Art. 254 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 254

În cazul societăţilor comerciale a căror activitate s-a desfăşurat în baza autorizaţiei de mediu prevăzute de Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lichidatorii sunt obligaţi să ia măsuri pentru efectuarea bilanţului de mediu, prevăzut de această lege, şi să comunice rezultatele acestui bilanţ agenţiei teritoriale pentru protecţia mediului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 254 Dispoziţii generale




Adina 11.09.2014
Preocuparea pentru conservarea şi salvarea mediului înconjurător de la degradări, de tot felul, este evidentă şi în dispoziţiile acestui articol care, referindu-se la lichidatori, la fel ca şi administratorii sau membrii directoratului, au obligaţia de a efectua, la momentul încetării existenţei societăţii un examen al rezultatelor şi sub acest aspect, nu numai sub cel economico-financiar.
Răspunde