest caz, hotărârea tribunalului, ca instanţă de fond, este supusă apelului conform art. 282 C. proc. civ. Cererea de expertiză de gestiune nu este subsidiară, ci complementară altor mijloace de informare a acţionarilor, în sensul că admisibilitatea ei nu este condiţionată de îndeplinirea prealabilă de către acţionarii solicitanţi a tuturor prevederilor legale de informare cu privire la activitatea de gestiune. Dreptul la acţiunea întemeiată pe art. 136 din Legea nr. 31/1990 nu este supus termenului de prescripţie deoarece nu are un obiect patrimonial".
Comentând unele din considerentele deciziei citate, autorul menţionat, conchide că deoarece „graniţa dintre contencios şi necontencios este adesea imprecisă, considerăm că într-un asemenea demers, alături de circumstanţele concrete ale cauzei este util şi criteriul ce se desprinde din reglementarea art. 331 C. proc. civ., respectiv dacă cererea urmăreşte sau nu stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. Având în vedere aspectele mai sus menţionate, considerăm că Instanţa Supremă a apreciat în mod legal că se află într-o procedură contencioasă luând în considerare, în principal, poziţia societăţii pârâte care de la început s-a opus admiterii cererii, invocând pe rând, inadmisibilitatea acesteia, apoi prematuritatea ei şi, în final, pe fond, inexistenţa dreptului de control al acţionarului asupra actelor de gestiune ale societăţii şi prescripţia dreptului al acţiune. Toate acestea au imprimat litigiului - aşa cum corect s-a reţinut de către instanţă - un evident caracter contencios, cererea reclamantei urmărind, într-un mod de necontestat, stabilirea unui drept potrivnic al său - la efectuarea unei expertize de gestiune - faţă de societatea pârâtă, care s-a opus cu toate mijloacele procesuale realizării acestui drept",97>. Aşadar, din comentariul citat, se poate trage concluzia, cu valoare principială, că procedura reglementată de art. 136 va putea deveni contencioasă doar dacă societatea în cauză se opune admiterii cererii sub diverse motive, nu şi în situaţia în care acesta nu se opune.
3. Chiar dacă obiectul cererii de numire a unuia sau a mai multor experţi, la prima vedere, pare a fi unul specific procedurilor necontencioase reglementate de Cartea a lll-a din C. proc. civ., având în vedere că cererile respective trebuie să se judece în contradictoriu cu societatea ale cărei operaţiuni punctuale trebuie verificate, operând prezumţia că există interese potrivnice între părţile implicate, şi care este reprezentată chiar prin organele de gestiune ale căror operaţiuni urmează a fi verificate de către experţi, suntem de părere că procedura de judecată trebuie să fie una contencioasă, specifică litigiilor comerciale neevaluabile în bani. Aşadar, competenţa în primă instanţă revine secţiilor comerciale ale tribunalelor, în conformitate cu prevederile codului de procedură civilă.
4. S-a mai lansat în doctrină şi ideea că numirea experţilor care să fie însărcinaţi cu efectuarea expertizei judiciare de gestiune trebuie să se facă prin procedura ordonanţei preşedinţiale reglementată de Codul de procedură civilă198). Apreciez că, de principiu, încuviinţarea cererii printr-o astfel de procedură n-ar trebui exclusă, dar ea va putea fi utilizată doar dacă cererea de numire a unuia sau mai multor experţi poate fi considerată o măsură vremelnică şi dacă îndeplineşte şi celelalte cerinţe de fapt şi de drept la care se referă art. 581 alin. (1) din C. proc. civ. în raport cu modul în care legiuitorul a conceput şi reglementat însă chestiunea obţinerii de către acţionarii minoritari a unei expertize judiciare de gestiune, sunt de părere că, totuşi, procedura ar trebui să fie exclusiv cea din Capitolul XIV din Cartea VI C. proc. civ., şi nu cea reglementată de art. 581 şi următoarele. De altfel, practica judiciară de până acum confirmă, cu unele excepţii, concepţia potrivit căreia procedura în baza căreia se va judeca cererea de numire a unuia sau a mai multor experţi, în conformitate cu prevederile art.136 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, este o procedură specifică cauzelor comerciale, având un caracter contencios.
II. Raportul de expertiză şi onorariile experţilor
5. Urmare a efectuării verificărilor punctuale, expertul sau experţii sunt datori să întocmească rapoarte speciale care trebuie înaintate şi predate, în mod oficial şi opozabil, consiliului de administraţie, directoratului, consiliului de supraveghere, cenzorilor sau auditorilor interni, acolo unde aceştia au fost numiţi în locul cenzorilor. Surprinde împrejurarea că legiuitorul a omis - fără nicio justificare2001 - să includă în enumerare şi pe auditorul financiar, acolo unde acesta trebuie să fie numit, fapt care ne face să credem că autorii textului au făcut, din nou, o impardonabilă confuzie între auditorul intern şi cel financiar.
Acţionarii care au cerut efectuarea verificărilor de către experţi au dreptul să ceară să li se înmâneze câte un exemplar din rapoartele care se întocmesc în astfel de situaţii, astfel încât vor putea compara conţinutul acestora cu cel care este înaintat spre informare şi analiză la proxima AGA.
Scopul pentru care astfel de rapoarte se înaintează unuia sau altuia din organele de gestiune şi de control enumerate este acela de a le examina şi analiza şi, în măsura în care se impune, acele organe sunt în drept să propună măsuri corespunzătoare celor în drept să le ia [alin. (1)].
6. în temeiul competenţelor care le revin, potrivit legii şi actului constitutiv, în organizarea şi desfăşurarea oricărei AGA, consiliul de administraţie sau directoratul, după caz, au obligaţia să includă, în propunerile de ordine de zi ale proximei AGA, rapoartele pe care le întocmesc experţii, obligaţie care a fost introdusă prin prevederile alin. (11), introdus prin Legea nr. 441/2006. îndeplinirea unei astfel de obligaţii este de natură, să confere o eficienţă sporită dreptului special de control şi informare pe care-l au acţionarii deţinând singuri sau împreună o cotă de minimum 10% din totalul capitalului social.
Chiar dacă AGA sesizată cu constatările experţilor, printr-un abuz de majoritate, spre exemplu, va refuza să dispună măsurile care se impun pentru remedierea deficienţelor ori pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru încălcarea legii ori a actului constitutiv, acţionarii care au votat împotriva hotărârilor AGA contrare concluziilor rapoartelor experţilor le vor putea ataca în justiţie în condiţiile legii, după părerea mea.
7. întrucât efectuarea verificărilor şi valorificarea constatărilor făcute de experţi, în condiţiile art. 136, este un demers de utilitate societară, dar şi la nivelul acţionarilor societăţii care sunt animaţi de affectio societatis, alin. (2) al acestui articol stabileşte regula că onorariile pe care le solicită experţii trebuie să fie suportate de societate, ca o cheltuială a acesteia, cu excepţia situaţiei în care se va dovedi că cererea formulată de către acţionarii deţinând cel puţin 10% din capital a fost făcută cu rea-credinţă, în scop şicanator.
Desigur, în măsura în care se va putea dovedi că acţionarii care au formulat cererea în temeiul prevederilor art. 134, au încălcat şi prevederile art. 136" şi au produs un anumit prejudiciu, în temeiul acestui articol şi al art. 998 C. civ. vor putea fi acţionaţi în justiţie de către societate, la iniţiativa AGA în faţa căreia s-au prezentat rapoartele, care au reţinut că sesizarea a fost făcută cu intenţia de a face rău membrilor organelor de gestiune.
8.Doctrina românească apreciază că dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale referitoare la dreptul acţionarilor semnificativi de a cere justiţiei să numească experţi care să efectueze expertize judiciare de gestiune „pun în aplicare un drept excepţional la informare în societăţile de capitaluri, destinat să controleze preventiv sau chiar să cenzureze o gestiune defectuoasă".
1. Articolul 136 care, după abrogarea expresă a prevederilor art. 135, într-o viitoare renumerotare a articolelor şi republicare a Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ar trebui să aibă numărul 135, articol astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006, reglementează o chestiune de mare importanţă pentru materializarea dreptului la informare şi chiar de control al acţionarilor care deţin o anumită cotă minimă din capital,
Citește mai mult
singuri sau împreună. Astfel de acţionari, denumiţi legal acţionari semnificativi, au dreptul să se adreseze instanţei de judecată competente, în baza unei proceduri de judecată contencioase (cel puţin în anumite situaţii, pe care le voi indica ulterior) şi nu necontencioase (întotdeauna), cum s-ar părea şi după cum s-a lăsat să se înţeleagă în doctrina relevantăl91), în contradictoriu cu societatea la care deţin acea participare, cu solicitarea de a se încuviinţa numirea unuia sau mai mulţi experţi care să aibă ca însărcinare efectuarea unor verificări de specialitate cu privire la anumite operaţiuni efectuate de organele de gestiune, potrivit competenţelor lor. Cu alte cuvinte, acei experţi au dreptul să efectueze aşa-numita expertiză judiciară de gestiune, activitate despre care doctrina română - referindu-se la studiul jurisprudenţei franceze - susţine că suscită „un continuu şi abundent contencios". Afirmaţia autorului citat este confirmată şi de practica societară română pe care am avut posibilitatea să o cercetăm până la data elaborării acestei lucrări.Dreptul acţionarilor semnificativi de a cere justiţiei efectuarea unei expertize judiciare de gestiune este calificat de către doctrina relevantă, cu îndreptăţit temei, ca fiind o măsură de protecţie a acţionarilor societăţilor de capitaluri.
2. Referitor la limitele în care trebuie exercitat dreptul la informare al acţionarilor cu privire la gestiunea societăţii, sunt foarte relevante, în aprecierea mea, considerentele deciziei nr. 702 din 21 februarie 2008 a Secţiei comerciale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora „în mod normal, în strictă conformitate cu textul art. 136 alin. (1) şi în majoritatea cazurilor determinarea operaţiunilor care ar trebui analizate de către expert sau experţi se face prin indicarea domeniului expertizei, respectiv a operaţiunii sau operaţiunilor de gestiune propriu-zise: gestiunea achiziţiilor, gestiunea mijloacelor fixe, gestiunea vânzărilor şi facturării, gestiunea stocurilor ş.a. Textul art. 136 alin. (1) nu exclude posibilitatea determinării „anumitor operaţiuni din gestiunea societăţii"" şi prin indicarea şi stabilirea perioadei de timp în care s-au desfăşurat operaţiunile de gestiune, perioadă care trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă, pentru a nu se ajunge la o critică generală a gestiunii sau la o substituire în atribuţiile adunării generale a acţionarilor".
Prin considerentele deciziei nr. 161 din 23 ianuarie 2009 a Secţiei comerciale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut, printre altele, că „procedura de soluţionare a unei cereri în justiţie de efectuare a unei expertize judiciare de gestiune dobândeşte caracter contencios datorită obiecţiunilor şi opoziţiei societăţii pârâte cu privire la admisibilitatea cererii. în acest caz, hotărârea tribunalului, ca instanţă de fond, este supusă apelului conform art. 282 C. proc. civ. Cererea de expertiză de gestiune nu este subsidiară, ci complementară altor mijloace de informare a acţionarilor, în sensul că admisibilitatea ei nu este condiţionată de îndeplinirea prealabilă de către acţionarii solicitanţi a tuturor prevederilor legale de informare cu privire la activitatea de gestiune. Dreptul la acţiunea întemeiată pe art. 136 din Legea nr. 31/1990 nu este supus termenului de prescripţie deoarece nu are un obiect patrimonial".
Comentând unele din considerentele deciziei citate, autorul menţionat, conchide că deoarece „graniţa dintre contencios şi necontencios este adesea imprecisă, considerăm că într-un asemenea demers, alături de circumstanţele concrete ale cauzei este util şi criteriul ce se desprinde din reglementarea art. 331 C. proc. civ., respectiv dacă cererea urmăreşte sau nu stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. Având în vedere aspectele mai sus menţionate, considerăm că Instanţa Supremă a apreciat în mod legal că se află într-o procedură contencioasă luând în considerare, în principal, poziţia societăţii pârâte care de la început s-a opus admiterii cererii, invocând pe rând, inadmisibilitatea acesteia, apoi prematuritatea ei şi, în final, pe fond, inexistenţa dreptului de control al acţionarului asupra actelor de gestiune ale societăţii şi prescripţia dreptului al acţiune. Toate acestea au imprimat litigiului - aşa cum corect s-a reţinut de către instanţă - un evident caracter contencios, cererea reclamantei urmărind, într-un mod de necontestat, stabilirea unui drept potrivnic al său - la efectuarea unei expertize de gestiune - faţă de societatea pârâtă, care s-a opus cu toate mijloacele procesuale realizării acestui drept",97>. Aşadar, din comentariul citat, se poate trage concluzia, cu valoare principială, că procedura reglementată de art. 136 va putea deveni contencioasă doar dacă societatea în cauză se opune admiterii cererii sub diverse motive, nu şi în situaţia în care acesta nu se opune.
3. Chiar dacă obiectul cererii de numire a unuia sau a mai multor experţi, la prima vedere, pare a fi unul specific procedurilor necontencioase reglementate de Cartea a lll-a din C. proc. civ., având în vedere că cererile respective trebuie să se judece în contradictoriu cu societatea ale cărei operaţiuni punctuale trebuie verificate, operând prezumţia că există interese potrivnice între părţile implicate, şi care este reprezentată chiar prin organele de gestiune ale căror operaţiuni urmează a fi verificate de către experţi, suntem de părere că procedura de judecată trebuie să fie una contencioasă, specifică litigiilor comerciale neevaluabile în bani. Aşadar, competenţa în primă instanţă revine secţiilor comerciale ale tribunalelor, în conformitate cu prevederile codului de procedură civilă.
4. S-a mai lansat în doctrină şi ideea că numirea experţilor care să fie însărcinaţi cu efectuarea expertizei judiciare de gestiune trebuie să se facă prin procedura ordonanţei preşedinţiale reglementată de Codul de procedură civilă198). Apreciez că, de principiu, încuviinţarea cererii printr-o astfel de procedură n-ar trebui exclusă, dar ea va putea fi utilizată doar dacă cererea de numire a unuia sau mai multor experţi poate fi considerată o măsură vremelnică şi dacă îndeplineşte şi celelalte cerinţe de fapt şi de drept la care se referă art. 581 alin. (1) din C. proc. civ. în raport cu modul în care legiuitorul a conceput şi reglementat însă chestiunea obţinerii de către acţionarii minoritari a unei expertize judiciare de gestiune, sunt de părere că, totuşi, procedura ar trebui să fie exclusiv cea din Capitolul XIV din Cartea VI C. proc. civ., şi nu cea reglementată de art. 581 şi următoarele. De altfel, practica judiciară de până acum confirmă, cu unele excepţii, concepţia potrivit căreia procedura în baza căreia se va judeca cererea de numire a unuia sau a mai multor experţi, în conformitate cu prevederile art.136 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, este o procedură specifică cauzelor comerciale, având un caracter contencios.
II. Raportul de expertiză şi onorariile experţilor
5. Urmare a efectuării verificărilor punctuale, expertul sau experţii sunt datori să întocmească rapoarte speciale care trebuie înaintate şi predate, în mod oficial şi opozabil, consiliului de administraţie, directoratului, consiliului de supraveghere, cenzorilor sau auditorilor interni, acolo unde aceştia au fost numiţi în locul cenzorilor. Surprinde împrejurarea că legiuitorul a omis - fără nicio justificare2001 - să includă în enumerare şi pe auditorul financiar, acolo unde acesta trebuie să fie numit, fapt care ne face să credem că autorii textului au făcut, din nou, o impardonabilă confuzie între auditorul intern şi cel financiar.
Acţionarii care au cerut efectuarea verificărilor de către experţi au dreptul să ceară să li se înmâneze câte un exemplar din rapoartele care se întocmesc în astfel de situaţii, astfel încât vor putea compara conţinutul acestora cu cel care este înaintat spre informare şi analiză la proxima AGA.
Scopul pentru care astfel de rapoarte se înaintează unuia sau altuia din organele de gestiune şi de control enumerate este acela de a le examina şi analiza şi, în măsura în care se impune, acele organe sunt în drept să propună măsuri corespunzătoare celor în drept să le ia [alin. (1)].
6. în temeiul competenţelor care le revin, potrivit legii şi actului constitutiv, în organizarea şi desfăşurarea oricărei AGA, consiliul de administraţie sau directoratul, după caz, au obligaţia să includă, în propunerile de ordine de zi ale proximei AGA, rapoartele pe care le întocmesc experţii, obligaţie care a fost introdusă prin prevederile alin. (11), introdus prin Legea nr. 441/2006. îndeplinirea unei astfel de obligaţii este de natură, să confere o eficienţă sporită dreptului special de control şi informare pe care-l au acţionarii deţinând singuri sau împreună o cotă de minimum 10% din totalul capitalului social.
Chiar dacă AGA sesizată cu constatările experţilor, printr-un abuz de majoritate, spre exemplu, va refuza să dispună măsurile care se impun pentru remedierea deficienţelor ori pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru încălcarea legii ori a actului constitutiv, acţionarii care au votat împotriva hotărârilor AGA contrare concluziilor rapoartelor experţilor le vor putea ataca în justiţie în condiţiile legii, după părerea mea.
7. întrucât efectuarea verificărilor şi valorificarea constatărilor făcute de experţi, în condiţiile art. 136, este un demers de utilitate societară, dar şi la nivelul acţionarilor societăţii care sunt animaţi de affectio societatis, alin. (2) al acestui articol stabileşte regula că onorariile pe care le solicită experţii trebuie să fie suportate de societate, ca o cheltuială a acesteia, cu excepţia situaţiei în care se va dovedi că cererea formulată de către acţionarii deţinând cel puţin 10% din capital a fost făcută cu rea-credinţă, în scop şicanator.
Desigur, în măsura în care se va putea dovedi că acţionarii care au formulat cererea în temeiul prevederilor art. 134, au încălcat şi prevederile art. 136" şi au produs un anumit prejudiciu, în temeiul acestui articol şi al art. 998 C. civ. vor putea fi acţionaţi în justiţie de către societate, la iniţiativa AGA în faţa căreia s-au prezentat rapoartele, care au reţinut că sesizarea a fost făcută cu intenţia de a face rău membrilor organelor de gestiune.
8.Doctrina românească apreciază că dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale referitoare la dreptul acţionarilor semnificativi de a cere justiţiei să numească experţi care să efectueze expertize judiciare de gestiune „pun în aplicare un drept excepţional la informare în societăţile de capitaluri, destinat să controleze preventiv sau chiar să cenzureze o gestiune defectuoasă".