Art. 132 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Societăţile pe acţiuni
SECŢIUNEA a II-a
Despre adunările generale
Art. 132
(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
(2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
(3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
(4) Membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.
(5) Cererea se va soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administraţie, respectiv prin directorat.
(6) Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii consiliului de administraţie, societatea va fi reprezentată în justiţie de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va numi un reprezentant.
(7) Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii directoratului, societatea va fi reprezentată în justiţie de către consiliul de supraveghere.
(8) Dacă au fost introduse mai multe acţiuni în anulare, ele pot fi conexate.
(9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.
(10) Hotărârea definitivă de anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării ea este opozabilă tuturor acţionarilor.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă din 24 mai 2012, Monitorul Oficial 365/2012;
Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;
OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 131 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni | Art. 133 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni → |
|---|
1. Am mai avut prilejul, în cadrul comentariilor unora din articolele anterioare, să formulez unele idei despre hotărârile AGA, atât ca rezultante ale unor deliberări ale acestui tip de organ statutar, dar şi ca acte juridice emanând de la o anumită societate comercială. Ceea ce mi se pare esenţial este faptul că, în concepţia mea - bazată pe cercetarea fizionomiei acestei instituţii a dreptului societar şi a literaturii de specialitate relevante - oricare hotărâre AGA este un act juridic unilateral al societăţii comerciale, privită ca persoană
Citește mai mult
juridică, distinctă de personalitatea celor care o compun, sub aspectul participării la capital iniţiale ori subsecvente. Relativ la natura juridică a hotărârilor AGA, am reţinut din cercetarea unui important număr de lucrări de specialitate şi de referinţă că nu este o unitate de opinii şi concepţii. Astfel, unii autori califică hotărârea AGA ca fiind un act juridic sui-generis care nu poate fi încadrat în niciuna din tipologiile cunoscute ale actelor juridice, un altul ca fiind în esenţa sa „o pluralitate de acte juridice unilaterale care capătă natura unui contract (convenţie). în fine, în concepţia unui alt cercetător al domeniului, hotărârea AGA poate fi calificată ca un act juridic complex, „ce se constituie în izvor de obligaţii, specific dreptului comercial, a cărui natură juridică nu poate fi asimilată contractelor".Fără a nega ori exclude ideile cele mai relevante din concepţiile mai sus enumerate, apreciez că hotărârea AGA este rezultanta unei voinţe comune - şi nu colective - a manifestărilor de voinţă individuale a acţionarilor care au fost prezenţi sau reprezentaţi la o anumită AGA, şi care şi-au exprimat voturile pentru luarea acelei hotărâri. Sau, altfel spus, voinţele individuale şi concordante, contopindu-se într-o voinţă comună majoritară, printr-un mecanism decizional cvasi-contractual, devin voinţa juridică a societăţii însuşi, motiv pentru care, în temeiul principiului relativităţii efectelor actelor juridice, hotărârile AGA luate în limitele legii şi/sau ale actului constitutiv sunt obligatorii atât pentru societate, ca emitentă a unui astfel de act juridic, cât şi pentru ceilalţi acţionari, chiar dacă nu au fost prezenţi la AGA sau, deşi au fost prezenţi, au votat împotriva acelei hotărâri [a se vedea prevederile alin. (1) al art. 132].
Forţa obligatorie a hotărârilor AGA îşi are suportul juridic primordial în actul constitutiv al fiecărei societăţi comerciale, în special în contractul de societate prin care acţionarii s-au obligat unii faţă de alţii şi faţă de societate, dar şi în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care instituie principiul majorităţii manifestărilor de voinţă individuale pentru luarea unor hotărâri valabile.
2. în mod specific materiei societăţilor comerciale şi pentru a asigura protecţia necesară terţilor care pot avea anumite drepturi şi interese legitime în legătură cu societatea ori cu acţionarii ei, art. 131 alin. (4) obligă societăţile pe acţiuni să depună la registrul comerţului şi să publice în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, orice hotărâre AGA, sub o dublă sancţiune: civilă, constând în inopozabilitatea lor, şi administrativă, constând într-o amendă contravenţională. La aceste două tipuri de sancţiuni se mai poate adăuga şi sancţiunea judiciară a amenzii prevăzute de LRC, pe care o poate aplica judecătorul delegat, pentru situaţia în care un comerciant care este obligat să depună la registrul comerţului un anumit act nu o face în termenul prevăzut de lege.
II. Condiţiile şi procedura de atacare a hotărârilor AGA
3. Alineatele (2)-(9) ale art. 132 reglementează condiţiile şi procedura care trebuie urmate pentru anularea unor hotărâri AGA care sunt contrare legii şi/sau actului constitutiv al societăţii. Dintr-un început trebuie să remarcăm şi să reţinem că alin. (8) al acestui articol califică, ce-i drept într-un mod oarecum indirect, acţiunile prin care pot fi atacate în justiţie hotărârile AGA ca fiind acţiuni în anulare, adică acţiuni judiciare vizând desfiinţarea unor acte juridice pentru că nu s-au respectat cerinţele imperative prevăzute de lege ori de actul constitutiv, cu prilejul organizării şi desfăşurării AGA în care s-au emis astfel de acte.
în condiţiile în care, aşa cum prevede alin. (3) al articolului pe care-l comentăm, este posibil ca anumite acţiuni de acest tip să fie introduse pentru cauze de nulitate absolută, situaţie în care obiectul cererii trebuie să fie, potrivit prevederilor art. 111 C. proc. civ., după părerea mea, unul de constatare a nulităţii absolute şi nu de pronunţare a nulităţii, ni se pare că era mai potrivit ca acţiunile întemeiate pe prevederile art. 132 să poarte denumirea generică de acţiuni în nulitatea hotărârilor AGA, denumire care ar putea acoperi, întreaga sferă de situaţii.
4. în ceea ce priveşte înţelesul noţiunilor de contrarietate cu legea sau cu actul constitutiv a unei hotărâri AGA, utilizată de alin. (2), suntem de părere, având la baza unei astfel de opinii observarea practicii judiciare relevante în materie, că legiuitorul are în vedere o neconformitate a hotărârii cu dispoziţiile legale, generale sau speciale, de la care acţionarii votanţi nu pot deroga, adică cu unele norme imperative onerative ori prohibitive, şi nu dispozitive ori supletive. Desigur, acele norme imperative nu trebuie să ocrotească, în mod invariabil, doar interese publice, ci pot avea în vedere şi interese private, aşa încât sancţiunea neconformării la dispoziţiile acelor norme poate fi, după caz, nulitatea absolută ori cea relativă a respectivei hotărâri.
Contrarietatea cu actul constitutiv a unei hotărâri AGA trebuie înţeleasă în sensul de neconformare faţă de dispoziţiile actului constitutiv, în situaţia şi măsura în care acţionarii care au adoptat actul constitutiv ori care au consimţit la modificarea ori completarea lui ulterioară, au decis să deroge de la o anumită dispoziţie legală care permite o astfel de posibilitate. De asemenea, poate fi avută în vedere şi situaţia în care acţionarii, prin actul constitutiv, au reglementat în mod convenţional anumite aspecte ale organizării şi funcţionării societăţii lor, în condiţiile în care niciun act normativ nu conţine reglementări în acea materie, sau chiar şi atunci când un act normativ conţine doar norme care lasă la latitudinea acţionarilor modul de reglementare a unei anumite chestiuni.
în practica vieţii societăţilor comerciale s-au întâlnit frecvent situaţii în care, prin aceeaşi hotărâre, s-au încălcat atât norme legale, cât şi prevederi ale actelor constitutive, concomitent sau succesiv, drept pentru care motivele cererilor în justiţie pentru anularea ei aveau în vedere un complex de temeiuri de contrarietate.
Noi considerăm că, aşa cum s-a decis în anumite speţe, aprecierea contrarietăţii cu legea ori cu actul constitutiv a unei hotărâri AGA trebuie efectuată nu numai prin raportare la textele exprese ale respectivelor norme, dar şi la scopul urmărit de acele reglementări, respectiv la principiile care trebuie să guverneze materia dreptului societar, în acest demers, aşa după cum am mai subliniat anterior, de o mare utilitate vor putea fi prevederile art. 136" al Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, articol introdus prin Legea nr. 441/2006.
5. Calitatea procesuală activă în astfel de acţiuni în anulare a hotărârilor AGA o pot avea doar acţionarii care au votat, personal sau prin mandatar, în temeiul unei procuri speciale, împotriva luării acelei hotărâri şi au cerut să se consemneze în procesul-verbal votul lor împotrivă. De asemenea, pot avea calitate procesuală activă şi acţionarii care nu au participat la AGA, din orice motive [a se vedea prevederile alin. (2)]. Acestor categorii de persoane, în drept subiecte calificate, li se pot adăuga şi alte categorii de persoane interesate care, deşi nu sunt acţionari, pot justifica un interes legitim, personal, născut şi actual, pentru promovarea unor astfel de acţiuni în anulare, în cazul prevăzut de alin. (3), respectiv atunci când se invocă nulitatea absolută a unei hotărâri. în acest context, ne exprimăm opinia că nulitatea absolută a unei hotărâri AGA poate fi invocată şi pe cale de excepţie de către partea interesată, într-un alt litigiu având un alt obiect decât cel privind constatarea nulităţii unui astfel de act juridic unilateral, în condiţiile specifice unanim recunoscute ale regimului juridic al nulităţilor absolute.
6. Cu acest prilej, găsim util să remarcăm ideea că terţilor care au creanţe anterioare luării unei hotărâri privind modificarea actului constitutiv al unei societăţi comerciale, le este deschisă doar calea opoziţiei, nu şi a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a acelei hotărâri, pentru că opoziţia, ca tip special de acţiune, are un regim juridic şi un scop precis stabilit de legiuitor, care nu poate fi atins, printr-o acţiune în anulare. Desigur, în cadrul opoziţiei, terţul îndreptăţit va putea să invoce, atât în mod direct, cât şi pe cale de excepţie, motive de nulitate absolută a acelei hotărâri, fără însă ca pe o astfel de cale, opoziţia să se transforme în acţiune în anularel62).
7. în ceea ce priveşte termenul în care trebuie introdusă acţiunea în anulare, acesta este de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a hotărârii atacate, conform prevederilor alin. (2), şi este un termen de prescripţie şi de drept procesual, astfel încât se calculează pe zile libere, potrivit cu prevederile art. 101 alin. (1) din C. proc. civ.
Relativ la natura şi efectele acestui termen, în practica judiciară s-a pus problema dacă un acţionar care a participat la AGA şi a votat împotriva luării unei anumite hotărâri, şi a cerut să se consemneze votul său împotrivă în registrul de procese-verbale, are îndreptăţirea să introducă o acţiune în anulare înainte de publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a acelei hotărâri? Practica judiciară de până acum fost oscilantă, dând soluţii diferite unei astfel de situatii.
soluţia la întrebarea de mai sus trebuie să fie una afirmativă, întrucât procedura publicării în Monitorul Oficial este menită să ocrotească interesele celor care nu au participat la AGA şi ale terţilor interesaţi de actele juridice ale societăţii. Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a spus în doctrină şi cum a început să considere şi practica judiciară, acţiunea în anulare este una socialăI64), adică menită să ocrotească interesul prioritar al societăţii, în acord cu interesele legitime ale acţionarilor care au votat împotrivă sau care nu au participat la AGA, a aştepta publicarea, fapt care se produce uneori destul de târziu, însemnă a permite executarea unor măsuri dispuse printr-o astfel de hotărâre, posibil greu de remediat sau înlăturat ca urmare a anulării pe care o va dispune instanţa de judecată. Desigur, în cazul în care există motive de nulitate absolută a unei hotărâri AGA, problema publicării în Monitorul Oficial nici nu credem că mai poate fi pusă.
8. Practica societăţilor comerciale pe acţiuni s-a confruntat cu problema dacă o hotărâre AGA mai poate fi revocată înainte de atacarea ei în justiţie ori chiar în timpul procedurii judiciare aferente. Răspunsul, în principiu, trebuie să fie unul afirmativ, întrucât hotărârile AGA fiind acte unilaterale, pot fi revocate oricând de către emitentul lor, însă acest principiu nu va putea funcţiona în situaţia în care, în temeiul unei hotărâri nule sau anulabile, s-au încheiat anumite acte juridice, în special contracte, de către societatea emitentă cu terţe persoane. în astfel de situaţii, în lipsa unui acord de voinţe între părţile contractante în sensul desfiinţării acelui act, o hotărâre AGA nu mai putea fi revocată, ci doar anulată sau constatată nulă, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nulitatea unei hotărâri AGA va antrena şi nulitatea actului juridic subsecvent încheiat de societate cu terţi în baza acesteia, nulitate care se putea pronunţa ori constata, după caz, chiar şi în procesul având ca obiect principal anularea hotărârii în cauză sau într-un proces ulterior, având ca obiect principal anularea ori constatarea nulităţii acelui act bilateral.
9. Alineatul (4) al art. 132 instituie incapacitatea de folosinţă procesuală specială a administratorilor şi membrilor consiliului de supraveghere ai societăţii, în ceea ce priveşte atacarea cu acţiune în anulare a hotărârilor de revocare a lor din respectivele calităţi. Raţiunea unei astfel de incapacităţi speciale de folosinţă este aceea care ţine de esenţa raporturilor juridice dintre societate şi administratori - membrii consiliului de supraveghere, adică raporturi de mandat comercial în virtutea cărora mandantul, adică societatea, este în drept să-l revoce oricând pe mandatar, dar cu just motiv, ad nutum, obligarea mandantului să-i reîncredinţeze mandatarului revocat mandatul retras nefiind admisibilă. Dacă administratorii şi membrii consiliului de supraveghere, având calitatea de acţionari, ar putea ataca hotărârile AGA prin care sunt revocaţi, esenţa raporturilor de mandat ar fi afectată în mod fundamental.
10. Sub aspect procedural, acţiunea în anulare se va judeca în contradictoriu cu societatea emitentă a hotărârii [alin. (5)], care va figura ca pârâtă, prin reprezentanţii săi legali, mai exact prin membrii organelor de gestiune cărora li s-a conferit dreptul de reprezentare faţă de terţi.
A se vedea, pentru unele consideraţii pe marginea acestui caracter al acţiunii în anulare, spre exemplu: St.D. Cărpenaru, 5. David, C. Predoiu, Ch. Piperea, op. cit., ediţia 3, p. 401. în ceea ce mă priveşte, deşi subscriu fără rezerve la ideea că acţiunea în anulare trebuie să fie motivată, în principal, pe încălcarea interesului prioritar al societăţii, ca efect al emiterii unei hotărâri AGA contrare legii şi/sau actului constitutiv, sunt de părere că ar fi mai potrivit să se afirme despre aceasta că are un caracter societar şi nu social, pentru a se evita confuzii nedorite cu concepte sau instituţii similare.
Potrivit prevederilor alin. (6), astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, în situaţia în care hotărârea AGA va fi atacată de către toţi membrii consiliului de administraţie, societatea va fi reprezentată printr-un acţionar, desemnat de către instanţa de judecată ca reprezentant judiciar având un mandat temporar, limitat până la momentul în care proxima AGA va desemna ea însăşi reprezentantul special, dar convenţional, al societăţii în acel litigiu. Desigur, este foarte posibil ca acel reprezentant convenţional să fie chiar cel desemnat iniţial de către instanţa de judecată.
Potrivit prevederilor alin. (7), pentru eventualitatea în care, în cadrul sistemului dualist de administrare, o hotărâre AGA va fi atacată de toţi membrii directoratului, societatea va trebui să fie reprezentată de către consiliul de supraveghere, mai exact de către preşedintele consiliului de supraveghere.
în această ordine de idei, în legătură cu posibilitatea ca o hotărâre AGA să fie atacată de către administratori, membrii consiliului de supraveghere ori de către membrii directoratului, suntem de părere că acele categorii de persoane au calitate procesuală activă doar dacă au şi calitatea de acţionari care au votat împotriva luării unei hotărâri contrare legii şi/sau actului constitutiv, ori dacă nu au fost prezenţi sau reprezentaţi la AGA în care s-a luat o astfel de hotărâre. Am considerat necesar să facem o astfel de precizare, întrucât în literatura de specialitate s-a exprimat opinia că administratorii, deşi nu sunt acţionari, vor putea să atace hotărârile AGA care încalcă norme supletive sau prevederi ale actului constitutiv.
dacă administratorii, membrii consiliului de supraveghere ori membrii directoratului nu au şi calitatea de acţionari, nu pot avea calitate procesuală activă în cadrul acţiunilor în anulare, cel puţin pentru argumentul că o hotărâre AGA, chiar ilegală, este actul juridic al societăţii înseşi, iar categoriile de persoane enumerate nu sunt altceva, atunci când nu sunt şi acţionari, decât mandatari convenţionali ori legali ai respectivei societăţi. Or, în condiţiile unui raport de mandat, mandatarul nu-l poate acţiona în justiţie pe mandant decât în condiţiile precis reglementate de lege, în care nu intră situaţia pe care o avem în vedere. Mandatarul, dacă nu este de acord cu instrucţiunile mandantului său, poate renunţa la mandat, în condiţiile legii, dar nu este în drept să atace actele juridice pe care el trebuie să le execute.
Apreciez că opinia pe care o comentez este influenţată de confuzia pe care textele legale mai sus comentate o întreţin, în lipsa necesarei precizări că situaţiile respective au în vedere faptul că acele persoane îşi exercită dreptul de ataca în justiţie hotărârile AGA contrare legii şi/sau actului constitutiv ca acţionari şi nu exclusiv ca membri ai unor organe de gestiune ori de supraveghere.
11. Judecata trebuie să se realizeze în camera de consiliu. Nerespectarea unei astfel de dispoziţii legale a fost considerată, o bună perioadă de timp, chiar şi de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind un motiv de nelegalitate a hotărârilor judecătoreşti luate în astfel de condiţii. Ulterior, optica instanţelor de judecată s-a schimbat, sub impactul unor decizii ale ICCJ, în sensul că nedesfăşurarea judecăţii unei acţiuni în anulare în camera de consiliu nu va putea atrage desfiinţarea hotărârii judecătoreşti luate în astfel de condiţii decât dacă printr-o astfel de măsură s-a pricinuit părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea ei, aşa cum prevede art. 105 alin. (2) teza întâi din C. proc. civ.
Pentru eventualitatea în care o hotărâre AGA va fi atacată de către mai mulţi acţionari, instanţa, în condiţiile dreptului comun şi ale alin. (8) al art. 132, pentru a proceda la o bună administrare a justiţiei, le va putea conexa.
12. Relativ la instanţa de judecată competentă să judece o cerere în anularea unei hotărâri AGA, în situaţia în care hotărârea în cauză a fost luată de către respectivul organ în timpul derulării procedurii insolvenţei deschise împotriva societăţii debitoare, cercetând practica judiciară în materie am găsit a fi relevantă, spre exemplu, decizia nr. 404 din 6 mai 2008 a Secţiei comerciale a Curţii de Apel Cluj, decizie prin care, în esenţă, s-a reţinut şi decis că în situaţii de insolvenţă declarată judecătoreşte, „competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anularea unei hotărâri AGA luate în cursul procedurii insolvenţei se răsfrânge şi asupra petitului privind suspendarea din calitatea de administrator special numit prin hotărârea AGA a cărei anulare se cere, astfel că se impune mai întâi stabilirea competenţei de soluţionare a cererii în constatarea nulităţii hotărârii AGA. O asemenea cerere nu are natura juridică a unei cereri aferente procedurii insolvenţei şi trebuie judecată de instanţa de drept comun, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată - art. 132, alin. (2), chiar şi în situaţia în care priveşte o hotărâre AGA luată în cursul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006. Aceasta deoarece ea nu se numără printre atribuţiile judecătorului sindic, aşa cum acestea sunt reglementate de art. 11, alin. (1) din lege, considerată a fi o enumerare limitativă".
III. Radierea din registrul comerţului a înregistrărilor efectuate în baza unor hotărâri AGA anulate ori constatate nule
13. Alineatul (10) al art. 132 reglementează o problemă de mare importanţă, sub aspectul efectelor, atât faţă de acţionarii care nu au atacat hotărârea AGA contrară legii şi/sau actului constitutiv, cât şi faţă de terţi, a admiterii unei acţiuni în anularea/constatarea nulităţii unei hotărâri AGA care anterior fusese înregistrată în registrul comerţului. în această chestiune trebuie reţinut că menţionarea în registrul comerţului a hotărârii judecătoreşti de anulare se va putea face, prin grija şi la solicitarea reprezentanţilor desemnaţi ai societăţii, în condiţiile legii, doar după ce aceasta a devenit irevocabilă. Menţionarea în registrul comerţului va putea fi urmată şi de efectuarea unor radieri a înregistrărilor efectuate în baza acelei hotărâri, după caz, dar va fi urmată, în toate cazurile, şi de publicarea hotărârii judecătoreşti în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, moment de la care ea va deveni opozabilă tuturor acţionarilor, dar şi terţilor.