Art. 1110 Noul cod civil Actele cu valoare de acceptare tacită Acceptarea moştenirii Transmisiunea moştenirii
| Comentarii |
|
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 2-a
Acceptarea moştenirii
Art. 1110
Actele cu valoare de acceptare tacită
(1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;
b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;
c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comostenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.
(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.
(3) Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor.
(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii.
| ← Art. 1109 Noul cod civil Înregistrarea actelor de acceptare... | Art. 1111 Noul cod civil Declaraţia de neacceptare Acceptarea... → |
|---|
Citește mai mult
tatălui,care a avut loc acum șase ani,nu vor să mai recunoască înzestrarea,nu vor s-o aducă la masa succesorală.Fiecare dinte ele o considera proprietatea lor deși nu au act de vânzare cumpărare,nu au donație sau testament,o au doar trecută la rolul lor.Spun doar ,,ghi-a dat-o țățica,este a mea".Și după ce că au primit deja că înzestrare cate 5000 de metri pătrați,in care era și partea noastră,vor să mai vina și peste noi in 4000 metri intravilan pe care ii acel la casa părintească.Dorinta părintelui nostru a fost că și noi,cei doi frați să rămânem la casa părintească și să ne împărțim între noi 4000 metri de intravilan și 4000metri extravilan.Astfel el a considerat că vom primi fiecare,in mod echitabil cate o suprafață de teren din moștenirea părintească.Va să zică,ele au primit deja cate 5000metri intravilan că înzestrare,n-o recunosc deși nu au act de proprietate,și vin peste noi,cei doi frați,la 4000 metri intravilan și 4000 metri extravilan.Daca instanta va considera că cei 5000 de metri pe care ii au fiecare că înzestrare intra la masa succesorală s-ar putea că ele să rămână acolo unde au primit deja iar noi sa ne împărțim și noi acasă între noi cei doi frați 4000metri intravilan și 4000extravilan,fara că ele să mai vina peste noi,și fără să se mai împartă peste tot la patru?A avut 4 copii (1,soțul decedat a avut testament de la soacra in 2014). Soțul a rămas după moartea socrului mai mult lîngă soacra mea până a murit. Frații nu au ajutat nici la înmormântări și nici la alte probleme și nici nu au vrut o înțelegere pentru succesiune. Primăria a trecut totul de doi ani pe numele meu și plătesc impozit.
Citește mai mult
partea ei precizez ca nu sa deschis la notar nici o succesiune după decesul părinților și nimeni nu a acceptat mostenirea an termenul legal eu ca fiica care am avut grija de părinți și am locuit si locuiesc si dupa decesul lor an imobil ce drepturi am an instanta si am platit la zi an de an impozitul imobilului e considerat acceptare tacită a moștenirii sau ampart cu ceilalți moștenitori?Am nevoie de un sfat, va rog, pentru urmatoarea situatie: 4 frati mostenitori ai unei case plus teren, mama decedata in anul 2003, succesiunea nu s-a facut. De atunci (11 ani) nu s-a platit deloc impozitul. Este adevarat ca daca doi dintre frati plateste impozitul din urma pt toata perioada devin automat proprietari? Multumesc anticipat
Citește mai mult
pentru moștenirea defuncților decedați înainte de 1 octombrie 2011 și de 1 an pentru succesiunea celor decedați după această dată. Acesta este termenul în care se poate renunța sau accepta succesiunea în mod expres, prin declarație la notariat.1. Cererea adresată de succesibil, prin mandatar, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 [în prezent, de un an - art. 1103 NCC, n.n.], primăriei din localitate, pentru eliberarea certificatului de deces al mamei sale, cu menţiunea că actul îi este necesar în vederea deschiderii succesiunii, reprezintă o manifestare neîndoielnică a intenţiei de acceptare tacită a moştenirii (C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 968/2003, în B.J.C.P.J. 2003, p. 149-153).
2. Deşi la decesul unei persoane automat patrimoniul său este transmis moştenitorilor, succesi-bilii totuşi au
Citește mai mult
dreptul subiectiv de opţiune succesorală, nefiind siliţi să accepte moştenirea. în acest sens, art. 686 C. civ. 1864 (art. 1100 NCC, n.n.) dispune că „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri care i se cuvine". în reglementarea Codului civil, acceptarea succesiunii este un drept, iar acest drept se prescrie, potrivit art. 700 C. civ. 1864, în termen de 6 luni [în prezent, de un an - art. 1103 NCC, n.n.], socotit de la deschiderea succesiunii. Conform art. 689 C. civ. 1864 (art. 1108 NCC, n.n.J, acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită, iar prin acceptare, titlul de moştenitor se consolidează şi transmisiunea provizorie a moştenirii devine definitivă. Referitor la acceptarea tacită, produc efectul acceptării actele pe care eredele nu le-ar putea face decât în calitatea sa de erede şi care lasă să se presupună intenţia de acceptare. Formularea textului lasă libertatea instanţei de a stabili dacă actul săvârşit de succesibil poate fi considerat de acceptare, iar pentru a produce acest efect, condiţia esenţială este ca el să implice intenţia neîndoielnică de a accepta moştenirea. în speţă, s-a considerat că demersul făcut înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 (art. 1103 NCC, n.n.], constând în înregistrarea cererii pentru deschiderea procedurii succesorale, cerere în care petentul şi-a indicat calitatea de succesor, demers urmat de o altă cerere adresată notarului, tot în calitate de erede, prin care solicita să se dezbată succesiunea în lipsa lui, motivat de starea de boală, sunt acte de acceptare tacită a succesiunii. Aceste cereri, ambele formulate în termenul de opţiune succesorală, făcute în calitate de erede, dovedesc fără echivoc intenţia de acceptare a succesiunii tatălui său (C.A. laşi, dec. civ. ne 29/1999, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 1999, p. 78-79).3. Textul art. 689 teza a ll-a C. civ. 1864 [art. 1108 NCC, n.n.] impune două condiţii pentru a putea opera acceptarea tacită: 1) voinţa succesibilului de a accepta moştenirea şi 2) săvârşirea de acte sau fapte din care să rezulte indirect intenţia de a accepta pur şi simplu moştenirea, împrejurarea invocată de recurenţi, potrivit cu care în mod greşit au fost consideraţi ca fiind străini de succesiune, deoarece au efectuat acte materiale de acceptare tacită a succesiunii, constând în plata sicriului, a crucii şi a frişelor de salcâm pentru pod cu prilejul înmormântării mamei lor, nu se circumscrie categoriei juridice a actelor cu semnificaţia juridică de acceptare tacită a succesiunii. Astfel, potrivit art. 690 C. civ., „actele curat conservatorii de îngrijire şi de administraţie provizorie nu sunt acte de primirea moştenirii decât dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitatea de erede". Aceasta înseamnă că actele efectuate de pârâţii-recurenţi se înscriu în categoria actelor de conservare, de administrare provizorie şi nu constituie o acceptare tacită a succesiunii în sensul textului citat, deoarece ele au un caracter urgent, folosesc tuturor celor îndreptăţiţi, fără a afecta fondul moştenirii, iar prin natura lor dau naştere prezumţiei că succesibilul le-a efectuat din considerente de ordin moral, cu titlu de gestiune de afaceri, şi nu cu voinţa de a se comporta ca un proprietar (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1739/2002, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 2002, p. 71-72).
4. Succesibilul care a recunoscut la interogatoriu că nu a preluat niciun bun din imobilul succesoral, în care nu a locuit după decesul surorii sale, nu poate fi considerat ca acceptant tacit al succesiunii, chiar dacă, în combaterea propriei mărturisiri, s-a administrat proba cu martori, deoarece faptele atestate de martori ca fiind efectuate de acesta nu au semnificaţia juridică a unor acte de acceptare. Primirea unor bunuri de pomană şi faptul de a locui un interval de timp cu soţul defunctei pentru a-i fi de ajutor, la domiciliul acestuia, nu pot fi considerate ca acte de acceptare tacită a succesiunii, deoarece nu sunt fapte care realizează condiţiile impuse de art. 689 C. civ. 1864 [art. 1108 NCC, n.n.]. Actelor pretinse ca fiind efectuate, ca natură juridică, nu le este recunoscută aptitudinea de a fi asimilate cu o acceptare tacită a succesiunii. în primul rând, nu sunt acte de dispoziţie. Pe de altă parte, nu se integrează nici în categoria actelor de folosire, conservare sau administrare, de natură a fi considerate acte de acceptare, deoarece le lipseşte condiţia efectuării lor sub titlul de moştenitor. în consecinţă, neprezentând caracterul juridic al unei acceptări a succesiunii, actele efectuate de recurent nu au nicio semnificaţie juridică (C.A. laşi, dec. civ. nr. 969/1999, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 1999, p. 79-80).
5. Printre actele de acceptare tacită a succesiunii se înscriu şi actele de folosinţă a bunurilor ce alcătuiesc masa succesorală, iar posibilitatea de a accepta tacit succesiunea aparţine atât moştenitorilor sezinari, cât şi celor nesezinari care, prin acceptarea tacită, îşi consolidează dobândirea drepturilor succesorale. Sezina priveşte doar posesiunea de drept a bunurilor succesorale, adică exerciţiul drepturilor şi acţiunilor aferente bunurilor, iar faptul că un succesor nu cere trimiterea în posesie nu duce la pierderea calităţii de moştenitor şi a dreptului asupra lucrului legat, deoarece, potrivit art. 899 alin. (1) C. civ. 1864 [art. 1059 NCC, n.n.J, „orice legat pur şi simplu dă legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil şi reprezentanţilor săi". în speţă, folosirea imobilului ce face obiectul legatului de către legatar constituie act de acceptare a succesiunii, iar cererea legatarului privind înscrierea lui în certificatul de moştenitor este întemeiată. De altfel, legatul fiind întocmit în beneficiul acestui fond cu titlu particular, legatarul nu era obligat să accepte moştenirea. în această ipoteză, dreptul de proprietate asupra bunului individual determinat cu care a fost gratificat legatarul intră din momentul deschiderii succesiunii în patrimoniul acestuia, iar dreptul de a cere predarea legatului poate fi realizat prin acţiunea în revendicare (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1127/1999, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 1999, p. 80-81).
6. îndeplinirea actului care presupune intenţia de acceptare a succesiunii poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. în speţă, probatoriul administrat atestă preluarea de către moştenitor a unor bunuri din patrimoniul defunctei (o butelie de aragaz şi un butoi) după decesul acesteia şi înainte de înmormântare, iar discuţiile ce s-au purtat între părţi cu ocazia luării bunurilor relevă faptul că actul însuşirii a fost făcut în calitatea lui de moştenitor şi că presupune intenţia de acceptare a succesiunii (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1963/2000, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 2000, p. 126).
7. Cererea efectuată de reclamant în calitate de succesor al unei surori decedate, adresată notarului-şef, prin care se solicită deschiderea procedurii succesorale, indicându-l printre succesori şi pe soţul defunctei, reprezintă manifestarea în mod incontestabil a voinţei de a participa la moştenire, fiind implicit o declaraţie de acceptare, deoarece conţinutul cererii confirmă voinţa fratelui de a-şi valida drepturile de succesor. Faptul că Notariatul de Stat i-a restituit cererea, cu indicaţia de a se adresa primăriei pentru întocmirea anexei 1 şi înaintarea ei la notariat, nu înlătură efectele actului respectiv privitoare la acceptarea tacită a succesiunii (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1402/2000, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 2000, p. 126).
8. Simpla înfăţişare la notariat la data de 30 iunie 1986, în urma citării în cererea de eliberare a certificatului de moştenitor formulată de soţia supravieţuitoare, pentru succesiunea deschisă la data de 13 aprilie 1984, nu are semnificaţia juridică a unei acceptări tacite a succesiunii, aşa cum nici încheierea de suspendare a procedurii, datorită neînţelegerii părţilor, nu poate face o asemenea dovadă, cu atât mai mult cu cât ambele se situează în afara termenului de opţiune succesorală (C.A. laşi, dec. civ. nr. 227/1998, în C.P.J.C.A. laşi 1998, p. 43).
9. Exerciţiul dreptului de folosinţă asupra unui imobil de către un coindivizar nu presupune, cu necesitate, acceptarea de către acesta a succesiunii celuilalt coindivizar, dar asemenea acte nu exclud posibilitatea de a constitui şi o manifestare a voinţei coindivizarului succesibil privind acceptarea moştenirii. Exercitarea de către erede a folosinţei asupra bunurilor succesorale, nefiind un act de administrare urgent, este, în principiu, înţeleasă ca un act de acceptare tacită a moştenirii. Nu există nicio raţiune pentru care o asemenea interpretare a actelor de folosinţă să nu fie reţinută şi în cazul în care eredele este, în acelaşi timp, şi coindivizar al bunurilor asupra cărora exercită folosinţa. Interpretarea în sens contrar ar avea drept efect limitarea, în mod nejustificat, pentru eredele coindivizar, a posibilităţilor de manifestare a intenţiei de acceptare tacită a moştenirii. Esenţial, în astfel de situaţii, este să se stabilească dacă, după deschiderea succesiunii, succesibilul coindivizar a continuat să exercite actele de administrare asupra bunului indiviz numai în temeiul dreptului său de coproprietate sau a înţeles să exercite actele respective şi în calitate de succesor. Acest aspect trebuia lămurit, ceea ce instanţele nu au făcut, interpretând, în mod greşit, că folosirea imobilelor indivize constituie, prin ea însăşi, o acceptare tacită a moştenirii, fără a verifica dacă folosirea bunurilor indivize reflectă intenţia de preluare a moştenirii (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 277/1986, în R.R.D. nr. 12/1986, p. 68-69).
10. Printre actele de acceptare pot figura plata de impozite şi predarea de cote aferente, cererea pentru evaluarea bunurilor, actele de folosinţă asupra averii rămase. Edificarea, după deschiderea succesiunii şi anterior expirării termenului de opţiune succesorală, pe terenul şi în gospodăria defunctului, a unui şopron, precum şi construirea trotuarului din beton, fac dovada acceptării calităţii de moştenitor, deoarece lucrările respective, nereclamând urgenţă, nu pot fi caracterizate ca fiind conservatorii sau de administrare. Acceptarea tacită de către reclamant a succesiunii rezultă şi din faptul că el a preluat diferite produse agricole rezultate din gospodăria defunctului (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1154/1986, în R.R.D. nr. 3/1987, p. 68).
11. Nu se poate reţine că reclamanţii ar fi acceptat moştenirea în mod tacit, cât timp din probele dosarului rezultă doar faptul recunoscut de toate părţile că N.E. a luat, cu permisiunea pârâtului, fânul de pe un teren din masa succesorală, ca o compensare pentru cheltuielile făcute cu înmormântarea lui N.V. Susţinerea reclamantei N.E. în sensul că în ultimele luni de viaţă ale defunctei a întreţinut-o nu are nicio relevanţă; pentru acceptarea succesiunii contează doar manifestarea de voinţă a succesibilului ulterioară decesului (C.A. Suceava, s. civ., dec. nr. 62/1998, în S.U.B.B nr. 1/2000, p. 123-124).
12. Luarea din succesiune, cu gândul de a fi însuşite, a unor bunuri care, prin natura, numărul şi valoarea lor, exclud ideea unor „amintiri" de familie este de natură să justifice concluzia că a fost făcută în calitate de moştenitor al defunctului. Dat fiind însă că, în cazul soţului supravieţuitor, folosirea de către acesta a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu soţul decedat nu este de natură, prin ea însăşi, să ducă la concluzia univocă în sensul că el a acceptat succesiunea, în astfel de situaţii este necesar a se stabili, prin probe, anumiteîmprejurări din care să rezulte neîndoielnic intenţia de acceptare a succesiunii. înstrăinarea unui bun (autoturism) imediat după decesul soţului - mai înainte de autentificarea declaraţiei de renunţare la succesiune -, valorificarea altor bunuri existente la data deschiderii succesiunii, între altele şi a unui autoturism dobândit cu act sub semnătură privată şi înstrăinat în aceeaşi modalitate, pot constitui împrejurări de natură a demonstra intenţia de acceptare a succesiunii (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1792/1989, în Dreptul nr. 7/1990, p. 67).
13. Luarea de către pârâtă a unor bunuri aparţinând mamei sale, constând într-o mobilă şi o plapumă, cât şi comportarea sa ulterioară faţă de bunurile administrate de tatăl său duc la concluzia certă că a avut intenţia de a accepta succesiunea defunctei (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1503/1988, în R.R.D. nr. 3/1989, p. 66).
14. Preluarea unor bunuri succesorale - în speţă a unui tablou şi a unei icoane - care reprezintă bunuri de valoare redusă şi care constituie amintiri de familie comune defunctului şi succesibilului nu poate avea valoarea unei acceptări tacite a moştenirii, câtă vreme nu s-au făcut acte juridice în sensul celor la care se referă art. 691C. civ., care sunt în genere acte de dispoziţie (Trib. Tulcea, dec. nr. 110/1975, în R.R.D. nr. 11/1976, p. 62).
15. Acceptarea succesiunii este tacită când eredele face un act, pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare. Termenul de „act" este luat în acest context nu în sensul de înscris, ci în sensul de act juridic, care trebuie să implice în mod necesar intenţia de a accepta. Actele de folosinţă asupra averii rămase, plata de impozite şi taxe cu referire la bunurile din succesiune implică intenţia moştenitorului de a accepta succesiunea. Faptul că reclamantul a folosit 1/2 din vila rămasă din succesiune, cât şi terenul aferent construcţiei şi a plătit impozitul pentru tot imobilul demonstrează fără dubiu manifestarea de voinţă a acestuia de a accepta succesiunea mamei sale (C.A. Craiova, dec. civ. nr. 1031/1994, în Revista juridică a Olteniei - C.A. şi Parchetul de pe lângă C.A. Craiova nr. 1-2/1995, p. 89).
16. Din interogatoriile luate părţilor, rezultă că fiecare s-a comportat în calitate de moştenitor, folosind parte din teren sau din construcţie, edificând chiar construcţii noi. Mai mult, pârâţii au recunoscut fără rezervă şi au răspuns afirmativ la întrebarea reclamantei, în sensul că ea, împreună cu soţul, pe terenul ce formează masa succesorală, au edificat o locuinţă. S-a confirmat de către toţi pârâţii şi faptul că reclamanta a adus îmbunătăţiri locuinţei ce face parte din bunul succesoral. Or, toate aceste activităţi au fost realizate de către reclamanţi în condiţiile pe care le prevede art. 689 C. civ. 1864 [art. 1108 NCC, n.n.J, manifestându-şi în mod explicit calitatea de moştenitori, comportându-se ca atare (C.A. Constanţa, dec. civ. nr. 164/1993, în C.J.C.A. Constanţa 1993, p. 110).
17. Participarea succesibililor la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil (inclus în masa succesorală) constituie un act de acceptare tacită a moştenirii, dacă actul s-a încheiat în termenul de opţiune succesorală, chiar dacă, ulterior, din indiferent ce motive, antecontractul nu a fost urmat de un act de înstrăinare, întocmit în formă autentică (Trib. Sălaj, dec. nr. 82/1986, în R.R.D. nr. 8/1986, p. 74).
18. Indiferent de lipsa declaraţiei de acceptare a succesiunii, instanţa este datoare să verifice dacă succesorul nu a făcut vreun act de acceptare tacită a succesiunii, act care nu ar putea fi făcut decât în calitatea lui de erede şi care lasă să se presupună neapărat intenţia de acceptare (Trib. Suprem, dec. nr. 814/19S6, în C.D. 1956, p. 336).
19. Luarea măsurilor de înmormântare a defunctului, suportarea în totalitate sau în parte a cheltuielilor de înmormântare, înhumarea defunctului în cavoul eventualilor succesibili, luarea unor lucruri personale ale defunctului de către potenţialii succesibili sau a unor bunuri considerate amintiri de familie nu valorează o acceptare tacită a moştenirii, în sensul art. 689 C. civ. 1864 [art. 1108 NCC, n.n.) (C.A. Cluj, s. civ., mun. şi asig. soc., pt. min. şi fam., dec. nr. 1017/R/2005, în B.J. 2005, p. 173-177).
20. Faptul că un succesor a participat alături de ceilalţi moştenitori la vânzarea unui teren aparţinând succesiunii de cuius-ului lor echivalează cu un act de acceptare tacită a succesiunii (C.A. Suceava, dec. civ. nr. 1714/2001, în B.J.C.P.J. 2001 şisem. 1/2002, p. 36).
21. Nu este eficientă afirmarea intenţiei de a accepta succesiunea, ci şi eredele trebuie să săvârşească anumite acte, cărora legea să le confere valoarea unei acceptări tacite. Mai mult, chiar săvârşirea unor acte nu echivalează cu acceptarea succesiunii, decât dacă cel care le săvârşeşte a luat titlul sau calitatea de erede, iar practica judecătorească a statuat că nici chiar toate actele de dispoziţie (suportarea cheltuielilor de înmormântare, preluarea unor bunuri din patrimoniul defunctului) nu echivalează cu o acceptare tacită a succesiunii. în concluzie, dacă exteriorizarea intenţiei de acceptare a succesiunii prin săvârşirea de acte materiale sau juridice nu valorează cu o acceptare tacită a succesiunii, cu atât mai puţin simpla intenţie de a accepta, relatată unor terţi, nu poate avea această semnificaţie (C.A. Timişoara, dec. civ. nr. 2065/2006, în B.J. 2006, p. 100-102).
22. Donaţia, vânzarea sau cesiunea drepturilor succesorale, făcute de un erede, atrage după sine acceptarea succesiunii. Actul juridic de opţiune succesorală este, în principiu, indivizibil;
se acceptă sau se renunţă la moştenire în întregul său, nemo pro parte heres; se admite însă că moştenitorul legal care beneficiază şi de un legat poate opta diferit în legătură cu partea succesorală şi legatul. Atunci când un moştenitor vinde o parte din drepturile succesorale, se reţine că a acceptat tacit întreaga masa succesorală, şi nu numai cu privire la bunul care a făcut obiectul vânzării. în aceste condiţii, o renunţare ulterioară este fără relevanţă (C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 1427/2002, în B.J.C.P.J. 2002, p. 160-163).
23. în absenţa unei acceptări voluntare exprese a moştenirii, prin înscris autentic ori sub semnătură privată, rămâne instanţei a stabili în concret, prin administrare de probe, dacă actele sau faptele săvârşite de succesibili în termenul de opţiune succesorală au valoarea unei acceptări tacite a moştenirii. încheierea unei convenţii între succesibili cu privire la situaţia viitoare a terenului agricol care face parte din masa succesorală, în sensul menţinerii efectelor contractului de arendă, poate fi valorificată ca un act de administrare definitivă, cu semnificaţia unei acceptări tacite voluntare a moştenirii (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 2007/A/2004, în B.J.C.P.J. 2004, p. 186-191).
24. Actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinţei de a accepta. Pe de altă parte, actele de administrare pe care legea le asimilează cu cele de conservare nu constituie o acceptare tacită. Dimpotrivă, actele de administrare care au un caracter urgent şi care angajează viitorul, actele de folosinţă a bunurilor succesorale şi, în special, actele de dispoziţie implică acceptarea, pentru că succesibilul s-a comportat ca un adevărat proprietar şi nu a putut săvârşi actele fără să fi voit să accepte moştenirea. în speţă, instanţele erau datoare să administreze probe concludente pentru a stabili dacă pârâta a efectuat lucrările de îmbunătăţire la imobilul succesoral, manifestându-şi astfel intenţia de a accepta succesiunea, sau dacă, fiind realizate împreună cu sora sa, ele reprezentau simple îmbunătăţiri aduse locuinţei acesteia din urmă, iar nu imobilului succesoral (C.S.J., dec. nr. 2193/1990, în Dreptul nr. 7-8/1991, p. 125).
25. împrejurarea că o persoană a stăpânit bunuri pe care le-a primit ca zestre de la părinţi în timpul vieţii lor nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte acceptarea succesiunii părintelui, deoarece acceptarea este, prin definiţie, un act de opţiune succesorală posterior deschiderii succesiunii. De altfel, chiar legea se exprimă în acest sens când arată că prescripţia dreptului de a accepta începe să curgă „de la deschiderea succesiunii". Cât priveşte convenţia intervenită între succesori referitor la administrarea bunurilor rămase de pe urma defunctului de către unul dintre ei, aceasta poate fi considerată ca o acceptare tacită, deoarece priveşte situaţia viitoare a bunurilor şi nu are caracterul unei măsuri provizorii, care nu ar reprezenta un act de primire a succesiunii. în plus, o atare convenţie ar avea şi semnificaţia unui act care nu s-ar fi putut încheiat decât în condiţiile în care părţile şi-au luat calitatea de moştenitori (Trib. Suprem, dec. nr. 61/1972, în Repertoriu 1969-1975, p. 200).
26. Zugrăvirea parţială a apartamentului de către reclamant şi, în special, schimbarea instalaţiei sanitare nu sunt acte curat conservatorii în sensul art. 690 C. civ. 1864, de îngrijire şi administrare provizorie a moştenirii, pentru a nu putea fi considerate acte de primire a moştenirii, deci de acceptare tacită a acesteia. Aceste acte angajează viitorul bunurilor din moştenire, pentru că tind la păstrarea în bune condiţii a patrimoniului succesoral, atât timp cât nu sunt determinate de necesităţi urgente (cum ar fi defecţiuni majore la instalaţia sanitară) (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 2698/2005, în B.J.C.P.J. 2005, p. 382-385).
27. împrejurarea ocupării apartamentului în litigiu rămas de pe urma defunctei la aproximativ o lună după deces, achitarea impozitelor datorate pentru acesta, cât şi acordarea permisiunii unei alte persoane de a locui ulterior în acest spaţiu, cu achitarea întreţinerii către asociaţia de proprietari, nu poate conduce la concluzia că s-au exercitat doar acte de conservare şi administrare, în sensul dispoziţiilor art. 690 C. civ. 1864, ci acte de dispoziţie şi, pe cale de consecinţă, comportamentul a fost similar celui aparţinând unui adevărat proprietar faţă de imobil, fiind astfel lipsit de relevanţă faptul că nu s-a făcut dovada deschiderii publice a succesiunii (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1170/A/2003, în C.P.J. civ. 2002-2003, p. 65-68).
28. Constituie acte de acceptare tacită actele de dispoziţie şi cele de administrare care folosesc în viitor şi nu au un caracter urgent, în ambele cazuri existând intenţia de a accepta succesiunea, din moment ce un moştenitor s-a comportat ca un proprietar. Partajul de folosinţă încheiat între moştenitori constituie un act de acceptare tacită, părţile comportându-se ca adevăraţi proprietari asupra loturilor de teren, fapt ce implică intenţia de a accepta succesiunea lăsată de antecesorul lor. Primirea de către o parte dintre moştenitori a sumei de bani reprezentând contravaloarea cotelor de coproprietate asupra unui imobil ce face parte din masa succesorală reprezintă un veritabil act de dispoziţie, de acceptare tacită a succesiunii, întrucât numai în calitate de moştenitori puteau primi aceste sume, ca şi primirea arendei de pe terenul agricol (C.A. Braşov, s. civ., dec. civ. nr. 790/R/2005, în C.P.J.C.A. 2005, p. 1-2).
29. Actele de dispoziţie asupra averii succesorale, inclusiv renunţarea în favoarea altei persoane, implică întotdeauna acceptarea moştenirii. Nu interesează validitatea acestor acte, ci intenţia succesibilului, care se desprinde din săvârşirea lor, de a accepta moştenirea (Trib. Bucureşti, dec. nr. 496/1993, în C.P.J. 1993-1997, p. 162).
30. în cazul în care soţia supravieţuitoare a preluat toate bunurile la care se referă art. 5 din Legea nr. 319/1944 (art. 974 NCC, n.n.) şi a semnat un act prin care, recunoscând acest fapt, declară că renunţă la celelalte bunuri succesorale în schimbul unei sume de bani pe care ceilalţi moştenitori se obligă să i-o plătească, ea a devenit, irevocabil, acceptantă a succesiunii. în consecinţă, nu mai poate să-şi producă efectele declaraţia de renunţare la succesiune pe care, ulterior, soţia supravieţuitoare a dat-o în faţa notarului de stat şi instanţa trebuie să constate nulitatea acestei declaraţii (independent de inexistenţa unui viciu de consimţământ) şi, drept urmare, să anuleze certificatul de moştenitor ce s-a eliberat pe această bază, procedând la partajul bunurilor succesorale cu luarea în considerare a calităţii de succesoare a soţiei supravieţuitoare (Trib. Galaţi, dec. nr. 323/1976, în R.R.D. nr. 8/1976, p. 60).
31. Declaraţia, cu dată certă, făcută de moştenitor în faţa oficialităţilor Băncii Naţionale, prin care acesta arată că doreşte să se facă formalităţile - pentru lichidarea succesiunii - prin Banca Naţională a României, are valoarea unei acceptări a întregii moşteniri ce i s-ar cuveni, astfel încât o renunţare ulterioară la succesiune nu mai poate fi luată în considerare (Trib. Timiş, dec. nr. 878/1976, în R.R.D. nr. 12/1976, p. 61).
32. întrucât înzestrarea constituie un avans din succesiune şi trebuie raportată la masa succesorală, copilul înzestrat nu poate fi considerat străin de succesiunea părintelui înzestrător, indiferent de atitudinea pe care a luat-o faţă de această succesiune (Trib. Vrancea, dec. nr. 644/1973, cu notd critică de N. Roşu, S. Lazăr, în R.R.D. nr. 2/1975, p. 49-52). Notă. Dreptul de opţiune prevăzut de art. 692 C. civ. 1864 (art. 1105 NCC, n.n.] este un drept subiectiv succesiv, transmis ope legis, în patrimoniul erezilor succesibilului mort în termenul de prescripţie prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 (art. 1103 NCC, n.n.) şi care nu a optat succesoral. Prin similitudine cu dreptul de opţiune al succesibililor subsecvenţi (în rang inferior), el rămâne un drept eventual, deoarece formarea sa depinde de voinţa liberă a moştenitorului succesibilului decedat. El nu se confundă cu dreptul de opţiune al succesibililor subsecvenţi, care rămâne un drept condiţional, deoarece eficacitatea exercitării lui depinde de opţiunea succesibililor în rang superior. Dacă aceştia din urmă renunţă succesoral, însemnând, prin urmare, că au optat, devolutiv, în ordinea claselor sau proximităţii gradului de rudenie, vor căpăta vocaţie succesorală, prin dobândire, şi nu prin transmitere, moştenitorii subsecvenţi (P. Perju, Practică judiciară civilă, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 1999, p. 212).
33. în cazul în care, la moartea lui de cuius, aveau vocaţie la succesiune soţia supravieţuitoare şi trei nepoţi de frate predecedat, iar acceptarea s-a făcut numai de soţie, doi nepoţi au murit mai înainte de a fi acceptat succesiunea, iar al treilea neacceptând-o în termen - dar acceptând totuşi în termen succesiunea fraţilor săi -, acest al treilea frate are dreptul şi la succesiunea de cu/us-ului, întrucât cei doi fraţi ai săi au dobândit nu numai cotele lor părţi din succesiunea de cuius-ului, dar şi cota-parte a acestui frate, care nu a acceptat succesiunea. Acesta, după moartea celor doi fraţi ai săi, a moştenit toate cotele-părţi ce se cuveneau celor trei fraţi, fiind de necontestat că, potrivit art. 692 C. civ. 1864 [art. 1105 NCC, n.n.J, cel ce moşteneşte prin transmisiune trebuie să primească atât succesiunea transmiţătorului, cât şi pe cea a lui de cuius, contopite (Trib. Arod, dec. nr. 1635/1957, în L.P. ne 2/1958, p. 120).
34. Cel ce a acceptat tacit succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptării, operând regula de drept comun potrivit căreia actul juridic este irevocabil de la formarea lui, în afară de cazurile prevăzute de lege (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 213/1999, în C.P.J. civ. 1999, p. 158-159).
35. Acceptarea succesiunii este un act juridic irevocabil. Aceasta nu înseamnă însă că o renunţare ulterioară la drepturile succesorale nu ar mai fi posibilă, ci numai că o atare renunţare este lipsită de efecte juridice asupra actului iniţial de acceptare, în sensul că renunţarea ulterioară trebuie apreciată ca fiind făcută de titularul unui drept consolidat anterior prin acceptare. Această renunţare făcută ulterior acceptării este în realitate un act de dispoziţie perfect valabil, care constituie în fapt o înstrăinare a drepturilor succesorale consolidate prin acceptarea anterioară a succesiunii (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 2026/2003, în B.J.C.P.J. 2003-2004, p. 293-294).
2. Actele de conservare şi cele asimilate lor nu sunt acte de acceptare tacită a moştenirii, dacă cel care le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de moştenitor. Aceste acte au un caracter urgent, nu atacă fondul moştenirii şi folosesc tuturor celor îndreptăţiţi a o primi (Gh. Dumitrescu, Acceptarea tacită a succesiunii de către legatarul universal, în R.R.D. nr. 4/1972, p. 77).
3. Constituie acte de conservare cererile de punere şi
Citește mai mult
ridicare a sigiliilor şi de facere a inventariului, întreruperea prescripţiei, luarea unei ipoteci înscrise, cheltuieli de înmormântare (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 289).4. Pe de altă parte, actele de administrare pe care legea le asimilează cu cele de conservare nu constituie o acceptare tacită (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 289).
5. Actele de administrare care nu au un caracter urgent şi angajează viitorul, cum sunt actele de folosinţa a bunurilor succesorale, implică acceptarea, pentru că succesibilul s-a comportat ca un proprietar şi nu a putut săvârşi aceste acte fără a fi nevoit să accepte moştenirea (D.M. Munteanu, Cu privire la acceptarea tacita a succesiunii prin contribuirea la cheltuielile de înmormântare şi de preluare a unui imobil de valoare redusă, în Dreptul nr. 1 /2005, p. 53-58).
6. Nu poate fi considerat că a acceptat succesiunea moştenitorul care, fiind coproprietar cu defunctul asupra unui lucru, continuă să se folosească de acest lucru şi după decesul defunctului, sau cel care, fiind asociat cu defunctul, continuă afacerile societăţii şi după decesul său, sau cel care deţine un imobil al defunctului pe care îl deţinuse şi înainte de deschiderea succesiunii fără niciun titlu, sau contribuţia unui moştenitor la cheltuielile de înmormântare. De asemenea, luarea din patrimoniul moştenirii a unei amintiri de familie, bibelouri, preluarea de către unii dintre moştenitorii legali, imediat după deces, a unui bun de valoare redusă, avându-se în vedere obiceiul local, nu constituie o acceptare tacită a succesiunii (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 290).
7. în legătură cu suportarea cheltuielilor de înmormântare de către un moştenitor, în literatura de specialitate şi jurisprudenţă s-a admis că suportarea acestora face parte din actele de administrare provizorii, urgente şi necesare şi ar fi imoral a se constata că acestea constituie acte de acceptare tacită a moştenirii, pentru că, în aceste condiţii, succesibilul ar putea să nu suporte aceste cheltuieli, după cum ar fi sau nu interesat să accepte moştenirea (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 291).
8. Actele de dispoziţie presupun intenţia neechivocă de a accepta tacit moştenirea. Orice act de dispoziţie, indiferent de valoarea bunului succesoral asupra căruia se exercită actul, constituie o acceptare tacită. Ca acte de dispoziţie care constituie o acceptare tacită a succesiunii se pot cita: înstrăinarea bunurilor succesorale şi constituirea de drepturi reale asupra lor, dărâmarea şi reparaţiile care nu au un caracter urgent făcute la imobilele succesorale, exercitarea în justiţie a acţiunilor privitoare la succesiune, în afară de cele cu caracter conservator (v: Stoica, Dreptul la moştenire, p. 290-293).
9. Donaţia, vânzarea sau cesiunea drepturilor succesorale către un terţ sau către unul sau toţi comoştenitorii constituie acte de acceptare a succesiunii, astfel încât persoana căreia moştenitorul îi vinde drepturile sale succesorale nu are dreptul să opteze în vederea acceptării sau renunţării la succesiune, întrucât cesiunea drepturilor succesorale constituie ea însăşi o acceptare tacită a succesiunii (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 290-293).
10. Renunţarea la moştenire în favoarea unuia sau mai multor succesori (renunţare in favorem) înseamnă acceptarea moştenirii, urmată de transmiterea ei cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Renunţarea cu titlu oneros în folosul tuturor comoştenitorilor constituie o vânzare şi deci un act de acceptare tacită a succesiunii (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 290-293).
11. în situaţia în care succesibilul renunţă impersonal şi cu titlu gratuit, ne aflăm în faţa unei renunţări pur abdicative, renunţare ce nu are semnificaţia unei acceptări, caz în care moştenitorul pierde calitatea de erede (V. Stoica, Dreptul Io moştenire, p. 290-293).
12. încasarea de către unul dintre copiii mamei defuncte a chiriei imobilului şi, în absenţa unei locuinţe proprii, ocuparea temporară a casei părinteşti nu pot fi considerate că ar constitui acte de acceptare a succesiunii, deoarece prima împrejurare are caracterul unui act de conservare şi de administrare care nu implică în mod necesar acceptarea, iar cea de-a doua a fost edictată de o situaţie vremelnică şi personală, ce exclude ideea preluării bunurilor ca proprietar; de asemenea, nu constituie acte de acceptare a succesiunii faptul soţului supravieţuitor de a folosi bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei după decesul celuilalt soţ, efectuarea de către succesibil a unor reparaţii urgente (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 290-293).
13. Practica judecătorească a statuat că reprezintă acte de acceptare tacită a moştenirii: achitarea taxelor succesorale; plata impozitelor asupra masei succesorale; solicitarea inventarierii bunurilor; constituirea unor drepturi reale asupra imobilului succesoral (servitute, ipotecă); fapta succesibilului de a construi după deschiderea succesiunii, dar în termenul legal de opţiune, pe terenul defunctului, un şopron şi un trotuar din beton; arendarea pământului succesoral; contractul de valorificare a dreptului de autor încheiat de succesibil în termenul de opţiune succesorală etc. (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 634).
14. Introducerea de către un succesibil a acţiunii în declararea nedemnităţii constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant (art. 959 alin. (2) NCC).
15. Problema acceptării tacite a moştenirii presupune o examinare atentă a actelor săvârşite de succesibil în stabilirea intenţiei lui reale cu privire la voinţa de a păstra sau nu calitatea de moştenitor (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 290-293).
16. Potrivit noului Cod civil, actele de administrare şi conservare a patrimoniului succesoral pot fi considerate manifestări de acceptare tacită a moştenirii, numai dacă „angajează viitorul", iar succesibilul şi-a „însuşit calitatea de moştenitor" (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 635).
17. Potrivit art. 1111 NCC, succesibilul care intenţionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării moştenirii, dar care doreşte ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declaraţie autentica notariala.
► „Art. 690. Actele curat conservatorii, de îngrijire şi de administraţie provizorie, nu sunt acte de primirea moştenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede";
► „Art. 691. (1) Donaţiunea, vinderea sau transportul drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după sine acceptarea succesiunii. (2) Tot asemenea se întâmplă: 1. Când unul din erezi renunţă chiar gratuit în folosul unui sau a mai mulţi din coerezi. 2. Când renunţarea se face în folosul tuturor coerezilor fără deosebire, şi se primeşte de renunţător preţul renunţării (C. civ. 707)".
„Toute cession, â titre gratuit ou onereux, faite par un heritier de tout ou pârtie de ses droits dans la succession emporte acceptation pure et simple.
II en est de merae:
1° De la renonciation, meme gratuite, que fait un heritier au profit d'un ou de plusieurs de ses coheritiers ou heritiers de rang subsequent;
2° De la renonciation qu'il fait, meme au profit de tous ses coheritiers ou heritiers de
Citește mai mult
rang subsequent indistinctement, â titre onereux".şi ale art. 784 alin. 1 fr. (pentru al treilea alineat) -
„Les actes purement conservatoires ou de surveillance et les actes d'administration provisoire peuvent etre accomplis sans emporter acceptation de la succession, si le successible n'y a pas pris le titre ou la qualite d'heritier."
Se enumeră cu titlu exemplificativ actele care au caracterul de acte de acceptare tacită.
Introducerea de către un succesibil a acţiunii în declararea nedemnităţii constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant art. 959 alin. (2) NCC .
Actul juridic de administrare este acel act juridic civil prin care se urmăreşte să se realizeze o normală punere în valoare a unui bun sau patrimoniu. în
Citește mai mult
legătură cu aceste acte, trebuie făcută distincţia, impusă de chiar dispoziţiile legale în materie [de exemplu, art. 501 alin. (1) C.civ., art. 142 C.civ., art. 144 alin. (2) C.civ. etc.], între actul de administrare a unui bun privit izolat de alte bunuri (ut singuli) şi actul de administrare a unui patrimoniu. Primul are semnificaţia de act de punere în valoare a unui bun, fără să se ajungă la înstrăinarea lui. Cel de-al doilea include însă şi acte care, raportate la un anumit bun, reprezintă acte de înstrăinare, dar, raportate la un patrimoniu, reprezintă măsuri de normală folosire, exploatare, valorificare a patrimoniului respectiv. Sunt socotite acte de administrare: culegerea fructelor, asigurarea unui bun, locaţiunea unui bun etc.