Model de contract de ipotecă imobiliară (Banca Italo Romena)

Model de contract de ipotecă imobiliară (model Banca Italo Romena), încheiat cu ocazia achiziționării unui imobil prin contract de credit ipotecar.

Pentru a estima costul contractului de ipotecă la notariat, introduceți valoarea creditului în acest calculator:

Calcul onorariu ipotecă (vedeți rubrica "Onorariu notarial autentificare contract credit")

 

S-a cerut autentificarea prezentului înscris

Timbru sec

CONTRACT DE IPOTECA IMOBILIARA

(MODEL)

Incheiat astazi_

Intre:

Banca Italo Romena SpA., cu sediul in Italia,_, Cod fiscal si numar de inscriere la Registrul Comertului_, Sucursala Bucuresti, cu sediul in Bucuresti,_, sector 2, Agentia_, cu sediul in Bucuresti, _, sector 4, inregistrata la Registrul Comertului sub nr._, Cod unic de inregistrare_, inmatriculata in Registrul institutiilor de credit sub nr._ din_, aflata sub supravegherea Bancii Italiei si a Bancii Nationale a Romaniei, reprezentata prin Director al Agentiei_– _, cetăţean român, născută in_, domiciliata in_, identificată cu CI seria_ nr._ eliberată de_ la data de_, CNP_ si prin Sef Serviciu Credite al Agentiei_ - _, cetăţean român, născută in_, la data de_, domiciliata in_, identificată cu CI seria_ nr._ eliberată de_ la data de_, CNP_, împuternicite in baza procurii autentificate sub nr._ din_ de notarul public_ din cadrul_ Societate Profesională Notarială, cu sediul în București, în calitate de creditor (denumită în cele ce urmeaza “Banca” sau “Creditorul)

si

Nume Garant Ipotecar 1, cetăţean român, domiciliat în Municipiul București, str._ nr._, sector 6, identificat cu C.I. seria_, nr._, eliberată de_, la data de_, C.N.P._, în nume propriu;

Nume Garant Ipotecar 2, cetăţean român, domiciliată în Municipiul București, str._ nr._, bl._, sc._, et._, ap._, sector 6, identificată cu C.I. seria_, nr._, eliberată de_, la data de_, C.N.P._, în nume propriu, soți, căsătoriți sub regimul comunității legale de bunuri, în calitate de garanți ipotecari (denumiți in cele ce urmeaza „Garanți Ipotecari”)

AVÂND ÎN VEDERE CĂ:

(i) In data de_, intre Banca, in calitate de Creditor, si Nume Garant Ipotecar 1, in calitate de Imprumutat, a fost incheiat contractul de credit nr._ pentru suma de 34.000 Euro [treizecisipatrumii Euro] (denumit in continuare „Contractul de Credit”);

(ii) Garanții Ipotecari au hotărât garantarea creditului mai sus mentionat prin constituirea unei Ipoteci imobiliare de rangul I (întăi) în favoarea Băncii asupra imobilului proprietatea acestora, situat în_, județul Ilfov, tarla_, parcela_ și _ înscris în Cartea Funciară nr._ a localității_ conform încheierii nr._ eliberată de O.C.P.I.Ilfov-B.C.P.I.Buftea fiind compus din terenul intravilan, în suprafaţă totală de 532 m.p. (din care suprafața de 500 m.p. categoria curți construcții și suprafața de 32 m.p. categoria arabil intravilan) identificat cu numărul cadastral_ precum și din construcția-locuință P+1E, aflată pe acest teren cu o suprafață construit desfășurată de 290 mp, identificată cu numărul cadastral_ compusă astfel:

- la parter: cameră = 34,68 m.p., hol = 22,40 m.p., bucătărie = 16,44 m.p., baie = 4,74 m.p., sas = 2,07 m.p., cameră tehnică = 4,00 m.p., hol =10,48 m.p., având o suprafață utilă de 94,81 m.p., casa scării = 2,04 m.p., garaj = 24,18 m.p., terasă = 21,23 m.p., cu o suprafață totală de 142,26 m.p., și

- la etaj : cameră = 22,64 m.p., cameră = 16,24 m.p., cameră = 17,08 m.p., cameră = 6,41 m.p., cameră = 8,31 m.p., baie = 7,95 m.p., hol = 6,20 m.p., baie = 5,49 m.p., hol = 4,67 m.p., având o suprafață utilă de 94,99 m.p., casa scării = 3,34 m.p., balcon = 7,52 m.p., logie = 2,06 m.p. și o suprafață totală de 107,91 m.p. conform documentaţiei cadastrale (denumit in continuare “Imobilul”).

PRIN URMARE, Părțile au convenit încheierea prezentului Contract de Ipotecă, în următoarele condiții:

Art.1. OBIECTUL CONTRACTULUI

1.1. Obiectul prezentului contract îl constituie garantarea obligatiei de rambursare a creditului în suma de 34.000 Eur (treizecisipatrumii Eur) a dobânzilor, comisioanelor, majorǎrilor și dobanzilor penalizatoare și a oricăror costuri aferente, acordat de catre Bancă Împrumutatului / Garantului Ipotecar în baza Contractului de Credit si a actelor aditionale la acesta, prin constituirea Ipotecii imobiliare de rangul I în favoarea Băncii asupra Imobilului.

1.2. Subsemanții Nume Garant Ipotecar 1 și Nume Garant Ipotecar 2 constituim ipoteca de rangul I (întăi) în favoarea Băncii și consimțim la notarea interdictiei de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, comasare, construire, demolare, restructurare şi amenajare asupra Imobilului.

1.3. Dreptul de ipotecă se intinde, fara nicio altă formalitate, asupra construcțiilor, îmbunătătirilor și accesoriilor Imobilului, prezente sau viitoare, conform art. 2382 Noul Cod Civil. De asemenea, ipoteca se extinde asupra fructelor naturale, civile (chirii și arenzi etc.) și industriale ale Imobilului ipotecat, produse dupa notarea începerii urmăririi silite sau, după caz, după notarea deschiderii procedurii insolvenței. După notarea începerii urmăririi silite sau, dupa caz, notarea deschiderii procedurii insolvenței, dreptul de ipoteca asupra chiriilor și arenzilor Imobilului dat în locațiune este opozabil locatarilor numai dupa notarea inceperii urmaririi silite, respectiv notarea deschiderii procedurii insolvenței, în condițiile art. 2383 Noul Cod Civil.

Art. 2. DECLARATIILE PARTILOR

2.1. Noi, Garanții Ipotecari, declarăm, cunoscând prevederile Codului Penal privind înșelăciunea în convenții și falsul în declarații, cǎ suntem unici proprietari ai Imobilului adus în garanție prin prezentul contract dobândit de noi în timpul căsătoriei, în devălmășie, ca bun comun de la soții_ și_; deținem titlul de proprietate asupra acestui imobil în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._ data de_ de notar public_ din cadrul Notari Publici_, Societate Profesională Notarială, cu sediul în Municipiul București; prețul Imobilului fiind achitat conform mențiunii din contractul de vânzare – cumpărare menționat mai sus, iar dreptul nostru de proprietate urmând a fi intabulat în Cartea Funciară nr._ a localității_ odată cu prezentul contract de ipotecă și în baza contractului de vânzare – cumpărare sus menționat (denumit in continuare “Contractul de Vanzare – Cumparare”).

2.2. Noi, Garanții Ipotecari, declarăm că Imobilul nu este grevat de alte drepturi reale, drepturi de creanță, privilegii, ipoteci, servituți sau sarcini de orice fel în favoarea oricarei terțe persoane și nu este supus niciunei restricții legale sau convenționale sau oricaror alte obstacole, care ar putea împiedica realizarea drepturilor Băncii, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară pentru autentificare nr. _, eliberat de O.C.P.I.I lfov-B.C.P.I.Buftea, anexat prezentului contract.

2.3. Noi, Garanții Ipotecari, declarǎm cǎ Imobilul are toate taxele și impozitele achitate la zi și nu există niciun fel de datorii scadente și restante în ceea ce priveste imobilul în cauză, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscala privind impozitele și taxele locale nr. _ emis Primăria_, județul Ilfov.

2.4. Imobilul adus în garantie prin prezentul contract a fost evaluat la suma de 50.000 Eur conform Raportului de evaluare din data de_ intocmit de SC_ SRL si a fost/va fi asigurat la suma de 33.000 Eur. Noi, Garantii Ipotecari, ne obligam sa asiguram imobilul adus in garantie impotriva tuturor riscurilor, sa cesionam in favoarea Creditorului orice drepturi reprezentand eventuale despagubiri privind bunul ipotecat si sa anuntam Creditorul si Societatea de asigurare emitenta a politei in cazul producerii riscului asigurat, in termenul precizat de Polita de Asigurare.

2.5. Noi, Garanții Ipotecari, înțelegem ca, în cazul în care Imobilul a pierit, a fost deteriorat, a fost scos din circuitul civil prin expropriere sau prin alt act emis de autoritatile publice sau a suferit ingradiri ale dreptului de proprietate, ipoteca imobiliara constituită prin prezentul contract se stramută de drept, conform art 2.330 Noul cod civil si art 2.331 Noul Cod Civil, asupra sumelor de bani provenite din indemnizația de asigurare și din despăgubiri. Ne obligăm, totodată, să asigurăm consemnarea sumelor platite, cu titlu de despagubiri, de Societatea de Asigurare într-un cont bancar deschis la Creditor pe numele nostru.

2.6. Noi, Garanții Ipotecari, declăram și garantăm ca Imobilul ce face obiectul prezentului contract este in proprietatea deplina și exclusiva a noastra, se afla în posesia și în stăpânirea noastră, nu este scos din circuitul civil prin intermediul vreunui act normativ de trecere a imobilelor în proprietatea statului, nu constituie cauza/obiectul vreunui litigiu și niciunei proceduri supus(e) spre judecare vreunei instanțe judecătorești/curți de arbitraj sau vreunei alte autorități, nu este sechestrat, nu există alți creditori care să fi fost garantați cu acest Imobil, înțelegând să garanteze Creditorul împotriva oricaror evicțiuni, totale sau parțiale, precum și pentru orice vicii ale Imobilului luat în garantie. Totodată, noi, Garanții Ipotecari, declarăm și garantăm că Imobilul nu constituie aport în natură la capitalul social al vreunei societăți comerciale și nu este înregistrat ca sediu social sau punct de lucru pentru nicio persoană juridica (societate comercială, asociație, fundație, etc).

2.7. Noi, Garanții Ipotecari, declarăm și garantăm Creditorului că Imobilul este în bună stare și că vom actiona în sensul conservarii și adminstrării Imobilului ipotecat cu diligenta unor buni proprietari, fara a aduce atingere drepturilor constituite în favoarea Băncii prin acest contract, că nu vom distruge ori deteriora Imobilul și nici nu îi vom diminua valoarea.

2.8. Noi, Garanții Ipotecari, suntem de acord să permitem reprezentanților Băncii să verifice și să inspecteze, pe toata durata valabilitatii prezentului contract, existenta si modul de conservare a Imobilului ipotecat, fara a fi necesara vreo instiintare prealabila din partea Bancii si totodata sa punem la dispozitia reprezentantilor Bancii orice informatie solicitata cu privire la ipoteca, iar in cazul in care constata savarsirea de acte sau/si fapte de natura sa puna in pericol Imobilul afectat garantiei, Banca are dreptul sa treaca la executarea silita asupra Imobilului.
2.9. Noi, Garanții Ipotecari, declarăm ca, în cazul in care nu ne onorăm obligatiile asumate prin Contractul de Credit si a actelor aditionale la acesta si/sau prin prezentul contract de ipoteca, precum si in cazul in care, in orice moment, se poate dovedi ca declaratiile si garantiile noastre conform Contractului de Credit si a actelor aditionale la acesta si/sau conform prezentului contract de ipoteca sunt false, suntem de drept in intarziere cu privire la obligatiile neexecutate, iar Creditorul va putea sa procedeze la executarea Imobilului ipotecat. In acest caz, Creditorul are dreptul sa treaca imediat la executarea silita a ipotecii si a oricaror altor drepturi la care ar fi indreptatit potrivit prezentului contract, Contractului de Credit si a actelor aditionale la acesta si potrivit legislatiei in vigoare, in modul si la momentul pe care le va considera oportune. Executarea silita a Imobilului ipotecat nu va restrange in niciun fel dreptul Creditorului de a executa, concomitent sau succesiv, orice alte garantii constituite conform Contractului de Credit si a actelor aditionale la acesta, la libera sa alegere.

2.10. Noi, Garanții Ipotecari declarăm în mod expres ca suntem de acord ca, în masura în care Imobilul ipotecat nu este suficient pentru acoperirea sumelor datorate în temeiul Contractului de credit și a actelor aditionale la acesta si/sau al prezentului contract, Creditorul să urmăreasca silit bunurile noastre ce nu sunt ipotecate sau cu privire la care nu exista alte sarcini, conform art. 2478 Noul Cod Civil.

2.11. Noi, Garanții Ipotecari, declarăm că suntem de acord cu faptul ca Banca are dreptul de a obtine informatii despre acesta de la orice institutie, cat si de a da informatii institutiilor si autoritatilor in conditiile prevazute de lege. De asemenea, noi, Garantii Ipotecari autorizam Banca sa transmita informatiile de mai sus tertilor cu care intra in relatii, inclusiv Centralei Incidentelor de Plati (CIP), Centralei Riscului de Credit (CRC), Biroului de Credit (BC), companiilor din Grupul Veneto Banca, auditorilor externi ai Bancii, in vederea indeplinirii obligatiilor rezultate in baza Contractului de Credit si a actelor aditionale la acesta si/sau conform prezentului contract de ipoteca. Banca este indreptatita sa pastreze, sa inregistreze, stocheze, modifice, utilizeze, divulge, transfere in strainatate orice informatii primite in legatura cu Garantii Ipotecari, acestia din urma recunoscand dreptul Bancii de prelucrare a datelor cu caracter personal. In acest sens, Banca este inregistrata sub nr. 2057 in registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal detinut si gestionat de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

2.12. Părțile se declară de acord cu efectuarea inscriptiei ipotecare si cu notarea interdictiei de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, comasare, construire, demolare, restructurare şi amenajare asupra Imobilului sus mentionat in vederea garantarii creditului.

2.13. Ipoteca asupra Imobilului, născuta în baza prezentului contract, se stinge prin radierea din Cartea Funciară.

2.14. Creditorul are dreptul sa cesioneze, sa transfere sau sa instraineze drepturile si obligatiile rezultate din prezentul contract de ipoteca, separat sau odata cu transmiterea creantei garantate, cu instiintarea Garantului Ipotecar, in conditiile art. 2358 Noul Cod Civil.

2.15. Potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 si art. 2431 Noul Cod Civil, prezentul contract constituie titlu executoriu pentru intregul credit acordat, dobanzi, taxe, comisioane si toate cheltuielile ocazionate de executarea silita.

2.16. Taxele necesare autentificarii si efectuarii formalitatilor de publicitate imobiliara vor fi suportate de catre Garanții Ipotecari. De asemenea, toate cheltuielile legate de protejarea, evaluarea, intretinerea, toate impozitele si taxele impuse de o autoritate de stat, pe orice parte a garantiei, toate cheltuielile legate de evaluarile si inspectiile periodice ale garantiei, ori in legatura cu orice act de dispozitie, vor fi suportate si platite de Garantii Ipotecari.

2.17. Lucrarile de publicitate imobiliara ce se vor efectua la Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara Ilfov sunt în sarcina notarului public care autentifică prezentul înscris. În acest sens, Garanții Ipotecari mandatează notarul public care a autentificat Contractul să solicite din oficiu înscrierea (intabularea) în Cartea Funciara a Imobilului a prezentei Ipoteci Imobiliare, cel tarziu în ziua lucratoare care urmeaza datei semnarii prezentului Contract conform art. 54 alin.1 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 cu modificările și completările ulterioare și să transmita Creditorului incheierile de intabulare si extrasele de Carte Funciara (toate in original) ca dovada a intabularii Ipotecii Imobilare.

2.18. Noi, partile contractante, declaram ca inainte de semnarea prezentului contract, am citit personal cuprinsul acestuia, am inteles continutul si clauzele acestuia, constatand ca el corespunde vointei noastre, drept pentru care am semnat mai jos.

2.19. Orice modificare, incetare sau renuntare la oricare dintre prevederile prezentului Contract va fi efectuata in scris prin acte aditionale ce vor face parte integranta din Contract.

2.20. Prezentul Contract este guvernat de si va fi interpretat conform legii romane. Orice litigiu, disputa sau cerere in legatura cu prezentul Contract va fi supusa instantelor judecatoresti competente.

Tehnoredactat şi autentificat la Notari Publici_ Societate Profesională Notarială, într-un singur exemplar original, care rămâne în arhiva biroului notarial și 5 (cinci) duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial, 1(un) exemplar pentru O.C.P.I. Ilfov-B.C.P.I. Buftea și 3 (trei) exemplare s-au eliberat părţilor.

BANCA 

Banca Italo Romena SpA 
Agentia Bucuresti Unirii reprezentată prin

_ (Împuternicit și Director al Agentiei_)

_ (Împuternicit și Șef Serviciu Credite al Agenției_)

 

GARANȚI IPOTECARI

Nume Garant Ipotecar 1

Nume Garant Ipotecar 2

 

ROMÂNIA
Uniunea Națională a Notarilor Publici
Notari Publici_
Societate Profesională Notarială
Licența de funcționare nr._

ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE Nr._
Anul_, luna_, ziua_

In faţa mea,_, notar public, la cererea expresă a părților m-am deplasat la sediul Agentiei_ din cadrul Băncii Italo Romena SpA, din Bucuresti,_, sector 4 unde am găsit pe:

1._, cetăţean român, domiciliata in_, identificată cu CI seria_ nr._ eliberată de_ la data de_, CNP _,

2._, cetăţean român, domiciliata in_, identificată cu CI seria_ nr._ eliberată de_ la data de_, CNP _, ambele în calitate de reprezentante ale Creditorului, Agentia_ din cadrul Banca Italo Romena SpA, in baza procurii autentificate sub nr._ din_ de notarul public_ din cadrul_ Societate Profesională Notarială, cu sediul în București, și pe

3. Nume Garant Ipotecar 1, cetăţean român, domiciliat în Municipiul București, str._ nr._, sector 6, identificat cu C.I. seria_, nr._, eliberată de_, la data de_, C.N.P._, în nume propriu,

4. Nume Garant Ipotecar 2, cetăţean român, domiciliată în Municipiul București, str._ nr._, bl._, sc.1, et._, ap._, sector 6, identificată cu C.I. seria_, nr._, eliberată de_, la data de_, C.N.P._, în nume propriu, soți, căsătoriți sub regimul comunității legale de bunuri, ambii în calitate de proprietari și garanți ipotecari,

care după ce au citit actul, au declarat că au înțeles conținutul, că cele cuprinse în act reprezintă voința lor, au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat unicul exemplar original.

În temeiul art. 12 lit. b din Legea nr.36/1995, republicată cu modificările ulterioare,

SE DECLARĂ AUTENTIC PREZENTUL ÎNSCRIS

În vederea stabilirii taxei ANCPI și a onorariului notarial s-a folosit suma de 34.000 Euro [treizecisipatrumii Euro] echivalentul a_ (_) Lei, calculat la cursul BNR de astăzi,_, de 1 EUR=_ lei, sumă ce reprezintă valoarea creditului.
S-a încasat onorariul de_ lei +_ lei TVA achitat cu chitanţa nr._ eliberată de Notari Publici_, Societate Profesională Notarială.
S-a încasat tarif A.N.C.P.I. în sumă de_ lei, cod 2.3.2., achitat cu chitanța nr._, eliberată Notari Publici_, Societate Profesională Notarială.

NOTAR PUBLIC,_  

Vezi și alte modele de acte:

Comentarii despre Model de contract de ipotecă imobiliară (Banca Italo Romena)