Art. 253 Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 253
(1) Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanţii permanenţi - persoane fizice ale societăţii lichidatoare - trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii.
(2) Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii, respectiv membrii directoratului.
(3) Lichidatorii sunt datori, îndată după preluarea funcţiei, ca împreună cu directorii şi administratorii, respectiv cu membrii directoratului societăţii, să facă un inventar şi să încheie un bilanţ, care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii, şi să le semneze.
(4) Lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori, respectiv de membrii directoratului, şi actele societăţii. De asemenea, aceştia vor ţine un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor.
(5) Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. În cazul societăţilor pe acţiuni organizate potrivit sistemului dualist, lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 252 Dispoziţii generale | Art. 254 Dispoziţii generale → |
|---|
Aşa după cum remarcă, cu îndreptăţire,
Citește mai mult
toţi autorii cercetaţi, lichidarea voluntară ori cea judiciară (dar în afara unei proceduri de insolvenţă) fiind necesară pentru desfiinţarea persoanei juridice, deşi se realizează, în principal, în interesul asociaţilor, creditorii îndreptăţiţi putând oricând, până la finalizarea ei, să ceară deschiderea procedurii insolvenţei, prin prevederile alin. (1) se instituie condiţia ca toţi lichidatorii să fie persoane autorizate în acest sens, în condiţiile legii. Legea la care se face trimitere este, în prezent O.U.G. nr. 86/2006, act normativ care conţine şi o definiţie a lichidatorului în art. 3, definiţie din care rezultă că o astfel de persoană are ca funcţie principală conducerea activităţii debitorului în cadrul procedurii de faliment, atât în cea generală cât şi în cea simplificată, şi să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa judecătorească. Aşa fiind, nu vedem niciun motiv de ordine publică pentru care prin art. 1 din O.U.G. nr. 86 /2006 şi prin alin. (1) al art. 253 s-a instituit obligaţia ca lichidarea unor societăţi care nu sunt în insolvenţă să se facă exclusiv de către astfel de persoane. Aşa cum asociaţii sunt în drept să-şi desemneze organele de gestiune şi acestea să asigure administrarea patrimoniului, tot aşa ar trebui ca aceiaşi asociaţi să fie în drept să desemneze unul sau mai mulţi lichidatori, care nu trebuie să fie neapărat practicieni în insolvenţă.2. Dacă în cazul procedurilor de insolvenţă există un interes public care să justifice acordarea însărcinării de lichidator unor persoane autorizate, având în vedere caracterul colectiv; egalitar şi concursual al procedurilor şi că de multe ori creditorii sunt şi persoane de drept public, precum şi că lichidarea în faliment se face în interesul prioritar al creditorilor, şi nu al asociaţilor, în cazul lichidărilor voluntare nu subzistă astfel de interese şi raţiuni. în raport cu astfel de considerente, suntem de părere că, din motive pe care nu putem decât să le bănuim, s-a instituit un nou monopol al serviciilor profesionale, nejustificat de interesele care se regăsesc în materia lichidărilor voluntare, contrar principiului libertăţii contractuale.
Instituirea obligaţiei de a apela exclusiv la serviciile unor practicieni în insolvenţă, chiar şi în cazul lichidărilor voluntare, nu poate avea, ca şi consecinţă imediată şi comensurabilă, decât efectul sporirii costurilor lichidării, cu consecinţe negative şi nedorite de către asociaţi.
Lichidatorii sunt, aşa după cum am mai arătat, nişte mandatari specializaţisub aspectul conţinutului mandatului lor; similari în unele privinţe cu administratorii, dar misiunea lor nu este de a pune în valoare patrimoniul efectuând acte de comerţ ci, dimpotrivă, de a lichida elementele patrimoniale pe care persoana juridică şi-a fundamentat înfiinţarea şi funcţionarea. Prin prisma unui astfel de scop, este evident că raporturile dintre societate şi lichidatori trebuie să fie guvernate de regulile mandatului comercial, aşa cum postulează alineatul (2).
3. Alineatele (3) şi (4) stabilesc procedura de urmat de către lichidatori în vederea preluării gestiunii societăţii pe care urmează să o lichideze, având nevoie de cooperarea organelor de gestiune statutare pentru efectuarea inventarelor şi pentru constatarea şi stabilirea situaţiei exacte a societăţii.
O menţiune specială este necesară în ceea ce priveşte necesitatea ca lichidatorii să ţină o evidenţă specială a tuturor operaţiunilor de lichidare, în ordinea cronologică a efectuării lor.
4. Alineatul (5) instituie dreptul de control al cenzorilor asupra activităţii lichidatorilor, organ de control care nu îşi încetează misiunea prin simpla hotărâre de dizolvare a unei societăţi. Din păcate, din nou, legiuitorul a omis să arate că la societăţile la care nu există cenzori activitatea lichidatorilor va fi supusă controlului fie al auditorului intern fie al celui financiar, în măsura în care atribuţiunile legale ale acestor organe de audit le îngăduie o astfel de însărcinare.
în ceea ce priveşte soluţia cuprinsă de ultima propoziţie a alineatului citat de a-i pune pe lichidatori sub controlul consiliului de supraveghere, nu ni se pare cea mai potrivită - ca să nu o numim altfel - întrucât membrii consiliului de supraveghere, deşi nu realizează efectiv o activitate de administrare propriu-zisă, în cadrul sistemului dualist de administrare, reprezintă totuşi un organ executiv cu caracter reprezentativ care nu îndeplineşte o funcţie care să fie măcar asemănătoare cenzorilor. De aceea, credem că se impune ca, de lege ferenda, activitatea lichidatorilor societăţilor comerciale administrate în sistem dualist să fie supusă fie controlului auditorului intern, fie celui financiar, după cum se va găsi mai potrivit.