Art. 133 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

1. Articolul 133, articol care a rămas nemodificat prin Legea nr. 441/2006, reglementează condiţiile şi procedura sub care se poate obţine, de către cei care introduc acţiuni în anulare, suspendarea executării unei hotărâri AGA.

Pentru a analiza prevederile acestui articol, este necesar să plecăm de la premisa că hotărârile AGA, la fel ca actele administrative (facem această comparaţie ţinând seama de faptul că ambele categorii de acte juridice sunt acte unilaterale, chiar dacă au natură juridică diferită), sunt executorii de drept, în principiu, nefiind necesare etape şi formalităţi speciale

Citește mai mult

pentru punerea lor în aplicare. Doar sub aspectul realizării opozabilităţii faţă de terţi, este necesar ca fiecare hotărâre să fie depusă la registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, însă lipsa unei astfel de formalităţi nu condiţionează executarea lor.

Având în vedere caracterul lor executoriu, acţionarii interesaţi ori persoanele interesate, după caz, în condiţiile dreptului comun (art. 581 şi urm. C. proc. civ.), cu unele derogări, printr-o cerere de ordonanţă preşedinţială, formulată odată cu introducerea acţiunii în anulare [a se vedea alin. (1) al art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale], va putea cere instanţei de judecată, cu sau fără citarea părţilor, suspendarea executării acelei hotărâri, judecata cererii de suspendare se va face de urgenţă şi cu precădere, cu sau fără citarea părţilor, după cum va cere reclamantul şi va aprecia instanţa sesizată, iar pronunţarea se va putea amâna cu cel mult 24 de ore. în schimb, motivarea va trebui efectuată în 48 de ore de la pronunţare. Aşadar, legiuitorul a creat şi pus la îndemâna celor interesaţi un mijloc procesual adecvat pentru a stopa, cel puţin temporar, executarea unei hotărâri AGA nule sau anulabile.

2. în legătură cu regimul juridic al cererii de suspendare a executării unei anumite hotărâri AGA, practica judiciară care s-a cristalizat, în ultima perioadă, este bogată şi relevantă. Astfel, spre exemplu, prin decizia nr. 933/2004 a Secţiei a V a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut, în mod judicios în aprecierea mea, că „trimiterea făcută prin dispoziţiile art. 133 la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale impune necesitatea dovedirii îndeplinirii cerinţelor art. 581 C. proc. civ. relative la urgenţă, vremelnicie şi neprejudecarea fondului, simpla formulare a acţiunii în anulare nejustificând, prin ea însăşi, admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acţionarilor. împrejurarea că legiuitorul a pus la îndemâna acţionarului care a formulat acţiune în anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor o procedură separată, în cadrul căreia să se poată dispune suspendarea executării hotărârii atacate, nu este suficientă prin ea însăşi pentru obţinerea suspendării. Prin trimiterea la norma comună pentru ordonanţa preşedinţială, legiuitorul a înţeles să supună cenzurii judecăţii respectarea cerinţelor impuse de prevederile art. 581 C. proc. civ., anume urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului"168). în mod similar, prin sentinţa comercială nr. 6967/2003 a Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti169* s-a decis că „cererea formulată pe calea prevăzută de art. 133 din Legea nr. 31/1990, republicată, trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de admisibilitate ca cele prevăzute de art. 581 C. proc. civ., textul legal consacrând o formă specială de cerere de ordonanţă preşedinţială. Prin această cale de suspendare a deciziei adunării generale, legiuitorul nu a urmărit decât să lase la îndemâna acţionarului un mijloc simplu şi eficient, ca printr-o procedură sumară şi urgentă să poată obţine suspendarea în mod provizoriu a efectelor hotărârii AGA".

2. Pentru a putea decide, în mod legitim, suspendarea executării, instanţa are posibilitatea, şi nu obligaţia - după cum în mod eronat consideră unele instanţe de judecată, după părerea mea - să-i solicite reclamantului să depună o cauţiune.

în legătură cu obligarea la depunerea unei cauţiuni sunt de făcut, următoarele observaţii:

Acţiunea în anulare este o acţiune neevaluabilă în bani, sub aspectul obligaţiei de plată a taxei judiciare, chiar dacă ea vizează unele chestiuni patrimoniale din viaţa unei societăţi comerciale, aşa încât cuantumul cauţiunii va trebui stabilit şi ţinând seama de această împrejurare. în lipsa unor prevederi legale de trimitere la alte situaţii în care se poate impune depunerea unei cauţiuni, suntem de părere că nivelul cauţiunii va rămâne exclusiv la latitudinea instanţei de judecată, concluzie care este susţinută de prevederea art. 582 alin. (2) C. proc. civ., prevedere care, deşi se referă la suspendarea executării unei ordonanţe preşedinţiale în recurs, impune ca o astfel de suspendare să nu poată fi efectuată decât cu obligarea la depunerea unei cauţiuni, al cărui cuantum se va stabili de către instanţă. Suntem de părere că o astfel prevedere legală de drept comun se impune, pentru similitudine de ipoteză, şi situaţiei reglementate de art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Instanţa de judecată care va dispune plata unei cauţiuni va trebui să aibă în vedere că acţiunea în anulare, deşi este o acţiune cu o finalitate societară, este introdusă de unul sau mai mulţi acţionari, persoane fizice sau juridice, astfel încât cuantumul cauţiunii nu trebuie să devină atât de împovărător încât să devină unul prohibitiv.

O altă problemă care se poate ridica în legătură cu obligarea la plata unei cauţiuni, în situaţia avută în vedere, este aceea a momentului până la care trebuie depusă cauţiunea. Problema se naşte din formularea alin. (2), potrivit căruia se pare că încuviinţarea suspendării se poate face în şedinţa în care s-a judecat cererea, iar depunerea cauţiunii va trebui să se facă în termenul dispus de instanţă, ceea ce are semnificaţia unui decalaj în timp între cele două momente. De asemenea, trebuie să reţinem că ordonanţa preşedinţială prin care se dispune suspendarea, în măsura în care se dispune şi obligarea la plata unei cauţiuni, este un act jurisdicţional afectat de o condiţie şi de un termen.

3. Potrivit alin. (3) al art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ordonanţa preşedinţială este definitivă, fiind atacabilă cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, indiferent după cum părţile au fost sau nu prezente, prin derogare de la prevederile art. 582 alin. (1) C. proc. civ. La o primă lectură a textului alin. (3), ar rezulta că recursul se va putea exercita doar împotriva ordonanţei prin care s-a dispus suspendarea de către instanţă, cale de atac pe care o poate utiliza doar societatea, ca şi pârâtă.

în drept, avem de a face cu o asimetrie, interesantă şi bizară în acelaşi timp, în ceea ce priveşte condiţiile şi procedura sub care acţionarii ori persoanele interesate care au solicitat suspendarea unei hotărâri AGA se vor vedea în situaţia de a li se respinge cererea lor de ordonanţă preşedinţială.

Astfel, aşa cum a decis Curtea Constituţională în repetate rânduri, cu ocazia cercetării unor excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, faptul că legiuitorul a înţeles ca prin alin. (3) al art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale să se refere, în mod expres, doar la dreptul de a ataca cu recurs ordonanţa de suspendare, nu şi pe cea de respingere, nu înseamnă că dispoziţiile legale sunt neconstituţionale, ele fiind expresia dreptului legiuitorului de a stabili condiţiile în care persoanele fizice şi cele juridice au acces la justiţie (a se vedea în acest sens, spre exemplu, deciziile Curţii Constituţionale nr. 644 din 29 noiembrie 2005, nr. 687 din 20 decembrie 2005 şi nr. 58 din 2 februarie 2006).

Curtea Constituţională a reţinut, în considerentele deciziilor enumerate, posibilitatea ca acţionarii ori persoanele interesate să atace cu recurs sentinţa de respingere a cererii lor în condiţiile dreptului comun, adică ale art. 299 şi art. 582 alin. (1) C. proc. civ., respectiv în 5 zile de la pronunţare, indiferent dacă acestea au fost sau nu prezente la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor sau de la comunicare, dacă sentinţa s-a dat fără citarea părţilor.

Chiar dacă cele statuate de Curtea Constituţională, prin deciziile enumerate, indică soluţia de urmat în situaţia în care cererea de suspendare va fi respinsă, trebuie să recunoaştem că actuala reglementare a alin. (3) al art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în mod nejustificat rămasă nemodificată prin Legea nr. 441/2006, menţine o asimetrie juridică, neimpusă de niciun motiv de ordin procedural, drept pentru care apreciem că, de lege ferenda, se impune eliminarea ei prin înlocuirea actualei reglementări cu un enunţ nou, de felul: „împotriva soluţiei pronunţate cu privire la cererea de suspendare partea interesată va putea face recurs în termen de 5 zile de la pronunţare".

Din fericire, prin decizia nr. LXII (62J/2007 (M. Of. nr. 276 din 8 aprilie 2008) înalta Curte de Casaţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la admisibilitatea recursului împotriva ordonanţei preşedinţiale prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acţionarilor şi a stabilit că: „Prevederile cuprinse în art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că ordonanţa preşedinţială prin care s-a respins cererea de suspendare a executării dispoziţiilor unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor poate fi atacată cu recurs".