Decizia CCR nr. 396 din 3.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32–35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Maria Manoliu (Tabacu), Eugenia Barbu (Tabacu) și Vasilica Oprea (Tabacu), prin împuternicit Dimitriu Cluj Nicolae Dumitru, în Dosarul nr. 14.582/3/2013 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 727D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, când a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere acest aspect, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013. Referitor la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 95/2014 și nr. 122/2014, iar în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât prevederile de lege criticate nu sunt aplicabile în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 14.582/3/2013, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de Maria Manoliu (Tabacu), Eugenia Barbu (Tabacu) și Vasilica Oprea (Tabacu), prin împuternicit Dimitriu Cluj Nicolae Dumitru, într-o cauză având ca obiect "Legea nr. 10/2001“.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că, raportat la definiția Legii nr. 165/2013, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretate în sensul că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România. Această interpretare este indusă și de faptul că niciuna din dispozițiile Legii nr. 10/2010 nu a fost abrogată sau modificată, înțelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, subzistă în continuare. Pe de altă parte însă prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 răstoarnă această ipoteză, în sensul că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcție de numărul de dosare care sunt nesoluționate la entitățile învestite de lege, cu mențiunea că aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Astfel, în raport cu art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele din art. 33 s-ar aplica și cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu și dispozițiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunțarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Așa fiind, apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilității lor și asupra cererilor aflate pe rolul instanțelor în luna mai 2013, care au ca obiect soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și al Deciziei de îndrumare nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

6. De asemenea, arată că prevederile art. 4 și cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, prin conținutul lor, nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalități majore între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege. Astfel, apreciază că, instituind termene diferite de soluționare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferențial față de cei care sunt obligați să aștepte termene mai lungi.

7. Autorii excepției apreciază, totodată, că prevederile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale și în raport cu art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, care consacră accesul liber la justiție. Arată că dreptul de acces la justiție permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competența instanțelor judecătorești, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor și va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Or, dispozițiile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiție, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. În acest context, apreciază că efectivitatea dreptului de acces la justiție și termenul rezonabil de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, la care se referă art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este încălcat prin prevederile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care accesul la justiție este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 și 36 de luni, care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepției, precum și din argumentele invocate în susținerea acesteia, Curtea constată că, în realitate, aceștia critică numai prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, care constituie astfel obiect al excepției de neconstituționalitate și asupra cărora Curtea urmează a se pronunța.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică [_] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, [_] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 32:"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.“;

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“;

- Art. 34:"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.“;

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“.

12. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“,art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia susțin, în esență, că aplicarea prevederilor art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu aflat în curs de soluționare, pe rolul instanțelor, ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, cu încălcarea principiului "tempus regit actum“, având în vedere că acțiunea introductivă a fost formulată sub imperiul vechii reglementări, respectiv a Legii nr. 10/2001. Analizând critici similare, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, apreciind că aplicarea retroactivă a reglementării de lege criticate generează încălcarea dreptului la un proces echitabil și al egalității armelor în procesul civil. Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit între momentul sesizării Curții Constituționale și momentul pronunțării instanței de contencios constituțional asupra excepției de neconstituționalitate, excepția de neconstituționalitatea a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

14. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

15. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că art. 32 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege, art. 34 se referă la soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

16. Având în vedere stadiul procesual al litigiului, și anume refuzul nejustificat al entității învestite de a răspunde în termenul legal notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea constată că prevederile art. 32, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Aceasta deoarece "legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituțional itate în desfășurarea procesului. Așa fiind, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei _ [_]“, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă.

17. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, formulată din perspectiva încălcării principiului egalității în drepturi, Curtea s-a mai pronunțat, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014. Prin această decizie, Curtea a reținut că, deși prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 este consacrat un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeași situație, instituindu-se termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, acest tratament nu poate fi considerat discriminatoriu dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.

18. În legătură cu acest aspect, referitor la evaluarea existenței sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situații analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "[_] tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare [_] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere“(a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008 pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

19. Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul și le-a asumat și pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conținut dreptul consacrat de norma criticată și s-ar anula însuși scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

20. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ, s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale și umane pentru ca autoritățile locale și centrale să își îndeplinească obligațiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri și posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege. Așa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă, astfel încât nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată.