Art. 134 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

Art. 134

(1) Acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect:

a) schimbarea obiectului principal de activitate;

b) mutarea sediului societăţii în străinătate;

c) schimbarea formei societăţii;

d) fuziunea sau divizarea societăţii.

(2) Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), şi de la data adoptării hotărârii adunării generale, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. d).

(2¹) În cazurile prevăzute de art. 246¹ şi 246², acţionarii care nu sunt în favoarea fuziunii/divizării îşi pot exercita dreptul de retragere în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune/divizare în condiţiile art. 242 alin. (2) sau, după caz, art. 242 alin. (2¹).

(3) Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar emise potrivit art. 97.

(4) Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de judecătorul delegat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 şi 39, la cererea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului.

(5) Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.

OUG 2/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale din 28 februarie 2012, Monitorul Oficial 143/2012;

OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Comentarii despre Art. 134 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

ioana 8.07.2014

I. Situaţiile în care un acţionar se poate retrage dintr-o societate pe acţiuni

1. Societăţile pe acţiuni fiind societăţi de capitaluri, adică un tip de societăţi comerciale în care legătura şi încrederea reciprocă dintre asociaţi nu este decisivă în luarea hotărârii de asociere ori de a face investiţii de portofoliu, după caz, retragerea unui acţionar dintr-o astfel de structură societară nu este de conceput a se face în modalităţile foarte restrictive în care se poate face o astfel de operaţiune în cazul societăţilor de persoane. In mod normal sau obişnuit, având în vedere că acţiunile sunt

Citește mai mult

titluri de valoare liber negociabile, atunci când un acţionar doreşte să se retragă din societatea emitentă a acţiunilor pe care le deţine, are dreptul să şi le înstrăineze cui doreşte, eventual cu respectarea unui drept de preferinţă ori de preempţiune acordat celorlalţi acţionari, şi doar dacă un astfel de drept a fost instituit prin prevederile actului constitutiv.

în cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, în principiu, operaţiunea de înstrăinare - retragere ar trebui să se realizeze cu o mare uşurinţă, dar şi în astfel de situaţii, soluţia retragerii va depinde de lichiditatea respectivelor titluri societare.

în mod cu totul excepţional, atunci când o societate comercială pe acţiuni, prin votul acţionarilor prezenţi sau reprezentaţi în AGEA, va decide luarea unor măsuri vitale pentru viaţa societăţii comerciale în cauză, de felul celor enumerate de prevederile alin. (1) lit. a)-d) al art. 134, în pofida votului împotrivă exprimat şi consemnat în procesul-verbal al unuia sau al mai multor acţionari, aceştia au dreptul să solicite acelei societăţi să se retragă din structurile acesteia, solicitându-i să le cumpere acţiunile pe care le deţin la preţul care va fi stabilit în condiţiile prevederilor alin. (4).

După cum se poate observa, situaţiile în care un acţionar este îndreptăţit să se retragă din societate sunt strict şi limitativ enumerate de alin. (1) şi au în vedere decizii majore sau chiar esenţiale care, prin schimbarea unor elemente de bază convenite prin actul constitutiv sau prin modificările şi completările ulterioare, îl pot determina pe acţionar să nu mai aibă affectio societatis şi să-şi lichideze participarea.

o astfel de posibilitate de retragere din societatea pe acţiuni se constituie şi într-o măsură de protecţie a acţionarilor minoritari, care se pot vedea captivi într-o societate comercială ale căror acţiuni sunt puţin lichide sau chiar nelichide, iar acţionarul majoritar - de conivenţă cu organele de gestiune - nu este preocupat să acţioneze în scopul obţinerii de profit care să fie repartizat acţionarilor sub formă de dividende.

Legiuitorul, dacă ar fi fost la curent cu toate, sau măcar cu cele mai relevante categorii de situaţii care se întâlnesc în practica dreptului societar român, ar fi trebuit să extindă sfera cazurilor în care acţionarii să aibă dreptul să se retragă din societate, cum ar fi cazul în care s-ar hotărî transformarea acţiunilor nominative în acţiuni la purtător, ori invers.

Nu este mai puţin adevărat că se poate constata şi reţine că, faţă de anterioara reglementare pe care o conţinea art. 134, sfera situaţiilor în care este permisă retragerea s-a extins semnificativ, dar şi, într-o oarecare măsură, nejustificat. Astfel, spre exemplu, noi nu găsim a fi corect, în raport cu ideea de protecţie a acţionarilor, chiar şi în condiţiile aderării ţării noastre la UE şi în cele ale globalizării, ca numai mutarea sediului în străinătate al societăţii să se poată constitui într-un motiv legitim de retragere, în gândirea mea, chiar şi o mutare a sediului principal în altă localitate ar putea constitui un motiv suficient pentru a justifica solicitarea retragerii, în condiţiile în care la constituirea respectivei societăţi opţiunea pentru acel sediu a fost una determinantă pentru acţionarul care s-a opus unei hotărâri de mutare a sediului.

Dintr-un alt punct de vedere, se poate estima că extinderea situaţiilor în care un acţionar se poate retrage dintr-o societate pe acţiuni ar putea fi de natură să creeze grave probleme financiare şi de lichiditate unor societăţi cu un mare număr de acţionari, atunci când măsura hotărâtă de AGEA, şi care dă dreptul la retragere, este una necesară, oportună şi legală, dar un număr important de acţionari vor uza de dreptul de a se retrage.

Concluzionând, retragerea dintr-o societate comercială pe acţiuni nu este şi nu trebuie condiţionată de contrarietatea cu legea ori cu actul constitutiv a unei anumite hotărâri AGEA, ci doar de votul împotrivă al unui acţionar faţă de o propunere având ca obiect una sau mai multe dintre problemele enumerate de art. 134 alin. (2) lit. a)-d),7,).

2. Privită prin perspectiva prevederilor art. 103" şi ale art. 104 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cumpărarea de către o societate comercială a acţiunilor celui care se retrage în condiţiile art 134 alin. (1) are semnificaţia juridică a dobândirii propriilor acţiuni însă, având în vedere caracterul necesar şi legal al unei astfel operaţiuni, art. 104 alin. (2) o exceptează de la restricţiile impuse de art. 103", în afara uneia care este firească şi care vizează sursa de finanţare a plăţii preţului acţiunilor. în schimb, pentru că situaţia în care o societate îşi dobândeşte propriile acţiuni, chiar şi în condiţiile art. 134, nu este firească, societatea în cauză va fi supusă prevederilor art. 105 sub aspectul lipsei dreptului la dividende şi la vot, pentru toată perioada în care societatea va fi proprietarul lor. Aşadar, societatea nu va fi obligată să le înstrăineze în vreun termen, dar dacă nu o va face efortul financiar pe care l-a efectuat cumpărându-le se va dovedi ineficient din punct de vedere economic.

II. Procedura de retragere

3. Sub aspect procedural, alin. (2) al art. 134 stabileşte regula că dreptul de retragere trebuie să fie exercitat de către acţionarul interesat şi îndreptăţit în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, în cazul în care se va decide schimbarea obiectului principal de activitate, mutarea sediului societăţii în străinătate sau schimbarea formei societăţii. Acelaşi termen este stabilit de lege şi pentru cazul în care se va hotărî divizarea ori fuziunea societăţii, însă în oricare dintre aceste două categorii de situaţii termenul va curge de la data adoptării hotărârii respective, şi nu de la publicare.

4. în legătură cu natura juridică a termenului de 30 de zile în care trebuie exercitat dreptul de retragere, precum şi cu privire la momentele diferite la care el începe să curgă, găsim utile următoarele observaţii şi opinii:

Termenul de 30 de zile este, în opinia mea, un termen de prescripţie foarte scurt, derogatoriu de la dreptul comun, întrucât el vizează exerciţiul unui drept patrimonial cu caracter comercial (drept substanţial), cum este dreptul de retragere şi de a cere cumpărarea acţiunilor de către societate.

în doctrina recentă s-a exprimat şi opinia că „termenul de 30 de zile este un termen de decădere, care nu poate fi întrerupt sau suspendat (în acelaşi sens, a se vedea C. Duţescu, Drepturile acţionarilor, p. 615; în sensul că este un termen de prescripţie extinctivă, soluţie justificată probabil prin neînţelegerea raportului dintre vocaţie şi drept subiectiv, a se vedea T. Prescure în I. Schiau, T. Prescure, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990; analize şi comentarii pe articole, p. 403)"172). O primă constatare, după examinarea celor afirmate de autorul citat: acesta nu aduce niciun argument care să susţină afirmaţia că termenul luat în dezbatere este unul de decădere şi nu de prescripţie. O a doua constatare: nu formulează niciun argument care să susţină afirmaţia sa că subsemnatul confund dreptul subiectiv cu vocaţia de a dobândi un drept. Din păcate, examinând aprecierile mai tânărului meu confrate, cuprinse în lucrarea citată (am în vedere persoana domnului S. David), constat cu neplăcere şi cu regret că domnia sa utilizează atacurile la persoană şi denigrarea ca metodă de a-şi exprima şi promova propriile păreri, făcându-şi din astfel de poziţii chiar un stil de gândire şi scriere.

Pentru a nu mă situa doar în postura de critic al unor opinii diferite de ale mele, fără a aduce argumente pentru susţinerea lor, mă văd nevoit să apelez la literatura de specialitate consacrată prescripţiei extinctive şi decăderii. Aşa cum remarca un prestigios cercetător al domeniului prescripţiei extinctive, parafrazând un autor străin, „este greu, dacă nu imposibil de decelat un criteriu unic şi sigur de diferenţiere a termenelor de prescripţie faţă de cele de decădere, astfel încât intervenţia legiuitorului este binevenită, cu condiţia însă de a reuşi să propună un criteriu suficient de ferm şi în acelaşi timp suficient de general încât să se aplice în cele mai diverse cazuri (...),73). Autorul citat anterior defineşte prescripţia extinctivă ca fiind „acel mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil constând în stingerea dreptului de realizare silită a obligaţiei civile corelative din cauza neexercitării lui în termenul stabilit de lege". Acelaşi autor defineşte şi noţiunea de decădere ca fiind „acea sancţiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege sau de părţi, termen cunoscut sub numele de termen prefix, de decădere sau forcluziune." Sancţiunea „pentru nerespectarea termenului de decădere (forcluziune) în care trebuie exercitat un drept subiectiv civil operează independent de culpa titularului său".

Din compararea celor două posibile definiţii rezultă, în mod clar după părerea mea, distincţia principală dintre ele: prescripţia are ca efect principal stingerea dreptului de realizare silită a obligaţiei civile corelative, a aşa-numitului drept la acţiune în sens material, pe când decăderea are ca efect principal stingerea dreptului subiectiv născut în patrimoniul creditorului, ca efect al unui act sau fapt juridic.

în mod benefic pentru ştiinţa juridică şi pentru practica societară, autorul celor două definiţii citate nu numai că a realizat o necesară paralelă (în fapt, un studiu comparativ convingător) între prescripţie şi decădere, dar a consacrat o întreagă secţiune specificului prescripţiei extinctive în dreptul comercial"76), definind-o ca fiind în acea materie „stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie stabilit de lege"177).

Din analiza regimului juridic al prescripţiei extinctive în materie comercială cuprinsă în lucrarea la care ne referim se desprinde specificul acestei instituţii, în raport cu dreptul civil. Aşa cum subliniază autorul citat, pentru caracterizarea regimului juridic al acţiunilor având ca obiect drepturi patrimoniale izvorâte din acte de comerţ, sunt de luat în seamă două reglementări de principiu. Prima reglementare este art. 945 C. com, potrivit căruia „acţiunile derivând din acte de comerţ care sunt comerciale chiar numai pentru una dintre părţi se prescriu pentru toate părţile contractante în conformitate cu dispoziţiile legii comerciale". Cea de a doua dispoziţie legală esenţială cu care prevederile art. 945 C. com. trebuie să fie coroborate este cea conţinută de alin. (1) al art. 1 din Decretul nr. 167/1958 conform căruia „dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege". Prin raportare la principiile care se desprind din reglementările citate, se poate trage concluzia că „în principiu, orice drept la acţiune având un obiect patrimonial derivând dintr-un raport juridic de drept comercial este supus prescripţiei extinctive",78).

Dacă definiţiile şi raţionamentele mai sus expuse sunt corecte, şi eu le calific ca fiind corecte, şi în lipsa unei prevederi legale exprese cu privire la natura juridică a termenului de 30 de zile, putem conchide că termenul menţionat este unul de prescripţie.

Prin prisma celor mai sus arătate, mi se pare greu de susţinut afirmaţia coautorului

S. David, potrivit căreia termenul de 30 de zile este unul de decădere, adică unul care atrage sancţiunea stingerii dreptului subiectiv al acţionarului care şi-a manifestat voinţa de retragere de a cere să i se cumpere acţiunile, precum şi afirmaţia că „dacă societatea refuză să dea curs cererii acţionarului de a se retrage, acţionarul are o acţiune în despăgubiri împotriva societăţii ce trebuie exercitată în termenul general de prescripţie de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul său de creanţă",79). Cu alte cuvinte, dacă am înţeles bine, dacă dreptul de retragere a fost exercitat în termenul legal iar societatea refuză să-i cumpere acţiunile (obligaţie de a face care presupune faptul personal al debitorului şi nu de a da), respectiva obligaţie se converteşte în obligaţie de despăgubire, adică în obligaţie de a da. în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, respectiv art. 5803 C. proc. civ., pentru astfel de situaţii procedura de executare silită a unei obligaţii de a face care nu poate fi îndeplinită de către o altă persoană, este una specială, având mai multe etape, astfel încât mi se pare a fi întemeiat punctul de vedere potrivit căruia în caz de refuz de cumpărare calea este aceea a unei acţiuni în obligaţie de a face, acţiune cu caracter patrimonial1801.

Revenind la opinia mea iniţială privind natura termenului de 30 de zile, consider că justificarea unui astfel de termen foarte scurt trebuie căutată în ideea de a nu menţine un timp mai îndelungat o stare de insecuritate/incertitudine financiară a societăţii care a luat hotărâri de genul celor enumerate de art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. în schimb, nu găsim o justificare raţională pentru momentele diferite de la care legea stabileşte că va începe să curgă termenul în cauză, atât timp cât în toate situaţiile nu se poate retrage decât acţionarul care a fost prezent sau reprezentat şi care a votat împotriva luării hotărârii care-l îndreptăţeşte să se retragă. în toate situaţiile enumerate de alin. (1) al art. 134, acţionarul în cauză ştie care este rezultatul votului şi care este hotărârea luată de către AGEA, motiv pentru care nu există niciun temei, pentru care termenul de retragere să aibă momente diferite de începere a cursului său. Noi apreciem că declaraţia de retragere din societate a acţionarului îndreptăţit se va putea face în mod valabil chiar şi în AGEA în care el a votat împotriva luării măsurii care-l îndreptăţeşte la retragere, fără a se putea invoca prematuritatea cererii.

5. Pentru regulata exercitare a dreptului de retragere, este necesar ca acţionarii interesaţi să depună la sediul societăţii în cauză câte o declaraţie sub semnătură privată de retragere din societate, precum şi toate titlurile de legitimare pe care le deţin referitor la acţiunile lor, respectiv înscrisurile propriu-zise constatând acţiunile la purtător ori certificatele de acţionar, în cazul acţiunilor nominative materializate [alin. (3)].

în ceea ce priveşte acţiunile dematerializate evidenţiate prin înscriere în cont, în lipsa unei prevederi legale în acest sens, la societate va trebui depus doar extrasul de cont emis de către societatea de registru independent, care să ateste numărul de acţiuni pe care-l deţine acţionarul la data înregistrării cererii de retragere tavând în vedere că în cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţe reglementate societăţile însărcinate cu ţinerea registrului acţionarilor nu emit certificate de acţionar, ci doar extrase de cont. Poate fi luată în seamă şi aplicată ca atare dispoziţia legală avută în vedere, doar în cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt dematerializate dar care nu sunt tranzacţionate pe vreo piaţă reglementată.

Referitor la o opinia doctrinară conform căreia unii autori confundă natura juridică a extrasului de cont emis de societatea de registru independent şi certificatul de acţionar emis în baza art. 97, probabil din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale: în acest context, referitor la chestiunea cum se realizează şi prin ce instrument probatoriu, în fapt şi în drept, legitimarea calităţii de acţionar al societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţe reglementate, a se vedea reglementările emise de către C.N.V.M. în acest sens, precum şi practica S.S.I.F.-urilor, a S.I.F.-urilor, spre exemplu, sau a oricărei alte societăţi comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate prin Bursa de Valori Bucureşti. Un exemplu, în acest sens, îl conţin prevederile art. 71 şi 72 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005 privind autorizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare şi contra părţilor centrale. Potrivit reglementărilor C.N.V.M., evidenţa acţiunilor şi a acţionarilor societăţilor „deţinute public" trebuie să se ţină în mod obligatoriu de către o societate specializată, cunoscută sub denumirea de societate de registru independent, ori în cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate prin Bursa de Valori Bucureşti, funcţia de ţinere a registrului acţionarilor o îndeplineşte aşa-numita societate depozitar central. Acest tip de societate, autorizată, supravegheată şi reglementată de către C.N.V.M. nu emite solicitanţilor certificate de acţionar ci doar extrase de cont, având, în esenţă, acelaşi conţinut de informaţii cu cel impus de art. 93 şi 97 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Spre exemplu, conform prevederilor ar. 72 din Regulamentul nr. 13/2005, „la cererea deţinătorilor valorilor mobiliare sau a persoanelor mandatate de aceştia prin procură specială autentificată, depozitarul central va emite fie direct, fie indirect prin intermediari, conform procedurilor proprii, extrasul de cont care atestă proprietatea acestora, modificările aduse înregistrărilor în conturi şi procentul deţinut din totalul valorilor mobiliare de aceeaşi clasă emise de emitent" iar art. 73 stabileşte informaţiile minimale pe care trebuie să le cuprindă fiecare extras de cont. S-a adoptat un astfel de sistem de dovedire a calităţii de acţionar deoarece societăţile ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţe reglementate au obligaţia de a emite doar acţiuni nominative în formă dematerializată care se evidenţiază doar prin procedeul înscrierii în conturi analitice, iar rapiditatea cu care se desfăşoară tranzacţiile bursiere impune formalităţi şi instrumente probatorii ale calităţii de acţionar şi întinderii deţinerilor de acţiuni, simple, eficiente şi uşor de accesat. în astfel de condiţii, extrasul de cont pe care îl emite şi remite, la solicitarea acţionarului îndreptăţit, societatea însărcinată contractual cu ţinerea registrului acţionarilor, are aceiaşi valoare probatorie şi funcţie ca şi certificatul de acţionar. Respectivul extras de cont nu este altceva decât o sinteză, la un moment dat, a operaţiunilor înregistrate în contul analitic al fiecărui acţionar, servind atât la legitimarea calităţii de acţionar cât şi pentru a dovedi numărul de acţiuni deţinute, spre exemplu, la data de referinţă şi /sau la cea de înregistrare.

6. Retragerea din societate nu poate fi refuzată de către organele de gestiune ale societăţii, atât timp cât acţionarul face dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de lege pentru exerciţiul unui astfel de drept. în caz de refuz nejustificat de a cumpăra acţiunile celui retras ori de a stabili preţul care trebuie plătit conform metodologiei prevăzute de lege, sau în cazul în care preţul stabilit de către expert este contestat, persoana în cauză va putea acţiona societatea în justiţie, în condiţiile legii, după ce, în prealabil, va fi efectuată procedura concilierii directe prevăzută de art. 720" C. proc. civ.

Contrar a ceea ce s-a susţinut în doctrină nu există, niciun temei legal care să impună ca aprobarea preţului stabilit de expert ori de către părţi să fie dată de către o nouă AGEA, care se va convoca după ce a fost stabilit acel preţ. în lipsa unor dispoziţii statutare contrare, competenţa de a aproba preţul revine organului de gestiune, respectiv consiliului de administraţie ori directoratului, după caz. Considerăm că aceasta este singura soluţie raţională şi concordantă cu litera şi scopul reglementărilor art. 134, astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006.

într-adevăr, în cazul reglementat de art. 134, dobândirea propriilor acţiuni se face prin efectul legii, fiind impusă chiar de către textul normativ, astfel încât societatea confruntată cu o cerere legitimă de retragere nu are o altă opţiune, motiv pentru care noi apreciem că nu este necesară vreo hotărâre AGEA de aprobare a dobândirii propriilor acţiuni sau măcar de stabilire a preţului propus de expert.

Practica judiciară a avut ocazia, în destul de numeroase cazuri, să se pronunţe cu privire la condiţiile de principiu în care un acţionar se poate retrage dintr-o societate pe acţiuni. Astfel, spre exemplu, prin decizia nr. 1546 din 26 aprilie 2007 a secţiei comerciale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, printre alte considerente, că „renunţarea la calitatea de acţionar al unei societăţi pe acţiuni se poate face doar prin retragere, în cazurile limitativ prevăzute de art. 134 din Legea nr. 31/1990, sau prin cesiunea acţiunilor, făcută în condiţiile legii şi ale statutului". într-o altă decizie a aceleiaşi instanţe1 M) s-a reţinut că „dreptul acţionarului de a se retrage din societate în condiţiile art. 134 din Legea nr.31/1990 nu poate fi cenzurat de societate, aceasta fiind obligată să ia act de opţiunea acţionarului până la încheierea negocierilor cu acesta".

III. Modalitatea de stabilire a preţului care trebuie plătit pe acţiunile celui care se retrage din societatea pe acţiuni

7. Ca o măsură de protecţie a intereselor, atât ale acţionarului care se retrage, dar şi ale societăţii de la care se retrage, alin. (3), (4) şi (5) ale art. 134, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 441/2006, precum şi prin Legea nr. 88/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 82/2007, reglementează metodologia de stabilire a preţului acţiunilor aparţinând celui care se retrage. De remarcat şi reţinut că numirea expertului independent este dată în competenţa judecătorului delegat la registrul comerţului, care va proceda cu observarea prevederilor art. 38 şi 39 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Numirea expertului independent se va face fie la cererea consiliului de administraţie fie a directoratului, după caz.

Preţul pe care-l reglementează alin. (3) şi (5) face parte din categoria preţurilor pe care doctrina le reuneşte sub denumirea generică a preţurilor legale, respectiv de drepturi ale acţionarilor la un preţ legal. Astfel, potrivit unui autor, „dreptul acţionarilor la un preţ legal reprezintă prerogativa ce aparţine acţionarului unei societăţi de a înstrăina acţiunile emitentului respectiv aflate în patrimoniul său, la un preţ stabilit conform unor criterii şi dispoziţii legale"/,86).

Problema care se poate pune, în plan practic, este aceea dacă între societatea în cauză şi acţionarul care se retrage se va putea încheia o înţelegere cu privire la preţul acţiunilor, fără concursul expertului care ar trebui desemnat de către judecătorul delegat ori în baza unei expertize efectuate de către un expert desemnat de comun acord de către părţi. Sau, altfel spus, întrebarea este dacă preţul la care vor fi plătite acţiunile celui care se retrage trebuie să fie obligatoriu un preţ legal, sau poate fi şi unul convenţional?

Având în vedere caracterul patrimonial şi tranzacţionabil al dreptului acţionarului retras de a cere să i se cumpere propriile acţiuni, înclin spre soluţia că o convenţie ar putea fi încheiată între părţile implicate, ţinând seama de o serie de criterii obiective de ordin economic, dar şi de preţul pieţei - în măsura în care există un astfel de preţ -dar, dacă oricare dintre acţionari va face dovada unei supraevaluări a acelui preţ, în detrimentul societăţii şi al celorlalţi acţionari, o astfel de convenţie ar fi anulabilă,87).

8. O altă problemă cu care a fost confruntată practica societară, specifică societăţilor pe acţiuni este aceea dacă, o anumită societate după ce AGEA a decis anumite modificări ale actului constitutiv care i-au îndreptăţit pe unii acţionari să declare că se retrag din societate în condiţiile art. 134, o nouă AGEA a acelei societăţi poate reveni şi revoca propria hotărâre, înainte ca retragerea să opereze efectiv? Soluţiile de urmat în astfel de situaţii par a fi diametral opuse. într-o anumită orientare s-a susţinut că o astfel de revocare a hotărârii AGEA ar putea fi considerată contrară legii sau actului constitutiv şi, ca atare, anulabilă pentru că ea a produs efecte în raporturile dintre acţionarii societăţii, pe de o parte, şi dintre aceştia şi societatea comercială emitentă a acţiunilor, pe de altă parte. S-a mai susţinut că declaraţia de retragere din societate, însoţită de solicitarea adresată societăţii de a le cumpăra acţiunile celor care şi-au manifestat hotărârea de retragere are efectul juridic al unei denunţări unilaterale a contractului de societate, autorizată de lege, respectiv a actului constitutiv al societăţii

Pentru o opinie însoţită - de acum, devenite caracterizante şi chiar tradiţionale - de aprecieri personale la adresa preopinentului, opinie care se pare că ignoră caracterul patrimonial şi deci tranzacţionabil al dreptului acţionarului retras dintr-o societate pe acţiuni de a cere societăţii în cauză să-i cumpere acţiunile la un preţ determinat după o anumită procedură, a se vedea: 5. David, în St. D. Cărpenaru, 5. David, C. Predoiu, Ch. Piperea, op. cit., ed. 4, p. 516.

în cauză, în general. Intr-o altă orientare, s-a susţinut că o astfel de revocare se poate face oricând, având în vedere că, într-o anumită viziune, hotărârea AGA are natura unui act juridic unilateral şi care este esenţialmente revocabil, revocarea hotărârii având consecinţe benefice asupra patrimoniului societăţii în cauză, în sensul evitării scăderii nivelului lichidităţilor.

în opinia mea, după momentul în care acţionarii îndreptăţiţi şi-au exercitat - în termenul legal - dreptul de retragere şi de a cere să le fie cumpărate acţiunile de către societate, chiar dacă o nouă AGEA ar decide, din motive diverse, revocarea în totul sau în parte, a hotărârii care a dat naştere dreptului de retragere din societate, o astfel de revocare ar rămâne fără efect faţă de respectivii acţionari, având în vedere că o astfel de revocare ar trebui să-şi producă efecte doar pentru viitor şi nu şi pentru trecut. Desigur, cred că nu ar trebui să excludem şi dreptul de opţiune al acţionarilor în cauză de a-şi menţine hotărârea de retragere sau de a reveni asupra ei. Oricare ar fi soluţia pe care justiţia o va unei astfel de probleme ivite în practica societară, chestiunea trebuie cercetată cu toată atenţia şi soluţionată cu respectarea principiilor care guvernează materia contractelor comerciale şi cea a dreptului societar.

Răspunde