Decizia CCR nr. 414 din 3.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 83 alin. (1) din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Sava și Cristian Ionuț Rădulescu în Dosarul nr. 1.248/310/2013 al Judecătoriei Sinaia.

2. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 448D/2014.

3. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale privind egalitatea în drepturi și celor referitoare la accesul liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Sentința civilă din 27 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.248/310/2013, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 83 teza întâi din noul Cod de procedură civilă“.

6. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de intervenienții Marius Sava și Cristian Ionuț Rădulescu într-o cauză civilă având ca obiect o plângere formulată de petenții Mihaela Ion și Codin Marius Rădulescu în contradictoriu cu intimatul Biroul Notarului Public Filofteia Cismaru - Sinaia, plângere formulată împotriva încheierii de rectificare și a încheierii de respingere a unui certificat de moștenitor emise de intimat.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textul de lege criticat "este fără putință de tăgadă unul lipsit de orice urmă de etică și morală, discriminatoriu și, în mod evident, în afara sferei constituționale“. În acest sens, arată că dispozițiile legale atacate "limitează reprezentarea persoanelor fizice doar prin avocat“, interzicând reprezentarea prin "mandatar neavocat, indiferent dacă are sau nu studii juridice“. Deoarece acesta nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului, textul de lege criticat "conferă un statut special unei categorii de licențiați în drept, anume avocații, în raport cu consilierii juridici“. Autorii excepției, punând în discuție sintagma "licențiat în drept“, consideră că "mandatarul cu studii juridice ar trebui să aibă aceleași drepturi de reprezentare ca și un avocat“. Apreciază că, în mod evident, "casta avocaților“ a devenit o autoritate în stat care "inhibă concurența și discriminează toate celelalte categorii de juriști licențiați în drept“. În legătură cu acest aspect, autorii criticii de neconstituționalitate arată că "în Suedia nu există obligativitatea reprezentării prin avocat, orice mandatar putând reprezenta justițiabilul“, iar în Moldova, Curtea Constituțională, printr-o decizie din anul 2000, a statuat că "orice persoană are dreptul de a apela la orice jurist pentru apărarea drepturilor sale în toate fazele dezbaterii cauzei penale“ și că "instituirea prin lege a monopolului Uniunii Avocaților asupra profesiei de avocat, evident, nu contribuie la concurența între persoanele care acordă asistență juridică, mai mult ca atât, împiedică dezvoltarea lor“.

8. Judecătoria Sinaia opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat, instituind anumite condiții de exercitare a dreptului de acces liber la justiție, nu contravine prevederilor constituționale invocate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile "art. 83 teza întâi din noul Cod de procedură civilă“. Însă, din analiza concluziilor scrise depuse în motivarea criticii de neconstituționalitate de autorii acesteia rezultă că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 83 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, intrat în vigoare la 15 februarie 2013, astfel încât Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor dispoziții legale, potrivit cărora: "În fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor“.

13. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (2) și (4) privind accesul liber la justiție.

14. Curtea a fost sesizată, în numeroase cazuri, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora, "Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.“

15. În jurisprudența sa constantă, spre exemplu, prin Decizia nr. 31 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2004, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, constatând că aceste dispoziții de lege sunt constituționale. În acest sens, Curtea a reținut că reprezentarea părților într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat ori altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalitățile prin care Codul de procedură civilă asigură accesul liber la justiție, precum și exercitarea dreptului la apărare al părților, drepturi fundamentale prevăzute de art. 21, respectiv de art. 24 din Constituție. Restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum și să depună concluzii scrise.

16. Pentru aceste argumente, Curtea a statuat că dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt în concordanță cu prevederile constituționale privind egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, precum și cu prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) referitor la dreptul acuzatului de a fi asistat de un apărător ales de el și ale art. 14 privind interzicerea discriminării, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și ale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, prevederi referitoare la interzicerea oricărei forme de discriminare.

17. Trecând la examinarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), Curtea reține că acestea, în teza întâi, reglementează posibilitatea persoanei fizice, parte într-un litigiu aflat în primă instanță sau în apel, de a opta în privința persoanei reprezentantului convențional, "avocat sau alt mandatar“.

18. Teza a doua a alin. (1) din acest articol de lege stabilește că mandatarul neavocat nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat. Așadar, mandatarul neavocat, cu sau fără studii juridice, trebuie să fie asistat de un avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.

19. De asemenea, Curtea reține că posibilitatea reprezentării convenționale a persoanelor fizice este prevăzută doar de dispozițiile art. 83 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condițiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiții, precum și limitele între care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește regulile privind procedura de judecată. Intenția evidentă a legiuitorului a fost de a limita cât mai mult posibilitățile procedurale ale unui neprofesionist.