Art. 1014 Noul cod civil Promisiunea de donaţie Încheierea contractului Donaţia

CAPITOLUL II
Donaţia

SECŢIUNEA 1
Încheierea contractului

Art. 1014

Promisiunea de donaţie

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, promisiunea de donaţie este supusă formei autentice.

(2) În caz de neexecutare din partea promitentului, promisiunea de donaţie nu conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune-interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut şi avantajele pe care le-a acordat terţilor în considerarea promisiunii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1014 Noul cod civil Promisiunea de donaţie Încheierea contractului Donaţia




Ion Filimon 6.08.2015
1. Prin promisiune de a contracta se înţelege promisiunea unei persoane de a încheia un anumit act juridic, cu anumite clauze specifice contractului promis. Legiuitorul a reglementat oferta de donaţie în mod diferit de promisiunea de donaţie, pentru a ilustra diferenţele dintre cele două noţiuni. în cazul ofertei de donaţie, ofertantul-donator îşi manifestă dorinţa de a-l gratifica pe destinatar şi transmite elementele esenţiale pentru încheierea contractului de donaţie (bunul donat şi intenţia sa de a gratifica), prin intermediul unei oferte, iar acceptarea acesteia şi notificarea acceptării
Citește mai mult determină naşterea efectivă a contractului de donaţie şi transmiterea bunului dăruit din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. în schimb, în cazul promisiunii de donaţie, promitentul îşi manifestă intenţia de încheia în viitor un contract de donaţie în favoarea unei persoane, într-un termen determinat sau nedeterminat.

2. Efectul promisiunii de donaţie constă în asumarea obligaţiei de a încheia în viitor un contract de donaţie. Astfel, declaraţia unei persoane care a câştigat la loterie o sumă de bani de a dona o parte din această sumă nu poate constitui o donaţie valabilă, ci numai o promisiune de donaţie (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2621). Acceptarea promisiunii de donaţie nu are drept consecinţă naşterea contractului de donaţie şi transpunerea bunului dăruit din patrimoniul promitentului-donator în favoarea beneficiarului. Singura obligaţie care se naşte în temeiul promisiunii de donaţie constă în obligarea promitentului de a încheia în viitor un contract de donaţie (obligaţie de a face).

3. Ca regulă generală, în cazul în care promitentul nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată de a încheia actul juridic promis, beneficiarul are posibilitatea de a solicita instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura actului o permite, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1279 alin. (3) NCC. Spre deosebire de regula generală în materia donaţiilor, legiuitorul a stipulat în mod expres că promitentul-donator, în cazul neexecutării obligaţiei asumate, nu poate fi obligat la încheierea contractului de donaţie prin intervenţia instanţei de judecată. Beneficiarul are numai posibilitatea de a pretinde şi a obţine daune-interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut şi avantajele pe care le-a acordat terţilor în considerarea promisiunii. Beneficiarul promisiunii de donaţie are posibilitatea de a promova numai o acţiune în pretenţii împotriva promitentului cu scopul de a fi despăgubit. Sarcina probei revine beneficiarului promisiunii, care va trebui să dovedească prin orice mijloc de probă prejudiciul pe care l-a suferit, ca urmare a promisiunii de donaţie. Din modalitatea de reglementare rezultă că beneficiarul va fi ţinut să răspundă faţă de terţi pentru obligaţiile asumate de acesta, ca o consecinţă a promisiunii de donaţie, însă acesta are posibilitatea să recupereze prejudiciul provocat de la promitentul-donator.

4. Simpla promisiune de dar manual, fără transmiterea efectivă a bunului, nu produce niciun efect juridic (J.L Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2635).
Răspunde
Avocat Alexandru Surdescu 23.11.2012
Alin. (1) Art. 1014 NCC instituie obligativitatea formei ad validitatem, respectiv obligativitatea formei autentice la încheierea promisiunii de donaţie. Actul autentic este înscrisul întocmit de un notar public ori de altă autoritate competentă, care a fost citit, verificat şi atestat de către acesta în prezenţa părţilor, potrivit procedurii prevăzute de lege. Forma ad validitatem este o condiţie de validitate, esenţială şi specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu poate fi valabil încheiat. Chiar dacă, de
Citește mai mult regulă, forma ad validitatem presupune existenţa formei autentice, cele două noţiuni nu au acelaşi sens. De exemplu, testamentul poate fi autentic, dar şi olograf, cu condiţia ad validitatem de a fi scris în întregime, datat şi semnat de către testator.
Răspunde